Pregătire pentru noul legământ al legii

PREGĂTIRE PENTRU NOUL LEGĂMÂNT AL LEGII

„Și de Isus, mijlocitorul legământului cel nou, și de sângele stropirii,

care vorbește lucruri mai bune decât al lui Abel.” Evrei 12:24.

  Începem acest studiu cu examinarea textului nostru de bază. Planul lui Iehova cere ca un Nou Legământ al Legii să fie stabilit așa cum a fost Vechiul Legământ al Legii, numai că pe un plan mai înalt și printr-un mijlocitor mai mare, Isus și Biserica Sa completată. Moise ca mijlocitor al Legământului Legii a fost un tip al lui Isus, Mijlocitorul Noului Legământ. Trebuie să recunoaștem necesitatea unui legământ sau nu va fi nimic peste ce să se mijlocească. Trebuie de asemenea să recunoaștem faptul că Isus nu acționează în calitatea Sa de Mijlocitor în timpul  prezent; aceasta va fi în timpul Veacului Milenar. Acum, această afirmație cere o oarecare interpretare. Noi trebuie să separăm timpul Veacului Milenar (1874-2874) de aspectele lucrării acestui Veac, care sunt selectarea Aleșilor lui Dumnezeu precum și sămânța lui Avraam de dinainte de Mileniu.

Dumnezeu va face toate cele cinci clase consacrate înainte de restabilire – Turma Mică, Vrednicii Bătrâni, Marea Mulțime, Vrednicii Tineri și Tăbărașii Consacrați în Epifanie – simbolizate respectiv prin Sion, Moria, Acra, Bezeta și Ofel – mijloacele speciale de ajutorare a celor nealeși pe Calea Sfințeniei. Comparăm cu Psalmul 72:3, „Munții și dealurile mici vor aduce pace poporului, prin dreptate”. Pentru aceasta Dumnezeu va înălța aceste cinci clase de dinaintea restabilirii. Cei nealeși vor veni din diferitele părți ale pământului pentru a primi binecuvântările care vor fi administrate de Cristos, ajutat de cele cinci clase consacrate înainte de restabilire. Această lucrare din timpul Mileniului va fi instruire, iluminare, și ridicare din depravare la perfecțiune umană (PT 1977, pag. 38).

Noul Legământ este un aranjament prin care lumea își va primi binecuvântarea în timpul Mileniului. Dumnezeu spune despre acest Legământ Nou pentru lume sub Mijlocitor: „Pentru că voi fi milos față de nedreptatea lor și păcatele lor și nelegiuirile lor; nicidecum nu mi le voi mai aminti” (Evrei 8:12). Lumea nu va intra în această relație a Noului Legământ ca indivizi până la sfârșitul Mileniului, care în acest caz include cei 40 de ani ai Zilei de Judecată (2874-2914).

Iehova Își arată bunătatea iubitoare în timpul prezent; prin „sângele stropirii” care reprezintă mila divină stropită pe inimile celor cinci clase consacrate înainte de restabilire, și va veni timpul ca sângele stropirii să fie aplicat pentru tot poporul – în timpul Domniei Mijlocitoare din Mileniu a lui Cristos. Acest sânge al „stropirii care vorbește lucruri mai bune” face ispășire sau satisfacție; acesta vorbește lumii iertare și eliberare din robia păcatului și morții. Da, lucruri mai bune decât al lui Abel a cărui moarte a cerut răzbunare în comparație cu a lui Cristos care a cerut îndurare. Acest lucru face o asemănare care pare să sugereze faptul că Abel într-o anumită măsură a fost un tip al lui Cristos în aceea că a oferit un sacrificiu acceptabil și a fost omorât.

Scripturile arată că Israelul Trupesc și lumea va obține binecuvântarea lui Dumnezeu promisă a unei posibilități de a căpăta viață veșnică în Veacul Milenar sub Noul Legământ (Ieremia 31:34; 32:40; Ezechiel 16:60-63), pe când Biserica, Corpul lui Cristos, Sămânța cea mare spirituală a lui Avraam, își capătă încercarea pentru viață în Veacul Evanghelic Extins, sub părțile cele mai înalte, cele mai favorabile ale Legământului întărit prin Jurământ făcut cu Avraam (tipificat de Sara), iar nu sub Legământul Legii (tipificat de Agar), nici sub Legământul (Legii) Nou, tipificat de Chetura (Geneza 25:1-6).

Apostolul Pavel declară că Dumnezeu a predicat Evanghelia mai înainte lui Avraam, spunând: „În tine și în sămânța ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului” (Geneza 12:3; 28:14; Galateni 3:8). El arată că Legământul Avraamic originar conținea două părți, sau două semințe. Acestea sunt prezentate în Legământul întărit prin Jurământ (1) ca „stelele cerului” și (2) ca „nisipul de pe țărmul mării” (Geneza 22:16-18). Prima sămânță, sămânța cerească, se referă în primul rând la Cristos – Isus Capul, și Biserica Corpul Său. Apostolul enunță și subliniază acest lucru în Galateni 3:16, 29. Sămânța spirituală a lui Avraam, ca stelele cerului și ca strălucirea întinderii cerului (Daniel 12:3), este canalul prin care sămânța secundară, sămânța pământească, își va primi binecuvântarea. Această sămânță secundară a lui Avraam, asemănată cu nisipul de pe țărmul mării, îi reprezintă în primul rând pe Vrednicii Bătrâni și pe cei Tineri în Veacul Milenar, iar în al doilea rând pe toate familiile pământului care în cele din urmă vor veni în armonie cu Dumnezeu în timpul Veacului Milenar. Întrucât Avraam îl tipifică pe Dumnezeu, ilustrația arată două clase de copii ai lui Dumnezeu, dezvoltate în calitate de sămânță a lui Avraam – (1) clasa Cristosului și Marea Mulțime pe planul spiritual, și (2) Vrednicii Bătrâni, Vrednicii Tineri și Tăbărașii Consacrați în Epifanie împreună cu clasa omenirii desăvârșite și restabilite pe planul pământesc.

