15 OCTOMBRIE

Aveți credință în Dumnezeu Marcu 11:22.

De când am devenit urmașii Domnului experiențele noastre zilnice au fost conduse și păzite de puterea nevăzută, cu intenția ca noi, fiind elevi în școala lui Cristos, să putem fi toți învățați de El și să dezvoltăm tot mai mult harurile Spiritului, și în special mai multă credință. Cât de importantă este credința poate că nici nu putem aprecia acum pe deplin. Ea pare să fie acel lucru pe care Domnul îl caută în mod special la cei care sunt chemați acum să-i fie urmași. … Prin urmare, conform credinței noastre vom fi în stare să ne bucurăm chiar și în strâmtorare. Nu ne putem bucura în suferințe, dar ne putem bucura la gândul pe care credința îl leagă de ele, și anume, că acestea sunt doar întristări ușoare, care lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veșnică de slavă — Z ’04, 59 (R3324).

*       *       *

Credința înseamnă a aprecia intelectual și a avea ca sprijin al inimii o persoană sau un lucru. Credința creștinului este aprecierea intelectuală a lui Dumnezeu și a lui Cristos și sprijinirea inimii pe Ei. Acestea se exercită față de Dumnezeu și de Cristos conform anumitor principii expuse în Scripturi, adică față de persoanele, caracterele, cuvintele și faptele Lor. În aceste privințe Ei au demonstrat că sunt de absolută încredere și deci demni de a ne bizui pe Ei. Experiențele noastre au demonstrat în nenumărate cazuri că acest lucru este adevărat. Și, din acest motiv, fără a fi nepotrivit pentru El sau a fi un dezavantaj pentru noi, Isus poate apela la noi ca să avem încredere în Tatăl și în El — PT 1936, 110 — 111.

Pasaje paralele: Iosua 1:9; 2 Cronici 15:7; 20:20; 32:7, 8; Neemia 4:14; Iov 35:14; Psalmii 4:5; 27:14; 31:19, 24; 37:3, 5, 7, 39, 40; 55:22; 115:9, 11; Proverbe 3:5, 6; Matei 17:20.

Cântări: 56, 93, 87, 176 [130], 12, 104 [342], 106 [-].

Poeziile Zorilor, 103: Rugăciunea celui consacrat.

Lectură din Turn: Z ʼ14, 282 (R5539: Turnul puterii creștinului — VDM, Vol. 12, Nr. 2, pag. 825).

Lectură suplimentară: Z ʼ12, 275 (R5095: „Să nu părăsiți încrederea voastră”VDM, Vol. 22, Nr. 2, pag. 1629); Z ʼ14, 99 (R5429: Caracterul lui Iehova manifestat în marele plan al veacurilorVDM, Vol. 14, Nr. 5, pag. 1014); Z ʼ14, 104 (R5433: Credința, baza odihnei adevărateVDM, Vol. 14, Nr. 5, pag. 1008).

L.T. în limba rusă; R5429; R5433.

L.T. în limba ucraineană; R5095_1; R5429; R5433.

L.T. în limba engleză; R3324; R5095; R5433; R5429.

Întrebări: Am exercitat eu credință săptămâna aceasta? În ce mod? Cu ce rezultate?

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 15 OCTOMBRIE [V. D. M. 19.5] (Cântarea 389)