Cvasi-Aleșii

Cvasi-Aleșii

Ioel 2:28, 29; Isaia 60:4

(1) Deoarece subiectul cvasi-aleșilor este important și oportun ca Adevăr prezent, fiindcă Domnul ne-a dat mai multă lumină asupra lui, și pentru că articolul cu privire la acest subiect a stârnit mult interes atunci când a apărut pentru prima dată în The Present Truth (Adevărul Prezent, n.e.) Nr. 416 (iar mai târziu în Nr. 428), avem plăcerea să îl republicăm aici împreună cu o serie de completări importante. Pentru a înțelege mai clar acest subiect este important să înțelegem din Scripturi, raționamente și fapte că de când a început Timpul de Strâmtorare în 1914 (a) am intrat în perioada Epifaniei sau Apocalipsei a Venirii a Doua a Domnului nostru (a se vedea E 17, pag. 235-260; PT Nr. 512), (b) ușa ocaziei de a intra în Chemarea de Sus a fost închisă (a se vedea de exemplu Amos 9:13; Apocalipsa 7:1-3, și multe alte dovezi din PT Nr. 515; BS Extra Nr. 51), (c) ultimele două clase de aleși – Marea Mulțime (Apocalipsa 7:14) și Vrednicii Tineri, din care este formată Curtea antitipică a Tabernacolului sau Templului din Epifanie în ilustrația împlinită – ca și clase s-au aflat în proces de dezvoltare (a se vedea E 4, Alegerea din Epifanie; PT Nr. 519). De asemenea, ar trebui să ținem cont de faptul că (d) Epifania sau Apocalipsa ca și perioadă continuă din octombrie 1954 (a se vedea PT Nr. 512), deși în sensul restrâns (de 40 de ani) s-a terminat atunci – care este o dată semnificativă în planul lui Dumnezeu (fiind arătată din Leviticul 12; Matei 25:1-12; Ioan 9:4; 11:9, din rămânerea a doua pe munte a lui Moise etc.; a se compara cu P ʼ72, pag. 69 [The Present Truth and Herald of Christʼs Epiphany (Adevărul Prezent și Vestitorul Epifaniei lui Cristos), 1972, pag. 69,  n.e.]), atunci când pentru cei de curând consacrați s-a terminat și chemarea pentru a face parte din clasa Vrednicilor Tineri (E 10, pag. 114). În timp ce înțelegem că multă lucrare în favoarea dezvoltării Taberei Epifaniei – care este formată din indivizi cvasi-aleși (E 10, pag. 209, 672) – s-a făcut în timpul Epifaniei în sensul restrâns, și chiar și de către fr. Russell și de alții în Parousie (a se vedea de exemplu E 14, pag. 266), noi înțelegem, de asemenea, că din octombrie 1954 dezvoltarea Taberei Epifaniei a intrat într-o nouă etapă marcată de dezvoltare.

(2) În P ʼ54, pag. 41, 42; P ʼ69, pag. 53-55 («Regina din Seba – Tip și Antitip»), au fost prezentați Tăbărașii Consacrați din Epifanie, cea mai înaltă clasă dintre cvasi-aleși. Acolo s-a arătat că trebuia să fie complet numărul deplin de membri al celor aleși (chiar dacă nu dezvoltat definitiv) până în octombrie 1954, după care aceia care se consacră  nu vor dobândi astfel o poziție printre cei aleși din Curtea Epifaniei, așa cum se întâmpla mai înainte;  în schimb ei vor dobândi prin acest lucru cea mai înaltă poziție din Tabăra Epifaniei printre cvasi-aleși. Cvasi-aleșii, mai ales aceia dintre ei care se consacră înainte să înceapă restabilirea și astfel ating poziția cea mai înaltă din Tabăra Epifaniei în calitate de Tăbărași Consacrați din Epifanie, vor veni tot mai mult în față pe măsură ce timpul progresează dincolo de octombrie 1954. Aceste fapte au stârnit multe întrebări pertinente, și vor continua să le stârnească; de aceea credem că un studiu cu privire la cvasi-aleși și la locul lor în planul lui Dumnezeu de dinainte de Mileniu, din Mileniu și de după Mileniu, și cu privire la unele elemente conexe, va fi binevenit și folositor pentru toți. Frații luminați din Epifanie în mod special ar trebui să caute să învețe bine detaliile legate de acest subiect.

(3) Pe cât este posibil este bine să numim ideile biblice, inclusiv clasele din poporul lui Dumnezeu, prin termeni găsiți în Biblie. Totuși, uneori suntem obligați să identificăm învățăturile găsite în Scripturi prin termeni care nu sunt găsiți acolo ca atare pentru a face deosebire în mod clar și scriptural între diferite faze ale unui subiect, ca de exemplu: îndreptățire de probă și îndreptățire la viață, sau între clase, ca de exemplu: Vrednicii Bătrâni și Vrednicii Tineri. Denumirea din Veacul Milenar dată în Scripturi pentru clasa despre care acum vorbim este „fiii” (Ioel 2:28; Isaia 60:4). Dar și alții sunt numiți „fii”, de exemplu îngerii (Geneza 6:2, 4; Iov 1:6; 2:1) și Turma Mică (2 Corinteni 6:18; 1 Ioan 3:1, 2); prin urmare dacă trebuie să facem o deosebire clară între diferitele clase de „fii” nu putem să le numim pe niciuna dintre ele „fiii” fără să folosim cuvinte suplimentare pentru clarificare. Din acest motiv, și de asemenea fiindcă îi descrie mai bine, urmăm modul fratelui Johnson de a numi clasa care vor fi „fiii” din Veacul Milenar ca „cvasi-aleși”.

(4) Prefixul latin cvasi înseamnă ca și cum, el transmite ideea de asemănător, aparent, dar nu în realitate astfel. În sensul cel mai larg noi folosim termenul cvasi-aleși pentru a desemna pe toți acei credincioși din „perioadele de dinaintea Mileniului” (P ʼ26, pag. 118, col. 2 jos), de pe vremea lui Adam încoace, care erau ca și cei aleși, asemenea lor sau în mod aparent dintre ei, totuși nu au fost în realitate dintre cei aleși. În general însă analizăm această clasă așa cum a existat în Veacul Iudeu și în cel Evanghelic, precum și cum există în zilele noastre și mai departe până când Tabăra Epifaniei se va contopi cu Tabăra Milenară (P ʼ55, pag. 13). În acest sens vom acorda atenție la unele descrieri ale acestei clase în trei grupuri generale cu indicii ale poziției lor înaintea lui Dumnezeu.

Trei grupuri generale de cvasi-aleși

(5) Primul dintre aceste trei grupuri de cvasi-aleși este alcătuit din acei evrei care în timpul Veacului Iudeu și al celui Evanghelic prin credință și practică au venit în armonie cu Legământul Avraamic și cel Mozaic și au rămas credincioși lor, chiar dacă nu s-au consacrat. Aceștia au atins astfel un grad mai mare de armonie cu adevărul și dreptatea decât restul omenirii, ceea ce va fi un avantaj pentru ei în timpurile de restabilire (Romani 3:1, 2).

(6) Al doilea grup general de cvasi-aleși este format din acele persoane dintre neamuri (și unele dintre evrei) care pe tot parcursul Veacului Evanghelic precum și în zilele noastre, deși nu s-au consacrat, s-au pocăit de păcatele lor și l-au acceptat pe Isus ca pe Salvatorul lor și au rămas credincioși față de Răscumpărare și dreptate. Astfel ei au primit harul lui Dumnezeu în îndreptățirea de probă împreună cu binecuvântările ei însoțitoare de „pace cu Dumnezeu”, care are drept scop să fie o piatră pe care ei să pășească spre „acest har [mai mare] în care stăm” (Romani 5:1, 2), adică spre privilegiile și binecuvântările încă mai mari ale consacrării. Ei au ajuns la un mare grad de armonie cu principiile adevărului și dreptății, și s-au dedicat cel puțin într-o anumită măsură studiului și răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu. Ei sunt ca și cei aleși, asemenea lor sau în mod aparent dintre ei, chiar dacă în realitate nu este așa, văzând că ei nu fac pasul următor al consacrării ca să renunțe la voința lor proprie și la aceea a lumii și să accepte voința lui Dumnezeu ca pe a lor proprie. Din cauza că nu își folosesc îndreptățirea de probă pe care au primit-o ca pe o piatră pe care să pășească spre consacrare, ei primesc acest har al lui Dumnezeu în zadar (2 Corinteni 6:1). Totuși, întrucât acești indivizi rămân loiali față de Răscumpărare și dreptate, chiar dacă nu s-au consacrat în timpurile de dinaintea restabilirii, posedarea oricărui grad de armonie cu adevărul și dreptatea la care au ajuns în această viață le va da un avantaj față de ceilalți în timpurile de restabilire (Z 5164, par. 4). [VDM, Vol. 20, Nr. 5, pag. 1481, par. 4,  n.e.]

(7) Al treilea grup general de cvasi-aleși este Tăbărașii Consacrați din Epifanie, care se consacră și sunt credincioși înainte de deschiderea Căii Sfințeniei dar după 16 septembrie 1954, deci prea târziu pentru a fi dintre cei aleși. Aceștia trebuie să atingă un grad mult mai mare de armonie cu adevărul și dreptatea în această viață decât cele două grupuri de neconsacrați menționate. De asemenea ei trebuie să atingă un grad mare de sfințenie.

(8) Aceste trei grupuri îi constituie pe cvasi-aleșii, „fiii”, care, datorită dezvoltării și pregătirii lor de dinaintea restabilirii, vor fi potriviți pentru a fi „ajutorii principali ai Vrednicilor Bătrâni și ai Vrednicilor Tineri în slujirea lumii cu adevărurile milenare (Psalmul 107:21, 22)”, și li se va da acest privilegiu (P ʼ41, pag. 50, col. 1 jos).

(9) Scripturile îi ilustrează pe cvasi-aleși în diferite feluri, adesea în aceeași legătură cu cei aleși, chiar dacă nu sunt dintre cei aleși, dintre care sunt numai patru clase: Turma Mică, Marea Mulțime, Vrednicii Bătrâni și Vrednicii Tineri (a se vedea E 4, pag. 320-325). Acum vom prezenta anumite Scripturi și idei asociate.

„Fiii” din restabilire

(10) Ioel 2:28, 29 (a se compara cu Faptele 2:17, 18): Aici servitorii reprezintă pe Turma Mică; servitoarele pe Marea Mulțime; bătrânii pe Vrednicii Bătrâni; tinerii pe Vrednicii Tineri; fiii pe cvasi-aleși, și fiicele pe cei nealeși (a se vedea E 17, pag. 31-49; P ʼ72, pag. 34).