Noul Legământ și Mijlocitorul său, Cristosul, este tipificat de Legământul Legii și mijlocitorul său, Moise, care însă, nu a adus nimic la perfecțiune. Cuvintele Apostolului sunt: „Din această cauză [Legământul întărit prin Jurământ, care îi acoperă pe cei aleși] este din credință, ca să fie conform harului; pentru ca promisiunea să fie sigură întregii semințe; nu numai celei ce este din lege, dar și celei ce este din credința lui Avraam, care este tatăl nostru al tuturor” – întocmai cum Iehova va fi la timpul cuvenit Tatăl tuturor celor salvați, nu numai al celor aleși, ci și al celor nealeși, al omenirii restabilite. „Așa cum este scris: Te-am făcut tatăl multor națiuni” (Romani 4:16, 17). Toate familiile pământului, toți cei care vor fi binecuvântați în Mileniu, pentru care binecuvântarea se va face eficace, și cei care vor lua atitudinea corectă prin aceasta vor deveni copii ai lui Dumnezeu, pe care Avraam l-a prefigurat. Trebuie deci să sperăm că toți putem vedea faptul că Legământul originar, atotcuprinzător, făcut cu Avraam (Geneza 12:1-3), conține tot ceea ce Dumnezeu a promis să dea, atât celor aleși cât și celor din lume prin ei care nu vor primi harul lui Dumnezeu în zadar. Să observăm că nu au fost necesare legăminte adăugătoare (chiar dacă Legământul Avraamic a fost reafirmat și elaborat) în ceea ce privește hotărârea divină – totul era în Legământul Avraamic originar și atotcuprinzător.

Dacă Legământul originar cu Avraam conținea în întregime promisiunile divine, atât pentru cei aleși cât și pentru toate familiile pământului care vor fi binecuvântate prin cei aleși în timpul Mileniului, de ce Dumnezeu a orânduit încă două legăminte, și anume, (1) Legământul Legii, instituit la Muntele Sinai cu națiunea lui Israel, cu Moise ca mijlocitor al său, și (2) Noul Legământ, care trebuie să urmeze și să binecuvânteze pe Israel și lumea? Răspundem că aceste două legăminte au fost adăugate din motivul bun și suficient ca să clarifice mai departe scopul divin, și, înțelese corect, ne ajută să apreciem cum funcționează iubirea și dreptatea divină în trecut, prezent și viitor.

Care a fost scopul Legământului Legii? Scripturile răspund că a fost adăugat la Legământul Avraamic să umple timpul până avea să vină Sămânța promisă, la care s-a aplicat Legământul originar, și că acest lucru a fost necesar din cauza păcatului, ca să se poată arăta standardul divin înalt pentru Sămânță (Galateni 3:17-19). Cu siguranță este un fapt că Legământul Legii cu națiunea lui Israel a făcut tocmai acest serviciu. A așezat standardul care l-a aprobat pe Isus și i-a condamnat pe toți ceilalți. A ajutat la dezvoltarea națiunii iudaice față de Dumnezeu și față de dreptate. A ajutat să-i potrivească și să-i pregătească pentru glorioasa „chemare de sus” a Evangheliei, așa cum în cele din urmă a ajuns la ei, invitându-i la favoarea divină și moștenirea împreună cu Mesia în glorioasa Împărăție Milenară, pe condițiile credincioșiei și umblării în urmele Răscumpărătorului lor. A avut un efect benefic prin faptul că, sub providențele lui Dumnezeu, națiunea iudaică devenise cea mai avansată în dreptate din oricare națiune a lumii la vremea Primei Veniri a Domnului nostru, așa încât s-au găsit câteva mii dintre ei potriviți pentru a fi transferați de la Moise la Cristos. Mai mult, aranjamentele Legământului Legii prevedeau anumite tranzacții tipice și profeții care au fost de mult ajutor pentru Israelul Spiritual în timpul acestui Veac Evanghelic, ilustrând pentru noi în tipurile și umbrele Legii, și anunțând prin profeții, diferite lucruri care au de-a face cu binecuvântarea celor aleși în timpul acestui Veac Evanghelic și cu binecuvântarea lumii în timpul Mileniului.

Această amestecare a lucrurilor care se referă la două Veacuri în tipurile Legământului Legii a făcut confuzie în mintea unora. Domnul uneori ascunde lucrurile de noi așa încât să dezvolte în noi necesitatea căutării lor. Copiii lui Dumnezeu se întăresc din Adevăruri datorită dificultăților pe care le au la mestecarea lor, așa cum se întâmplă cu hrana naturală; cei care mestecă hrana mai bine se nutresc mai bine.

