IMPOSIBIL ÎN ANUMITE CAZURI

„Căci este imposibil ca aceia care au fost o dată pentru totdeauna luminați, care au gustat și darul ceresc, și au fost făcuți părtași ai Spiritului sfânt, și care au gustat și au aflat a fi dulce rostirea lui Dumnezeu și lucrările puternice ale veacului viitor, și care au căzut, să fie aduși din nou la pocăință …” (Evrei 6:4-6, Rotherham).

Credem că este cu totul esențial ca copilul consacrat al lui Dumnezeu să recunoască importanța covârșitoare a înțelegerii corecte a privilegiului de a năzui spre starea de Tăbăraș Consacrat în Epifanie. Ca persoană „chemată” la consacrare, aceeași atitudine consacrată a inimii, minții și voinței este necesară, precum a fost și pentru chiar Cei Aleși.

Prin analogie putem spune: Tăbărașii Consacrați în Epifanie se află într-o poziție, într-un anumit sens, asemănătoare înaintea Domnului cu aceea a Apostolilor înainte de Cincizecime, căci, asemenea Vrednicilor Tineri, ei sunt consacrați și se află într-o stare de îndreptățire provizorie.

Deși unele dintre promisiunile făcute Vrednicilor Tineri — precum învierea mai bună, învierea la viață, perfecțiunea imediată a facultăților când vor fi înviați din morți — nu se aplică Tăbărașilor Consacrați în Epifanie, totuși ei sunt primiți de Dumnezeu în consacrare (Proverbe 23:26), ca făcând parte din sămânța premilenară a lui Avraam, sub aspectele pământești ale Legământului întărit prin Jurământ.

Ei sunt acum îndreptățiți provizoriu prin credința în Cristos și sunt primiți de Dumnezeu în consacrare ca parte din sămânța premilenară a lui Avraam, sub aspectele pământești ale Legământului întărit prin Jurământ. Ei se bucură, totodată, de privilegiul rugăciunii către Dumnezeu și al părtășiei cu El. Când vor fi puși la probă pentru viață sub Noul Legământ, ei nu vor pierde această relație a Legământului întărit prin Jurământ și nici aceste privilegii.

Toți iudeii credincioși loiali și toți cei îndreptățiți prin credință loiali de-a lungul Veacului Iudaic și al Veacului Evanghelic vor trebui să se consacre pentru a obține viața veșnică și, în cele din urmă, vor fi cuprinși printre cvasi-aleșii consacrați. Trebuie să facem deosebire între acei cvasi-aleși care se consacră acum și cei care se vor consacra în timpurile de restabilire. Cei care se consacră acum — Tăbărașii [locul de rezidență] Consacrați [starea inimii] în Epifanie [perioada de timp] — primesc răsplătirile prevăzute de Dumnezeu pentru această clasă! Acei cvasi-aleși care se vor consacra în timpurile de restabilire vor primi răsplătirile rânduite pentru acel timp. Trebuie să facem distincție între aceste două clase. Fratele Jolly arată că există cvasi-aleși mai avansați, care se consacră înainte de Domnia Mijlocitoare Milenară a lui Cristos, și alții, mai puțin avansați, care se vor consacra în timpurile de restabilire (PT 1955, pag. 44).

Tăbărașii Consacrați în Epifanie trebuie să exerseze și să cultive toate laturile vieții — fizică, mentală, artistică, morală și religioasă — pentru a se evalua corect în raport cu pericolele. Aceasta va cere exercitarea curajului, pentru a izgoni lașitatea din mintea, inima și voința noastră; iar Dumnezeu Se bucură să supună curajul nostru, odată cultivat, la încercări printr-o mare varietate de probe, experiențe și situații. Fericit cel ce trece aceste încercări spre plăcerea divină! El va împărtăși, dacă toate celelalte condiții sunt îndeplinite, marele triumf care îi așteaptă pe cei curajoși și buni, după ce și-au unit bunătatea cu curajul.

