SOCIALISM, REVOLUȚIONARISM, ANARHISM

POTRIVIT lui Matei 24:45-47 și Luca 12:43-46, o funcție specială urma să fie dată unei persoane, care, datorită faptului că o va deține, va fi numită „Robul acela”. În ambele pasaje „Robul acela” se deosebește în mod clar de Biserica Generală, pentru că despre el se vorbește că este făcut „conducător peste casa lui [Iehova]” – KJV. Mai mult, faptul că este numit „administrator” dovedește că nu poate fi vorba despre toți servitorii casei, deoarece administratorul este reprezentantul special al stăpânului casei, fiind responsabil de toate bunurile acestuia în timpul slujbei sale și, ca atare, este responsabil și de toți ceilalți servitori (în zilele Domnului nostru administratorii erau indivizi nu clase). Mai mult decât atât, în Luca 12:45 el se distinge clar de toți ceilalți servitori, prin faptul că i se interzice „să îi bată pe servitori și pe servitoare”, adică pe toți ceilalți servitori ai Bisericii. Aceste două Scripturi îl deosebesc de Biserică ca întreg și de toți ceilalți servitori ai Adevărului; noi îl cunoaștem ca Pastorul C.T. Russell!

Conform acestor pasaje, funcția „Robului acela” va fi ocupată după întoarcerea Domnului nostru, dar înainte ca Biserica să plece de pe pământ. Funcția sa, așa cum se menționează în aceste versete, avea să fie îndoită: (1) să dea mâncare la timpul cuvenit și (2) să supravegheze lucrarea Bisericii. Multe profeții de timp și de semn dovedesc că Domnul nostru s-a întors în anul 1874. După venirea Sa, El l-a găsit pe Fratele Russell slujind credincios cu atât Adevăr cât avea (Matei 24:45); și după anumite încercări El l-a onorat în primăvara anului 1876 cu responsabilitatea executivă a lucrării și în toamna anului 1879 să fie purtătorul de cuvânt special – cele două activități ale funcției „Robului acela”. Și tot timpul cât a slujit în această funcție (din anul 1876 până în anul 1916), el a exercitat activitățile acelei funcții. El a avut sub Domnul nostru responsabilitatea executivă a lucrării Bisericii în general și el a fost instrumentul special prin care Domnul a dat Adevărul Parousiei de care încă beneficiază copiii consacrați ai lui Dumnezeu.

Despre subiectul nostru Pastorul Russell a spus: Dumnezeu face ca mânia omului să-L laude! El și-a întemeiat înțelegerea aceasta pe Psalmii 76:10: „Cu siguranță furia omului te va lăuda; rămășița furiei o vei înfrâna”. Recunoaștem cu toții că Adversarul încearcă să ducă lucrurile în direcția dorită de el, dar însăși lumina de care ne bucurăm astăzi este lumina promisă a Providenței Divine. Dumnezeu a supravegheat apariția invențiilor, precum tipografia, puterea aburului și efectele și influențele acestora în lume. Se pare, de asemenea, că mișcările spre o guvernare mai bună etc. sunt influențe bazate pe iluminarea generală și pe eforturile omenirii de a face bine cât pot unii pentru alții – în special în felurile în care nu împiedică egoismul.

Pe măsură ce înaintăm în etapele timpului de strâmtorare, sub aspectele salvării elective, recunoaștem că Împărăția lui Cristos nu este încă stabilită pe pământ. Cum deci explicăm diferitele reforme, organizații caritabile etc. din timpul nostru? Vorbind despre timpul prezent, Domnul nostru a spus că secretele vor fi vestite de pe acoperișul caselor. „De aceea orice ați spus în întuneric va fi auzit în lumină; și ce ați vorbit la ureche în cămăruțe, va fi proclamat pe acoperișuri” (Luca 12:3). Astăzi vedem că multe destăinuiri adevărate ale viciului, imoralității și faptelor rele sunt scoase la lumină – proclamate de pe acoperișul caselor. Deși nu spunem că Adversarul scoate la lumină aceste lucruri, totuși putem vedea modul în care Adversarul ar fi putut avea ceva de-a face cu mișcarea către comunism care a avut odată influență, precum și cu mișcarea către socialism și anarhism. Acestea sunt lucrurile care vor tinde să provoace timpul de strâmtorare.

