CE ÎNSEAMNĂ TOATE ACESTEA?

O scurtă expunere a diviziunii studenților în Biblie după moartea pastorului Charles Russell în 1916

CE ÎNSEAMNĂ TOATE ACESTEA?

„Semnele timpurilor nu le puteți deosebi?” Matei 16:3

[Articolul de mai jos a fost tipărit din nou cu câteva modificări. A fost publicat pentru prima dată în 1925, 1926 și 1952 în revista Adevărul Prezent, și apoi republicat în volumul E5. Conține evenimente istorice importante și o analiză clară.]

Subiectul nostru are nevoie de o explicație pentru a fi înțeles mai bine. Acest lucru este adevărat în special pentru expresia „toate acestea”. Prin expresia „toate acestea” ne referim în special la evenimentele petrecute în rândul poporului lui Dumnezeu după moartea dragului nostru Pastor Russell (numit în continuare „Pastorul nostru”). Ce înseamnă toate aceste întâmplări deosebite care au avut loc printre credincioși de la moartea Pastorului nostru în 1916?

Acesta este gândul pe care l-am concentrat în întrebarea ce constituie subiectul nostru. Această întrebare sugerează că s-au întâmplat lucruri semnificative printre poporul Domnului de când Pastorul nostru a trecut dincolo de văl. Versetul pe care l-am anexat subiectului nostru indică faptul că astfel de întâmplări sunt semne ale vremurilor ce necesită atenție, cunoaștere și implicare din partea noastră. A nega că aceste evenimente sunt extrem de semnificative și diferite de oricare alte evenimente ce s-au petrecut până acum în poporul lui Dumnezeu ar însemna o gravă incapacitate de a discerne semnele vremurilor. Înțelegerea lor se va dovedi folositoare din multe puncte de vedere — în special prin faptul că ne va ajuta să avem o atitudine corectă, inteligentă și în conformitate cu voia Divină față de aceste lucruri și consecințele care rezultă din ele.

Este de necontestat că lucruri cu totul neobișnuite s-au petrecut de când Pastorul nostru ne-a părăsit. Cât timp era în trup, domnea pacea în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Eram un popor unit. Împărtășeam aceeași masă a Adevărului; cultivam același spirit de părtășie; slujeam aceluiași Adevăr și făceam aceasta prin aceleași metode generale. Acelea erau zile pline de bucurie — de ospăț, de comuniune, de creștere și de slujire. Toți aveam aceeași legătură a păcii, același spirit al unității, aceeași speranță a chemării înalte, aceeași lucrare de slujire, același Domn, aceeași credință, același botez și același Dumnezeu ca Tată, toate acestea fiind bucuria și încântarea inimilor noastre.

Dar, în multe dintre aceste aspecte, au intervenit schimbări și acum nu mai suntem un popor unit; în multe lucruri nu mai credem în același fel. Unii dintre noi au renunțat la o parte din convingerile noastre anterioare și au îmbrățișat altele contradictorii. Mulți și-au abandonat practicile vechi, adoptând altele în loc. Veghetorii nu mai „văd cu ochii lor” (Isaia 52:8), așa cum făceau atunci când cântau împreună cântarea lui Moise și al Mielului în timpul secerișului din 1874 până în 1914 și spicuirii, din 1914 până în 1916, sub îndrumarea „robului credincios și înțelept”, când Domnul a adus din nou Sionul, Turma Mică, din robia babiloniană. Unii s-au revoltat împotriva multor învățături și aranjamente pe care ni le-a dat Domnul prin „robul acela”. Conducătorii dintre noi – unii adevărați și alții doar pretinși – au pricinuit diviziuni printre noi; și astfel vedem că multe întâmplări care au avut loc în mijlocul nostru trebuie să fie semne.