Turma Mică, Vrednicii Bătrâni, Marea Mulțime și Vrednicii Tineri — cele patru clase alese — vor fi aclamați de toți în cer și pe pământ! Corurile îngerești vor cânta cea mai dulce muzică pe care Dumnezeu o poate compune, iar pe pământ, oamenii se vor alătura refrenului. Pe măsură ce aceste patru corpuri vor trece prin fața tribunei de onoare, Căpetenia lor îi va prezenta pe fiecare înaintea Împăratului lor, vorbind despre eroismul lor, iar Împăratul îi va recunoaște cu laudă și apreciere. Tot astfel, Tăbărașii Consacrați în Epifanie vor fi aclamați pe pământ, iar eroismul lor în timpul prezent, când răul predomină, va fi recunoscut atât în cer, cât și pe pământ. Mare, într-adevăr, va fi triumful celor curajoși și buni (PT 1970, pag. 55)!

Dumnezeu îi va onora în mod deosebit pe Tăbărașii Consacrați în Epifanie, căci ei se dovedesc credincioși sub încercări mai mari decât cele pe care, în general, le vor avea restituționiștii. Ei vor fi privilegiați de a fi asistenții speciali ai Vrednicilor și ajutoare puternice pentru omenirea care va urca împreună cu ei pe Calea Sfințeniei. Ce Tată Ceresc minunat avem! Cât de milostiv este El față de noi toți! Să ne păzim în dragostea lui Dumnezeu (Iuda 21)!

Considerații privind Tăbărașii Consacrați în Epifanie

Fratele Jolly, în PT 1957, pag. 25, afirmă: „Vrednicii Bătrâni vor fi prinți — nu împărați — pe tot pământul, și, în această calitate, îi vor avea ca asociați pe Vrednicii Tineri. … Acești Vrednici Bătrâni și Tineri vor fi conducătorii așezați sub autoritatea lui Cristos; iar lumea [tipificată de cele douăsprezece seminții ale lui Israel] nu doar că nu va domni deloc atunci, ci va fi supusă acestor Vrednici. … Vrednicii Bătrâni și cei Tineri se vor înfățișa lumii ca guvernatorii ei vizibili și, ca atare, vor fi recunoscuți și ascultați de către lume” (E 17, pag. 107). Faptul că fiecare seminție era condusă de un singur prinț (Numeri 1:5-16) nu înseamnă neapărat că unul singur dintre Vrednici ar trebui să fie capul fiecărei seminții; căci, în aplicarea pentru Veacul Evanghelic, prinții au reprezentat, în fiecare caz, pe „conducătorii (nu unul singur, ci mai mulți)” fiecărei seminții antitipice (E 8, pag. 12). În tip, conducătorii sau prinții aveau „subordonați” (E 8, pag. 665, jos), care erau prinți asistenți sau căpetenii. Astfel, existau căpetenii peste sute, peste cincizeci și peste zeci. Se pare că existau, de asemenea, prinți peste diferite case din cadrul unei seminții, după cum se observă, de pildă, în cazul lui Zimri, care era „un prinț al unei case părintești printre simeoniți” (Numeri 25:14). Așadar, Vrednicii, în calitatea lor de prinți, îi vor avea ca asistenți capabili pe cvasi-aleși (în mod special pe Tăbărașii Consacrați în Epifanie), potrivit capacităților lor variate, căci, în mod evident, cvasi-aleșii sunt reprezentați printre prinții sau căpeteniile subordonate.

Este pe deplin potrivit ca Tăbărașii Consacrați în Epifanie să fie considerați cea mai înaltă clasă dintre cvasi-aleși, sub Vrednici. Ca antitip al lui Medan (al treilea fiu al Cheturei), ei se află imediat după Iocșan cel antitipic — Vrednicii în general (al doilea fiu al Cheturei) — și sunt mai sus decât restul cvasi-aleșilor și clasa restituționiștilor în general, tipificați prin copiii născuți mai târziu ai Cheturei. Datorită poziției pe care o vor avea imediat lângă Vrednici, ca cea mai înaltă clasă dintre cvasi-aleși, ei vor avea într-adevăr o răsplată milenară asemănătoare în multe privințe cu cea a Vrednicilor, în mod special cu cea a Vrednicilor Tineri — deși nu identică.

