IN MEMORIAM

ANIVERSAREA trecerii dincolo de văl a Pastorului nostru drag, pe 31 octombrie, va fi întotdeauna o dată de sacralitate specială pentru sfinții lui Dumnezeu. Acum douăzeci și doi de ani [din anul 1938, n.e.] întreaga Biserică a fost șocată de vestea plecării sale. Nu ne venea să credem că era adevărat până când am avut dovezi incontestabile; și atunci ne-am dat seama de marea noastră pierdere și de marele său câștig. Atât de mult l-am iubit și atât de mult a intrat în experiențele noastre, încât plecarea lui a lăsat un gol în viața noastră. Amintirea lui este înmiresmată și binecuvântată pentru noi. Legate de ea sunt unele dintre cele mai mari bucurii și privilegii din viața noastră. El va ocupa mereu în inimile noastre locul mare pe care i l-a câștigat caracterul său sfânt, slujirea altruistă și suferințele îndurate cu credincioșie. Pentru ca amintirea lui să continue să fie înmiresmată și binecuvântată pentru noi, să trecem în revistă pe scurt activitățile, realizările și împlinirile acestui sfânt eminent al lui Dumnezeu.

Cu siguranță el a fost un erudit în adevăratul sens al cuvântului. Cei care cer o diplomă universitară ca dovadă indispensabilă a cunoștințelor îi vor nega meritul de om învățat. Cu toate acestea, nu sunt puține cazuri în care oameni învățați au fost autodidacți, dobândindu-și cunoștințele în afara școlilor de renume mondial. Printre aceștia Pastorul nostru a câștigat un loc important. Deși nu a fost lingvist, în afară de limba engleză el a învățat cum să folosească bine constatările celor mai buni învățați în limbile greacă și ebraică pentru lucrările sale biblice. El cunoștea în profunzime istoria, după cum o atestă scrierile sale. El a înțeles atât de temeinic afacerile încât sfatul său era căutat cu nerăbdare și era plătit de capitaliști capabili. Scrierile sale arată că avea cunoștințe avansate în ce privește întrebările complicate ale industriei, economiei, sociologiei, capitalului și muncii. Tărâmurile filozofiei au fost explorate de el în profunzime, și era un expert în psihologia și frenologia teoretică și practică. Puțini au înțeles atât de bine ca el funcționarea intelectului și a inimii umane. Anatomia și fiziologia umană erau ca niște cărți deschise pentru el. Cunoașterea acestor științe, combinate cu cele ale medicinii, l-au făcut să fie medic; și, chiar dacă nu avea diplomă medicală, el a obținut rezultate mai bune în arta vindecării decât medicul obișnuit. Cu toate acestea, în domeniul teologiei el a fost cu adevărat eminent, domeniu în care a rămas fără pereche încă din zilele apostolilor. Cunoștințele sale privitor la Biblie erau fenomenale; iar atunci când alți teologi vor fi fost dați la o parte, el va fi recunoscut ca o autoritate permanentă în aceasta, cea mai mare dintre toate științele.

Firește, un astfel de învățat va fi scriitor. Foarte puține ființe umane au scris mai mult decât el. Numai corespondența sa ar fi fost suficientă pentru munca de o viață a unui om harnic și talentat. Când ne amintim că în timp de câțiva ani i-au fost scrise peste 300.000 de scrisori și cărți poștale, că el a supravegheat răspunsurile la această corespondență uriașă și s-a îngrijit el însuși nu de o mică parte a ei, ne putem întrucâtva da seama de mulțimea scrisorilor sale și de timpul și munca implicate. Ca autor el a scris șase cărți incomparabile despre Biblie, a căror circulație în timpul vieții sale a adunat împreună 10.000.000 de exemplare. Ca scriitor de broșuri el a publicat multe broșuri de mare valoare, dintre care, una despre iad, a circulat mai mult decât orice altă broșură scrisă vreodată. El a scris peste 200 de tratate, dintre care unele au ajuns să circule în mai mult de 50.000.000 de exemplare. Predicile sale, care au apărut regulat în fiecare săptămână timp de treisprezece ani, au fost publicate într-o perioadă a acelor ani în mai mult de 2.000 de ziare simultan, având un tiraj combinat de peste 15.000.000 de exemplare. El a editat o revistă religioasă bilunară cu un tiraj de circa 45.000 de exemplare. Scenariul „Foto-Dramei Creației” pe care l-a compus el a fost pus în circulație largă, așa ca și în cazul prelegerilor sale de la casa de înregistrări Angelophone. Articolele sale pentru lecțiile Școlii Duminicale Internaționale au ajuns la mulți învățători de la școala duminicală într-o publicație specială, în revista sa bilunară precum și în sute de ziare. El a contribuit cu regularitate la mai multe reviste și, în afară de predica sa săptămânală obișnuită, a contribuit frecvent cu articole speciale pentru ziare, dintre care unele au transmis și altor milioane de cititori rapoarte despre prelegerile sale frecvente.