Când avem clar în minte gândul că Legământul Legii „nu a făcut nimic desăvârșit” și nu a adăugat niciun pic la Legământul Avraamic originar, chiar dacă a dat anumite preumbriri tipice în legătură cu planul general. Argumentul Apostolului este acela că Legământul Legii niciodată nu a avut drept scop să înlocuiască Legământul originar. În mare măsură el dezvoltă această idee în Galateni 4:21-31. Apostolul se adresează celor ce au crezut în Cristos care, deși îl recunoscuseră pe Cristos ca pe moștenitorul inițial al Legământului Avraamic, simțeau că într-un fel sau altul ei se aflau încă sub Legământul Legii, în mare măsură cum unii dintre noi pentru un timp l-au recunoscut pe Cristos și deplinătatea Legământului Avraamic și totuși cumva au presupus, fără autoritate scripturală, că în plus aveam nevoie de Noul Legământ și eram sub el. Acum vedem că Biserica, Corpul lui Cristos, nu s-a dezvoltat nici sub Vechiul Legământ al Legii nici sub Noul Legământ (al Legii), care nici măcar nu a fost încă sigilat. Turmei Mici i s-a dat partea supremă, moștenirea împreună cu Cristos, sub aspectele Legământului întărit prin Jurământ care sunt tipificate de Sara, așa cum declară lămurit Apostolul în Galateni 3:29: „Și dacă voi sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți sămânța lui Avraam și moștenitori conform promisiunii”. Dumnezeu va înălța, ca ajutoare speciale, pe celelalte trei clase de dinaintea restabilirii.

Lumea trebuie să dobândească toate favorurile și binecuvântările restabilirii sale prin Legământul Nou (al Legii), al doilea adăugat la legământul originar făcut cu Avraam. Acest Legământ Nou (al Legii) nu a fost încă instituit, deoarece Mijlocitorul său, Cristosul, Cap și Corp, care trebuie să-l inaugureze cu asistența Marii Mulțimi, a Vrednicilor Tineri și a Tăbărașilor Consacrați în Epifanie, nu este încă pe deplin pregătit să înceapă lucrarea de a face ca binecuvântările sale să ajungă la fiecare membru al rasei în timpul Veacului Milenar. Va fi inaugurat la timpul cuvenit, tocmai la sfârșitul acestui Veac Evanghelic Extins, și după aceea va fi mijlocit pentru întreaga perioadă rămasă a domniei de o mie de ani. Atunci când Vechiul Legământ al Legii a fost instituit, Moise a coborât de pe munte și a prezentat tablele Legii, și le-a stropit cu sânge, sigilând Legământul într-un sens; apoi a luat sânge și a stropit tot poporul (Exodul 24:5-8; Evrei 9:17-23). Acesta a fost tipul la ceea ce trebuie să aibă loc la timpul cuvenit. Moise cel antitipic, Cristosul, (Isus Capul, și Biserica Corpul Său) în scurt timp va coborî de pe munte, voalat, ascuns, deoarece omenirea nu poate suporta gloria prezenței Sale strălucitoare.

Legământul lui Dumnezeu cu Avraam este legat în primul rând numai de Sămânța promisiunii și credinței; promisiunile care au dezvoltat această Sămânță au fost tipificate de Sara, care l-a născut pe Isaac, sămânța tipică adevărată. Legământul Legii, tipificat de Agar, nu a dat naștere Seminței; el nu a reușit să desăvârșească ceva. Noul Legământ (al Legii) a cerut moartea întregii semințe concepute de Spirit pentru a elibera meritul de răscumpărare atribuit și a înapoia către Israelul natural drepturile pământești (încă în viitor), și prin el către toată omenirea. Și aceasta este așa, nu pentru că Dumnezeu nu ar fi putut face altfel, ci fiindcă Planul Său a văzut că această cale este cea mai eficientă!

Bine a declarat Apostolul că este o „taină” legată de relația deosebită a lui Cristos și a „Bisericii, care este Trupul Lui”. Această Taină a fost atât de tare acoperită de nori încât iudeii nu au putut să o vadă deloc; cu excepția celor puțini care erau israeliți cu adevărat, și nici aceștia până la Cincizecime după ce au fost umpluți cu Spiritul sfânt. Chiar și atunci, după cum scoate în evidență sf. Pavel, a fost dificil pentru ei să priceapă Taina, că și neamurile urmau să fie moștenitoare împreună cu ei în aceste binecuvântări speciale care îi aparțineau lui Mesia și puținilor credincioși, „chiar celor aleși” (Efeseni 3:6).

Oricine își dă seama că Biserica este comoștenitoare cu Domnul ei, nu trebuie să-i fie greu să vadă că moartea Bisericii, după cum declară Apostolul, „împlinește ceea ce este în urma suferințelor lui Cristos”, și că numai cei care au avut o parte în suferințele lui Cristos au o parte în gloria care va urma. Ceea de ce avem nevoie pentru a înțelege clar acest subiect este iluminarea ochilor înțelegerii noastre, care ne va permite să deslușim „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. Însă Scripturile ne asigură că aceste „lucruri adânci” ale „tainei” au fost numai pentru cei concepuți de Spirit în timpul Chemării de Sus (1 Corinteni 2:10-14). Și chiar și acum numai cei consacrați pot înțelege cu claritate această „taină”: „Taina lui Iehova este cu cei ce se tem de El; și le va arăta legământul Său” (Psalmii 25:14), pentru că numai ei au iluminarea, înduioșarea, energizarea Spiritului sfânt. Acest Spirit sfânt este unul de umilință, credință și acultare în inimă, precum și în cuvânt și faptă pe cât este posibil. Numai cei care au acest Spirit sfânt au favoarea, binecuvântarea și iluminarea divină mai abundent.