Fratele Gohlke, în PT 1981, pag. 78, afirmă: Cristosul, Cap și Corp, este Preoțimea Împărătească, aflată acum în Sfânta Sfintelor antitipică, natura divină. Marea Mulțime și Vrednicii Tineri constituie cele două clase aflate în Curtea antitipică, în această perioadă a Epifaniei a celei de-a Doua Veniri a lui Isus. Cei care se consacră după încheierea celor 80 de ani antitipici (1874-1954) pentru curățirea mamei unei fiice (Leviticul 12) își au statutul de consacrați, nu în Curtea Epifaniei, ci în Tăbăra Epifaniei. Prin urmare, ne referim la această clasă ca la Tăbărașii Consacrați în Epifanie. Ei sunt reprezentați și prin Netinimi, care erau asistenții Leviților în slujba lor. Această clasă va fi binecuvântată din belșug în Mileniu, când îi va asista pe Vrednici în lucrarea lor de a binecuvânta pe toți cei nealeși cu oportunitatea restabilirii.

Ei vor fi cea mai înaltă clasă a restituționiștilor în timpul Mileniului, sub Vrednici, și totodată cea mai înaltă clasă pământească după Mileniu. Miriam, sora lui Moise și a lui Aaron, cea care a condus femeile în cântarea marelui imn al izbăvirii după nimicirea lui Faraon și a oștirilor sale în Marea Roșie, pare să prefigureze pe cei care vor fi conducători ai omenirii în marele cor Aleluia (Apocalipsa 5:13), după distrugerea lui Satan și a oștirilor lui în Moartea a Doua, în Puținul Timp (E 11, pag. 293). Tăbărașii Consacrați în Epifanie vor fi cei dintâi în antitipul lui Miriam. Lucrarea milenară și osteneala de iubire a acestei clase nu vor fi nicicând uitate de cei pe care i-au ajutat să meargă pe Calea Sfințeniei către viața veșnică pe pământ. Ei vor fi, de asemenea, răsplătiți cu prisosință.

Frații credincioși luminați în Epifanie, s-au conformat acestor schimbări și ajustări de tranziție, pe măsură ce Domnul le-a adus și le-a descoperit prin Cuvântul Său și prin călăuzirile providențiale, care continuă până în ziua de astăzi. Iar acum sunt tot mai mulți frați care s-au consacrat după toamna anului 1954, avându-și poziția în Tabără, ca Tăbărași Consacrați în Epifanie. Tăbărașii Consacrați în Epifanie care sunt la Adevăr, constituie cea mai înaltă clasă dintre netinimii antitipici, care slujesc în unitate plină de simpatie împreună cu frații lor Vrednici Tineri, care sunt Leviți antitipici în Curte. Mai mult, ei sunt foarte strâns înrudiți cu acești frați Vrednici Tineri, ambele clase aparținând aceleiași seminții antitipice a lui Manase.

Dragii mei frați consacrați: Tăbărașii Consacrați în Epifanie s-au consacrat până la moarte, într-un timp în care păcatul predomină; de aceea, Tăbărașii Consacrați în Epifanie intră pe o poartă strâmtă și merg pe o cale îngustă, rămânând cu credincioșie morți față de sine și față de lume, dar vii pentru Dumnezeu, în mijlocul multor împotriviri și încercări! Da, atât de aproape ajung ei, în multe privințe, de a fi dintre Cei Aleși! Însă, odată cu privilegiile mai mari vin și încercări mai mari, prin care sunt puși la probă ca să rămână statornici chemării lor. Totuși, dacă vor cădea cu voia, vor fi supuși unei sentințe mult mai severe pentru greșelile lor! Tăbărașii Consacrați în Epifanie sunt „fecioarele fără număr” din Cântarea Cântărilor 6:8, care aveau o strânsă relație cu Solomon, deși nu una conjugală. O, Tăbărașii Consacrați în Epifanie au primit de la Dumnezeu, prin David, însărcinarea de a sluji Leviților: „De asemenea dintre netinimi, pe care David și prinții îi rânduiseră pentru serviciul leviților” (Ezra 8:20). Da, odată cu timpul de tranziție vine și o intensificare a fricțiunilor pentru cei care nădăjduiesc să devină Tăbărași Consacrați în Epifanie. Să lepădăm, așadar, Contradicționismul cârtitor, nemulțumirea; și, asemenea lui Pavel, să alergăm astfel încât să câștigăm!

