MIȘCAREA MISIONARĂ LAICĂ

MIȘCAREA MISIONARĂ LAICĂ

Istoria, natura, scopurile și doctrinele ei

     MML  în forma sa actuală a început în anul 1920, când profesorul S.L. Johnson (erudit capabil în limbile  originale ale Bibliei, ebraică și greacă) și Profesorul Raymond  G. Jolly (ajutorul  lui principal, pedagog și de asemenea erudit în limba originală greacă a Bibliei; ambii  absolvind colegii cu cele mai înalte onoruri) și alții, aveau nevoie de un nume pentru publicații și pentru a-l folosi la dezvoltarea slujbei lor evanghelice nedenominaționale. Profesorul Johnson a slujit până la moartea sa în anul 1950 ca administrator și director executiv al MML,  și editor al revistei Vestitorul Epifaniei — acum numită  Stindardul Bibliei. Pastorul Jolly l-a urmat  în aceste calități.

    MML este o mișcare religioasă interconfesională, nesectară, nonprofit, nefiind formată ca corporație, în care mulți creștini, mai ales laici, din toate categoriile  sociale, din diferite denominații și dinafara lor, cooperează voluntar. Există multe filiale în SUA și în străinătate. Nu este afiliată cu niciun alt grup, cum ar fi „Anglo-Israeliții” sau „Martorii lui Iehova”, sau cu orice altă denominație. Este finanțată prin contribuții voluntare nesolicitate. Donațiile către aceasta sunt scutite de impozitul pe venit.

    Scopurile MML sunt să predice Evanghelia („veștile bune ale marii bucurii” —Luca 2:10, 14), pentru a încuraja creșterea în asemănarea lui Cristos, pentru a răspândi și a încuraja pe alții să răspândească cunoștința Bibliei (mai ales că se referă la timpurile noastre), și pentru a stimula un interes mai mare în studierea Bibliei individual și în grup pe principii nesectare  —  în biserici, săli de adunare, case etc.

    Pentru a-și îndeplini scopurile, MML publică și răspândește  —  prin colportori, evangheliști studiați și alți lucrători creștini, prin poștă  etc. — cantități mari de cărți bazate pe Biblie, broșuri, reviste și tratate gratuite, în diferite limbi. De asemenea ea folosește personalul său de vorbitori calificați, învățători și evangheliști, oferindu-le servicii de predicare, studii biblice, discuții și întâlniri de întrebări, programe biblice de film și benzi de film, discuții biblice ilustrate, căsătorii, înmormântări  etc. Niciodată nu sunt solicitate fonduri pentru serviciile lor, dar ofertele benevole sunt acceptate. Slujitorii noștri sunt special pregătiți pentru slujire prin educație în învățăturile Bibliei, în școlile noastre de pregătire și prin cursuri de corespondență.

SCRIPTURILE NE ÎNVAȚĂ CLAR

    Că Iehova este Dumnezeul cel Preaînalt — infinit, etern și neschimbat, perfect în înțelepciune, dreptate, iubire și putere; că Isus, singurul Său Fiu conceput, a avut o existență preumană ca fiind Cuvântul puternic, sau Logosul, „începutul creației lui Dumnezeu”, „întâiul născut  din toată creația”, agentul Tatălui în toate lucrările creației (Ioan 1:1-3; 6:51; 17:5; Apocalipsa 3:14; Coloseni 1:15-17).

    Că Cuvântul „a fost făcut carne”, născut dintr-o „fecioară”, și astfel a devenit omul Isus „care a fost făcut puțin mai prejos decât îngerii pentru suferirea morții” și totuși „separat de păcătoși” (Ioan 1:14; Isaia 7:14; Evrei 2:9; 7:26).

   Că Cristos este divin; că El a fost „omorât în carne dar făcut viu în duh”, a fost făcut „un Duh dătător de viață”, foarte înălțat, și i s-a „dat un nume care este mai presus de fiecare nume”; „care singur are nemurirea [Dumnezeu fiind excepție]” (1 Petru 3:18; 1 Corinteni 15:45, 50; Filipeni 2:9-11; 1 Timotei 6:16; Evrei 1:3, 13).

     Că Duhul Sfânt provine de la Tatăl și de la Fiul și se manifestă în toți creștinii adevărați (Luca 11:11-13; Ioan 14:26; 15:26; 16:7-15; 1 Corinteni 2:9-16; 3:16; Efeseni 3:16; 4:4, 30; 2 Timotei 1:7).

     Că omul a fost creat perfect în chipul caracterului lui Dumnezeu, și că prin păcat el a căzut sub pedeapsa  —  nu a vieții veșnice în chin, dar — a morții, distrugerea pe care o suferă prin expunerea la diferite rele, permise de Dumnezeu să-l învețe prin experiența răului natura și efectele păcatului și dorința de a-l urî și de a-l părăsi (Geneza 1:26-31; 2:17; 3; Ecleziastul 7:29; Romani 5:12-19; 6:21-23; 8:20-22; 11:32; Psalmii 76:7-10; 90).