Primul aspect sau cel de început al inaugurării Noului Legământ este sigilarea sa cu sânge. Să ne fie foarte clar în privința altei confuzii care a dat bătăi de cap unor copii consacrați ai lui Dumnezeu. Această sigilare a Noului Legământ (al Legii) nu are absolut nimic de-a face cu Răscumpărarea sau cu îndreptățirea noastră. Noi nu suntem îndreptățiți prin niciun legământ, ci prin credință în sângele prețios al lui Isus. „Fiind declarați drepți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos” (Romani 5:1). Cuvântul îndreptățire are două înțelesuri: a dovedi că un lucru este drept, sau a îndrepta un lucru care este strâmb. Noi nu suntem îndreptățiți prin rugăciuni sau fapte. Credința este temelia sau baza îndreptățirii.

Când va veni vremea (Domnia Mijlocitoare din Mileniu a lui Cristos) ca omenirea să intre sub Noul Legământ (al Legii), îndreptățirea va fi prin fapte mai degrabă decât prin credință. Acest legământ nu este un aranjament „nou” pentru credință, deși o măsură de credință va fi totuși necesară, ci un aranjament „nou” pentru fapte. Vechiul Legământ al Legii (de fapte) a eșuat numai din cauza că mijlocitorul său (Moise) nu a putut acorda ajutorul necesar. Noul Legământ al Legii (de fapte) va izbuti fiindcă are un „Mijlocitor mai bun”, în stare să restabilească la perfecțiune și la capacitatea de fapte perfecte pe toți din omenire care vor vrea.

Avraam a avut trei soții: Sara, prima sa soție; apoi Agar și Chetura. Sara a fost stearpă timp de mulți ani. Avraam a fost îndemnat să o ia pe Agar, ca un presupus ajutor lui Dumnezeu la îndeplinirea Legământului, ca să aibă un copil cu Agar. Avraam a avut doar câte un copil cu fiecare, cu prima soție și cu roaba. După ce a murit Sara, Avraam a luat-o pe Chetura de soție, cu care a avut mulți copii.

Exprimarea Apostolului ne îndreptățește să socotim această chestiune drept alegorică sau tipică. El ne spune că Sara a reprezentat esența Legământului originar, și că Agar a reprezentat Legământul Legii. El explică faptul că israeliții trupești s-au aflat în robie sub Legământul lor al Legii, și de aceea au fost antitipurile lui Ismael, fiul Agarei, și că ei au fost alungați din favoarea divină întocmai cum Agar și fiul ei au fost alungați din familia lui Avraam prin îndrumare divină, pentru a face tipul complet. Apostolul aduce în discuție această lecție pentru a ne arăta că Legământul de Har, sub care s-a dezvoltat Biserica Evanghelică, nu are nimic de-a face cu Legământul Legii; că cele două sunt separate și deosebite. Sara reprezintă Legământul originar Avraamic, Agar reprezintă Legământul Legii iar Chetura reprezintă Noul Legământ.

Copilul Agarei ar fi putut într-adevăr să pară pentru o vreme că este copilul Sarei, dar nu a fost, întocmai cum copilul Sarei, Isaac, în niciun sens nu a fost fiul Agarei. Argumentul Apostolului este acela că Biserica „sunt copiii promisiunii așa cum a fost Isaac” – Legământul originar. Agar a reprezentat Legământul Legii. Apostolul, dacă ar fi scris în timpul Secerișului Veacului Evanghelic celor care pretindeau că sunt sub Noul Legământ, care în tip este reprezentat de Chetura, le-ar fi spus deschis: „Voi nu puteți fi copii ai două legăminte, copii ai două mame”. Dacă sunteți copii ai Legământului Chetura în vreun sens sau grad, nu puteți fi copii ai Legământului Sara; și dacă sunteți copii ai Legământului Sara, atunci în niciun sens sau grad nu puteți fi copii ai Legământului Chetura sau ai Noului Legământ – care încă nu este în funcțiune.

Aspectele Legământului originar cu Avraam care dezvoltă Cristosul au fost tipificate de Sara, soția sa. Mai târziu Dumnezeu a întărit acest Legământ cu un jurământ; și Apostolul îl descrie în Evrei 6:13-20, și numește speranța moștenirii împreună cu Cristos „speranța pusă înaintea noastră” în Evanghelie, o ancoră „sigură și neclintită”, care intră „până dincolo de perdea”. Sfinții deci sunt copii ai jurământului lui Dumnezeu, copii ai „promisiunii”. Promisiunile lor de concepere, prin Cristos, la noua natură, sunt cu totul diferite de promisiunile prin care au fost concepuți iudeii, drept casa servitorilor, și de asemenea cu totul diferite de promisiunile prin care Israelul restabilit și toate familiile pământului vor fi concepute la natura umană prin procesele restabilirii, drept copii ai Legământului Chetura.