(11) Isaia 60:4: Aici de asemenea sunt prezentați „fiii” Cristosului Milenar, cvasi-aleșii, pe când cei nealeși sunt reprezentați prin „fiice”; astfel aici este ilustrată din nou superioritatea cvasi-aleșilor față de cei nealeși, din punctul de vedere al superiorității fiilor față de fiice în țările orientale și al fiilor că sunt mai puternici decât fiicele. În plus, această superioritate pare să fie arătată în acest pasaj prin faptul că fiicele sunt prunci care trebuie îngrijiți („fiicele tale vor fi îngrijite lângă tine”) [Sau „fiicele tale sunt purtate pe brațe”, în traducerea Cornilescu, n.e.], relativ nedezvoltați și imaturi, „cei care au nevoie de lapte și nu de hrană tare” (Evrei 5:12-14; 1 Petru 2:2). În Isaia 60:9 fiii milenari ai Cristosului sunt menționați din nou, mai ales partea evreiască. Aici este profețită mijlocirea Marii Britanii („insulele”) în faptul că l-a ajutat pe Israel să se întoarcă în Palestina, mai ales la sfârșitul Războiului Mondial faza I-a. Apoi în v. 13 sunt descrise cele patru clase de aleși: „Gloria Libanului [Liban înseamnă alb, iar copacii săi veșnic verzi, gloria Libanului, îi reprezintă pe cei drepți în calitate de leviți antitipici, Psalmul 92:12, 13] va veni la tine [leviții antitipici vor fi aduși la Cristos și la Biserică, Numeri 3:6-9], bradul [Vrednicii Bătrâni], pinul [Marea Mulțime] și merișorul [Vrednicii Tineri] împreună [îndeplinind un serviciu de cooperare], pentru a înfrumuseța locul sanctuarului Meu [o lucrare levitică, Numeri 3:6-9]”.

Animalele curate din Arca lui Noe

(12) Geneza 7:7-24: Pentru a înțelege acest pasaj suntem ajutați de 1 Petru 3:20, 21, care arată că cei opt din Arca lui Noe îi tipifică pe cei consacrați. Arca ilustrează Legământul Avraamic, întruchiparea planului lui Dumnezeu, al cărui aspect central este Sămânța lui Avraam, Cristosul (A 318 [«Studii în Scripturi» Vol. I, pag. 318, n.e.]), a cărui putere de reumplere și reorganizare va binecuvânta toate națiunile pământului (Galateni 3:8, 16, 29). Potrivit Scripturilor există patru clase de aleși care în această viață, în consacrarea lor față de Dumnezeu, câștigă o bună mărturie prin credința în Legământul Avraamic. Noi înțelegem că aceste patru clase de aleși sunt tipificate prin cele patru perechi de oameni  care au intrat în Arcă. În mod sigur Noe îl tipifică pe Domnul nostru, care este moștenitorul dreptății care vine la noi prin credință (Evrei 11:7 – cuvintele traduse „împins de teamă” din acest verset ar putea fi redate mai bine „având o dispoziție evlavioasă”). Noe și soția sa ar reprezenta prin urmare pe Isus, Capul, și Biserica, Corpul Său; și în această legătură Sem și soția sa ar reprezenta în mod evident pe conducătorii și respectiv pe restul Vrednicilor Bătrâni; Iafet și soția sa, pe conducătorii și pe restul Marii Mulțimi; iar Ham și soția sa, pe conducătorii și pe restul Vrednicilor Tineri.

(13) Dar și animalele au fost salvate în Arcă – cel puțin câte o pereche din fiecare fel de animale curate și necurate. Aceste animale îi tipifică pe cvasi-aleși și pe cei nealeși care în cele din urmă vor fi salvați: animalele curate îi tipifică pe cvasi-aleșii care vor fi salvați în Mileniu, și anume pe Tăbărașii Consacrați din Epifanie, pe evreii credincioși față de Legământul Avraamic și cel Mozaic și care practică dreptatea întrucât sunt curați tipic, și pe cei îndreptățiți de probă credincioși față de răscumpărare și care practică dreptatea întrucât sunt curați în mod provizoriu; animalele necurate îi reprezintă pe aceia dintre cei nealeși care vor fi salvați; aceia care au pierit în potop îi reprezintă dintr-un punct de vedere pe aceia care au pierit sub blestemul adamic, și din alt punct de vedere, pe mișcările și sistemele din imperiul lui Satan și pe clasa morții a doua. Animalele au fost așezate în Arcă pentru a tipifica faptul că, în mod anticipat, cvasi-aleșii și cei nealeși care vor fi salvați vor fi incluși în Legământul Avraamic. Așa cum în tip Arca a fost mijlocul de scăpare de potop, tot așa și scopul etern al lui Dumnezeu – Legământul Avraamic – este, pentru toți cei care sunt în el, mijlocul de ocrotire de nimicire. Animalele curate și cele necurate foarte evident au ocupat în Arcă poziții cu totul diferite de cele ale lui Noe și ale familiei sale; tot așa și în antitip cvasi-aleșii pe de o parte, și cei nealeși care vor fi salvați pe de altă parte, sunt cu totul diferit asociați cu Legământul Avraamic față de Noe cel antitipic și familia sa – cele patru clase de aleși.

(14) Punctul de vedere pe care l-am prezentat în cele două paragrafe precedente, și anume că Arca tipifică Legământul Avraamic, cu Cristosul în calitate de aspect central al acelui legământ, că Noe și soția sa și cei trei fii ai săi și soțiile lor reprezintă cele patru clase de aleși, și că animalele curate și cele necurate din Arcă ilustrează respectiv pe cvasi-aleși și pe cei nealeși, se vede a fi scriptural, rezonabil și faptic. Acesta se află în contrast evident cu alte păreri care au fost răspândite printre poporul Adevărului, cum ar fi părerea sectară pe care conducătorii „Martorilor lui Iehova” au căutat să o promoveze, și anume că organizația lor este Arca antitipică, unicul mijloc de ocrotire de nimicire. Însă nu au fost în stare să dea vreo explicație satisfăcătoare la ceea ce este reprezentat prin Noe și soția sa și prin cei trei fii ai săi și soțiile lor.

Tipificați în Nahor, fratele lui Avraam

(15) Geneza 11:27-32: Noi credem că Terah în Haran reprezintă pe întreaga clasă a celor îndreptățiți de probă din Veacul Evanghelic care nu se consacră: (1) cei credincioși într-o anumită măsură (cvasi-aleșii) care continuă loiali să creadă în Cristos și să practice dreptatea și care în Mileniu vor fi răsplătiți ca și evreii loiali, credincioși față de Legământ, și (2) cei necredincioși dintre aceștia care se întorc înapoi în păcat, și care în Mileniu vor fi tratați ca și evreii necredincioși și neamurile. În această legătură Avraam îi reprezintă pe cei îndreptățiți de probă care în cele din urmă s-au consacrat și au devenit membri din Turma Mică. Șederea lui Avraam în Haran reprezintă șederea lor în îndreptățirea de probă înainte de a merge mai departe spre consacrare; călătoria lui spre Canaan și întrarea în el (Geneza 12:4, 5), după care făgăduința a devenit a sa, reprezintă înaintarea lor spre consacrare și atingerea ei, îndreptățirea lor la viață și conceperea de spirit, în care moment făgăduințele au devenit ale lor. În această legătură Lot îi tipifică pe cei care în cele din urmă vor fi din Marea Mulțime; căci el a făcut toți pașii pe care i-a făcut Avraam, inclusiv intrarea în Canaan, unde totuși l-a părăsit pe Avraam (Turma Mică) și s-a alipit de Sodoma (biserica nominală).

Turtureaua și puiul de porumbel antitipici din jertfa lui Avraam

(16) Geneza 15:7-21: acest pasaj este discutat în detaliu în E 5, pag. 162-164 (a se compara cu P ʼ39, pag. 100 jos și 101). Noi înțelegem că turtureaua și puiul de porumbel pe care Avraam i-a jertfit în conformitate cu specificarea lui Dumnezeu (v. 9 și 10) reprezintă două clase de cvasi-aleși, întocmai cum indică fr. Johnson (pag. 164): „Să atragem atenția că Avraam a folosit pentru jertfe trei animale și două păsări (Geneza 15:9). Acestea par să reprezinte cele cinci clase care vor fi mai mult sau mai puțin separate pentru Domnul de la vremea Legământului [Avraamic] – 2045 î.e.n. – până când ultimul din Turma Mică va fi sigilat pe frunte [18 aprilie (la paște) 1916; E 5, pag. 162]. Vițeaua (T 105-112 [«Umbrele Tabernacolului», cap. 7, n.e.]) pare să reprezinte pe Vrednicii Bătrâni și pe Vrednicii Tineri (aceste două clase uneori sunt asociate împreună ca o singură clasă în unele tipuri, ca de exemplu în Iocșan, Elisei și jumătate din seminția lui Manase de la est de Iordan); capra reprezintă pe Marea Mulțime [«luată în considerare ca atare, și nu ca la început aspirând individual la coroană» – P ʼ39, pag. 101]; berbecul reprezintă pe Cristosul; turtureaua pe aceia din Israelul trupesc care într-o anumită măsură au ținut la făgăduințele avraamice și la Legământul Mozaic; iar puiul de porumbel pe aceia îndreptățiți de probă care au rămas loiali răscumpărării și dreptății. Despicarea animalelor pare să reprezinte consacrarea totală și moartea («o bună mărturie prin credință») claselor tipificate prin ele; iar păsările lăsate nedespicate par să sugereze consacrarea incompletă (nu «o bună mărturie prin credință») a Israelului trupesc și a celor îndreptățiți de probă. Semnul dat lui Avraam în tranzacție, în timp ce este concentrat în jertfa Cristosului întreg – clasa cea mai înaltă care suferă pentru dreptate – include pe toate clasele din sămânța lui Avraam care au suferit mai mult sau mai puțin datorită credinței lor în unele făgăduințe făcute lui Avraam sau în toate”. În mod corespunzător, jertfele lui Avraam din Geneza 15:7-21 par să arate cu claritate toate clasele din sămânța lui Avraam care au fost mai mult sau mai puțin separate pentru Domnul din 2045 î.e.n. până la paștele din 1916: animalele care au fost despicate ilustrează pe cele patru clase alese care s-au consacrat, iar păsările, care nu au fost despicate, ilustrează pe cele două clase de cvasi-aleși care nu s-au consacrat – evreii loiali și credincioși față de legământ, și cei îndreptățiți de probă loiali și credincioși față de răscumpărare și care practică dreptatea. Din moment ce această ilustrație este aplicabilă doar până la 18 aprilie 1916, și din  moment ce acei consacrați de curând erau la acel timp (și chiar și până la 16 septembrie 1954) încă acceptați în calitate de membri potențiali ai celei de-a patra clase de aleși – Vrednicii Tineri, în 1916 și înainte de acest an nu au existat consacrați printre cvasi-aleși. Prin urmare Tăbărașii Consacrați din Epifanie ca atare nu sunt incluși în această ilustrație.

Al cincilea ordin din sămânța lui Avraam

(17) Geneza 22:16-18: Aici este prezentat Legământul întărit prin Jurământ, care este inima evangheliei (Romani 4:16; Galateni 3:6-9). Acesta elaborează prima făgăduință din atotcuprinzătorul Legământ Avraamic (Geneza 12:2, 3), și anume, „Voi face din tine o mare națiune”. Acest lucru arată că binecuvântarea prezisă a tuturor familiilor pământului va veni prin sămânța lui Avraam, și că această sămânță în sensul ei mai larg va fi înmulțită  atât în aspectul ceresc cât și în cel pământesc – ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării. Sămânța cerească este compusă din Turma Mică și Marea Mulțime, iar sămânța pământească este compusă în primul rând din Vrednicii Bătrâni și Vrednicii Tineri, și în al doilea rând din Tăbărașii Consacrați din Epifanie și restul cvasi-aleșilor, „al cincilea ordin din sămânța lui Avraam” (E 12, pag. 185), care „ca ajutori speciali ai Vrednicilor Bătrâni și ai celor Tineri … și ca cel mai mic ordin din sămânța lui Avraam de dinaintea Mileniului, vor fi folosiți în mod special mai presus de restul clasei restabilirii pentru a binecuvânta familiile, națiunile și neamurile pământului în conformitate cu Legământul” (E 11, pag. 293). Deoarece cvasi-aleșii sunt o parte secundară din sămânța pământească care trebuie să binecuvânteze toate familiile pământului, este evident că ei, ca și Vrednicii Bătrâni și cei Tineri, sunt dezvoltați ca atare sub aspectele pământești ale acestui Legământ întărit prin Jurământ, deși, firește, ei vor obține oferta lor de viață veșnică sub Noul Legământ care urmează să fie stabilit în curând.