   Că Biserica, cei 144000, adunați dintre evrei și neamuri, este Templul lui Dumnezeu, „lucrul mâinilor Sale”; că în „biserica întâilor-născuți” din Mileniu intră Marea Mulțime, „pietre vii” în această  mare curte a Templului, împreună cu Vrednicii Bătrâni și Vrednicii Tineri; că construirea  acestui mare Templu s-a desfășurat pe parcursul Veacului Evanghelic, începând cu momentul în care Cristos a devenit Răscumpărătorul omenirii și piatra unghiulară a temeliei acestui Templu, prin care, atunci când va fi terminat, binecuvântările lui Dumnezeu vor veni la „toți oamenii” și ei vor avea acces la El (Apocalipsa 7; 14:1; Romani 11:11, 12; 1 Corinteni 3:16, 17; 2 Corinteni 6:16; Efeseni 2:10, 20-22; Ioel 2:28, 29; 2 Timotei 2:20; Evrei 11:38-40; Geneza 28:14).

   Că între timp progresează pregătirea care are loc înainte de Mileniu —  cioplirea, formarea și lustruirea  —  credincioșilor consacrați din Veacul Evanghelic care cred în  ispășirea pentru  păcat facută de Cristos; iar când ultimul dintre ei va fi gata, Marele Maestru îi va aduce pe toți împreună la înviere; iar Templul, plin de slava Sa, va deveni locul de întâlnire dintre Dumnezeu și oameni pe parcursul Veacului Milenar (Apocalipsa 15:5-8; 21:3).

     Că baza speranței pentru viață veșnică pentru cei aleși și cei nealeși este în faptul că Dumnezeu „este Salvatorul tuturor oamenilor, mai ales al celor ce cred”; că Isus „prin harul lui Dumnezeu a gustat moartea pentru fiecare om”, „răscumpărare [preț corespunzător] pentru toți”; că Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să fie salvați și să vină la cunoașterea adevărului”; și că Isus este „adevărata Lumină, care luminează pe fiecare om ce vine în lume”, „la timpul cuvenit” (1 Timotei 4:10; 2:3-6; Evrei 2:9; Ioan 1:9; Numeri 14:21; Isaia 11:9; 40:5; Ieremia 31:34; Habacuc 2:14).

     Că speranța poporului adevărat al lui Dumnezeu care se dezvoltă acum este că  va avea din belșug intrare în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu și că misiunea lor actuală este de a se dezvolta și de a se perfecționa pe ei înșiși și pe alții în asemănarea cu Cristos, pentru a mărturisi despre Dumnezeu și Cristos lumii și să se pregătească pentru lucrarea de a binecuvânta toate familiile pământului în Împărăția care vine pe pământ (Romani 12:2; Filipeni 2:12; Galateni 5:22,  23; 2 Petru 1:5-11; 3:18; Ioan 18:37; Faptele 1:8; 1 Corinteni 9:16; 2 Timotei 4:2).

     Că Isus este satisfacția pentru păcatele Bisericii și ale lumii; că Veacul Evanghelic este ziua de judecată pentru Biserică; că Dumnezeu a stabilit o zi de o mie de ani în care El „va judeca lumea în dreptate”, cu Satan legat; că în timp ce nimeni din rasa lui Adam nu primește o a doua șansă, fiecare va avea o posibilitate deplină, liberă și dreaptă de a câștiga viață veșnică prin Cristos, fie în această viață, fie după ce va fi fost trezit din morți (1 Ioan 2:2; 1 Petru 4:17; Faptele 17:31; 2 Petru 3:7, 8; Apocalipsa 20:2-7, 12, 13; Ioan 5:28, 29; Faptele 24:15; 1 Tesaloniceni 4:13, 14).

    Că Evanghelia a fost predicată lui Avraam, spunând: „În tine toate națiunile vor fi binecuvântate”; că Cristosul, Cap și Corp este Sămânța cea mare a lui Avraam (restul poporului lui Dumnezeu este sămânța subordonată), prin care „toate familiile pământului vor fi binecuvântate”; că această binecuvântare a mântuirii pentru lume va avea loc în timpul Venirii a Doua a lui Isus, în „timpurile restituirii  tuturor lucrurilor”, când Împărăția lui Dumnezeu va fi întemeiată pe pământ ( Geneza 12:3; Galateni 3:7-9, 16, 29; Efeseni 1:22, 23; Faptele 3:19-23; Matei 6:10; Apocalipsa 22:17).

     Că acum suntem în „timpul sfârșitului”, cu „timpul lui de necaz” fără precedent, în perioada Epifaniei sau a Apocalipsei, în care Isus se revelează în a Doua Sa Venire; că acum El răstoarnă stăpânirea lui Satan; că domnia Sa de pace și neprihănire va fi în curând stabilită; și că întoarcerea lui Israel în patria lui prevestește începutul domniei Sale (Daniel 12:1, 4, 9, 10; Matei 24:21; 2 Timotei 4:1; Țefania 3:8, 9; Daniel 2:35, 44; Amos 9:11-15; Apocalipsa 11:15; 21:1-8).