Caracterul T.C.E. — vătămat iremediabil în acest veac?

Înțelegem că unii, în timpul milenar de adunare a unui popor pentru numele Său, fără a se afla sub pedeapsa morții a doua, își pot deteriora caracterul dincolo de orice posibilitate de îndreptare. Printre aceștia se vor număra, fără îndoială, mulți dintre Cărturarii și Fariseii secerișurilor din Veacul Iudaic și din Veacul Evanghelic (Matei 23:33; E 16, pag. 175), care, prin păcatele lor — mai ales împotriva Adevărului lui Dumnezeu — și-au subminat caracterul într-atât, încât pentru unii rânduielile Mileniului nu vor putea aduce reformarea. Bătrânii care nu își vor umple zilele Mileniului cu fapte bune sunt cei care, la sfârșitul Mileniului — în puținul timp — vor fi găsiți nevrednici de viață și vor fi aruncați în Moartea a Doua. Astfel, după Mileniu, aceste clase nu vor mai exista. Din aceste fapte conchidem că tuturor li se va acorda cel puțin o sută de ani ca prilej pentru reformare. Cei care vor refuza să se îndrepte chiar și în exterior vor fi nimiciți la sfârșitul celor o sută de ani de încercare, încheindu-și astfel proba pentru viață în eșec deplin; o perioadă mai lungă, în cazul lor, ar fi zadarnică, din pricina imposibilității de a fi reformați (E 16, pag. 175).

Cărturar: Substantiv, din latinescul scriba, de la scribo, „a scrie”: un scriitor și doctor al Legii; un om învățat, deprins în Lege; acela care citea și explica Legea poporului (Neemia 8:1). Clasa vizată în Matei 23:15, 33 nu era alcătuită din păgânii lipsiți de cunoașterea Adevărului, nici din cei mai de jos și mai neștiutori ai națiunii iudaice, ci din Cărturarii și Fariseii care, în aparență, erau cei mai religioși — conducătorii și învățătorii poporului. Acestora Domnul nostru le-a spus: „Cum veți scăpa de judecata gheenei?” Ei erau fățarnici, necredincioși propriilor lor convingeri. Mărturia Adevărului le fusese adusă cu prisosință, dar ei au respins-o și au încercat să-i zădărnicească puterea, descurajând poporul să o primească. Iar împotrivindu-se Spiritului sfânt al luminii și al adevărului, își împietreau inimile împotriva însuși mijlocului rânduit de Dumnezeu pentru binecuvântarea lor. Astfel, ei se împotriveau cu răutate harului Său; iar un asemenea drum, dacă este străbătut până la capăt, sfârșește inevitabil în condamnarea la Moartea a Doua — Gheena. Fiecare pas pe calea orbirii voite și a împotrivirii față de Adevăr face întoarcerea tot mai anevoioasă și îl transformă pe cel vinovat tot mai mult în acel tip de caracter pe care Dumnezeu îl detestă și pe care Moartea a Doua este rânduită să-l nimicească în întregime. Cărturarii și Fariseii înaintau grabnic pe această cale; de aceea avertizarea Domnului nostru: „Cum veți scăpa?” Sensul este: Deși vă lăudați cu evlavia voastră, veți fi cu siguranță nimiciți în Gheena, dacă nu vă schimbați purtarea (Life-Death-Hereafter, pag. 67).