Conservatorii și radicalii

Fratele Russell a prevăzut, de asemenea, că pe parcursul Timpului de Strâmtorare – a perioadei Epifania – grupurile conservatoare ale societății umane se vor uni pentru a apăra ordinea actuală de lucruri împotriva radicalilor. Acest lucru, de ceva timp, are loc la scară mondială. Guvernele s-au adunat și se adună împreună în ligi și alianțe și caută în diferite feluri să se apere împotriva radicalilor ca niciodată înainte. Bisericile nominale s-au federalizat și s-au unit, și încă fac acest lucru ca niciodată înainte, și în același mod caută să se apere împotriva radicalilor. Chiar și Biserica Romano-Catolică și Bisericile Protestante se apropie tot mai mult. Capitaliștii s-au unit și încă se unesc ca niciodată înainte. Mai mult, aceste trei amalgame conservatoare se susțin și se apără reciproc împotriva radicalilor; pentru că ei simt că spiritul și scopurile lor sunt înrudite și vor sta sau vor cădea împreună în fața atacurilor hotărâte și stăruitoare ale radicalilor, care sunt deja foarte vizibile, în această etapă incipientă a conflictului.

Fratele Russell a prevăzut, de asemenea, că radicalii se vor uni împreună, dar în două grupuri: unul mai mult și unul mai puțin radical. Acest lucru îl vedem împlinindu-se în partidele laburiste mai radicale – Hazael cel antitipic (al Siriei) și în partidele laburiste mai puțin radicale – Iehu cel antitipic (al lui Israel): (2 Împărați 8:28, 29; 2 Cronici 22:5, 6; PT 1990, pag. 7). Ambele grupuri sunt radicale în estimarea conservatorilor. El a învățat că grupul mai puțin radical va provoca etapa de luptă a Revoluției Mondiale, iar cel mai radical – Anarhia Mondială. În formarea acestor grupuri vedem semințele din care au răsărit plantele în creștere ale Revoluției și Anarhiei; și acum se pare că Revoluția, în faza sa violentă de luptă, este pe cale să izbucnească în viitorul apropiat.

Această Mișcare [Mișcarea Misionară Laică, n.e.] a primit Adevărul Constructiv care Avansează de la Pastorii Russell, Johnson, Jolly și de la cei patru conducători neconcepuți de spirit. Da, vedem că în timpul Epifaniei previziunile Pastorului Russell se împlinesc foarte grăitor. Adevărurile din Epifanie au elaborat pur și simplu previziunile sale și, când s-au împlinit, au arătat cum au fost împlinite. Previziunile sale în ceea ce privește întâmplările din timpul Epifaniei, clarificate de Adevărurile Epifaniei, în măsura în care acestea trebuiau să se împlinească, în lumina Adevărurilor Epifaniei sunt dovezi că el a fost „Robul acela”.

Aducem acum atenției noastre câteva remarci despre Fratele Bernard Hedman, al șaptelea și ultimul dintre ajutoarele speciale date Pastorului Johnson. Fratele August Gohlke, care a fost prietenos numit „concordanță umblătoare”, aduce în atenția noastră această înțelegere: Faptele și împlinirile demonstrează că Fratele Bernard Hedman a fost folosit de Domnul într-un mod special de asemenea ca parte a lui Habacuc cel antitipic (care constă din „veghetorii” din Timpul Sfârșitului, vezi PT 1957, pag. 36), pentru că el, mai mult decât oricare altul, l-a ajutat pe Fratele Jolly și pe mine [Fr. Leon Snyder, n.e.] să veghem și să prezentăm cu adevărat semnele vremurilor și Adevărul care merge înainte pe măsură ce devine cuvenit. De vreme ce Profetul Habacuc (2:3) a declarat că viziunea referitoare la împlinirea glorioasă a Planului lui Dumnezeu va vorbi și nu va minți în timpul sfârșitului, și de vreme ce timpul sfârșitului, care este martor la răsturnarea completă a împărățiilor acestei lumi și a Babilonului, va continua în mod evident încă o vreme, Domnul nostru, care nu își va lăsa poporul fără un veghetor special pentru a-l ajuta, fără îndoială îl va folosi în continuare pe acest membru al clasei Habacuc, pe măsură ce el continuă credincios să „vegheze” și să „scrie viziunea și s-o lămurească pe table”, întărind pe poporul Său în timp ce viziunea în anumite părți rămase pare încă să întârzie. Cel pe care El l-ar indica pentru o astfel de misiune ar fi în mod logic unul pe care El l-a pregătit în mod special și l-a folosit în această privință ca pe un ajutor special. (PT 1952, pag. 70.)