Copiii antitipici ai Cheturei

(18) Geneza 25:1-4 (a se compara cu 1 Cronici 1:32, 33): Noi învățăm din Galateni 4:22-31 că Sara, soția lui Avraam, reprezintă legământul care dezvoltă Cristosul (Isaac cel antitipic), și roaba Hagar, prin care de asemenea Avraam a avut un fiu, reprezintă Legământul Legii care a dezvoltat Israelul trupesc (Ismael cel antitipic) în Veacul Iudeu. Geneza 25:1, 2 ne arată că după moartea Sarei Avraam a luat-o pe Chetura de soție (concubină – 1 Cronici 1:32) și că ea i-a născut șase fii. Din cauza asocierii Cheturei în această relație cu Avraam, un caracter exprimat cu claritate a fi tipic (E 10, pag. xv), care îl reprezintă pe Dumnezeu, urmează că ea de asemenea este un tip al unui legământ – Noul Legământ – pe care Dumnezeu îl va face în Veacul Milenar, „după acele zile”, adică după Veacul Iudeu și cel Evanghelic (Ieremia 31:33; Evrei 8:10 – E 6, pag. 699), după ce atât Legământul Sara cât și Legământul Hagar au încetat să funcționeze (Z 4309, col. 2; a se vedea E 6, pag. 667-728, pentru cele 21 de linii de dovezi că Noul Legământ nu este activ în Veacul Evanghelic). În mod corespunzător, urmașii lui Avraam prin Chetura reprezintă clase (inclusiv pe cvasi-aleși) și subdiviziuni de clase care sunt dezvoltate în Veacul Milenar sub Noul Legământ. Isaia 60, care se aplică în mod clar la Mileniu, de asemenea dovedește acest lucru prin faptul că îi menționează pe unii din familia Cheturei (v. 6).

(19) „Isaia 60 în mod absolut descrie domnia milenară a Cristosului sub ilustrația unei cetăți – Sion (v. 14) – același gând care este în Noul Ierusalim din Apocalipsa 21” (E 6, pag. 716, 721, par. 1; P ʼ35, pag. 76; E 15, pag. 681; E 16, pag. 140). Printre altele, versetele 4 și 13 – a se atrage atenția la comentariile din par. (11) de mai sus – demonstrează cu claritate că adresarea de aici este către Cristosul în Mileniu (a se vedea și E 17, pag. 150, 148; D 638; E 11, pag. 293; P ʼ26, pag. 118, col. 2; P ʼ29, pag. 136, col. 2; P ʼ50, pag. 7; E 1, pag. 535, 536; E 9, pag. 24; E 16, pag. 138). V. 13 indică celelalte trei clase de aleși care vin la „tine” – la Cristosul (E 4, pag. 324). V. 4 prin „fii” îi ilustrează pe cvasi-aleșii dintre evrei (a se compara cu v. 9; E 17, pag. 46) și dintre neamuri, iar prin „fiice” îi ilustrează pe cei nealeși care vin la Cristosul pentru binecuvântările restabilirii sub Noul Legământ (a se compara cu Isaia 2:2, 3; Psalmul 72 – E 17, pag. 315-320); v. 5 arată că aceasta include întoarcerea „plinătății mării”, a maselor neliniștite (a se compara cu Apocalipsa 21:1).

(20) V. 7 îi menționează pe Chedar și pe Nebaiot, cei doi fii cei mai mari, deci de seamă, ai lui Ismael, ai cărui doisprezece fii tipifică pe cele douăsprezece seminții ale Israelului trupesc (Geneza 25:13-16). Acești doi fii aici „reprezintă tipic pe cele două diviziuni principale așa cum au fost denumite în regatul împărțit: Israel (cele zece seminții sub Efraim) și Iuda (cele două seminții sub Iuda), întocmai cum le găsim prezentate în pasajul clasic al Noului Legământ – Ieremia 31:31-34” (E 6, pag. 716). În decursul Veacului Evanghelic, cât timp Cristosul a fost în proces de dezvoltare, Israelul trupesc a fost lepădat din favoarea lui Dumnezeu (Galateni 4:29, 30; Romani 11:1-25); dar în Veacul Milenar, atunci când El face Noul Legământ cu ei, ei vor fi din nou în favoarea Sa și vor fi acceptați de El (v. 7; Romani 11:26-33).

(21) Aceste considerații arată foarte clar că Isaia 60 se împlinește în timpul domniei milenare a Cristosului, când Israelul trupesc va fi binecuvântat sub Noul Legământ pe care Dumnezeu îl va face cu ei (Ieremia 31:31). Din acest motiv, v. 6, prin faptul că într-o acțiune care se petrece în Mileniu îi menționează pe Madian, Efa și Seba, trei dintre urmașii lui Avraam prin Chetura, care aici pare să îi reprezinte pe toți cei care vor fi dezvoltați în Mileniu sub Noul Legământ (a se compara cu Psalmul 72:10, 15 – E 17, pag. 317, 318), este o dovadă suplimentară că Chetura reprezintă Noul Legământ. În mod corespunzător, cei șaisprezece fii, nepoți și strănepoți numiți ai Cheturei (Geneza 25:2-4; a se compara cu 1 Cronici 1:32, 33) tipifică clase (inclusiv cvasi-aleșii) și subdiviziuni de clase care sunt dezvoltate sub Noul Legământ în Mileniu. Îi enumerăm pe cei șaisprezece după cum urmează: (1) Zimran; (2) Iocșan – Șeba, Dedan – Așurim, Letușim, Leumim; (3) Medan; (4) Madian – Efa, Efer, Hanoc, Abida, Eldaa; (5) Ișbac; (6) Șuah.

(22) Acum vom indica clase sau subdiviziuni de clase născute și îngrijite în Mileniu de Chetura antitipică, care în fiecare caz par să fie tipificate prin anumiți indivizi:

(23) Zimran (celebrat), întâiul născut al Cheturei, îi tipifică pe cei 70 cei mai importanți dintre Vrednicii Bătrâni și cei Tineri, cărora li se vor da cele mai importante poziții în faza pământească a Regatului în timpul întocmirii, sigilării, Noului Legământ (Exodul 24:1, 9 – E 11, pag. 405, 412).

(24) Iocșan (prinzător de păsări – biruitor al îngerilor căzuți) tipifică o a doua clasă care urmează să fie dezvoltată sub Noul Legământ – Vrednicii în general (a se compara cu E 6, pag. 717; P ʼ38, pag. 158, ultimul par.; P ʼ50, pag. 15, col. 2). Fiii săi, Șeba (jurământ) și Dedan (umil), îi tipifică respectiv pe Vrednicii Bătrâni și pe cei Tineri. Cei trei fii ai lui Dedan tipifică pe cele trei grupuri ale Vrednicilor Tineri potrivit diviziunilor levitice în care s-au dezvoltat (E 4, pag. 322, 323) [AP, Nr.1, pag. 4, par. 9, n.e.]: (a) Așurim (cei puternici) îi tipifică pe acei Vrednici Tineri care s-au dezvoltat în asociere cu chehatiții, grupul superior față de cele trei grupuri levitice; (b) Letușim (cei asupriți) îi tipifică pe acei Vrednici Tineri care s-au dezvoltat în diviziunea merarită, ca de exemplu în Societatea Turnul de Veghere, unde în mod sigur au fost asupriți; (c) Leumim (popoare) îi tipifică pe acei Vrednici Tineri care s-au dezvoltat în diviziunea gherșonită, care în slujba lor evanghelică au avut de-a face cu popoarele. Aceste trei grupuri de Vrednici Tineri sunt ilustrate în cele trei rânduri de pietre cioplite din jurul curții exterioare a templului lui Solomon (1 Împărați 7:12; a se vedea P ʼ53, col. 2, par. 3; P ʼ68, pag. 71, col. 2, par. 3).

(25) Următorii printre copiii antitipici ai Cheturei vin restituționiștii cărora li se va da viață sub Noul Legământ – fiind distincți față de clasele de aleși menționate mai sus.

(26) Medan (dispută) tipifică o a treia clasă care urmează să fie dezvoltată sub Noul Legământ – Tăbărașii Consacrați din Epifanie, cea mai înaltă clasă dintre cvasi-aleși. Subordonați Vrednicilor ei vor fi cei mai pricepuți polemiști (Iuda 3) în favoarea Adevărului.

(27) Madian (acest nume are aceeași semnificație ca și Medan) tipifică o a patra clasă care urmează să fie dezvoltată sub Noul Legământ – cvasi-aleșii dintre israeliții trupești (E 6, pag. 717) care de asemenea vor fi polemiști în favoarea Adevărului. Cei cinci fii ai lui Madian (Geneza 25:4) par să reprezinte următoarele cinci grupuri dintre cvasi-aleșii evrei: (a) Efa (întuneric) îi tipifică pe „acei israeliți care în Veacul Iudeu nu au fost destul de credincioși pentru a deveni Vrednici Bătrâni, … dar încă și-au păstrat credința în făgăduințele avraamice și s-au ținut strâns de Legământul Mozaic”, adică evreii credincioși din Veacul Iudeu loiali față de Legământ. Ca grup ei s-au aflat în mare întuneric. (b) Efer (pui de cerb – un animal imatur) îi tipifică pe acei evrei care în Veacul Evanghelic, dar înainte de convertirea lui Israel în Strâmtorarea lui Iacov (a doua fază), cred în făgăduințele avraamice și în Legământul Mozaic și rămân credincioși față de acestea până la moarte, înainte de timpul convertirii lui Israel. Din cauza imaturității ei au nevoie de o cantitate mare din laptele Cuvântului lui Dumnezeu. (c) Hanoc (inițiat, învățătură) îi tipifică pe acei evrei care în timpul Veacului Evanghelic, dar înainte de 16 septembrie 1954 (atunci când Basileia a început cu prima ei suprapunere), l-au acceptat pe Isus în calitate de Salvator al lor însă nu s-au consacrat, rămânând totuși credincioși față de răscumpărare și dreptate. Ei au beneficiat de dobândirea cunoștinței prin faptul că l-au acceptat pe Isus ca pe Învățător al lor, cel puțin într-o oarecare măsură. (d) Abida (tată al cunoașterii) îi tipifică pe acei evrei care după 16 septembrie 1954 dar înainte de convertirea lui Israel l-au acceptat pe Isus ca pe Salvator al lor și în calitate de credincioși neconsacrați rămân loiali față de răscumpărare și dreptate. (e) Eldaa (dumnezeu al cunoașterii: puternic în cunoștință) îi reprezintă pe acei evrei care vor fi convertiți la vremea convertirii lui Israel în legătură cu Strâmtorarea lui Iacov și tocmai la sfârșitul ei (P ʼ30, pag. 15). În acel moment aceștia vor avea cel mai mare privilegiu dintre toți cvasi-aleșii evrei neconsacrați de a dobândi cunoașterea Adevărului. Astfel vedem că, după cum s-a sugerat prin însemnătatea numelor, aceste cinci grupuri includ pe toți cvasi-aleșii evrei neconsacrați, de la aceia din Veacul Iudeu care au avut cel mai mic privilegiu de a dobândi cunoaștere, până la aceia care vor fi în viață la vremea convertirii lui Israel în Strâmtorarea lui Iacov (a doua fază), și care vor avea cel mai mare privilegiu pertinent.

