Dimineața seamănă-ți sămânța și seara nu îți opri mâna, căci nu știi dacă va prospera fie aceasta sau aceea, sau dacă amândouă vor fi deopotrivă bune — Eclesiastul 11:6.
Toți din poporul Domnului, în măsura în care doresc să fie slujitori ai Adevărului, trebuie să fie neîncetat pregătiți să observe posibilitățile de serviciu și să aștepte ca Domnul să-i conducă și să-i folosească. Oriunde vedem dovezi de devotament pentru Domnul și Cuvântul Său, să fim pregătiți să întindem o mână de ajutor. … Trebuie să fim pregătiți să transmitem binecuvântările pe care noi le-am primit și să considerăm că aceasta este cea mai mare afacere a vieții pentru cei care s-au consacrat ei înșiși în serviciul Regelui regilor — Z ’02, 71 (R2964).
* * *
Noi nu putem citi inimile altora. Numai Dumnezeu le poate citi. Prin urmare, trebuie să semănăm oriunde sunt ape. Suntem autorizați să ne reținem lucrurile sfinte și perlele de Adevăr și de caracter doar de la două clase: de la „câini” — cei care mârâie și latră la noi, care ne atacă și ne mușcă; și de la „porci” — cei care se tăvălesc în mocirla păcatului. Tuturor celorlalți trebuie să le dăm părți potrivite din Cuvânt. Noi nu trebuie să facem lucrarea aceasta doar o dată sau de două ori. Ea trebuie repetată ori de câte ori au nevoie cei cu care avem de-a face, indiferent dacă ne este nouă convenabil sau nu. Noi nu putem spune la a câta repetare va găsi Cuvântul adăpost; nici nu putem spune care persoană va răspunde. La fel ca Samuel, noi adesea gândim că unșii Domnului sunt cei pe care Dumnezeu îi respinge, și că, cei pe care El îi acceptă, nu sunt unșii Săi. De aceea trebuie să judecăm cu prudență. Numai Dumnezeu judecă fără greșeală inimile și dezvăluie atitudinea lor cu piatra de încercare a Spiritului, Cuvântului și providențelor. Ele dovedesc dacă caracterele sunt veritabile sau sunt aliaj. Să așteptăm deci probele Lui, care vor dovedi fiecare caz în mod corect — PT 1932, 197.
Pasaje paralele: Geneza 49:24-26; Psalmii 1:3; 127:1, 2; 128:1, 2; Proverbe 11:18, 19, 30; Isaia 58:6-14; 62:1; Ioan 18:37; 1 Corinteni 15:58; Galateni 6:9; 2 Timotei 4:2, 5.
Cântări: 210 [-], 70, 164 [124], 260 [169], 200 [-], 275 [-], 309 [179].
Poeziile Zorilor, 147: Numai.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 197 (R5489: Responsabilitatea noastră privind adevărul prezent ― VDM, Vol. 13, Nr. 3, pag. 910).
Lectură suplimentară: Z ʼ11, 443 (R4930: În așteptarea lui Mesia ― VDM, Vol. 25, Nr. 1, pag. 1913); Z ʼ12, 191 (R5043: Cum a predicat Isus duhurilor din închisoare ― VDM, Vol. 23, Nr. 1, pag. 1720); Z ʼ14, 277 (R5536: Numai cei unși sunt împuterniciți să predice ― VDM, Vol. 12, Nr. 2, pag. 829); Z ʼ15, 201 (R5720: Cum să vestim adevărul ― VDM, Vol. 8, Nr. 1, pag. 519).
L.T. în limba rusă; R5043; R5536; R5720.
L.T. în limba ucraineană; R2190; R4930_1; R5043; R5536; R5720.
L.T. în limba engleză; R2190; R2964; R4930b; R5043; R5536; R5720.
Întrebări: Am răspândit eu Adevărul săptămâna aceasta? În ce mod? Din ce motiv? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 29 DECEMBRIE (Cântarea 21) *Z ʼ11, 443 (R5809a: Iubirea lui Dumnezeu față de Israel ― VDM, Vol. 5, Nr. 6, pag. ).