Acum, în anul Domnului 2021, asistăm la previziunile Pastorului nostru. Trăim în era informațională a internetului, telefoanelor inteligente, facebook-ului și twitter-ului. Zoom-ul și metode similare sunt folosite de frați pentru a ține adunări de studiere a Adevărului. Să recunoaștem, de asemenea, că internetul devine rapid mijlocul principal și cel mai eficient instrument al anarhiei. Ca furnizor de informații și mediu de comunicații el excelează, aducând la existență prin însăși natura sa, un „adăpost sigur”, activist, cu program anarhic, de la grădiniță până la colegiu – toate disponibile la o simplă apăsare de buton. Urmărim conservatismul și socialismul convențional care par să conveargă, lăsând un vid politic de ambele părți pentru care două forme principale de extremism concurează să-l umple: naționalismul (fascismul și rasismul) de la extrema conservatoare și anti-establishmentismul (anarhia) de la extrema socialistă.

Revoluționarismul în acțiune

Extrema stânga include o amestecătură descentralizată de actori. Anarhiștii se opun totalmente unui guvern și unui capitalism centralizat și au organizat comploturi și atacuri asupra țintelor guvernamentale, capitaliste și ale globalizării. Grupuri de protecție a mediului și a animalelor, precum Frontul pentru Eliberarea Pământului și Frontul pentru Eliberarea Animalelor, au făcut atacuri la scară mică asupra întreprinderilor pe care ele le percep ca exploatând mediul înconjurător.

Un spirit revoluționar mondial este predominant în această lume rea și oamenii își dau sufletul de groază: Luca 21:26. Avem în vedere trei motive: primul, există o inegalitate economică reală sau percepută; al doilea, există o gelozie măruntă cu o convingere profundă că clasele conducătoare se servesc numai pe ele însele pe socoteala tuturor celorlalți, subminând credința că aceste inegalități vor fi abordate vreodată de către elita politică; al treilea, există o creștere a alternativelor politice care abia erau acceptabile în societate mai înainte. Acestea includ tipuri de idealism fascist, comunist și socialist. Întrebăm, poate ieși vreun bine din aceste tipuri de idealism? Nu, ele aduc conflict, război, durere, suferință, foamete și scufundă țara în instabilitate politică timp de zeci de ani.

Menționăm una dintre numeroasele ideologii radicale care există astăzi în lume: Antifa, o mișcare de protest politic care cuprinde grupuri autonome asociate de către opoziția lor militantă cu fascismul și cu alte forme de ideologie de extremă dreapta. Antifa de astăzi susține că este apărarea la fața locului de indivizii despre care crede că promovează fascismul în Statele Unite. Cu toate acestea, Antifa, care are mulți anarhiști anti-poliție în rândurile ei, poate ținti, de asemenea, forțele de ordine atât prin atacuri verbale cât și fizice, deoarece consideră că poliția oferă acoperire suprematiștilor albi. Uneori ei vor scanda împotriva fascismului și împotriva forțelor de ordine în același glas.

În timp ce unii membri ai Antifa își folosesc pumnii, alte tactici violente includ aruncarea proiectilelor, cărămizilor, răngilor, lanțurilor metalice, buteliilor de apă, baloanelor umplute cu urină și fecale și folosirea prăștiilor făcute de mână. Ei au împrăștiat gaze nocive, au împins baricadele poliției și au încercat să exploateze orice slăbiciune percepută în prezența forțelor de ordine.