Tăbărașii Consacrați în Epifanie, ca ajutoare speciale ale Vrednicilor și, de la moartea ultimului conducător dintre Vrednicii Tineri al poporului Domnului, la 5 aprilie 2016, au responsabilitatea de a conduce Mișcarea Domnului. Iehova a rânduit un Tăbăraș Consacrat în Epifanie ca administrator la sediul Slujirile Stindardului Bibliei [LHMM] din Chester Springs, Pennsylvania, și alți Tăbărași Consacrați în Epifanie ca reprezentanți ai Săi în întreaga lume. Iar acest privilegiu aduce cu sine o mare răspundere! Cei luminați în Epifanie dintre Tăbărașii Consacrați se află sub o cercetare atentă în tot ceea ce scriu și în tot ceea ce rostesc în convorbirile cu cei interesați. „În final, fraților, toate cele ce sunt adevărate, toate cele oneste, toate cele drepte, toate cele pure, toate cele de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă este vreo virtute și dacă este vreo laudă, gândiți-vă la acestea. Cele pe care le-ați și învățat și primit și auzit și văzut în mine, practicați-le! Și Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Filipeni 4:8, 9). Trăim într-un timp în care aprobarea răului a devenit un principiu socotit acceptabil, atunci când aduce persoanei renume, avere sau putere. Actul aprobării — plăcerea sau dispoziția minții prin care consimțim la cuviința unui lucru, cu un anumit grad de mulțumire, precum legile lui Dumnezeu cer aprobarea noastră: aceasta este aprobativitatea.

Trebuie să ținem seama de dorința lui Dumnezeu de a da Adevărul pe măsură ce devine cuvenit, până la inaugurarea Domniei Mijlocitoare a lui Cristos și toate acele vase alese ale lui Dumnezeu vor fi pregătite pentru a sluji neamurilor pământului spre viață veșnică, sub condiții desăvârșite. Dumnezeu I-a spus Fiului Său: „Cere-Mi, și-Ți voi da neamurile de moștenire, și marginile pământului în stăpânire” (Psalmii 2:8).

Să avem în vedere și faptul că am primit Adevăruri și prin slujitori care nu erau membri de stea. Fratele Johnson a arătat această slujire, de pildă, când a făcut referire la visele și viziunile unor bătrâni și slujitori generali, în E 9, pag. 108-110, 112, 113. De asemenea, E 10, pag. xxiv, subliniază că, „în general vorbind, Adevărul tipic, la prima sa primire, este limitat la membrii de stea. Totuși, alții în afară de aceștia, adică alți cărturari învățați în împărăția cerului (Matei 13:52), au fost, din când în când, privilegiați să aducă câte ceva nou din magazie, din Biblie [italicele ne aparțin]”. Iar E 5, pag. 38, afirmă că „Însuși Domnul a promis că orice slujitor capabil și credincios al Adevărului va fi favorizat de El cu a aduce ceva nou din magazie” (Matei 13:52; PT 2003, pag. 42).

Deși lui Moise însuși i s-a poruncit să facă cele două trâmbițe, este limpede că el a încredințat lucrarea meșterilor, Bețaleel și Aholiab, asistați de tovarășii lor (vezi Exodul 31:1-6). Bețaleel îl tipifică pe Domnul nostru în lucrarea Sa de a dezvolta Biserica și toate învățăturile ei pertinente. Aholiab îi reprezintă pe membrii celor șapte stele, folosiți de Domnul ca ajutoare speciale în dezvoltarea Bisericii și a învățăturilor ei. Asistenții acestora îi reprezintă pe cărturarii antitipici, instruiți în lucrurile Împărăției, scoțând lucruri noi și vechi. Acești cărturari erau constituiți din ajutorii generali și speciali ai membrilor celor șapte stele (Matei 13:52; PT 2003, pag. 3).

Fariseu: Substantiv [din ebraicul „a separa”]. Membru al unei secte iudaice a cărei religie consta într-o strictă ținere a riturilor și ceremoniilor, precum și a tradițiilor bătrânilor, iar pretinsa lor sfințenie îi făcea să se separe ca sectă, socotindu-se mai drepți decât ceilalți iudei.