Care este diferența dintre promisiunile prin care Biserica a intrat în familia lui Dumnezeu și promisiunile prin care alții pot să intre în familia lui Dumnezeu sub Domnia Mijlocitoare din Mileniu a lui Cristos? Noi răspundem: într-adevăr, diferențele sunt foarte mari. Dumnezeu nu se va ocupa de lume în mod direct în timpul Domniei Mijlocitoare din Mileniu. El a încredințat toate lucrurile Fiului Său; iar Fiul, în armonie cu programul divin pe parcursul acestui Veac Evanghelic Extins, îi accepta drept „membri” ai Săi pe cei care Tatăl îi „atrăgea” la El, acordându-le spiritul fiesc și aducându-i într-o nouă relație spirituală. Nicio promisiune asemănătoare nu va prevala la conceperea altor copii ai lui Dumnezeu, „alte oi care nu sunt din acest staul” (Ioan 10:16). Acești copii ai jurământului sau copii ai promisiunii lui Dumnezeu sunt „turma mică” specială, căreia este  buna plă-cere a Tatălui să-i dea Împărăția, după cum a declarat Învățătorul în Luca 12:32: „Nu te teme, turmă mică, pentru că este buna plăcere a Tatălui vostru să vă dea împărăția”.

Pe ce temei, diferit de cel al lumii, clasele credinței sunt acceptabile pentru Dumnezeu? Noi răspundem că lumea va fi acceptată numai atunci când va atinge perfecțiunea reală sub procesele restabilirii la încheierea Veacului Milenar. Tatăl nu va avea nimic de-a face cu lumea până când omenirea va deveni perfectă la sfârșitul Mileniului, atunci când Cristos va da Tatălui Împărăția (1 Corinteni 15:24-26). Atunci oamenii vor cădea în mâinile Dumnezeului cel viu, însă vor fi cu totul în siguranță datorită perfecțiunii lor, dacă vor fi din inimă loiali lui Dumnezeu și principiilor guvernului Său. Isus Cristos (și Mireasa și comoștenitoarea Sa) va sta drept „mijlocitor între Dumnezeu și oameni” pe parcursul Domniei Sale Mijlocitoare din Mileniu. Orice comunicare și relație a omenirii cu Dumnezeu trebuie să vină la El prin Mesia, și orice procedeu și relație a lui Dumnezeu cu omenirea va fi în și prin Mesia.

Cât de diferit de aceasta este procedeul lui Dumnezeu cu Biserica din acest Veac, „sămânța lui Avraam și moștenitori conform promisiunii”. Aceștia sunt „atrași” de Tatăl, după cum declară Isus: „Nimeni nu poate veni la mine [acum], decât dacă Tatăl care m-a trimis îl atrage”, și „pe cel ce vine la mine [atras de Tatăl] nicidecum nu îl voi arunca afară [respinge]” (Ioan 6:37, 44). Unii dintre urmașii Domnului nostru au fost atrași la El de Tatăl înainte de a-și fi completat sacrificiul pentru păcate la Calvar, iar alții au fost atrași pe parcursul Veacului Evanghelic; după cum declară Apostolul: „Atâția câți Domnul Dumnezeul nostru va chema” (Faptele 2:39). Iată o inversare a scopului divin. Biserica Evanghelică, sub aranjamentele Legământului Avraamic, este atrasă la Fiul de Tatăl, este dată Lui (Ioan 17:6, 12).

Acest aranjament pentru cei din lume în Veacul următor (Domnia Mijlocitoare în Mileniu) va fi foarte diferit; Tatăl nu îi va atrage, ci Domnul Isus îi va atrage la Sine. „Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la Mine” (Ioan 12:32). Și chiar și după ce Fiul îi va atrage la Sine, El trebuie să-i țină la Sine în calitate de Mijlocitor, până îi va fi instruit, îi va fi disciplinat, și le va fi făcut genunchii să se plece și limbile lor să mărturisească. Mijlocitorul îi va fi învățat lecțiile necesare și îi va fi adus înapoi la tot ceea ce a fost pierdut, și aceasta înainte ca Tatăl să aibă ceva de-a face cu ei – la încheierea Veacului Milenar.

Folosind Proverbe 4:18 ne pregătim mințile pentru aceste gânduri care urmează: „Dar cărarea celor drepți este ca lumina strălucitoare, care strălucește tot mai mult până în ziua desăvârșită”. Veacul Evanghelic Extins continuă să se lărgească (de 140 de ani). Acest lucru crează necesitatea de a aduce în atenția noastră Adevărul prezent sau Adevărul care merge înainte pentru înțelegerea noastră.

Acum suntem familiari cu sămânța lui Avraam de dinainte de Mileniu care alcătuiește o clasă pe care noi o denumim cvasi-aleșii care este compusă din trei grupuri generale. Clasa cea mai înaltă printre aceștia este Tăbărașii Consacrați în Epifanie, care este formată din cei care s-au consacrat în partea perioadei Epifania de după octombrie 1954, și locul lor este în Tabăra Epifaniei pentru că s-au consacrat prea târziu pentru a face parte din Vrednicii Tineri. Poziția lor înaintea Domnului în timp ce predomină păcatul le aduce încercarea mai mare urmată de privilegiul mai mare. A doua clasă printre cvasi-aleși este compusă din acele neamuri și unii iudei care sunt „cu adevărat pocăiți și cred” în Cristos ca Salvator, care nu s-au consacrat dar care rămân loiali față de Răscumpărare și dreptate. A treia clasă este alcătuită din acei iudei care prin credință și practică au venit în armonie cu Legământul Avraamic și cel Mozaic, și care rămân loiali față de practicarea dreptății, dar care nu-l acceptă pe Isus ca Salvator.