Unii consideră că aceste lucruri au o semnificație generală, sugerând întâmplări deosebite, însă nu văd în ele nicio semnificație scripturală specială. Dar cu siguranţă, dragi fraţi, evenimentele care întrec în importanță numeroase alte întâmplări, recunoscute de noi ca fiind arătate în Biblie, trebuie să fie totodată marcate biblic. Noi credem că aceste evenimente sunt într-adevăr indicate în Scripturi. De vreme ce unele dintre ele se numără printre cele mai importante întâmplări din orice generație a poporului lui Dumnezeu, ar fi contrar procedurii și învățăturii biblice ca ele să nu fie prezentate în Scripturi. Oare nu ne amintim asigurarea Domnului că nu va face nimic din planul Său, dacă nu este întâi consemnat în Cuvântul Lui (Amos 3:7)? Acestea fiind spuse, trebuie să ne așteptăm să găsim profeții sau tipuri biblice referitoare la aceste evenimente de o importanță covârșitoare. Dacă inimile noastre sunt pline de evlavie, blândețe, flămânzi după dreptate, umilință, onestitate și sfințenie (consacrare), vom fi, în cele din urmă, printre aceia cărora semnificațiile scripturale ale acestor evenimente li se vor descoperi (Psalmii 25:9, 14; Matei 5:6; Luca 8:15; Ioan 1:47). Credem că, printre altele, există trei linii de gândire scripturală care şi-au găsit împlinirea în evenimentele remarcabile petrecute în rândul poporului lui Dumnezeu de când „robul acela” ne-a părăsit. Să aflăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, care sunt aceste trei lucruri.

DOUĂ DIVIZĂRI GENERALE ALE POPORULUI LUI DUMNEZEU

Primul dintre aceste mari evenimente, marcate în Scripturi, a fost separarea din 1917 a poporului Domnului în două diviziuni generale:

adepţii Societăţii de Biblii şi Tractate Turnul de Veghe, sub conducerea uzurpatoare de atunci;
neadepţii Societăţii, sub aceeaşi conducere uzurpatoare de atunci.

Această separare, ca antitip, corespunde cu tipul despărțirii dintre Ilie și Elisei până la cele mai mici detalii. Să analizăm această asemănare. Cu toții ne amintim că Pastorul nostru a arătat (Z ’16, pag. 38–40; R:5844–5846) că venirea lui Ilie și a lui Elisei la Iordan a tipificat pe cei care și-au păstrat coroanele și restul poporului Domnului în Adevăr, care venind în 1914 către popoarele creștine, judecate și aflate sub mânia timpului de necaz. Lovirea Iordanului de către Ilie a corespuns cu cei care și-au păstrat coroanele din octombrie 1914 până în noiembrie 1916, mustrând public Creștinătatea pentru marile sale păcate care au dus la izbucnirea războiului; în timp ce faptul că Elisei nu lovea, ci mergea alături de Ilie, a tipificat consacrații care nu făceau parte din Turma Mică, abținându-se în întregime sau încetând, la scurt timp după ce au început să condamne păcatele Creștinătății, dar simpatizând cu Ilie antitipic în lucrarea lui. Faptul că antitipurile nu au fost vătămate este ilustrat prin cei doi profeți trecând albia râului pe uscat.

Aceste evenimente au avut loc, cu siguranță, din toamna anului 1914 până în toamna anului 1916. Mersul împreună și convorbirea lui Ilie și Elisei după trecerea Iordanului, până la separarea lor, corespunde părtășiei pașnice a tuturor consacraților în cuvântul, lucrarea și spiritul Domnului, până la momentul când s-a produs separarea. Așa cum părtășia pașnică și comuniunea dintre Ilie și Elisei au fost întrerupte prin despărțirea lor, la fel și dulcea părtășie în cuvânt, slujire și Spirit al Domnului dintre păstrătorii coroanelor și ceilalți frați consacrați, din punctul de vedere al purtătorilor de cuvânt către lume, a încetat odată cu despărțirea care s-a produs între poporul Domnului în vara anului 1917.

Să nu uităm că dragul nostru Pastor, în ianuarie 1916, a prezis că această separare urma să aibă loc în puțin peste un an, ceea ce s-a și împlinit în realitate în aproximativ un an și jumătate (Z ’16, pag. 39; R:5846, col. 1, par. 2).

