Nu fi învins de rău — Romani 12:21.
Nu trebuie niciodată să preluăm sau să folosim cuvinte rele, maniere rele sau metode rele. A face aceasta înseamnă a te întovărăși vremelnic cu vrăjmașul sau a recunoaște că mijloacele și metodele lui sunt mai bune decât ale Căpeteniei noastre ai căruia suntem. A răspunde la mânie cu mânie, la vorbire de rău cu vorbire de rău, la cuvinte aspre cu cuvinte aspre, la calomnie cu calomnie, la persecuţie cu persecuţie, la lovitură cu lovitură sau alte asemenea, ar însemna să ne străduim a învinge răul cu rău. Aceasta, ceea ce este firesc naturii noastre căzute, ni se poruncește să evităm ca să putem cultiva pe deplin natura nouă. A fi amăgiţi de potrivnic să-i folosim metodele în vreunul din aceste feluri înseamnă a fi învins de rău — Z ’97, 267 (R2212).
* * *
Este permis ca poporul Domnului să fie atacat de tot felul de rele. Diavolul, lumea și trupul caută constant să învingă inima, mintea și voința nouă. Doar prin bătălii persistente vom putea să ne învingem vrăjmașii. Legământul întărit prin Jurământ al lui Dumnezeu este încurajarea noastră în acest război, iar Spiritul, Cuvântul și Providența Sa sunt armele noastre de apărare și atac. Să luptăm cu ele lupta cea bună a credinței, astfel încât, în loc să fim învinși de rău, noi să fim cei care să-l biruim — PT 1933, 79.
Pasaje paralele: Exodul 23:4, 5; Deuteronom 32:35; Proverbe 19:11; 24:17, 29; 25:21, 22; Matei 5:7, 30-45; Luca 6:35-37; Romani 12:14, 17, 19, 20; Evrei 10:30; Faptele 7:60; 1 Corinteni 4:12; 1 Petru 3:9.
Cântări: 91, 130 [111], 136 [-], 145 [-], 183 [136], 196 [142], 198 [-].
Poeziile Zorilor, 92: Credeți în lucrurile bune ale lui Dumnezeu.
Lectură din Turn: Z ʼ15, 179 (R5705: Biruința noastră asupra canaaniților antitipici ― VDM, Vol. 8, Nr. 3, pag. 544).
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 189 (R4628: Mintea cea nouă în contrast cu mintea cărnii ― VDM, Vol. 29, Nr. 4, pag. ); Z ʼ10, 392 (R4728: Diferite forme a răului ― VDM, Vol. 28, Nr. 3, pag. ); Z ʼ13, 185 (R5259: Cereri individuale de răsplătire ― VDM, Vol. 18, Nr. 4, pag. 1308); Z ʼ13, 201 (R5269a: A trăi potrivit firii păcătoase ― VDM, Vol. 18, Nr. 3, pag. 1290); Z ʼ15, 265 (R5758: Faptele umane față de faptele noii creaturi ― VDM, Vol. 7, Nr. 2, pag. 453); Z ʼ15, 356 (R5805b: Cuvenita omorâre a trupului ― VDM, Vol. 5, Nr. 6, pag. 362); Z ʼ13, 201 (R5896: Intrigile celui rău — cum să-l învingem ― VDM, Vol. 3, Nr. 5, pag. 206).
L.T. în limba rusă; R4628; R4728; R5259; R5269; R5758; R5806; R5896.
L.T. în limba ucraineană; R4628; R4728; R5259; R5269; R5758; R5806; R5896.
L.T. în limba engleză; *R2212; R4628; R4728b; R5259; R5269b; R5758; R5896.
Întrebări: Am învins eu răul săptămâna aceasta? În ce mod? Ce mi-a dat ajutor sau ce m-a împiedicat să-l înving? Care au fost rezultatele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 25 MAI (Cântarea 388) [*Engl. R4087].
Mana de azi
18 noiembrieAUDIO
Îngerul lui Iehova își așază tabăra de jur împrejurul celor ce se tem de El și îi eliberează — Psalmii 34:7.