Terorismul alimentează minciunile

Terorismul alimentează minciuni, conspirații, dezinformare și ură. Liderul indian Mahatma Gandhi a îndemnat indivizii să practice ceea ce el a numit „satyagraha” sau forța adevărului. „Satyagraha este o armă a celor puternici; ea nu admite violență de niciun fel, în niciun caz; și insistă întotdeauna asupra adevărului ”, a explicat el. Acest sfat este la fel de important pe cât a fost mereu în Statele Unite. Toate părțile societății americane au un rol important de jucat în combaterea terorismului. Politicienii trebuie să încurajeze o mai mare civilitate și să se abțină de a folosi o exprimare incendiară. Companiile social media trebuie să continue eforturile susținute pentru a combate ura și terorismul pe platformele lor. Facebook, Google, Twitter și alte companii fac deja acest lucru.

Datele sugerează că extremiștii de dreapta reprezintă cea mai semnificativă amenințare de terorism pentru Statele Unite, pe baza evenimentelor teroriste anuale și a deceselor. În anul următor, amenințarea terorismului în Statele Unite va crește probabil pe baza mai multor factori, cum ar fi alegerile prezidențiale din noiembrie 2020 și răspunsul la criza covid-19. Acești factori nu sunt cauza terorismului, dar sunt evenimente și evoluări probabil pentru a alimenta furia și de a fi cooptați de o mică minoritate de extremiști ca pretext pentru violență.

Terorismul religios

Pe 11 septembrie 2001, 19 militanți asociați cu grupul extremist islamic Al-Qaida au deturnat patru avioane și au făcut atacuri sinucigașe asupra țintelor din Statele Unite. Două avioane au fost pilotate în turnurile gemene ale World Trade Center din New York City, al treilea avion a lovit Pentagonul chiar de lângă Washington, D.C., iar al patrulea avion s-a prăbușit într-un câmp din Shanksville, Pennsylvania. Aproape 3000 de oameni au fost uciși în timpul atacurilor teroriste din 11 septembrie, care au declanșat inițiative majore ale SUA de combatere a terorismului.

Cei care le-au deturnat erau teroriști islamici din Arabia Saudită și din alte câteva națiuni arabe. Presupunându-se că au fost finanțați de organizația teroristă Al-Qaida a fugarului saudit Osama bin Laden, se spune că aceștia ar fi acționat în revanșă pentru că America oferă sprijin lui Israel.

În timp ce terorismul religios este îngrijorător, Statele Unite nu se confruntă astăzi cu același nivel de amenințare din partea extremiștilor religioși – în special a celor inspirați de grupările salafi-jihadiste, cum ar fi Statul Islamic și Al-Qaida – așa ca unele țări europene. Dar jihadiștii salafiști încă prezintă o amenințare limitată. În decembrie 2019, sublocotenentul Mohammed Saeed Alshamrani, un cadet al forțelor aeriene saudite care se antrena cu armata americană în Pensacola, Florida, a ucis trei oameni și a rănit pe alții trei. El a fost inspirat de ideologia Al-Qaida, a comunicat cu liderii Al-Qaida din Peninsula Arabă până la atac și s-a alăturat armatei saudite parțial pentru a îndeplini o „operațiune specială”.

Yasser Arafat, care pretindea că este liderul așa-numiților palestinieni, a spus: „Pacea pentru noi înseamnă distrugerea Israelului”. Să atragem atenția la Psalmii 83:4: „Veniți, și să-i nimicim ca națiune și să nu mai fie amintit numele lui Israel”. Suntem încrezători că Domnul nu va permite ca Israelul să fie învins, chiar dacă este înconjurat de națiuni care au tendința de a-l distruge.