POPOUL LUI DUMNEZEU — CUM S-A DIVIZAT

Faptele demonstrează clar că această interpretare este corectă. Cei care cunosc evenimentele de atunci știu că, după prima lovire a Iordanului antitipic, Biserica s-a bucurat de liniște și unitate până în vara anului 1917. Toți trebuie să admită că această părtășie pașnică a fost întreruptă în vara lui 1917 și aceasta prin cea mai mare diviziune care a avut loc vreodată printre oamenii consacrați ai lui Dumnezeu. De asemenea, toți trebuie să admită că această separare a împărțit poporul lui Dumnezeu în două clase: (1) adepții Societății sub conducerea lor uzurpatoare și (2) neadepții Societății sub conducerea de atunci. Prin urmare, destrămarea părtășiei între poporul lui Dumnezeu și împărțirea lor în două clase după prima lovire a Iordanului antitipic trebuie să fie separarea mult așteptată și prezisă dintre Ilie și Elisei antitipici; căci nu putea exista nicio ruptură a armoniei între ei până după prima lovitură; iar ruptura de după trebuie să fi fost separarea lor. La această concluzie conduc toate evenimentele anterioare, concomitente și ulterioare, care sunt în perfectă armonie între tip și antitip. Mai sus am arătat armonia în evenimentele tipului și antitipului care preced separarea. Acum să privim pe scurt la evenimentele însoțitoare și ulterioare. Mai întâi să analizăm evenimentele însoțitoare.

Așa cum cei doi profeți mergeau împreună în pace, comunicând unul cu celălalt, până când carul și caii de foc au apărut și i-au despărțit, tot așa și Turma Mică, ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu către lume, și restul celor consacrați au mers și au vorbit împreună în dulce părtășie, până când carul și caii antitipici au trecut între ei și i-au despărțit. În simbolurile Bibliei, carele reprezintă organizații (Comentariile Bereene la Exod 14:9; Isaia 31:1; etc.). Carul lui Israel ar reprezenta în mod potrivit cea mai importantă organizație dintre poporul Domnului — Watch Tower Bible and Tract Society [Societatea de Biblii și Tractate Turnul de Veghe n.e.], care întotdeauna a fost mai importantă decât People’s Pulpit Association și International Bible Students’ Association [Societatea Tribuna Poporului și Societatea Internațională a Studenților Bibliei n.e.], ca organizații. Focul carului a simbolizat încercările prin care a trecut Societatea, alcătuită din Consiliu și adepții săi, din cauza faptului că președintele Societății a uzurpat autoritatea asupra Consiliului, în special prin amestecul său în lucrarea fratelui Paul S.L. Johnson, care la acea vreme era reprezentantul special în Marea Britanie, și prin faptul că l-a rechemat pe fratele Johnson, reprezentantul special al Consiliului, fără autorizația sau cunoștința Consiliului. Aceste acte de uzurpare, împreună cu alte fapte similare ale președintelui Societății, i-au determinat pe membrii majoritari ai Consiliului să încerce să-i anuleze prerogativele de executiv și conducător, precum și funcția de control uzurpate. Acest curs de acțiuni al majorității Consiliului l-a determinat pe președinte, în mod uzurpator, să îi îndepărteze pe acești patru directori. Întregul șir de evenimente a fost foarte plin de încercări pentru Societate, ca fiind alcătuită din Consiliu și agenții săi, de aceea carul antitipic a fost unul de foc.

Caii, în simbolurile biblice, reprezintă învățături — laice sau religioase. (Vezi Comentariile Bereene la Isaia 31:1; Apocalipsa 6:2; 19:14; etc.) Învățăturile presupus legale, dar în realitate ilegale, pe care președintele Societății le-a invocat ca justificare pentru înlăturarea celor patru directori (care încercau să pună capăt ambițiilor sale nelegiuite și uzurpării sale) și pentru numirea a patru pseudo-directori, au fost reprezentate de cai; iar focul lor simboliza cât de pline de încercări erau acestea.

Călăreții reprezentau așa-numita „conducere actuală” de la acea vreme — președintele Societății, reprezentantul său special și secretarul-trezorier al Societății. Acești oficiali au manipulat aceste doctrine ilegale într-un asemenea mod încât au târât Consiliul greu încercat, ca organizație, în fața întregii Biserici, ducând astfel la divizarea acesteia în două părți — cei care susțineau majoritatea Consiliului și cei care susțineau „conducerea actuală.”

Este de netăgăduit că această combinație de factori — doctrinele ilegale și Consiliul greu încercat, prin puterea de acțiune a „conducerii actuale”, a fost folosită pentru a diviza Biserica, forțând frații să ia o decizie pro sau contra „conducerii actuale”, punând astfel capăt unirii pașnice, cooperării și părtășiei dintre Turma Mică și restul celor consacrați în Adevăr.