Cât de mult crește încrederea creștinului dacă își dă seama că în timp ce puterile pământești pot fi împotriva lui și că în timp ce el, de la sine, într-adevăr, poate fi neputincios în fața dușmanilor, și că, pe lângă vrăjmașii săi, carnea și sângele, el luptă și cu spiritele rele din locurile cerești — împotriva lui Satan și ai săi adepți ai întunericului — totuși, pe de altă parte, își poate da seama că „mai mare este El care este de partea noastră decât toți care sunt împotriva noastră”, și că toate oștile cerești sunt supuse voinței divine și pot fi folosite pentru înaintarea cauzei divine, conform înțelepciunii divine! — Z ’97, 120 (R2139).
* * *
Domnul nostru Isus este Mesagerul special al Domnului și la El se face referire aici prin Îngerul Domnului. Cei care se tem de Domnul sunt sfinții Săi, a căror teamă de Iehova este una de reverență. Ei sunt țintele speciale ale lui Satan care, prin intermediul cărnii lor și al lumii, încearcă să-i ademenească în păcat, eroare, egoism și în cele lumești. Ei ar fi neajutorați în fața șiretlicurilor sale, dacă Domnul Isus nu S-ar face pe Sine Însuși o tabără, o apărare armată, împrejurul lor respingând atacurile Adversarului prin Puterea, Cuvântul și providențele Sale, prin care El îi va elibera. Pentru a avea experiența unei astfel de eliberări este necesar ca ei să se folosească de protecția Lui și să coopereze cu El împotriva atacurilor violente ale lui Satan. Astfel ei au parte cu Isus de victorie după victorie în acest război sfânt pentru Dumnezeu — PT 1926, 157.
Pasaje paralele: Geneza 19:16; 32:1, 2; 1 Împărați 19:5; 2 Împărați 6:17; Psalmii 34:7; 68:17; 63:9; 103:20, 21; Daniel 3:28; 6:22; Matei 4:11; 18:10; Luca 1:19; 2:9-14; 22:43; Faptele 12:7; 27:23; Evrei 1:14.
Cântări: 330 [-], 63, 121 [-], 293 [-], 294 [-], 301 [-], 328 [183].
Poeziile Zorilor, 183: „Tatăl vostru știe de care lucruri aveți nevoie”.
Lectură din Turn: Z ʼ15, 55 [AUDIO] (R5633: Slujirea îngerilor ― VDM, Vol. 10, Nr. 2, pag. 675).
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 90 (R4577: Putere asupra Adversarului ― VDM, Vol. 30, Nr. 2, pag. ); Z ʼ10, 351 (R4707: Libertatea cu care Cristos ne face liberi ― VDM, Vol. 28, Nr. 4, pag. ); Z ʼ12, 387 (R5147b: Tacticile adversarului ― VDM, Vol. 21, Nr. 1, pag. 1512); Z ʼ15, 264 (R5757: Eliberarea deplină promisă sfinților lui Dumnezeu ― VDM, Vol. 7, Nr. 2, pag. 454); Z ʼ16, 279 (R5958: Dumnezeu întâi — sinele la urmă ― VDM, Vol. 2, Nr. 1, pag. 82); Z ʼ16, 343 (R5991: Isus Cristos primul și ultimul ― VDM, Vol. 1, Nr. 1, pag. 8).
L.T. în limba rusă; R3440; R5147; R5757; R5958; R5991.
L.T. în limba ucraineană; R3440; R4577; R4707_1; R5147; R5757; R5958; R5991.
L.T. în limba engleză; *R2139; R3440; R4577; R4707b; R5147; R5757; R5958; R5991.
Întrebări: Din ce am fost eliberat eu săptămâna aceasta? Ce condiții am îndeplinit pentru a fi eliberat? Cum m-am simțit în legătură cu aceasta?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 18 NOIEMBRIE (Cântarea 286A) [Engl. *R2846].