SUA și-a deschis ambasada la Ierusalim

Pe 6 decembrie 2017 președintele Donald J. Trump și-a ținut promisiunea anunțând că Statele Unite vor începe să recunoască Ierusalimul ca fiind capitala Israelului și își vor deschide oficial ambasada acolo. Pe 14 mai 2018, Statele Unite și-au deschis oficial ambasada la Ierusalim, în Israel, la exact 70 de ani după ce președintele Truman a recunoscut Israelul ca țară independentă, făcând ca Statele Unite să fie prima națiune care a realizat acest lucru. Ierusalimul este sediul guvernului israelian modern. Este domiciliul parlamentului israelian și al Curții Supreme israeliene. Este locația reședinței oficiale a prim-ministrului și a președintelui, precum și sediul multor ministere guvernamentale.

Pe 13 august 2020 președintele Donald J. Trump a intermediat ceea ce se numește „Acordurile Avraam” între Israel și Emiratele Arabe Unite. Directorul pentru inovații al președintelui Trump, dl Kushner, a declarat că s-a ajuns la un acord preliminar în ziua de 19 august pentru ceea ce s-a numit „Acordurile Avraam”, după figura comună iudaismului, islamului și creștinismului. Acordul normalizează ceea ce fuseseră mult timp relații externe neoficiale dar solide între cele două țări.

Dacă se va îndeplini, pactul va face ca Emiratele să fie doar a treia țară arabă care va avea relații diplomatice normale cu Israel, împreună cu Egiptul, care a semnat un acord de pace în anul 1979, și cu Iordania, care a semnat un tratat în anul 1994. Într-un anunț surpriză la Casa Albă, după un apel telefonic în trei direcții cu liderul israelian și cel al Emiratelor, președintele Trump a declarat că acordul va duce la o mai mare cooperare în materie de investiții, turism, securitate, tehnologie, energie și alte domenii, în timp ce cele două țări se îndreaptă pentru a permite zboruri de pasageri regulate și directe, pentru a deschide ambasade și pentru a construi relații cu ambasadori comerciali pentru prima dată.

Experiment cu socialismul

Socialism: doctrină socială și economică care reclamă proprietatea sau controlul public mai degrabă decât cel privat asupra proprietății și resurselor naturale. Conform vederii socialiste, indivizii nu trăiesc sau nu lucrează izolat, ci trăiesc în cooperare unii cu alții. Mai mult, tot ceea ce produc oamenii este într-un anumit sens un produs social și oricine contribuie la producerea unui bun are dreptul la o parte din el. Prin urmare, societatea ca întreg ar trebui să dețină sau cel puțin să controleze proprietatea spre beneficiul tuturor membrilor săi. Această convingere pune socialismul în opoziție cu capitalismul, care se bazează pe proprietatea privată a mijloacelor de producție și permite ca, pe o piață liberă, alegerea individuală să determine modul în care sunt distribuite bunurile și serviciile.

După cum consideră socialiștii, adevărata libertate și adevărata egalitate necesită controlul social al resurselor care oferă baza prosperității în orice societate. Karl Marx și Friedrich Engels au subliniat acest lucru în Manifestul Partidului Comunist (1848), când au proclamat că într-o societate socialistă „condiția pentru libera dezvoltare a fiecăruia este dezvoltarea liberă a tuturor”.

Nu toți socialiștii sunt de acord cu felul în care societatea trebuie să-și exercite controlul asupra proprietății și asupra altor resurse. În acest caz, taberele principale sunt formate din grupuri vag definite de centraliști și descentraliști. De partea centralistă se află socialiștii care doresc să introducă controlul public asupra proprietății în unele organe centrale, cum ar fi statul – sau în statul care să fie sub îndrumarea unui partid politic, așa cum a fost în cazul Uniunii Sovietice. Cei din tabăra descentralistă cred că deciziile cu privire la utilizarea proprietății și a resurselor publice ar trebui luate la nivel local sau la cel mai de jos nivel posibil, de către persoanele care vor fi în modul cel mai direct afectate de acele decizii. Acest conflict a persistat de-a lungul istoriei socialismului ca mișcare politică.