De atunci înainte această divizare a persistat, aproximativ 30.000–40.000 de persoane susținând „conducerea actuală” de atunci, iar aproximativ 10.000 alăturându-se așa-numitei „opoziții”; și aceasta, fără îndoială, era antitipul separării dintre Ilie și Elisei.

UNICA PERIOADĂ PENTRU SEPARARE

Dacă separarea din 1917, care a urmat după prima lovire a Iordanului și părtășia dulce a poporului Domnului de după acea lovire, nu a fost separarea antitipică dintre Ilie și Elisei, cum ar mai putea exista o separare antitipică între Ilie și Elisei după aceea, când Biserica a fost atât de mult divizată de atunci încoace? Singurul loc posibil pentru a găsi o separare care să antitipifice pe cea dintre Ilie și Elisei este acolo unde am plasat-o noi. Toate faptele susțin această interpretare și contrazic pe oricare alta.

A fost tocmai această completă concordanță dintre tip și antitip din perspectiva celor prezentate mai sus, combinată cu concluzia necesară care decurge de aici — că susținătorii devotați ai Societății în acea perioadă aparțineau Marii Mulțimi — cea care a forțat Turnul să renunțe la viziunea Pastorului nostru despre tipul lui Ilie și Elisei și, ulterior, să inventeze alte interpretări pentru a evita această concluzie necesară.

De asemenea, Institutul Biblic Pastoral și alții, respingând această interpretare, și văzând că starea divizată a Bisericii făcea imposibilă o viitoare separare antitipică între Ilie și Elisei, au renunțat la credința că separarea dintre Ilie și Elisei ar fi tipică. (Pentru dovezi scripturale privind faptul că sunt tipuri, vă rugăm să vedeți PT Nr. 266, gratuit la cerere.) Astfel, respingerile acestor grupuri confirmă puternic adevărul interpretării de mai sus.

Când privim evenimentele legate de separarea dintre poporul Domnului din 1917, dar și evenimentele ce au urmat după aceasta, găsim din nou o armonie completă între acestea și evenimentele tipice care au urmat după separarea lui Ilie și Elisei, ceea ce constituie o a treia formă de armonie și ar fi o dovadă convingătoare a corectitudinii înțelegerii noastre a acestui tip și antitip.

Strigătul lui Elisei (2 Împărați 2:12), „Tatăl meu, tatăl meu,” tipifica recunoașterea de către adepții Societății, surprinderea și întristarea lor, precum și discuțiile lor cu privire la frații proeminenți, lideri ai clasei Ilie și însoțitorii lor, cum au fost separați de ei și acuzați că încearcă să distrugă Societatea! Strigătul său, „carul lui Israel,” tipifica recunoașterea de către adepții Societății, surprinderea și întristarea lor, discuțiile și agitația lor pentru Societate ca presupusul canal, fiind implicată în astfel de încercări și pericole. Strigătul său, „și călăreții lui,” tipifica recunoașterea de către adepții Societății, surprinderea și întristarea lor, discuțiile și agitația lor pentru „conducerea actuală” de la acea vreme, ca fiind în dificultatea în care necazul indică să fie. Cu siguranță, adepții Societății, antitipicul Elisei, au emis acest strigăt de trei ori în antitip.

CLASA ELISEI A RECUNOSCUT PE CLASA ILIE

Se va observa că, înainte ca Elisei să rostească acest strigăt triplu, se spune despre el: „a văzut”. În ebraică nu este specificat ce a văzut. Versiunea Autorizată (A.V.) inserează cuvântul „it” în italice, indicând astfel că acest cuvânt nu are un corespondent în original. Credem că ar trebui introdus cuvintele „pe el”, deoarece afirmația „a văzut” reprezintă consemnarea faptului că Elisei l-a văzut (recunoscut) pe Ilie până la momentul separării lor — condiția pe care Ilie i-o spusese că trebuie să o îndeplinească pentru a deveni succesorul său (2 Împărați 2:10, 12). Aceasta a prefigurat faptul că clasa Elisei a recunoscut pe clasa lui Ilie ca purtătoarea de cuvânt a Domnului către lume până la momentul separării.

Expresia „nu l-a mai văzut” (v. 12) consemnează faptul că Elisei, după separare, nu l-a mai recunoscut pe Ilie așa cum o făcuse anterior, prefigurând faptul că Elisei antitipic nu a mai recunoscut clasa lui Ilie ca odinioară. Cu siguranță acest lucru a avut împlinirea sa. Cei credincioși nu au mai fost recunoscuți de către adepții Societății. În schimb, adepții Societății au adoptat politica de „evitare” împotriva clasei credincioase Ilie.