Să vorbim acum despre lucrarea de cernere care a însoțit întotdeauna vremurile de tranziție. Dorim să începem cu prima venire a Domnului nostru. Slujirea Domnului nostru progresase mult, iar poporul era captivat de cuvintele Lui, spunând: „Niciodată vreun om nu a vorbit ca omul acesta”, și „mulțimi mari L-au urmat”. Dar către încheierea slujirii Sale, pe măsură ce gelozia și dușmănia „Doctorilor în Teologie” și a Fariseilor au început să se manifeste, popularitatea Sa a scăzut; și aflăm că mulți dintre cei ce-L ascultau au început să-L părăsească. Iar El a zis: „Din această cauză v-am spus că nimeni nu poate veni la Mine, decât dacă i-a fost dat de Tatăl Meu”. De atunci, mulți dintre ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El. Atunci Isus le-a zis celor doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?” Atunci Simon Petru a răspuns și I-a zis: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice” (Ioan 6:68). Astfel de cerneri și încercări a ucenicilor Domnului în vreme de tranziție, au avut loc de-a lungul întregului Veac Evanghelic și continuă până în ziua de astăzi.

Un fapt de interes este acela că numai Matei menționează ocupația sa anterioară de vameș, ceea ce dă mărturie despre smerenia sa. Alegerea unui vameș ilustrează nepărtinirea Domnului și sugerează onestitatea lui Matei, în pofida reputației generale a acestor slujitori disprețuiți ai stăpânitorilor romani. Numit inițial Levi, el a fost cunoscut, după chemarea sa ca apostol, sub numele de Matei, care înseamnă „darul lui Dumnezeu” (Marcu 2:14; Luca 5:27; PT 2000, pag. 56).

Reputația Domnului nostru ca fiind Acela care umbla în tovărășie cu vameșii și păcătoșii poate să fi început chiar cu această ocazie, căci Matei a pregătit îndată o cină în casa sa pentru Isus și pentru prietenii și cunoscuții săi (Matei 9:10). Fariseii, cinici, critici și în căutare de pricină, au obiectat că, dacă Isus ar fi fost drept, atunci El nu s-ar fi aflat în asemenea companie. Domnul a răspuns că nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, și această împrejurare I-a oferit prilejul de a le rosti o scurtă predică, întemeiată pe textul din Osea 6:6, arătând că El venise nu pentru a chema la pocăință pe cei drepți, ci pe păcătoși.

Acești conducători răi au fost și rămân sectari lacomi, ale căror pofte după putere, onoruri și câștig murdar nu pot fi saturate (Faptele 20:30; Filipeni 3:2; 1 Petru 5:2, 3). Ei sunt păstori netrebnici, lipsiți de adevărata înțelegere, preocupați de propriile căi și câștiguri, mai ales din partea sectelor și denominațiilor lor (Isaia 56:11; Ezechiel 34:2-10; Ioan 10:12, 13). Aceste împrejurări au adus la amvon o mare parte dintre cei pe care Scriptura îi numește „păstori plătiți”. Responsabilitatea păstorilor plătiți, care au luat asupra lor slujirea Evangheliei în numele lui Cristos, este foarte mare. Ei se află într-o poziție deosebit de proeminentă înaintea poporului, ca reprezentanți ai lui Cristos, ca purtători speciali ai spiritului Său și ca tâlcuitori ai Adevărului Său. Și, ca clasă, ei au avut avantaje în fața altor oameni pentru a ajunge la o cunoștință a Adevărului și a-l proclama liber. Ei au fost scutiți de poverile muncii și grijilor pentru câștigarea traiului, care îi încătușează pe alți oameni; și, având nevoile materiale asigurate, li s-a acordat timp, liniște, educație specială și numeroase mijloace de asociere etc., toate pentru acest scop (P 4, pag. 62).