Adus în atenția noastră de către Fratele Hedman

Încrederea multora că socialismul poate reuși acolo unde alte sisteme politice au eșuat este puternică și va supraviețui Armaghedonului. Din acest motiv, după faza Armaghedonului, Dumnezeu ar putea permite guvernelor cu caracter pur socialist să stăpânească asupra oamenilor. Din nou, Mesagerul Laodicean a arătat modul în care guvernele acestea trebuie inevitabil să cadă – și aceasta în mod dezastruos.

Fratele Johnson sugerează că durata acestei permisiuni de guvernare va fi de așa natură încât va permite oamenilor să resimtă toate efectele acelei experiențe foarte severe. Astfel se va demonstra în modul cel mai clar și mai practic că, de asemenea, în socialism nu există nicio speranță pentru omenire. Mai mult, prăbușirea acestei speranțe va fi însoțită de experiențe și mai rele, mai grele și mai apăsătoare decât cele suferite în războiul mondial. În acest eșec catastrofal și în pierderea completă a încrederii oamenilor în capacitatea socialismului de a abroga condițiile blestemului, scopul lui Dumnezeu de a educa omenirea va fi din nou realizat.

Într-un astfel de timp, când promisiunile și pretinderile tuturor liderilor sociali și politici anteriori sunt văzute a fi goale și inutile, atunci când sistemele lor politice și economice cu care s-au lăudat zac în zdrențe și slăbiciunile lor personale sunt aspru date la iveală (epifanizate), toată credința în conducătorii, liderii de orice fel, va fi spulberată. În aceste împrejurări, anarhistul va putea în cele din urmă să-și promoveze viziunea către oamenii dezamăgiți despre o societate fără lideri de orice fel, despre un mod de viață în care oamenii sunt liberi să se conducă după instinctele lor cele mai bune, hotărând toate problemele comune în mod pașnic, rațional, pe baza unui interes reciproc și binevoitor.

Acesta a fost visul anarhiștilor din toate timpurile și, conform tipului și profeției biblice, prin providență divină li se va acorda ziua ocaziei lor pentru a-și încerca teoriile. Chiar dacă majoritatea acestor lucruri sunt încă viitoare și nu putem fi dogmatici cu privire la aceste evoluări ale evenimentelor, ca studenți ai Bibliei luminați de Epifanie stăm de veghe acum, studiind „semnele timpurilor” (Matei 16:3). Atât Fratele Russell cât și Fratele Johnson au atras atenția asupra semnificației anarhismului în etapele finale ale Acestei Lumi Rele, dar dacă nu cunoaștem natura evenimentelor pe care le așteptăm, nu le vom putea recunoaște când le vom vedea.

Din 1914 a fost acordat timp ca lecțiile Războaielor Mondiale să-și croiască drum prin societate, și în deceniile care au urmat să se ia în considerare schimbările care au avut loc în structurile sociale și în felul în care gândesc oamenii! Astăzi lumea se îndreaptă spre punctul culminant al fazei revoluționare actuale a Timpului de Strâmtorare (cutremurul simbolic de pământ din 1 Împărați 19:11), în care Creștinătatea și toate instituțiile ei urmează să fie distruse. În urma acelui eveniment uimitor și dramatic, când Creștinătatea din vechime nu va mai exista, Fratele Johnson sugerează că noii conducători socialiști revoluționari trebuie să-și aibă ziua lor de putere. Acest lucru este arătat în explicarea pe care el o dă despre împărații israeliți antitipici din dinastia lui Iehu ca fiind diferitele tipuri de guverne muncitorești conservatoare din timpul Armaghedonului și de după el (E3, pag. 129, 130, 180, 330; PT 1944, pag. 7, 8).

Din nou, înțelegem că se va acorda timp pentru ca fiecare dintre guvernele acestea să fie arătate în mod clar ca fiind nevrednice și nepotrivite să conducă, cu totul incapabile să aducă omenirii binecuvântările promise, eforturile lor doar adăugând la mulțimea poverilor omenirii. Această experiență sub guvernele socialiste (care, drept puteri conducătoare stabilite vor fi conservatorii din zilele lor) va da lecții din ce în ce mai dure și dureroase celor care sperau la lucruri mai bune, până când guvernele acelea se vor prăbuși la rândul lor și vor fi înlocuite de guvernele radicalilor anarhiști (antitipul lui Hazael, cele mai radicale, pentru vremea aceea).