Activitatea sa ca lector nu s-a desfășurat nici ea la scară mică. Majoritatea lectorilor binecunoscuți au doar câteva prelegeri pe care le folosesc de la an la an. Nu însă și el. A ținut prelegeri pe sute de subiecte care au fost de un viu interes precum și de o dificultate recunoscută. Prelegerile sale erau directe, clare, simple, logice și convingătoare. Puterile sale de a expune și a dovedi erau de gradul întâi și erau folosite cu atâta îndemânare încât făceau apel atât la cei învățați cât și la cei neînvățați, ceea ce este o dovadă inegalabilă de geniu. Oriunde se anunța că va vorbi el, cele mai mari și mai bune săli de conferințe erau aglomerate, iar deseori mii și de obicei sute de oameni erau întorși înapoi, neputând să intre. El nu depindea de trucurile oratoriei pentru a-și cuceri ascultătorii. El apela la capul și inima lor într-o manieră simplă și directă care captivează ascultătorul fără artificiile oratorice. El a fost cel mai cosmopolit lector care a trăit vreodată, după ce s-a adresat publicului în această calitate în aproape fiecare țară de pe pământ, călătorind între 1.000.000 și 2.000.000 de mile pentru a face față programărilor.

Predicatorul prezent peste tot

El a fost cunoscut mai mult ca predicator decât ca lector. Oriunde a activat ca lector, el s-a adresat unui public mai privat ca predicator. Acest fapt i-a dobândit titlul: „Predicatorul prezent peste tot”. Despre el se poate spune mai corect decât despre orice alt predicator că lumea a fost parohia sa. Predicile sale vorbite erau publicate în ziare, ajungând săptămânal la milioane de cititori. Aceste predici apăreau în multe limbi; și înainte de a muri, roadele condeiului său fuseseră publicate în aproximativ patruzeci de limbi. Ca predicator el apela la inimile ascultătorilor săi prin mințile lor; iar abilitatea sa de a atinge inima și rațiunea ascultătorilor săi prin versete din Biblie potrivite sau prin ilustrarea gândurilor pe care încerca să le imprime era minunată. Iubirea sa neprefăcută și neclintită pentru Dumnezeu și pentru om dădea o putere cuvintelor sale care-i ducea pe ascultători acasă, iar dacă ar fi fost folosită simpla elocvență și oratorie nu ar fi avut niciun efect. Predicile sale, deci, înnobilau mereu capul și inima.

El a fost cel mai de seamă pastor. Claritatea cu care a înțeles problemele din zilele sale, cunoașterea naturii umane, intuiția pe care o avea în ce privește condițiile și nevoile oamenilor, consacrarea sa cu toată inima față de Dumnezeu și devotamentul față de interesele poporului Său, marea sa simpatie, bunăvoință și speranță pentru alții, fermitatea cu care a ținut la scopul slujirii sale și cunoașterea pericolelor spirituale din vremurile sale și a pazei de care aveau nevoie cei aflați în pericol l-au făcut să fie un pastor adevărat, un bun păstor al oilor lui Dumnezeu. Nu mai puțin de 1200 de biserici diferite l-au solicitat la un moment dat ca pastor al lor. El avea „grija tuturor bisericilor”. Ca sfătuitor pastoral – a fost expert; ca mângâietor pastoral – a fost inspirator; în calitate de corector pastoral – a avut tact și a fost rodnic; și în calitate de conducător pastoral – a fost discret, totuși era pe deplin convingător și obținea rezultatele dorite. Aceste calități l-au făcut să fie o parte din însăși viața celor al căror pastor era, și l-au legat de ei prin legături pe care nici chiar moartea nu le-a rupt. Acesta este motivul pentru care zecile de mii care l-au ales pe el ca pastor al lor nu au ales pe nimeni ca succesor al său până în prezent, la douăzeci și doi de ani [în 1938, n.e.] de la moartea sa.

Nicio examinare a faptelor sale nu ar fi completă fără a vorbi despre activitățile sale ca reformator. El a fost un reformator în totalitate și a stat în prima linie a reformatorilor din toate veacurile. Eroarea nu a avut niciodată un antagonist mai de temut decât el, care, cu demonstrarea amănunțită a falsității pretențiilor erorii a combinat tactul, simpatia, blândețea și mila, care nu au lăsat nicio înțepătură personală după atacurile sale. Cu toate că el ura tare eroarea, cu atât mai mult îl iubea pe cel rătăcit și încerca mereu să-l ajute, în timp ce-i răsturna teoriile greșite. Superstițiile legate de pedeapsa păcatului și starea morților erau obiectele speciale ale atacurilor sale; și nu a lăsat niciodată să treacă nefolosită ocazia de a le ataca. Atât cei superstițioși cât și cei necredincioși au simțit logica atacurilor sale; iar studentul devotat al Cuvântului a găsit în el un campion care știa să justifice veridicitatea Bibliei și să demonstreze falsitatea erorilor celor superstițioși și necredințele celor necredincioși. Insistența pe care o avea asupra unei credințe în armonie cu Scriptura, Rațiunea și Realitatea era o inspirație pentru cel care crede Biblia și o groază pentru susținătorii de crezuri și pentru cei care nu cred. Cei patruzeci și cinci de ani de atacuri continue asupra fortărețelor erorii și superstiției le-au subminat în mare măsură în fața studenților adevărați ai Cuvântului. Dar activitatea sa ca reformator a fost mai mult decât distructivă în ce privește eroarea și superstiția. Pe ascultătorii săi nu i-a lăsat victime ale necredinței. Dimpotrivă, el a desfășurat o concepție armonioasă, rațională și scripturală a Bibliei, care dovedește inspirația Scripturilor. Astfel el le-a oferit altora o bază solidă și rațională pentru credința lor în „Stânca de necucerit a Sfintei Scripturi”, distrugând în același timp caricaturile învățăturilor Scripturale date de superstiția din Veacurile Întunecate. În consecință, cei care l-au privit drept liderul lor în reformă, nu au fost lăsați în ruine grandioase ca rezultat total al muncii lui și a lor. Mai degrabă, în locul ruinelor Templului Erorii el a zidit Sanctuarul Adevărului ca refugiu de toate furtunile îndoielii, superstiției și necredinței. Și în acest fapt, valoarea sa reală ca reformator este recunoscută.