Cei ambițioși după plăcerile și bogăția acestei lumi să le caute în domeniul comerțului sau în profesiile aducătoare de câștig; dar nimeni să nu devină slujitor al Evangheliei lui Cristos din alt motiv decât iubirea pentru Dumnezeu, pentru Adevărul Său și pentru frații Săi: o iubire care se va bucura să sacrifice comoditatea, bogăția și onorurile oamenilor, nu cu părere de rău, ci din toată inima. Creștinătatea nominală a devenit mare și lumească, iar slujitorii săi sunt onorați cu titluri precum Sfinția Sa, Preasfinția Sa, Înalt Preasfinția Sa sau Doctor în Teologie; și odată cu aceste onoruri și titluri vin salarii, nu potrivit nevoilor slujitorului, ci pe baza comercială a capacității lui de a atrage mari congregații și oameni bogați. Rezultatul firesc a urmat: „… preoții acestora învață pentru plată, și profeții acestora ghicesc pentru bani, totuși ei se vor sprijini pe Iehova și vor spune: Nu este Iehova printre noi? Niciun rău nu poate veni asupra noastră” (Mica 3:11). „Fiindcă va veni timpul când nu vor suporta doctrina sănătoasă, ci, după poftele lor proprii, își vor îngrămădi învățători, având urechi care îi gâdilă. Și își vor întoarce urechile de la adevăr și se vor abate spre fabulații” (2 Timotei 4:3, 4; P 6, pag. 286, 287).

În consecință, unii dintre cei din grupurile Adevărului și unii din Creștinătate au fost și sunt orbi din punct de vedere spiritual, fiind conducători religioși ori păzitori răi. Asemenea fariseilor orbi din zilele lor, ei nu pot deosebi semnele timpurilor (Matei 15:14; 16:1-3; Luca 12:54-56). „Ei sunt ignoranți în mod voit” de „adevărul prezent” (2 Petru 3:3-5; 1:12); ei sunt asemenea câinilor de pază care nu pot lătra ca să dea înștiințare; au multe închipuiri fanteziste (dormind [visând; vezi nota marginală, ASV]) și iubesc tihna și somnul figurat (Isaia 56:10).

Milton [unul dintre cei mai mari poeți englezi] i-a numit „guri oarbe”. John Ruskin [scriitor de proză polemică, filosof și gânditor social], comentând aceasta, spune: „Aceste două monosilabe exprimă cu o exactitate desăvârșită contrariile caracterului drept în cele două mari slujbe ale Bisericii — cele de episcop și păstor. Episcop înseamnă cel care vede; păstor înseamnă cel care hrănește; prin urmare, cel mai neepiscopal caracter pe care îl poate avea un om este a fi orb; iar cel mai nepăstoresc este să dorească el însuși să fie hrănit, în loc să hrănească. Aproape toate relele Bisericii au izvorât din faptul că episcopii au dorit puterea mai mult decât lumina. Ei voiesc autoritate, nu viziune de ansamblu. Este slujba regelui (Cristos este Regele nostru) să cârmuiască; slujba episcopului este să vegheze asupra turmei, să numere oile turmei una câte una; să fie totdeauna gata să dea socoteală deplină de ea.”

O, dragii mei frați, Dumnezeu S-a purtat ca un soț grijuliu față de Legământul Legii de-a lungul Veacului Iudaic, până când, la sfârșitul acestuia, slujitorii acelui legământ — preoții, leviții, cărturarii, fariseii etc. — și-au dovedit deplina nevrednicie; iar atunci Domnul i-a lepădat, cu toate promisiunile Legii, cu învățăturile, rânduielile și instituțiile ei, împreună cu tot ce se afla sub autoritatea lor, îndepărtându-i din favoarea Sa.

Când cineva care a slujit lui Dumnezeu în studierea, practicarea și răspândirea Cuvântului Adevărului lui Dumnezeu cu favoare, își leapădă apoi acest privilegiu, acel slujitor, făcând acest lucru, își dovedește deplina nevrednicie, iar Domnul îl leapădă. Iehova, Cel ce poate citi inima, îl leapădă din favoarea Sa, împreună cu toți cei ce se află sub influența lui.

PT 2023, pag. 2-6