(28) Ișbac (plecare) tipifică o a cincea clasă căreia urmează să i se dea viață sub Noul Legământ – cei loiali dintre neamuri îndreptățiți de probă. Această clasă de asemenea a părăsit păcatul și a intrat într-o relație mai apropiată cu Dumnezeu spre deosebire de cei neîndreptățiți, adică față de lume în general. Deși nu se specifică, ca și în cazul lui Madian cel antitipic și al celor cinci fii ai săi, această clasă de asemenea este compusă din indivizi care au diferite grade de ocazie și în consecință de dezvoltare în cunoștință. Pe parcursul Veacului Evanghelic mulți dintre ei s-au dezvoltat în sistemele sectare, unde în multe cazuri ei nu prea au avut prilejul să învețe din Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și despre privilegiile consacrării; alții dintre ei, mai ales aici la sfârșitul Veacului, sunt binecuvântați cu mult din lumina Adevărului care este acum cuvenit și cu o înțelegere a privilegiilor consacrării. Totuși acest lucru nu înseamnă că aceștia din urmă vor avea locul cel mai mare în acest grup al cvasi-aleșilor; pe principiul că „oricui i s-a dat mult i se va cere mult” (Luca 12:48), mai degrabă poate fi invers – aceia dintre ei care au avut ocazii mai mari cu referire la Adevăr și la privilegiile consacrării însă nu au răspuns cum se cuvine la ele (2 Corinteni 6:1), ar putea avea cel mai mic loc în această clasă, puțin mai sus decât cei nealeși (Z 2286 sus; F 117, 118, 682, 683; P ʼ70, pag. 94); iar din cauza încăpățânării într-o oarecare măsură mulți au pierdut chiar și un loc printre cvasi-aleși.

(29) Șuah (loc jos, depresiune) îi tipifică pe cei nealeși, cea mai inferioară clasă care urmează să fie dezvoltată sub Noul Legământ. Ei sunt „fiicele” din Ioel 2:28 și Isaia 60:4, adică neamurile necredincioase și acei evrei care au părăsit făgăduințele Legământului. Neamurile nealese sunt arătate și în Ezechiel 16:16, 61 venind sub Noul Legământ. Aici de asemenea cei pertinenți sunt numiți „fiice”, pentru că după ce vor fi convertiți vor fi fiice simbolice ale Israelului trupesc (E 17, pag. 146).

(30) Cât este de minunat ca ochii noștri să vadă că cei șase fii ai Cheturei ilustrează atât de bine și complet cele șase clase, cuprinzând pe toți cei care vor fi dezvoltați sub Noul Legământ, de la clasa superioară până la cea inferioară: (1) cei 70 de Vrednici cei mai importanți; (2) Vrednicii ca și clasă, subîmpărțită în Vrednicii Bătrâni și acei Tineri, în care se arată și cele trei diviziuni ale Vrednicilor Tineri; (3) Tăbărașii Consacrați din Epifanie; (4) cvasi-aleșii dintre israeliții trupești împărțiți în cinci grupuri; (5) acei loiali dintre neamuri îndreptățiți de probă, și în cele din urmă (6) cei nealeși. În pofida atacurilor din partea celor ce răspândesc erori, acest Adevăr minunat va rămâne (P ʼ58, pag. 3-8; P ʼ73, pag. 25-27).

(31) Am menționat deja în par. (21) de mai sus că cei trei urmași ai Cheturei amintiți în Isaia 60:6 par să îi reprezinte acolo pe toți ceilalți. Astfel Seba (Vrednicii Bătrâni) îi reprezintă aici și pe Vrednicii Tineri (întocmai cum în mod asemănător atât clasa Seba cât și clasa Saba din Psalmul 72:10, în v. 15 sunt incluse numai în clasa Seba – E 17, pag. 317, 318), iar Madian, chiar și Efa, îi include prin implicare pe toți ceilalți restituționiști (E 15, pag. 682), atât pe „acei israeliți credincioși care acum sunt în întuneric dar care în Mileniu vor fi biruitori” (E 6, pag. 717), cât și în cele din urmă pe cei loiali dintre neamuri îndreptățiți de probă și pe cei nealeși (reprezentați separat prin Ișbac și Șuah); căci pentru a câștiga viață sub Noul Legământ (care va fi făcut cu Israel – Ieremia 31:31-33) ei trebuie să devină „cu adevărat israeliți” prin credință în Cristos ca Salvator și prin consacrare. Atunci când toți cei ascultători din omenire vor fi făcut acest lucru, atunci „făgăduințele făcute evreilor se vor aplica și la neamuri” (E 15; pag. 730, 733). Ca clasa de „oi” a omenirii, ei vor fi „împărații pământului” care își vor aduce gloria în Noul Ierusalim (Matei 25:34; Apocalipsa 21:24; A 296; P ʼ78, pag. 47). Noi dăm toată lauda lui Dumnezeu, și dorim mult și ne rugăm pentru timpul când toți copiii Cheturei antitipice în consacrare vor aduce Cristosului închinarea, inclusiv serviciul, potrivit Lor în calitate de ființe divine (aur), cu puteri umane alese (tămâie), „și vor vesti laudele lui Iehova”! (Pentru mai multe detalii cu privire la ordinea importanței etc. în aducerea diferitelor clase milenare sub Noul Legământ a se vedea P ʼ73, pag. 25-30; P ʼ78, pag. 45, 46).

Gherșom și Eliezer

(32) Exodul 2:22; 4:24-26; 1 Cronici 23:15: Aceste versete îi menționează pe cei doi fii ai lui Moise, Gherșom și Eliezer; aici ei tipifică o clasă de îndreptățiți de probă mai credincioși și respectiv una de mai puțin credincioși la vremea Mișcării lui Miller. Din cauza cernerilor, și în consecință fiind chinuiți de eroare, clasa Gherșom antitipică a fost influențată să se consacre, fapt tipificat prin circumcizia sa. Astfel ei au devenit membri potențiali în Corp. Aceia îndreptățiți de probă tipificați prin Eliezer, inclusiv unii care vor fi dintre cvasi-aleși, au fost mai puțin credincioși și nu s-au consacrat, ci au rămas în Babilon (E 11, pag. 52, 53).

Prinții subordonați din Mileniu

(33) În aplicarea Veacului Milenar Tabăra Tabernacolului reprezintă „starea lumii care trece prin procesul de restabilire” (P ʼ40, pag. 14; P ʼ53, pag. 22). Această Tabără va fi împărțită în cele douăsprezece seminții ale restituționiștilor – „Israelul Milenar al lui Dumnezeu” (a se vedea de ex. E 17, pag. 360-363). În mod evident „prinții” care vor fi în fruntea acestor douăsprezece seminții vor fi Vrednicii, căci atunci (Isaia 32:1) „prinții vor conduce cu judecată” – „prinții aici sunt Vrednicii Bătrâni și acei Tineri” (E 17, pag. 111, 329); și (Psalmul 45:16) „în locul părinților tăi vor fi copiii tăi, pe care să îi faci prinți pe tot pământul”. „Vrednicii Bătrâni vor fi prinți – nu regi – peste tot pământul, iar în calitate de asociați ai lor îi vor avea pe Vrednicii Tineri. […] Acești Vrednici Bătrâni și Tineri vor fi cârmuitori subordonați lui Cristos; în timp ce lumea [tipificată prin cele douăsprezece seminții ale lui Israel] nu numai că atunci nu va conduce deloc, ci va fi și supusă acestor Vrednici. […] Vrednicii Bătrâni și cei Tineri vor sta înaintea lumii în calitate de conducători vizibili ai ei, iar lumea îi va recunoaște și îi va asculta ca atare” (E 17, pag. 107).

(34) Faptul că fiecare seminție era condusă de un prinț individual (Numeri 1:5-16) nu înseamnă în mod necesar că numai un singur individ dintre Vrednici va fi capul fiecărei seminții respective, căci în aplicarea Veacului Evanghelic prinții în fiecare caz reprezintă pe „conducătorii (nu unul ci mai mulți)” din fiecare seminție antitipică (E 8, pag. 12). În tip conducătorii sau prinții aveau „subordonați” (E 8, pag. 665 jos), care erau prinți sau căpetenii adjuncte. Astfel existau căpetenii peste sute, peste cincizeci și peste zeci. Se pare că existau și prinți peste diferitele case dintr-o seminție, cum de exemplu este indicat în cazul lui Zimri, care era „un prinț al unei case părintești printre simeoniți” (Numeri 25:14). Astfel Vrednicii, în calitate de prinți, îi vor avea ca ajutori pe cvasi-aleși (mai ales pe Tăbărașii Consacrați din Epifanie), în funcție de diferitele lor abilități, căci se pare că cvasi-aleșii sunt reprezentați printre prinții sau căpeteniile subordonate. Ei îi vor ajuta pe cei nealeși, pe „fiice” (Isaia 60:4; Ioel 2:28), pe Calea Sfințeniei, căci „ca mari misionari ai Veacului Milenar în primul rând sub conducerea lui Cristos și a Bisericii, și în al doilea rând sub conducerea Vrednicilor Bătrâni și a celor Tineri, ei vor merge peste tot și vor converti poporul păgân și pe evreii apostați la Cuvântul și lucrarea lui Dumnezeu” (E 17, pag. 339).

Leviții antitipici din Veacul Evanghelic

(35) Numeri 1:49-54; 3:6-9: Aceste Scripturi arată că leviții, care în situația din Veacul Evanghelic, deosebindu-se de situația din Epifanie (sau cea Tranzițională), de cea din Mileniu și de cea de după Mileniu, îi tipifică pe cei neconsacrați îndreptățiți de probă (T 26, 27), care, dacă se vor dovedi credincioși față de Răscumpărare și dreptate, vor fi dintre cvasi-aleși. Ei sunt ilustrați aici că îi slujesc lui Aaron și fiilor săi – care îi tipifică pe Isus și Biserica (E 8, cap. 2, 8 etc.) – în serviciul Tabernacolului.

Orpa antitipică

(36) Rut 1:1-14: Elimelec îi tipifică pe conducătorii ce și-au pierdut coroanele care au luat parte în mișcarea lui Miller, și care după 1844 s-au întors înapoi în biserica nominală. Soția sa Naomi îi tipifică pe cei conduși care și-au pierdut coroanele. Mahlon și Chilion îi tipifică pe cei mai mult credincioși și pe cei mai puțin credincioși dintre conducătorii îndreptățiți de probă asociați. Soțiile lor Rut și Orpa îi tipifică pe cei mai mult credincioși și respectiv pe cei mai puțin credincioși dintre cei conduși îndreptățiți de probă asociați. Moartea lui Mahlon și Chilion în Moab tipifică faptul că spiritul adevărat al acestor conducători îndreptățiți de probă a fost înghițit de condițiile din biserica nominală – îndreptățirea lor de probă a încetat. Rămânerea Orpei în Moab tipifică faptul că cei conduși pertinenți îndreptățiți de probă rămân în biserica nominală. Mulți dintre ei au rămas credincioși față de Isus ca Salvator și au practicat dreptatea, și de aceea sunt dintre cvasi-aleșii neconsacrați. Aceia tipificați de Rut s-au consacrat și în calitate de Vrednici Tineri potențiali au venit în Adevărul Secerișului (E 4, pag. 369-374).