El a fost deosebit de priceput în calitate de director executiv. Un frenolog i-a văzut odată fotografia, dar neștiind cine este, a remarcat că este fie un prinț negustor fie președintele unui seminar teologic! Încă din adolescență cu abilitățile sale executive a devenit proprietarul și directorul unei mari afaceri, care a sporit repede până când a ocupat patru magazine mari în orașe diferite. Ca om de afaceri el a dobândit o experiență care l-a făcut potrivit pentru activitatea sa viitoare. Capacitățile sale administrative i-au permis să înțeleagă detaliile, precum și generalitățile numeroaselor sale întreprinderi. El avea interes de profit față de zeci de întreprinderi în afară de marea sa activitate religioasă, căreia i-a dedicat cu plăcere veniturile afacerilor sale laice. În afară de interesele sale în afaceri pur laice, activitățile sale religioase cereau o capacitate executivă înaltă și variată. El nu numai că a produs vasta literatură a mișcării sale, ci a dirijat publicarea și distribuirea ei. Prin urmare a avut grijă de publicarea și de punerea în circulație a cărților, broșurilor, tratatelor, predicilor, prelegerilor, scenariilor, a lecțiilor pentru Școala Duminicală, a revistelor, înregistrărilor de prelegeri și a articolelor pentru reviste, ajutat fiind, desigur, de un personal de colaboratori capabili. El a organizat și a condus șapte filiale în țări străine. El a supravegheat o școală de corespondență biblică. El a acordat cel puțin două ore pe zi pentru conducerea unei Școli Teologice în casa Betel. Timp de douăzeci și doi de ani el a controlat un Birou de Prelegeri care, timp de câțiva ani, a avut un personal de peste 300 de lectori. Timp de treizeci de ani el a condus o lucrare de răspândire a Adevărului care uneori avea în slujba ei 1.000 de colportori. Timp de douăzeci și cinci de ani el a condus o mișcare de răspândire a tratatelor în care uneori participau aproape 10.000 de indivizi. Timp de trei ani a condus pregătirea „Foto-Dramei Creației” și timp de doi ani și jumătate a condus prezentarea ei în sute de orașe și în multe țări, în fața a peste 15.000.000 de oameni. El a fost spiritul călăuzitor în peste 1.500 de biserici, iar la sediul central al activității sale el a prezidat zilnic ca cap al familiei peste colaboratorii săi care trăiau împreună ca familie, timp de mulți ani având în medie 175 de membri. În această calitate a luat cunoștință de tot felul de detalii ce țin de depozit, bucătărie, spălătorie, sufragerie și cameră de zi, spital, bibliotecă, birou, salon și cameră de primire. Atât de multilateral dezvoltat a fost acest om remarcabil.

Dacă ar fi fost eminent în una dintre oricare cele șapte calități în care l-am văzut (și l-am putea privi foarte bine și în altele, atât de multilateral dezvoltat a fost acest om remarcabil), el ar fi fost considerat pe bună dreptate un om mare. Dar dacă a fost eminent în toate calitățile și în unele a fost fără pereche, aceasta dovedește că a fost un geniu de gradul întâi. Istoria încă îi va oferi un loc printre cei mai mari oameni. Acum când vorbim despre el, pentru a ne purta cu el după dreptate, este necesar de a folosi superlative. Dacă ar fi să-i reducem calitățile la două nu știm să folosim altele care să-l caracterizeze mai adevărat și mai potrivit decât cele două folosite de către Acela al cărui administrator a fost el: „Credincios și Înțelept”. Viața lui a fost un mare succes pentru el și o mare binecuvântare pentru alții; moartea lui a fost o mare pierdere pentru alții și un mare câștig pentru el; iar amintirea sa a fost și este o binecuvântare și o inspirație pentru Biserică și, la timpul cuvenit, va fi pentru lume. „Dumnezeu să-i binecuvânteze amintirea!” Așa să ne rugăm cu toții.

PT №240, 1938, 163-164

Dacă ați găsit o greșeală, vă rugăm să inserați fragmentul și să apăsați Ctrl+Enter.