După cum arată Fratele Johnson, atunci când anarhismul va prelua controlul la nivel mondial, este o deducție rațională că trebuie acordat timp pentru ca și modul de viață anarhic să fie încercat; iar atunci când la rândul său va da greș, lumea va fi adusă în cel mai mare necaz dintotdeauna. Acest lucru va îndepărta cu eficiență orice iluzie pe care ar fi putut-o avea omenirea cu privire la visul utopic al anarhistului. Acest eșec va demonstra clar că nu există nicio speranță pentru pace și prosperitate într-o lume a oamenilor fără conducători. Va demonstra în mod clar că cei care au dat ca învățătură anarhismul au greșit, și că, lăsată fără conducători de orice fel, nu iese binele ci răul din societatea umană. Căci, deși inițial creat drept – neprihănit – neamul omenesc este acum corupt prin cădere și, din fire, este rău (Eclesiastul 7:29; Romani 3:10).

Anarhismul încercat ca leac

Nu pare rațional că s-ar putea face o astfel de încercare dacă forma anarhiei care ar prevala de la început ar fi aceea de „haos și distrugere”, pentru că nimic nu poate fi studiat și învățat în astfel de condiții. Dar o astfel de încercare ar putea avea loc sub administrarea unui sistem social mondial bazat pe libertatea completă a individului, libertatea visată de către toți vizionarii anarhiști.

Anarhiștii își au eroii, modelele și o evidență istorică complet atestată a anarhismului aplicat practic și aparent cu succes ca mod pașnic de viață. Ei încă își așteaptă rândul în istorie pentru a-și pune ideile mai deplin la încercare, și în general ei acceptă că, din cauza naturii războinice a națiunilor din prezent, calea către lumea lor utopică trebuie să treacă printr-o etapă începătoare de revoluție sângeroasă și distructivă. Asistăm la această activitate în orașele din Statele Unite și din alte țări.

Fără a dori să prezicem evenimentele cu certitudine, s-ar putea ca Dumnezeu să permită anarhiștilor să-și aibă ocazia lor, pentru ca, având o mână liberă în lume pentru a-și încerca ideile, ei să sufere înfrângere – deoarece trebuie să dea greș – și să fie văzuți că eșuează. Atunci când vor muri speranțele în anarhia utopică, nimic nu poate împiedica apoi prăbușirea în forma extremă a anarhiei, în „haos irațional”. În astfel de condiții, când natura căzută a omenirii, încă nenorocită de demoni, primește libertate fără control, cele mai grave excese ale răului vor ieși din creatură și aceasta va avea ca rezultat o lecție finală îngrozitoare, dar benefică pentru toată omenirea.

Anarhia ca remediu

Următoarele referințe din partea Fratelui Russell și a Fratelui Johnson ilustrează așteptările lor cu privire la anarhie și la locul ei în etapa de încheiere a Timpului de Strâmtorare.

Anarhiștii doresc libertatea până la măsura lipsei de lege. Se pare că ei au ajuns la concluzia că toate metodele de cooperare umană s-au dovedit a fi un eșec, și ei își propun să nimicească orice constrângeri de cooperare umană. Anarhia este așadar exact opusul comunismului, deși unii le confundă. În vreme ce comunismul ar nimici orice Individualism și ar obliga întreaga lume să aibă parte egală, Anarhia ar nimici toate legile și constrângerile sociale, astfel încât fiecare individ să poată face ceea ce-i place. Anarhismul este numai distructiv: după câte putem noi înțelege, nu are trăsături constructive. El consideră probabil că acum are pe mâini o sarcină suficientă în nimicirea lumii, iar bătălia sa în ceea ce privește reconstrucția s-o lase mai bine pentru viitor (P4 pag. 481-482). [Litera P vine de la Parousia, iar urmată de cifrele de la 1 până la 6 se referă la cele 6 Volume ale Studiilor în Scripturi scrise de Pastorul Russell în perioada Parousiei în sensul ei restrâns de 40 de ani, 1874-1914, n.e.]