Regina din Seba și alaiul ei

(37) 1 Împărați 10:1-13; 2 Cronici 9:1-12: Aceste versete o descriu pe Regina din Seba și vizita ei la Ierusalim împreună cu suita sau alaiul ei pentru a se interesa de înțelepciunea și bogățiile lui Solomon. După cum se arată în P ʼ54, pag. 41, 42; P ʼ69, pag. 53, 54, ea îi tipifică pe cei care sunt Tăbărași Consacrați din Epifanie sau sunt pe cale să facă parte dintre ei, cea mai înaltă clasă dintre cvasi-aleși. Ea îi ilustrează pe aceștia că sunt căutători și cercetători foarte sârguincioși ai Adevărului, care atunci când găsesc Adevărul, înțelepciunea lui Solomon cel antitipic, răspund foarte favorabil și generos. Numărul mare de adepți ai clasei Regina din Seba care cercetează Adevărul dar nu sunt consacrați sunt tipificați de suita sau alaiul ei. Printre aceștia sunt mulți care vor fi din celelalte două grupuri generale ale cvasi-aleșilor neconsacrați, enumerate în par. (5) și (6).

Netinimii antitipici de după exil

(38) 1 Cronici 9:2; Ezra 2:43-54, 58, 70; 7:7, 24; 8:17, 20; Neemia 3:26, 31; 7:46-56, 60, 73; 10:28, 29; 11:3, 21: Aceste versete vorbesc despre netinimi (cei dați, cei dedicați), ajutorii speciali ai leviților în legătură cu serviciul din tabernacol și din templu. Netinimii antitipici de după exil sunt toți Tăbărași. În perioada Epifaniei de după 1954 ei sunt compuși din (a) Tăbărașii Consacrați din Epifanie, (b) cei neconsacrați îndreptățiți de probă și (c) poporul nominal, neîndreptățit al lui Dumnezeu. Aceia care rămân loiali din clasele (a) și (b), și unii din clasa (c), evreii loiali, credincioși Legământului și care practică dreptatea din timpul de dinaintea convertirii naționale a lui Israel, sunt dintre cvasi-aleși.

(39) Tăbărașii Consacrați din Epifanie (mai ales cei credincioși și luminați din Epifanie), mai mult decât oricare alți Tăbărași, s-au curățit de păcat, eroare, egoism și spirit lumesc, s-au alipit de frații lor, de conducătorii lor vrednici, au făcut legământ să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu (Neemia 10:28, 29), și i-au ajutat pe leviții pertinenți antitipici – membrii Marii Mulțimi și Vrednicii Tineri – în serviciul lor din templul Epifaniei pentru a-i pregăti pe leviți în Curtea Epifaniei pentru locurile lor din Regat, și pentru a construi Tabăra Epifaniei cu persoane dintre evrei și neamuri, dintre care cei loiali vor fi dintre cvasi-aleși. Cea mai strânsă și mai binecuvântată și mai plăcută asociere în acest serviciu este aceea dintre leviții antitipici luminați din Epifanie și Tăbărașii Consacrați din Epifanie. (Pentru detalii a se vedea P ʼ71, pag. 37-41 [AP, Nr. 4, n.e.]; P ʼ72, pag. 14, 75.)

Topografia Ierusalimului

(40) Psalmul 72:3: În E 4, pag. 320, 3217, fr. Johnson afirmă: „Acest psalm întreg descrie domnia milenară a lui Cristos, ceea ce înseamnă că Ierusalimul simbolic va fi reședința guvernului”. În Ierusalim sunt doi munți – Sion și Moria, reprezentând faza cerească și respectiv faza pământească a Regatului, adică pe Cristosul și pe Vrednicii Bătrâni milenari ca cele două puteri superioare ale Regatului; de asemenea, sunt trei dealuri – Acra, Bezeta și Ofel (locul special al locuirii Netinimilor de după exil; Neemia 3:26, 27) – reprezentând respectiv puterile subordonate ale Regatului, adică pe Marea Mulțime în faza cerească și pe Vrednicii Tineri milenari și pe Tăbărașii Consacrați din Epifanie milenari în faza pământească.

(41) Aceste două clase pământești superioare (Vrednicii Tineri milenari și Tăbărașii Consacrați din Epifanie milenari) sunt aici deosebiți cu claritate de cele două clase pământești subordonate, cvasi-aleșii neconsacrați și cei nealeși. Fr. Johnson analizează „părțile de vale” ale Ierusalimului (E 12, pag. 526) că sunt alcătuite din cele două clase subordonate de restituționiști. După ce arată că cei doi munți și dealurile lor reprezintă „cele două faze ale Regatului”, el afirmă: „Valea de la mijloc simbolizează clasa restabilirii: părțile superioare pe cvasi-aleși, evreii credincioși și cei credincioși îndreptățiți prin credință, iar părțile inferioare pe evreii necredincioși și pe neamurile din această viață”. Ideea din Psalmul 72:3 pare să fie că cele două faze ale Regatului, în cooperare cu puterile subordonate ale Regatului (Marea Mulțime, Vrednicii Tineri și Tăbărașii Consacrați din Epifanie), vor fi folosite de către Iehova pentru a binecuvânta pe toată lumea – pe cvasi-aleșii care nu s-au consacrat în această viață și pe cei nealeși – cu pace adevărată și durabilă (a se compara cu v. 7), și cu prosperitate prin dreptate în timpul Mileniului.

„Fecioare fără număr”

(42) Cântarea 6:8: Biblia folosește fecioarele pentru a-i reprezenta pe oamenii consacrați (Psalmul 45:14, 15; Matei 25:1-13; Apocalipsa 14:4; Cântarea 1:3; 6:8; E 17, pag. 284). În perioada Epifaniei de după 1954, după răpirea completă a Turmei Mici, mai sunt încă trei clase consacrate care își împlinesc cursul în această viață – Marea Mulțime, Vrednicii Tineri și Tăbărașii Consacrați din Epifanie, care sunt cea mai înaltă clasă dintre cvasi-aleși. Acestea par să fie reprezentate prin cele trei grupuri de femei care sunt în relație specială cu Solomon. În antitip, Marea Mulțime, care sunt noi creaturi, în faza spirituală a Regatului, sunt – după Turma Mică – în cea mai apropiată relație cu Solomon cel antitipic (Domnul nostru); prin urmare, în cele 60 de diviziuni ale ei, ea este bine reprezentată prin cele 60 de împărătese ale lui Solomon, care, dintre cele trei clase pertinente de femei, ele au avut cea mai apropiată relație cu el. Vrednicii Tineri sunt următorii în cea mai apropiată relație; prin urmare, în cele 80 de diviziuni ale lor, ei sunt reprezentați în cele 80 de concubine ale lui Solomon, care au avut următoarea relație cea mai apropiată cu el. Și Tăbărașii Consacrați din Epifanie sunt în următoarea relație cea mai apropiată; prin urmare, ei sunt bine reprezentați prin fecioare, care au avut următoarea relație cea mai apropiată cu Solomon, deși nu o relație de concubinaj cu el. Poziția lor este altfel ilustrată de israeliți în Tabără, care este o poziție mai joasă decât aceea a Marii Mulțimi și a Vrednicilor Tineri, ilustrați de leviți în Curte. Și la fel ca Marea Mulțime și ca Vrednicii Tineri ei sunt „fără număr”, căci nu există un număr specificat pentru niciuna dintre aceste clase. (Pentru detalii a se vedea P ʼ72, pag. 76.)

(43) Isaia 35:2: În timp ce printre alte lucruri din Isaia 35 „pustiul” și „deșertul” fără îndoială au o aplicare literală, se va observa că în E 17, pag. 330-332 (mai ales la pag. 331 sus), fr. Johnson le dă și o aplicare simbolică; în această legătură el arată că „apele” și „pâraiele” din v. 6 reprezintă Adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, iar că „pământul uscat” din v. 7 reprezintă „ceea ce a fost lipsit de Adevăr”. În restabilire „deșertul se va bucura și va înflori ca trandafirul; va înflori mult și se va bucura cu bucurie și cântare: gloria Libanului [alb – în aluzie la dreptatea Regatului] îi va fi dată, măreția [splendoarea]  Carmelului [roditor – Vrednicii Bătrâni și cei Tineri] și a Saronului [câmpie – cvasi-aleșii], [milioanele răscumpărate ale pământului] vor vedea gloria lui Iehova [în acest paralelism poetic «gloria lui Iehova» face referire înapoi la «gloria Libanului»] și măreția Dumnezeului nostru [paralelismul de aici face referire înapoi la «măreția Carmelului și a Saronului»]” (a se compara cu E 12, pag. 518, 519).

(44) Aici se descrie o schimbare mare și glorioasă pentru întreaga omenire sub figura unui deșert pustiit transformat în vegetație luxuriantă, căci „ape vor țâșni în pustiu și pâraie în deșert” – la fel ca un deșert uscat omenirea va fi înviorată și întinerită de apa Adevărului (a se compara cu Psalmul 72:6), fiindcă Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie salvați și să vină la cunoașterea corectă a Adevărului (1 Timotei 2:4; Ieremia 31:34). Gloria Regatului lui Dumnezeu și dreptatea sa, mai ales cum acestea se vor manifesta în Vrednicii Bătrâni și acei Tineri (Muntele Carmel antitipic, care se află în fața câmpiei Saronului și o supraveghează) și în cvasi-aleși (Saronul antitipic), o va vedea toată omenirea (Isaia 40:5); pentru că sub conducerea Vrednicilor Bătrâni și a celor Tineri cvasi-aleșii vor converti toată lumea păgână la credința adevărată și dreptatea clasei restabilirii (Faptele 15:16, 17). Desigur că câmpia Saronului nu era la fel de înaltă ca și Muntele Carmel; nici cvasi-aleșii nu vor fi la fel de înălțați ca și Vrednicii, care vor avea „o înviere mai bună” (Evrei 11:35; E 1, pag. 268; E 4, pag. 330, 348-351, 425).

Mirtul, salcâmul și pinul

(45) Isaia 41:19: Tăbărașii Consacrați din Epifanie și restul cvasi-aleșilor, ca două din cele șapte clase salvate din întreaga omenire, sunt simbolizați separat prin două din cele șapte feluri de copaci menționate aici. După cum s-a explicat în P ʼ67, pag. 71-76, acest text și contextul lui au o aplicare milenară (a se compara cu Psalmul 107:35; Isaia 35:6, 7; 44:3; Ezechiel 36:25-27; E 15, pag. 559, 560; E 17, pag. 331 sus). Cedrul, salcâmul și mirtul din Isaia 41:19 reprezintă respectiv în ordine crescătoare cele trei clase de restituționiști care vor avea viață veșnică pe pământ – cei nealeși salvați, cvasi-aleșii și Tăbărașii Consacrați din Epifanie. Măslinul, bradul, pinul și merișorul reprezintă respectiv în ordine descrescătoare cele patru clase de aleși care în cele din urmă toate vor avea viață veșnică în cer – Turma Mică, Vrednicii Bătrâni, Marea Mulțime și Vrednicii Tineri. Pe măsură ce aceste clase vor fi așezate în pozițiile lor din Mileniu, fiind ajutate de restul claselor de aleși, mai ales Turma Mică, vor fi puse în pustiu, în starea de deșert din mijlocul omenirii (P ʼ67, pag. 24, par. 3, 75).