Cvasi-aleșii fac parte din sămânța lui Avraam de dinaintea Mileniului, și sunt ilustrați în Miriam (Exodul 15:20; E11, pag. 293), ca sora lui Aaron, care aici îi reprezintă pe Vrednicii Bătrâni și pe cei Tineri în calitate de purtători de cuvânt ai lui Cristos printre oameni. Deci este indicată o relație strânsă între cvasi-aleși și Vrednici. Cvasi-aleșii, mai ales Tăbărașii Consacrați în Epifanie, vor fi ajutorii speciali ai Vrednicilor în lucrarea de binecuvântare a tuturor familiilor pământului sub Noul Legământ, după ce va fi stabilită faza pământească a Împărăției. Aceștia au intrat în Tabăra Epifaniei, mai ales din octombrie 1954 încoace. Ne bucurăm cu cvasi-aleșii de binecuvântările cele multe care sunt ale lor. Noi îi încurajăm să își aprofundeze relația cu Dumnezeu și să crească în cunoștința Adevărului și în asemănarea cu Cristos. Toți cei care cred în Isus trebuie să fie încurajați să își consacre ori să își dedice viețile lui Dumnezeu, și cu credincioșie să își îndeplinească consacrarea zilnic.

Acești iudei și neamuri care cred înainte de Mileniu sunt fiii din Ioel 2:28 și Isaia 60:4. „Toți se adună împreună, ei vin la tine, fiii tăi vor veni de departe …”

În octombrie 1954 s-a terminat chemarea Vrednicilor Tineri (E10, pag. 114; PT 1958, pag. 91-93; PT 1960, pag. 91, 92), și atunci a început construirea Taberei Tabernacolului din Epifanie fiind deosebită de Curte (PT 1959, pag. 56). De atunci încoace încă o clasă, Tăbărașii Consacrați în Epifanie, este chemată și pregătită ca ajutori speciali pentru Vrednicii Bătrâni și cei Tineri în faza pământească a Împărăției Milenare. Ei sunt primii care se consacră dintre cvasi-aleși, „al cincilea ordin din sămânța lui Avraam” (E11, pag. 293; E12, pag. 185, 188). În timpul de la răpirea totală a Miresei lui Cristos și a Marii Mulțimi, sunt încă două clase din poporul consacrat al lui Dumnezeu care își împlinesc cursul în această viață – Vrednicii Tineri și Tăbărașii Consacrați în Epifanie. În aplicarea de după 1954 a Cântării 6:8 aceștia par să fie reprezentați de cele trei grupuri de femei în relație specială cu Solomon cel antitipic – Domnul nostru. Cei din Marea Mulțime, care sunt Noi Creaturi, în faza spirituală a Împărăției, sunt – după Turma Mică – în cea mai apropiată relație cu Solomon cel antitipic; de aceea în mod potrivit sunt reprezentați de împărătesele lui Solomon, care dintre aceste trei grupuri au avut cea mai apropiată relație cu el. (Această clasă este acum completă și adusă înainte ca Noi Creaturi.) Vrednicii Tineri sunt în următoarea relație cea mai apropiată; de aceea ei sunt reprezentați de concubinele lui Solomon, care au avut următoarea relație cea mai apropiată cu el. Și Tăbărașii Consacrați în Epifanie sunt în următoarea relație cea mai apropiată; de aceea ei sunt bine reprezentați de fecioare, care au avut următoarea relație cea mai apropiată cu Solomon, deși încă nu se află într-o relație conjugală. În alte privințe poziția lor este ilustrată de israeliți în Tabără, care este o poziție mai joasă decât aceea a Marii Mulțimi și a Vrednicilor Tineri, ilustrată de leviți în Curte. Și la fel ca Marea Mulțime și Vrednicii Tineri ei sunt „fără număr”, pentru că nu este un număr specificat pentru nici una din aceste trei clase. Noi îi mulțumim și îl lăudăm pe Dumnezeu și pe Domnul nostru Isus pentru aceasta și pentru alte desfășurări mai departe ale Adevărului prezent asociat, atât de oportun pentru întărirea Tăbărașilor Consacrați în Epifanie și pentru statornicirea neclintită a credinței noastre pe Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea putem afirma că în interiorul Tăbărașilor Consacrați în Epifanie acum recunoaștem un ordin superior numit Regina din Seba.

De ce trebuie Dumnezeu să facă o asemenea diferență în procedurile Sale? De ce atâtea clase diferite? Cu siguranță există un motiv logic în legătură cu acest lucru, deși putem doar să-l discernem. Și hotărât, este adevărat că „Domnul Iehova nu va face nimic fără să își reveleze taina lui servitorilor săi profeții (Amos 3:7). Dacă toată omenirea ar fi fost în inimă „cu adevărat israeliți” nu ar fi fost nevoie de un mijlocitor și un Nou Legământ – Legământul Avraamic ar fi fost cu totul de ajuns. După cum arată istoria majoritatea omenirii este necăjită, înstrăinată de Dumnezeu, răzvrătită împotriva Legii Divine și iubitoare de păcat. Acest lucru face ca lucrarea mijlocitoare să fie necesară pentru lumea nedreaptă. Marele Mijlocitor (Cap și Corp) după ce va face „ispășire pentru păcatele tuturor oamenilor”, la încheierea acestui Veac, va lua toți oamenii pe seama Sa, și prin instruire, pedepse și corectări în dreptate, va cauza fiecare genunchi să se plece și fiecare limbă să mărturisească în armonie cu aranjamentul divin, sau îi va înlătura în Moartea a Doua.