O analiză a condițiilor lumii arată cu siguranță că acestea s-au înrăutățit – diferitele țări se confruntă încă cu „strâmtorare printre neamuri” pe măsură ce acest mare Timp de Strâmtorare ajunge la punctul culminant. Conducătorii și cei pe care-i conduc continuă fără întrerupere să „își dea sufletul de groază, în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ” (Luca 21:25, 26, VDC). Ei se apucă de aproape orice cred că poate împiedica haosul și catastrofa.

Convulsiile fizice ale naturii sunt la fel de necesare ca răsturnările morale, religioase și sociale din acest mare timp de tranziție și acestea sunt dovezile așezării foarte apropiate a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, pentru care încă ne rugăm stăruitor (Matei 6:10). „Natura dezordonată” (PT 1939, pag. 161, par. 1) continuă să fie una dintre cauzele care contribuie la necazul din acest mare Timp de Strâmtorare.

Studenții istoriei, nevăzând Planul Divin al Veacurilor, au fost nedumeriți de prosperitatea celor răi în afacerile individuale precum și în cele naționale, iar nedumerirea acestora crește atunci când ei se gândesc la faptul că Israel și Iuda au fost națiuni cu care Dumnezeu făcuse un legământ special și asupra cărora El a exercitat o anumită măsură de control. Dacă națiunilor păgâne li s-a permis să intre în idolatrie după voia lor etc., de ce le-a fost permis oamenilor răi, practicilor rele și închinării false să prospere în națiunile asupra cărora Dumnezeu a pretins că are control și le supraveghează?

Răspunsul (singurul răspuns) este că timpul lui Dumnezeu pentru a prelua controlul activ asupra afacerilor lumii, a supune răul și a promova dreptatea, nu venise încă. Întreaga dispensație a Legii (de la Moise până la Cristos) a fost introdusă într-o perioadă în care nimic altceva nu s-ar fi putut introduce. Evanghelia nu ar fi putut fi proclamată atunci, deoarece temelia ei nu fusese încă pusă – temelia fiind răscumpărarea realizată prin moartea lui Cristos. Moartea lui Cristos nu putea fi realizată în mod corespunzător mai devreme, și nici Veacul Evanghelic și lucrarea sa nu puteau începe mai devreme – pentru că în planul și preștiința lui Dumnezeu, acel mare eveniment a fost aranjat să aibă loc cu suficient timp înainte de Împărăția Milenară pentru a permite adunarea Bisericii întâilor-născuți, a clasei Mireasă, a moștenitorilor împreună cu Cristos în Împărăția Cerească, urmată de Marea Mulțime, domnișoarele de onoare. Când se va completa chemarea Tăbărașilor Consacrați în Epifanie, ei se vor alătura Vrednicilor Bătrâni și celor Tineri ca slujitori pământești ai lui Dumnezeu ca să facă pregătiri pentru Domnia Mijlocitoare Milenară a lui Cristos.

Are Iehova vreun leac pentru timpul de strâmtorare cum nu a fost niciodată? Da, cu siguranță! „Astfel spune Iehova al oștirilor: Iată, răul va merge de la națiune la națiune și un mare vârtej de vânt va fi ridicat de la marginile pământului” (Ieremia 25:32). Acesta este marele Timp de Strâmtorare, al cărui punct culminant va fi Anarhia. Cu toate acestea, Biblia continuă să ne spună că, chiar și atunci când credința va fi dispărut în mare parte din lume, când nemulțumirea va fi izbucnit în anarhie, când ordinea socială actuală se va fi prăbușit, atunci mila lui Dumnezeu se va manifesta în stabilirea neîntârziată a Împărăției Mesianice. Punctul critic al omului va fi ocazia lui Dumnezeu de a-Și arăta marea Sa milă și iubire. „Dar salvarea celor drepți este a lui Iehova, el este puterea lor în timpul tulburării” (Psalmii 37:39).

PT №773, 2021, 2-7