(46) În Neemia 8:15 se specifică cinci feluri de ramuri care erau folosite la facerea corturilor la Sărbătoarea Corturilor. Acestea reprezintă cinci clase în rangurile lor: Turma Mică (măslin), cei îndreptățiți de probă (pin), Vrednicii Tineri (mirt), Marea Mulțime (palmier) și clasa Morții a Doua (copaci stufoși). A se compara cu E 10, pag. 183, 218; E 6, pag. 535. Astfel situația de aici este oarecum diferită de aceea din Isaia 41:19. Ramurile de pin îi reprezintă numai pe cvasi-aleșii îndreptățiți de probă, precum și pe Tăbărașii Consacrați din Epifanie, pe când ramurile de mirt îi reprezintă pe Vrednicii Tineri.

„Cea care stă pe loc”

(47) Zaharia 11:16: După cum se arată în E 6, pag. 172-188, aici pare să se facă referire la patru clase din poporul lui Dumnezeu – Turma Mică („cele care sunt stârpite”), Vrednicii Tineri („cea tânără”), Marea Mulțime („cea rănită”) și cei îndreptățiți de probă care nu s-au consacrat („cea care stă pe loc”). Persoanele din această clasă a patra care rămân loiale față de Răscumpărare și dreptate vor face parte dintre cvasi-aleși. Cât despre păstorul nebun și netrebnic din versetele 15-17, noi credem că acest lucru se aplică la J.F. Rutherford, care în mersul lui de acaparare a puterii s-a depărtat treptat de cele mai multe dintre învățăturile și practicile Adevărului prezentate de Domnul prin fr. Russell. J.F.R. nu i-a slujit, nu i-a mângâiat și nu a căutat în mod corespunzător să se împace cu cei care s-au împotrivit uzurpărilor sale, nici nu i-a căutat pe Vrednicii Tineri (căci le-a negat existența – E 4, pag. 336-340 [AP, Nr. 1, pag. 9, 10, n.e.]), nici nu a vindecat pe Marea Mulțime (căci a negat că aceasta este o clasă spirituală), nici nu i-a păscut pe cei îndreptățiți de probă (căci a negat că există o asemenea clasă – E 4, pag. 341-354 [AP, Nr. 1, pag. 10-15, n.e.]).

(48) Vom analiza acum câteva linii de dovezi care se referă în mod special la moștenirea de după Mileniu precum și la aceea din Mileniu a cvasi-aleșilor.

Miriam cea antitipică din Mileniu și de după Mileniu

(49) În Exodul 15:1-21 este tipificat Corul AleluIah al cerurilor și pământului simbolic început după răsturnarea îngerilor căzuți și al oamenilor apostați la sfârșitul Puținului Timp. Moise (v. 1) îl tipifică pe Isus și Biserica, în calitate de compozitor inspirat divin al acestui minunat imn al salvării. Copiii (literalmente fiii – masculi) lui Israel, care s-au alăturat la această cântare, îi tipifică pe Vrednicii Bătrâni, Vrednicii Tineri și Marea Mulțime, și foarte probabil și pe îngerii pocăiți și restabiliți; astfel există patru, și foarte probabil cinci clase spirituale care în cer se vor alătura la Corul AleluIah.

(50) Pe de altă parte, Miriam și celelalte femei din Israel (versetele 20, 21) tipifică două clase pământești: Miriam, care le-a condus pe celelalte femei să cânte cântarea, îi tipifică pe cvasi-aleși, îndeosebi pe Tăbărașii Consacrați din Epifanie, și pe „evreii credincioși care în vremurile Vechiului Testament nu au fost destul de credincioși pentru a face parte din Vrednicii Bătrâni, nici în Veacul Evanghelic nu au fost destul de credincioși pentru a fi transferați de la Moise în Cristos, și … acei dintre neamuri care au crezut în timpul Veacului Evanghelic și care, deși au rămas credincioși până la moarte în îndreptățire, nu s-au consacrat”. Celelalte femei îi reprezintă pe cei nealeși, „cei necredincioși dintre evrei și neamuri din timpurile de dinaintea Mileniului care vor deveni credincioși ca restituționiști”. După cum Miriam le-a condus pe celelalte femei să cânte cântarea și ele au urmat-o la refren, tot așa cvasi-aleșii, clasa primară a restituționiștilor, și îndeosebi Tăbărașii Consacrați din Epifanie, vor începe Corul AleluIah pe pământ, iar cei nealeși, clasa secundară a restituționiștilor, îi vor urma cântând acest imn minunat (Apocalipsa 5:13; pentru detalii a se vedea E 11, pag. 276-296). Relația strânsă dintre cvasi-aleși, mai ales dintre Tăbărașii Consacrați din Epifanie și Vrednicii Bătrâni și acei Tineri în serviciul lor din Mileniu este arătată prin faptul că despre Miriam se spune că este sora lui Aaron (v. 20), fiindcă Aaron în Mileniu și în Puținul Timp îi tipifică pe Vrednici în calitate de purtători de cuvânt ai Cristosului printre oameni (pag. 292, 293). Miriam cea antitipică, cvasi-aleșii, îndeosebi Tăbărașii Consacrați din Epifanie, vor fi ajutorii speciali, sora simbolică a Vrednicilor Bătrâni și a celor Tineri, a lui Aaron cel antitipic.

Cealaltă jumătate din seminția lui Manase

(51) În E 4, pag. 450, 451, fr. Johnson a arătat că moștenirea celor două seminții și jumătate de pe partea estică a Iordanului (Numeri 32; Iosua 1:12-15) tipifică moștenirea din Mileniu și de după Mileniu a Turmei Mici (Ruben [vedeți un fiu] cel întâi-născut), a Marii Mulțimi (Gad [noroc, o trupă] – Geneza 30:11; 49:19; Isaia 65:11) și a Vrednicilor Tineri (jumătate din seminția lui Manase [provocând uitare]), „Vrednicii Bătrâni [personal] fiind excluși din ilustrație în întregime din următorul motiv: Situația tipului din necesitate îi exclude pe Vrednicii Bătrâni [personal] din ilustrație; căci Israel pe când se apropia de țara Canaan tipifică Biserica, reală și nominală, apropiindu-se de Regatul milenar, care fapt arată că Vrednicii Bătrâni [personal] sunt excluși din ilustrație. Dar întrucât ei și Vrednicii Tineri sunt cele două jumătăți ale clasei care va dobândi învierea mai bună și calitatea de prinți peste tot pământul, și întrucât Vrednicii Tineri sunt parte din Biserică în sensul larg al cuvântului, ei foarte potrivit ar fi tipificați prin jumătate din seminția lui Manase a cărei moștenire a fost la est de Iordan; dar din motivul dat mai sus [și anume că Vrednicii Bătrâni nu sunt din Biserica, reală și nominală, apropiindu-se de Regatul milenar], noi nu trebuie să conchidem că cealaltă jumătate a lui Manase îi tipifică pe Vrednicii Bătrâni [italicele ne aparțin]. Cealaltă jumătate din seminția lui Manase și celelalte nouă seminții ale lui Israel, reprezentând zece seminții, tipifică toată clasa restabilirii [italicele ne aparțin], zece fiind numărul perfecțiunii sau complinirii naturilor inferioare celei divine”.

(52) Mai târziu fr. Johnson a scris că jumătate din seminția lui Manase împreună cu moștenirea ei la est de Iordan (în țara Galaad, Argob și Basan – Deuteronom 3:13; P ʼ77, pag. 88, 89) îi tipifică pe „Vrednici” (E 12, pag. 517; E 15, pag. 528; a se compara cu P ʼ60, pag. 45; P ʼ63, pag. 45, 46), astfel indicând faptul că Vrednicii Bătrâni sunt prezenți în mod reprezentativ în Vrednicii Tineri, așa cum sunt în ilustrația cu Elisei (E 4, pag. 327 [AP, Nr. 1, pag. 5, par. 14, n.e.]). Țara de la est de Iordan, de la râul Arnon și inclusiv o parte din Galaad, a fost dată ca moștenire semințiilor lui Ruben și Gad, și ilustrează moștenirea Turmei Mici și a Marii Mulțimi.

(53) Cine deci sunt reprezentați prin cealaltă jumătate din seminția lui Manase, a cărei moștenire a fost împreună cu celelalte nouă seminții de partea vestică a Iordanului? Din moment ce (1) a fost o parte din cele zece seminții; din moment ce (2) moștenirea ei a fost de partea vestică a Iordanului și nu de partea estică (care a reprezentat o eventuală moștenire spirituală); din moment ce (3) a fost o parte din seminția lui Manase, și prin urmare mai mult decât orice altă seminție a fost legată de cealaltă jumătate din această seminție de partea estică a Iordanului (jumătatea din seminție care îi tipifică pe Vrednici); și din moment ce (4) în antitip, printre toți cei din Biserică, reală și nominală, pe când se apropie de Regatul Milenar, nimeni dintre cei neconcepuți de spirit nu este atât de strâns legat de Vrednicii Tineri în experiențele consacrării și în lupta împotriva păcatului, erorii, egoismului și a spiritului lumesc cum sunt Tăbărașii Consacrați din Epifanie, noi credem că cealaltă jumătate din seminția lui Manase, care și-a avut moștenirea împreună cu celelalte nouă seminții de partea vestică a Iordanului, îi ilustrează bine pe Tăbărașii Consacrați din Epifanie, care dacă vor fi credincioși în consacrarea lor vor avea cea mai înaltă poziție printre cvasi-aleși, și prin urmare cea mai înaltă poziție dintre toți restituționiștii în onoare, poziție și serviciu, după Vrednicii Tineri.

Familiile antitipice ale lui Galaad

(54) Numeri 26:30-34; Iosua 17:2-6: Aceste Scripturi descriu familiile lui Galaad, fiul lui Machir și nepotul lui Manase, și că moștenirea lor între cele 9 seminții și jumătate de la vest de Iordan se deosebește de moștenirea celor 2 seminții și jumătate de la est de Iordan, în care intra ținutul Galaad. După cum am arătat în P ʼ77, pag. 92, 93, Galaad pare să tipifice pe toată clasa de restabilire a Tăbărașilor Consacrați din Epifanie, cea mai înaltă clasă printre cvasi-aleși. Cei șase fii ai săi – Iezer, Helec, Asriel, Sihem, Șemida, Hefer și familiile lor par să reprezinte șase grupuri generale formate din persoane care în cele din urmă vor fi din această clasă, toate în legătură cu faptul că se pare că își primesc moștenirea din Mileniu și de după Mileniu potrivit celor șase zone continentale unde s-au dezvoltat – Asia, Africa, America de Sud, Australia, Europa și America de Nord.

Fiicele lui Țelofhad

(55) Printre cei din familiile lui Galaad au fost menționate fiicele lui Țelofhad în Numeri 26:33; 27:1-11; 36; Iosua 17:3-6. Mulți îndreptățiți de probă încep ca părți ale fiicelor antitipice ale lui Țelofhad, dar în cele din urmă nu se consacră; cu toate acestea mulți rămân loiali față de Isus ca Salvator și față de dreptate, și astfel ajung să fie cvasi-aleși neconsacrați. Aceia care în final sunt tipificați prin fiicele lui Țelofhad sunt aceia care au aceste cinci semne distinctive: (a) Ei sunt umili, flămânzi după Adevăr, îndreptățiți de probă, eventual consacrați în Epifanie după 16 septembrie 1954, și nu sunt dintre conducătorii mai importanți din clasa Tăbărașilor Consacrați din Epifanie, fiindcă acești conducători sunt arătați separat făcând cerere înaintea lui Dumnezeu și a lui Cristos în legătură cu moștenirea din Regat a fiicelor antitipice (Numeri 36:1-4). (b) Ei au părinți figurativi care au pierdut cel puțin unele aspecte importante ale Adevărului. (c) Ei recunosc acest lucru cel puțin într-o oarecare măsură. (d) Ei caută să facă ceva în privința situației – ei fac cereri și rugăminți speciale către Domnul în ceea ce privește adevărul referitor la moștenirea lor veșnică. (e) Ei devin cel puțin luminați de Epifanie, și mulți dintre ei vin în Adevărul Epifaniei. Cele cinci fiice antitipice ale lui Țelofhad din toate țările sunt arătate în ilustrația finală în cinci grade în ordine crescătoare, se pare că potrivit dezvoltării lor în asemănarea lui Cristos, începând cu aceia dintre ei care au cel mai mic grad de asemănare cu Cristos și continuând până la cei care sunt cel mai mult în asemănarea lui Cristos (Mahla, slabă, sau cea care dansează; Noa, pribeagă; Hogla, potârniche; Milca, regină; Tirța, încântare). Toți acești Tăbărași trebuie să caute sârguincios să dezvolte din ce în ce mai mult asemănarea cu Cristos, și astfel treptat să atingă cel mai înalt grad de dezvoltare, aceia care sunt o încântare deosebită pentru Iehova.