Toți oamenii sunt născuți în păcat, toți sunt copii ai mâniei și sub sentința divină a morții; dar există alte aspecte în care nu toți sunt la fel. Unii urăsc lanțurile păcatului în care sunt ținuți, și tânjesc după libertate și împăcare cu Dumnezeu. Alții iubesc păcatul și rămân separați de Dumnezeu. El nu este în gândurile lor. Așadar, aici avem temeiul pentru procedurile Sale diferite cu cele două grupuri, (1) cei evlavioși, (2) cei neevlavioși. El ține seama de cei care sunt trudiți și împovărați; inimile lor doresc o apreciere intelectuală a lui Dumnezeu ca să Îl poată găsi. Lui îi place să îi „atragă” pe cei evlavioși la Isus în timpul acestui Veac Evanghelic Extins prin cunoașterea Adevărului, pentru ca, din partea Lui, ei să fie îndreptățiți și acceptabili pentru Dumnezeu în consacrare, care este slujirea voastră înțeleaptă (Romani 12:1). Cei neevlavioși nu sunt „atrași” sau chemați la consacrare în timpul acestui Veac Evanghelic Extins, ci sunt lăsați ca Răscumpărătorul lor să se ocupe de ei atunci când își va asuma funcția de Mijlocitor între Dumnezeu și oameni – lumea.

Masele neliniștite ale omenirii sunt dușmani împotriva lui Dumnezeu, nu numai în privința faptelor lor imperfecte, pe care El nu le poate accepta, ci de asemenea și în mod deosebit din cauza că inimile lor sunt înstrăinate de El. Ei iubesc nedreptatea. Cei care cred, dimpotrivă, chiar dacă au fost la un moment dat dușmani prin fapte rele, nu mai sunt dușmani, deși sunt încă imperfecți; iar Dumnezeu, care citește inima, are de-a face cu ei din punctul acela de vedere și îi conduce la Cristos, ca meritul sacrificiului Său să compenseze defectele păcatului lor și a faptelor lor imperfecte.

Da, noi care am fost neamuri, am fost cu totul separați și înstrăinați de Dumnezeu, până când a venit Cristos și noi am aflat intrare în favoarea divină prin El. „Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară erați departe, sunteți aduși aproape prin sângele lui Cristos” (Efeseni 2:13). Iudeii însă au avut o măsură de favoare divină și posibilitate de dezvoltare înainte de a veni Cristos. Sf. Pavel spune că zidul din mijloc de despărțire sau separare dintre iudei și neamuri a fost dărâmat, așa încât, în providența lui Dumnezeu, păgânul cu inima cinstită nu a mai fost un străin față de Dumnezeu în comparație cu aproapele său iudeu (Efeseni 2:12-19).

Este diferență între ispășire pentru păcat și mijlocire între Dumnezeu și păcătos. Să examinăm cum folosește Scriptura cuvântul mijlocitor. Biblia spune că Cristos este Mijlocitorul unui Legământ, nu Mijlocitor pentru păcate. Oricât de adevărat este că El mijlocește împăcarea pentru păcatele lumii, aceasta nu este o formă scripturală a afirmației. Cei care cred, precum și tot restul lumii, trebuie să aibă o ispășire făcută pentru păcate, ca bază pentru împăcare cu Tatăl. Însă cei care cred se află sub un legământ care nu are nevoie de mijlocitor, așa cum sf. Pavel subliniază în mod clar. „Iar mijlocitorul nu este mijlocitor al unuia” (Galateni 3:20). Adică, atunci când un legământ are numai o singură parte, nu are un mijlocitor nici nu are nevoie de unul. Dimpotrivă, legămintele care au condiții cer un mijlocitor, ca de exemplu, Moise a fost mijlocitorul Legământului Legii, iar Cristosul este Mijlocitorul Noului Legământ. Sub ambele aceste legăminte există o condiție – „Dacă voi veți face acele lucruri, Eu voi face acest lucru. Dacă veți asculta de legile Mele și veți ține statutele Mele, Eu vă voi binecuvânta” etc.

Să luăm seama cu grijă de ce Legământul Avraamic nu are nevoie de mijlocitor. Pentru că în el Dumnezeu nu a făcut promisiuni condiționate. Toate au fost necondiționate. „În tine și în sămânța ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului.” Nu există condiții în această promisiune, și nu ar fi nimic pentru un mijlocitor să clarifice. Dumnezeu Însuși s-a apucat să aleagă cine să facă parte din Sămânța lui Avraam. El l-a ales pe Domnul nostru Isus să fie „Capul peste Biserică, care este Trupul lui”; și El a preorânduit și, în armonie cu acea preorânduire, i-a ales și i-a chemat, de-a lungul acestui Veac, pe cei care El a voit să aibă privilegiul de a deveni membri în această Sămânță a lui Avraam. Nu era loc pentru un mijlocitor în legătură cu acesta, pentru că Dumnezeu a făcut propria Sa selecție.