Încă o ilustrație a naturii și moștenirii eventuale a cvasi-aleșilor

(56) Ilustrația cu preoții și leviții și ceilalți israeliți, în ceea ce privește moștenirile în Canaan, ne este de ajutor și în acest caz. Totuși ea indică  faptul că clasele de aleși sunt tipificate prin leviți, care nu au avut moștenire în țară, în timp ce ilustrația din Numeri 32 îi prezintă pe cei aleși că sunt tipificați prin cele două seminții și jumătate ale israeliților care au o moștenire în țară, deși aceasta era la est de Iordan și era separată de moștenirea celorlalte nouă seminții și jumătate. Noi trebuie să ținem cont de această deosebire clară. Numeri 3:6-8; 1:49-54; 3:23, 29, 35, 38, 40-51; Evrei 12:23, dovedesc că există numai patru clase alese de întâi-născuți milenari, cărora în cele din urmă li se va da natura spirituală. Aceștia sunt reprezentați de preoți (Turma Mică) și de cele trei grupuri de leviți milenari – chehatiții (Vrednicii Bătrâni), merariții (Marea Mulțime) și gherșoniții (Vrednicii Tineri), dintre care niciunul nu a avut nicio moștenire în țară (Numeri 18:20, 23, 24). Pe de altă parte cei născuți pe urmă în Mileniu, care vor atinge natura umană perfectă, sunt alcătuiți din cvasi-aleși și din ceilalți restituționiști („fiii” și respectiv „fiicele” din Ioel 2:28 și Isaia 60:4); aceștia sunt reprezentați de israeliții care au avut moștenire în țară. La fel și locațiile preoților și ale celor trei grupuri de leviți (Numeri 3:23, 29, 35, 38), separate și distincte de locațiile israeliților, pentru cele patru clase de aleși tipifică o moștenire spirituală eternă, pe când cvasi-aleșii și ceilalți restituționiști vor primi o moștenire pământească eternă. Așadar, aici avem o deosebire clară între cele patru clase de aleși și cvasi-aleși, în ceea ce privește natura și moștenirea lor eventuală.

Vasele pentru onoare de după Mileniu

(57) Un pasaj remarcabil din Noul Testament este 2 Timotei 2:20: „Într-o casă mare [casa mare a marelui preot tipic Aaron (Leviticul 16:6; Numeri 17:2, 3; 3:6-9, 17-20) era formată din fiii săi și cele trei clase tipice de leviți – chehatiții, merariții și gherșoniții (Numeri 3:17); în mod corespunzător, în casa mare a lui Isus, Marele nostru Preot, sunt patru clase antitipice acestora]  nu sunt numai vase de aur și de argint [reprezentând respectiv pe Turma Mică și Marea Mulțime, cele două clase de aleși din faza cerească, invizibilă, a Regatului Milenar; a se vedea comentariile bereene cu privire la Maleahi 3:3 și 2 Timotei 2:20], ci și de lemn și de pământ [reprezentând respectiv pe Vrednicii Bătrâni și pe Vrednicii Tineri, cele două clase de aleși din faza pământească, vizibilă, a Regatului Milenar]; și [pe lângă aceste patru clase alese, vor fi] unele [din omenire] pentru onoare [cvasi-aleșii și restul restituționiștilor credincioși, „oile” din Matei 25:31-40] și unele pentru dezonoare [„caprele” din Matei 25:41-46, clasa Morții a Doua din Mileniu]”. Aceasta este aplicarea din Mileniu pentru 2 Timotei 2:20.

(58) În aplicarea de după Mileniu nu vor exista vase de dezonoare care să fie nimicite, căci toți cei răi vor fi fost nimiciți (Psalmul 145:20; 107:42; Evrei 2:14; Apocalipsa 20:3, 7-9). Referindu-se la Romani 9:21, fr. Russell indică (A 190) că vasele pentru „dezonoare” se pot înțelege că sunt pentru „mai puțină onoare”. El arată acest lucru și în Z 1872, par. 5; Z 5493, par. 6 [VDM, Vol. 13, Nr. 2, pag. 902, par. 6,  n.e.]; Z 5759, par. 1 [VDM, Vol. 7, Nr. 2, pag. 453, par. 2,  n.e.]. În armonie cu aceasta și cu cealaltă mărturie a Bibliei, este evident că în situația de după Mileniu cele patru clase alese își vor avea moștenirea eternă în cer și că pe lângă acestea vor exista unele vase pentru onoare (Tăbărașii Consacrați din Epifanie, cvasi-aleșii dintre evreii care sunt loiali înainte de Mileniu și sunt credincioși legământului și care practică dreptatea, și cvasi-aleșii dintre neamuri și evrei care sunt loiali, îndreptățiți de probă și creștini credincioși din Veacul Evanghelic – „fiii” restabilirii), și unele pentru dezonoare (în sens de mai puțină onoare, cei necredincioși mai înainte care vor veni la credință iar apoi vor fi fost credincioși în calitate de restituționiști – „fiicele” restabilirii – Isaia 60:4). Astfel în aplicarea de după Mileniu pentru 2 Timotei 2:20, Casa Mare a Domnului este formată din aceleași șase clase generale salvate care sunt prezentate în Ioel 2:28, 29 (a se compara cu P ʼ72, pag. 34, 35).

(59) Noi credem că descrierile Tăbărașilor Consacrați din Epifanie și ale restului cvasi-aleșilor din partea Scripturilor ne vor ajuta să înțelegem mai bine locul pe care această clasă îl are în planul lui Dumnezeu; că deși în timpurile de dinaintea restabilirii ei sunt strâns asociați cu cele patru clase de aleși, și în timpurile restabilirii, în calitate de ajutori speciali, vor fi strâns asociați cu Vrednicii Bătrâni și acei Tineri, ei ca și clasă sunt separați și distincți și nu fac parte din niciuna dintre clasele de aleși; și că deși pe parcursul timpurilor restabilirii ei trebuie să fie asociați cu ceilalți restituționiști – cei nealeși – și trebuie de asemenea să aibă o natură și o răsplată finală pământească, totuși, datorită dezvoltării lor de dinaintea restabilirii, ei trebuie considerați ca o clasă milenară separată și distinctă.

Unele referiri în Scrierile Adevărului

(60) Fr. Russell, deși nu numește această clasă cvasi-aleși, a scris despre ea în Z 5164, par. 4 [VDM, Vol. 20, Nr. 5, pag. 1481, par. 4,  n.e.]. După ce se referă la Vrednicii Bătrâni ca la prima clasă care va primi binecuvântările Noului Legământ, el afirmă: „Următorii în ordine vor fi aceia [îndreptățiți de probă] care au fost cunoscuți ca și creștini, dar care nu s-au consacrat spre moarte, și evreii care au fost consacrați legii dar care au fost orbiți [față de Mesia]”.

(61) Fr. Johnson s-a referit deseori la cvasi-aleși. Unele dintre următoarele cazuri au fost deja citate,  dar totuși le amintim aici împreună cu altele:

(62) În E 12, pag. 186-188, el îi menționează pe „evreii credincioși și pe cei neconsacrați dar credincioși îndreptățiți de probă din Veacul Evanghelic”. Ei sunt descriși drept „cele două părți ale celei de-a cincea clase de aleși” care vor fi active „într-o lucrare din Mileniu la nivel mondial” (pag. 188, rândurile 1 și 8). Aici se pare că fr. Johnson a considerat că este potrivit să-i menționeze pe cvasi-aleși ca pe „a cincea clasă de aleși” din moment ce ei sunt în aparență o clasă de aleși (deși nu sunt în realitate astfel). Cuvintele sale de aici nu trebuie înțelese că sunt o contrazicere a învățăturii sale în armonie cu Scripturile (cum se vede de exemplu în cazurile de mai sus) că de fapt există numai patru clase de aleși.

(63) În E 12, pag. 730, aceste două grupuri de cvasi-aleși sunt descrise că sunt alcătuite (1) din „evreii care au ținut la făgăduințele avraamice și au căutat să respecte Legământul Mozaic pe parcursul Veacului Iudeu și al Veacului Evanghelic” și (2) din „aceia îndreptățiți prin credință care, deși nu s-au consacrat, au continuat să țină la Răscumpărare și să practice dreptatea”.

(64) De asemenea el se referă la cvasi-aleșii din Epifanie în E 10, pag. 209, 672, unde Tabăra Epifaniei este definită respectiv ca „starea evreilor și a neamurilor cu adevărat pocăiți și credincioși dar neconsacrați”, și ca „starea celor îndreptățiți loiali și a evreilor convertiți loiali”; în E 14, pag. 266, unde se menționează „israeliții trupești din Tabăra Epifaniei care sunt credincioși față de Legământ și acei loiali îndreptățiți prin credință”; și în P ʼ40, pag. 13, unde Tabăra Epifaniei este definită ca fiind formată din „cei îndreptățiți prin credință mai înainte și care au ținut la Răscumpărare și au practicat dreptatea, și Israelul convertit”.

(65) În P ʼ41, pag. 50, ei sunt descriși ca fiind „acei israeliți care pe parcursul timpurilor Vechiului Testament, deși au ținut la partea lor în făgăduințele avraamice și au căutat să păzească legea lui Moise, nu au fost destul de credincioși pentru a se califica pentru apartenență în Vrednicii Bătrâni, și care pe parcursul timpurilor Noului Testament, deși au ținut la partea lor în făgăduințele avraamice și au căutat să păzească legea lui Moise, au rămas în necredință față de Cristos”.

(66) În E 15, pag. 545, el enunță motivul din care „Dumnezeu a făcut aspectele elective ale planului Său și le-a adus la îndeplinire prin faptul că le-a pregătit pe cele patru clase de aleși și pe cele două clase de cvasi-aleși … pe cele dintâi în calitate de cele patru părți conducătoare ale Regatului Său, iar pe cele din urmă în calitate de cele două părți subordonate principale ale Regatului Său”, și cele două clase de cvasi-aleși sunt definite că sunt formate din „evreii credincioși și acei îndreptățiți loiali; iar la pag. 546, 547 (sus) ei sunt menționați în calitate de ajutori ai Vrednicilor Bătrâni și ai celor Tineri în faza pământească sau vizibilă a Regatului.

(67) Fiii din Ioel 2:28, cvasi-aleșii, sunt definiți în E 4, pag. 319 [AP, Nr. 1, pag. 3, par. 5, n.e.] ca și „Israelul trupesc convertit, precum și credincioșii stăruitori dar neconsacrați din Veacul Evanghelic”; iar în E 15, pag. 535, 717, ei sunt definiți ca și „Israelul care crede și cei îndreptățiți prin credință credincioși”, și respectiv ca „Israelul trupesc și cei neconsacrați stăruitori îndreptățiți prin credință”.

(68) În P ʼ26, pag. 118, „fiii” (Ioel 2:28; Isaia 60:4) sunt descriși din nou, după cum urmează: „Fiii din Veacul următor vor fi cei care au crezut și au fost credincioși într-o oarecare măsură în perioadele de dinaintea Mileniului, iar fiicele vor fi aceia care au fost necredincioși în această viață. […] Fiii din Mileniu ai Cristosului vor fi alcătuiți în parte din acei evrei din Veacul Iudeu și din Veacul Evanghelic care au crezut într-o oarecare măsură în făgăduințele avraamice și în venirea lui Mesia, dar nu au fost destul de credincioși față de acestea și de Legea lui Moise pentru a deveni Vrednici Bătrâni în Veacul Iudeu sau creștini în Veacul Evanghelic, și în parte din aceia dintre neamuri care în timpul Veacului Evanghelic l-au acceptat pe Isus ca pe Salvatorul lor, s-au alipit de Răscumpărare și dreptate și au continuat astfel până la capăt fără să fi făcut consacrarea”.

(69) Aceste citate arată că fr. Johnson i-a identificat cu claritate pentru noi pe cvasi-aleși. Definiția sa generală dată „fiilor” în ultimul citat de mai sus, și anume „cei care au crezut și au fost credincioși într-o oarecare măsură în perioadele de dinaintea Mileniului”, se aplică la toți cvasi-aleșii de  până la sfârșitul Epifaniei de 40 de ani, sfârșitul Veacului Evanghelic la punctul (16 septembrie 1954) unde a început să se suprapună cu Basileia în începutul ei primar. Mai mult, prin analogie, deducem că în cvasi-aleși va intra un alt grup dintre „cei care au crezut și au fost credincioși într-o oarecare măsură” și că această definiție se referă și la ei, și anume la aceia care după toamna anului 1954, dar înainte de a se deschide Calea Sfințeniei (astfel încă în „perioadele de dinaintea Mileniului”) vin (1) dintre evrei la credința în făgăduințele avraamice și în Legământul Mozaic și care rămân credincioși față de acestea; și (2) atât dintre evrei cât și dintre neamuri la credința în Isus ca Salvatorul lor și care rămân credincioși față de Răscumpărare și dreptate. Pentru a deosebi aceste două grupuri de cvasi-aleși, de cvasi-aleșii din vremea de dinaintea toamnei anului 1954, adică înainte de Basileia în începutul ei primar, putem să îi numim cvasi-aleșii din Basileia de dinaintea restabilirii. Oricare dintre aceștia sau oricare dintre cvasi-aleșii de dinaintea Basileii (înainte de 16 septembrie 1954) care se vor consacra în Basileia de dinaintea restabilirii, Tăbărașii Consacrați din Epifanie, sunt încă clasificați ca făcând parte dintre cvasi-aleși; dar datorită consacrării lor ei au cea mai înaltă poziție printre ei. Întrucât mulți dintre acești consacrați se dovedesc credincioși pe deplin față de consacrarea lor, expresia „cei care au crezut și au fost credincioși într-o oarecare măsură” nu se aplică în cazul lor.

(70) Pe astfel de consacrați din Basileia de dinaintea restabilirii în mod corespunzător îi includem în cvasi-aleși deoarece: (1) Toți cvasi-aleșii se vor consacra în timpul Mileniului, fie acum fie după ce începe restabilirea, ori nu vor primi viață veșnică (F 156, par. 1; T 98, par. 2). (2) Noi înțelegem că aceia care acum se consacră nu pot fi din Curtea Epifaniei, ultimul nou consacrat fiind acceptat pentru această Curte până la 16 septembrie 1954; prin urmare, chiar dacă s-au consacrat, ei trebuie să fie ilustrați în următoarea poziție cea mai apropiată de Tabernacol, adică în Tabără; și noi știm că Tabăra Epifaniei „va fi alcătuită din cei îndreptățiți loiali și din evrei convertiți loiali” (E 10, pag. 672, 661; a se compara cu alte referințe notate mai sus), adică din cvasi-aleși. (3) Îndreptățirea de probă va continua să funcționeze „până începe restabilirea” (E 4, pag. 346, par. 1 [AP, Nr. 1, pag. 12, par. 47, n.e.]). Din moment ce așa fel de îndreptățire se dă celor credincioși în scopul consacrării (A 236; E 145; F 117 [Literele de la A la F se referă la Studiile în Scripturi, Volumele de la 1 la 6, urmate de pagină, n.e.]) atâta timp cât funcționează, fără îndoială sunt și vor fi mulți în starea îndreptățirii de probă care se vor consacra înainte de a începe restabilirea.

Zece grupuri de cvasi-aleși

(71) Cvasi-aleșii („fiii” din Ioel 2:28; Isaia 60:4) împreună cu rasa care trece prin procesul restabilirii („fiicele”) vor alcătui Tabăra din Mileniu, „starea lumii care trece prin procesul restabilirii” (P ʼ40, pag. 14, rândul 5), „mai mult sau mai puțin dorind armonie cu Dumnezeu, dar încă nefiind îndreptățiți prin fapte” (E 6, pag. 195; T 18). Vorbind în general, cvasi-aleșii neconsacrați sunt împărțiți după cum urmează: „Evreii care cred și pun în practică Legământul Avraamic și cel Mozaic dar care nu au fost vrednici să fie din oricare dintre cele patru clase de aleși, și cei îndreptățiți prin credință neconsacrați dar care cred în Răscumpărare și practică dreptatea, ambele fiind clase de cvasi-aleși” ilustrate prin animalele curate care au fost aduse în Arca lui Noe (P ʼ44, pag. 28, col. 1, 2). Totuși aceste două clase generale pot fi subîmpărțite în grupuri diferite, iar dacă îi includem pe cvasi-aleșii dezvoltați aici la începutul primar al Basileii înainte de a se deschide Calea Sfințeniei, atunci ar exista zece grupuri distincte. Fr. Johnson menționează unele subdiviziuni, de exemplu în E 12, pag. 519 (de unde cităm mai jos). Le enumerăm pe cele zece după cum urmează:

(a) „Acei israeliți care în Veacul Iudeu nu au fost destul de credincioși pentru a face parte din Vrednicii Bătrâni, … dar încă și-au păstrat credința în făgăduințele avraamice și s-au alipit de Legământul Mozaic”, adică evreii loiali din Veacul Iudeu care au crezut în Legământ.

(b) „Acei israeliți care în … Veacul Evanghelic [înainte de 16 septembrie 1954] nu au fost destul de credincioși pentru a deveni urmași ai lui Isus, dar încă și-au păstrat credința în făgăduințele avraamice și s-au alipit de Legământul Mosaic”, adică evreii loiali din Veacul Evanghelic care au crezut în Legământ.

(c) Acei „evrei … care [în timpul Veacului Evanghelic, înainte de toamna anului 1954, când Basileia a venit în începutul primei ei suprapuneri] l-au acceptat pe Isus ca Salvator dar nu s-au consacrat, totuși au rămas credincioși față de Răscumpărare și dreptate”, adică evreii loiali îndreptățiți de probă din Veacul Evanghelic.

(d) Acei evrei care după 16 septembrie 1954 dar înainte de convertirea lui Israel cred în făgăduințele avraamice și în Legământul Mozaic, și rămân credincioși față de acestea până la moarte înainte de convertirea lui Israel, adică evreii loiali care cred în Legământ din Basileia de dinaintea restabilirii.

(e) Acei evrei care după 16 septembrie 1954 dar înainte de vremea convertirii lui Israel îl acceptă pe Isus ca pe Mesia al lor, și în calitate de credincioși neconsacrați rămân loiali față de Răscumpărare și practică dreptatea, adică evreii loiali îndreptățiți de probă din Basileia de dinaintea restabilirii.

(f) „Israelul trupesc convertit” (E 4, pag. 319, par. 2) , „convertirea națională a lui Israel la Isus ca Mesia” are loc „în legătură cu strâmtorarea lui Iacov și tocmai la sfârșitul ei” (P ʼ30, pag. 15).

(g) Acei evrei care se consacră și sunt credincioși în ea după 16 septembrie 1954 dar înainte de deschiderea Căii Sfințeniei și a privilegiilor restabilirii, adică evreii loiali consacrați din Basileia de dinaintea restabilirii.

(72) Astfel evreii care cred, „Israelul după trup”, care vor face parte din cvasi-aleșii din Tabăra  Veacului Milenar, din punctul de vedere al timpului  dezvoltării lor se pot considera că alcătuiesc șapte grupuri diferite sau distincte. Aceia dintre neamuri care vor face parte din cvasi-aleșii din Tabăra Veacului Milenar, din punctul de vedere al timpului dezvoltării lor pot să formeze trei grupuri:

(h) Aceia dintre „neamuri care [în timpul Veacului Evanghelic, înainte de toamna anului 1954 când Basileia a venit în începutul primei ei suprapuneri] l-au acceptat pe Isus ca Salvator însă nu s-au consacrat, dar totuși au rămas credincioși față de Răscumpărare și dreptate”, adică aceia loiali dintre neamuri îndreptățiți de probă din Veacul Evanghelic.

(i) Aceia dintre neamuri care după 16 septembrie 1954 dar înainte de deschiderea Căii Sfințeniei și ale privilegiilor ei de restabilire l-au acceptat pe Isus ca pe Salvator al lor și în calitate de credincioși neconsacrați rămân loiali față de Răscumpărare și practică dreptatea, adică aceia loiali dintre neamuri  îndreptățiți de probă din Basileia de dinaintea restabilirii.

(j) Aceia dintre neamuri care s-au consacrat și sunt credincioși în ea după 16 septembrie 1954 dar înainte de deschiderea Căii Sfințeniei și a privilegiilor restabilirii, adică aceia loiali dintre neamuri consacrați din Basileia de dinaintea restabilirii.

(73) Astfel „fiii [cvasi-aleșii] din Veacul următor”, toți care s-au dezvoltat ca atare pe parcursul „perioadelor de dinaintea Mileniului [în sensul Regatului în timpul lui de restabilire, Regatul Mijlocitor Milenar, pentru că atunci când fr. Johnson a scris aceste cuvinte în P ʼ26, pag. 118, deja ne aflam în Mileniu, în începuturile lui din 1874 și mai departe]”, pot fi considerați, după cum s-a afirmat mai sus, că sunt alcătuiți din aceste zece grupuri distincte. Se va recunoaște faptul că aceia dintre evrei și neamuri consacrați în Basileia de dinaintea restabilirii enumerați la punctele (g) și (j) formează clasa cunoscută altfel sub denumirea de Tăbărașii Consacrați din Epifanie, ultima clasă care se consacră înainte de deschiderea Căii Sfințeniei. Ea va fi cea mai înaltă clasă printre restituționiști. Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru abundența Adevărului prețios din Cuvântul Său pe care l-a descoperit prin Isus, prezent în Venirea Sa a Doua (Luca 12:37; Apocalipsa 3:20), precum și pentru adevărul cu privire la cvasi-aleși. Fie ca Domnul să ne binecuvânteze studiul acestui adevăr pentru creșterea noastră în cunoștință și în har, și pentru ca El să ne folosească în serviciul Său!

PT, №556, 1978, 50-59