În octombrie 1954 a încetat chemarea Vrednicilor Tineri (E10, pag. 114; PT 1958, pag. 91-93; PT 1960, pag. 91, 92; PT 1965, pag. 63; PT 1970, pag. 58); și atunci a început construirea Taberei Tabernacolului din Epifanie fiind deosebită de Curte (PT 1959, pag. 56). De atunci înainte altă clasă, Tăbărașii Consacrați în Epifanie, este chemată și pregătită ca ajutori speciali pentru Vrednicii Bătrâni și acei Tineri în faza pământească a Împărăției Milenare. Ei sunt primii care se consacră dintre cvasi-aleși, „al cincilea ordin din sămânța lui Avraam” (E11, pag. 293; E12, pag. 185, 188; PT 1957, pag. 20-27; PT 1970, pag. 59). În perioada de la răpirea totală a Miresei lui Cristos, două din trei clase din poporul consacrat al lui Dumnezeu își împlinesc cursul în această viață – Marea Mulțime: (Această clasă este acum completată și ajută Turma Mică) Vrednicii Tineri și Tăbărașii Consacrați în Epifanie. Acestea par să fie reprezentate în aplicarea de după 1954 a Cântării 6:8 de cele trei grupuri de femei în relația specială cu Solomon cel antitipic – Domnul nostru. Cei din Marea Mulțime, care sunt Noi Creaturi, în faza spirituală a Împărăției, sunt – după Turma Mică – în cea mai apropiată relație cu Solomon cel antitipic; de aceea ei sunt bine reprezentați de împărătesele lui Solomon, care dintre aceste trei grupuri aveau cea mai apropiată relație cu el.

Noi îi mulțumim și îl lăudăm pe Dumnezeu și pe Domnul nostru Isus pentru aceasta și alte desfășurări ce urmează ale Adevărului prezent asociat, atât de oportun pentru întărirea Tăbărașilor Consacrați în Epifanie și pentru statornicirea neclintită a credinței noastre a tuturor pe Cuvântul lui Dumnezeu. „Voi sunteți lucrarea lui Dumnezeu.” „Tatăl însuși vă iubește.” „Nimeni nu poate veni la mine decât dacă Tatăl care m-a trimis îl atrage” (Efeseni 2:10; Ioan 16:27; Ioan 6:44). Noi înțelegem că legământul avraamic sau de har rămâne să funcționeze până va începe Domnia Mijlocitoare Milenară a lui Cristos; când va fi introdus Noul Legământ al Legii care va avea nevoie de un mijlocitor.

Cei cu inima sinceră „atrași” de Tatăl în timpul Veacului Evanghelic sunt, de fapt, copii ai mâniei; și înainte ca Tatăl să-i poată primi ca fii, El îi dă pe mâna lui Cristos; iar faptul că ei îl acceptă pe Cristos, sau faptul că sunt îndreptățiți prin credință în sângele Său, nu prin credință într-un legământ, îi pregătește să fie înapoiați Tatălui; cu condiția ca ei să fie încă voitori. Acestor îndreptățiți Apostolul le spune: „Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă” (Romani 12:1). Dacă aceștia ar fi trebuit să fie făcuți perfecți în realitate, ei ar fi trebuit să fie lăsați în mâinile Fiului pentru acea lucrare de restabilire pe care numai El o face, și ar fi fost lăsați pentru Mileniu. Dar în schimb ei sunt îndreptățiți prin credință. Credința lor în Cristos, în meritul sacrificiului Său, adeverită prin aceea că resping păcatul, le este socotită ca dreptate, Isus atribuind meritul Său pe seama lor: „…să li se atribuie și lor…” (Romani 4:11).

După aceea, când aceștia s-au consacrat deplin ca să facă voia Tatălui chiar până la moarte, le-a fost dat Spiritul sfânt; acei de sub Chemarea de Sus au fost concepuți de Spiritul sfânt ca Noi Creaturi, ei au devenit „membri” ai Seminței lui Avraam, membri ai Mijlocitorului Noului Legământ. Apoi, prin credință, ei au trecut la un plan nou, unde nu li s-a atribuit păcat sau imperfecțiune, atâta timp cât și-ar împlini angajamentul de consacrare și ar „umbla nu conform cărnii ci conform Duhului” (Romani 8:1).

Sunt mulți consacrați care trăiesc în acest Veac Evanghelic Extins, și au o iluminare, înduioșare, energizare specială a Spiritului sfânt, fără să se afle sub chemări speciale. Mulți care trăiesc astăzi sunt reprezentați în sămânța lui Avraam de dinaintea Mileniului care nu este concepută de Spirit. Acest Spirit sfânt este unul de umilință, credință și ascultare în inimă, și de asemenea, pe cât este posibil în cuvânt și în faptă. Numai cei care au acest Spirit sfânt au favoarea, binecuvântarea și iluminarea divină mai abundent. Dumnezeu va înălța, ca ajutoare speciale, clasele de dinaintea restabilirii care nu sunt concepute de spirit. Vrednicii Tineri și Tăbărașii Consacrați în Epifanie, sub aspectele elective ale acestui Veac Evanghelic Extins, sunt pregătiți pentru serviciul lor de a binecuvânta pe cei nealeși.

Cei nealeși vor veni din diferitele părți ale pământului ca să primească binecuvântările care vor fi administrate de Cristos; ajutat de cele cinci clase consacrate înainte de restabilire.

Luând în considerare din diferite puncte de vedere progresul minunat în lucrările lui Dumnezeu și ale lui Cristos în ultimii 140 de ani, vedem că prognozele întemeiate pe Biblie și învățăturile la subiect ale fr. Russell, „robul credincios și înțelept”, reafirmate, apărate și întărite de fr. Johnson și de alții, au intrat tot mai mult în împlinire pe parcursul dimineții Veacului Milenar! Fie ca inimile noastre să fie umplute de laudă și adorare către Dumnezeu și Cristos, și de o dorință stăruitoare de a fi credincioși după cea mai bună capacitate a noastră în chemările noastre respective, lucrând împreună cu ei în serviciul binecuvântat al Adevărului (2 Corinteni 6:1). Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze amintirea Mesagerului Parousiei și Mesagerului Epifaniei!

PT, №762, 2018, 18-25