Sfâșierea hainelor lui Elisei în două (v. 12) a prefigurat violența, ce naște o minte șovăielnică (Iacov 1:8), comisă de către adepții Societății împotriva harurilor caracterului lor prin nedreptățile pe care le-au săvârșit în timpul separării; căci aceștia au încălcat grosolan adevărul și dreptatea prin comportamentul lor la separare. Căderea mantiei lui Ilie a prefigurat renunțarea de către Turma Mică la puterea de a fi purtătoarea de cuvânt a lui Dumnezeu către lume. Aceasta s-a întâmplat prin faptul că reprezentanții lor (cei patru directori) au permis ca autoritatea de a controla mijloacele, organizațiile și resursele financiare prin care se realiza lucrarea să le fie luată, sub presiunea uzurpatorilor. Ridicarea acesteia de către Elisei a prefigurat faptul că adepții Societății au preluat controlul asupra lucrării.

Întoarcerea lui Elisei la Iordan a reprezentat faptul că adepții Societății și-au îndreptat atenția către lucrarea publică adresată creștinătății judecată pentru mânia timpului de necaz. Stând în picioare la Iordan, Elisei a prefigurat pregătirea și disponibilitatea lor de a lucra pentru popoare; iar lovirea Iordanului a prefigurat faptul că adepții Societății mustrau — certau — creștinătatea pentru păcatele ei, prin „Taina împlinită” (Vol. 7), prin prelegeri, conversații și prin tractatul despre Căderea Babilonului. Aceste acțiuni au fost puse în mișcare aproximativ în toamna anului 1917. Așadar, ele au urmat separării care a avut loc în vara acelui an. Astfel am examinat evenimentele care au precedat, au însoțit și au urmat separării, și ele arată o corespondență perfectă între ele și tip, așa cum ne-am aștepta să găsim între tip și antitip.

Este ușor, printr-un test simplu, să vedem care a fost de fapt antitipicul Elisei. Așa cum, în tip, Elisei a avut mantia după separare, la fel, în antitip, acea clasă care a avut mantia după separare trebuie să fie antitipicul Elisei. Mantia prefigurează puterile de purtător de cuvânt către lume. Aceste puteri au fost instrumentele (literatura Adevărului), agențiile (familia Betel, diferitele departamente, piligrimii, colportorii, voluntarii etc.) și finanțele, prin care era posibilă desfășurarea lucrării. Cine a avut și a controlat aceste puteri după separare? Fără îndoială, cei care au rămas alături de Societate și care, prin reprezentanții lor (atunci „conducerea actuală,” noul consiliu etc.), au continuat lucrarea. Prin urmare, ei trebuie să fie antitipicul Elisei.

Repetăm: Armonia perfectă dintre tip și înțelegerea noastră asupra antitipului l-a constrâns pe președintele Societății, J.F. Rutherford (pentru a evita concluzia că el conducea Marea Mulțime), să respingă viziunea Pastorului nostru despre Ilie și Elisei; căci înțelegerea expusă mai sus indică împlinirea efectivă a antitipului pe liniile pe care Pastorul nostru a prevăzut că se va produce. Și, de asemenea, i-a constrâns pe cei din P.B.I. și pe alții (pentru a evita concluzia că Domnul s-a folosit de fratele Johnson ca reprezentant special al clasei antitipice a lui Ilie la separare, în darea adevărului despre împlinirea separării lui Ilie și Elisei, în timp ce președintele Societății a fost reprezentantul special al clasei Elisei la separare, cel care a răspândit eroarea asupra subiectului) să renunțe la credința în caracterul tipic al separării lui Ilie și Elisei. Aceste două fapte vorbesc convingător că prezentarea de mai sus a împlinirii antitipice este corectă. Am tratat în detaliu ultimele acte legate de Ilie și Elisei (vezi vol. E3). Cu adevărat această înțelegere oferă o explicație scripturală, rațională și factuală a separării dintre poporul Domnului în timpul anului 1917. Preaiubiți frați, „semnele timpurilor nu le puteți deosebi” în acestea?

REVOLUȚIONISM

O a doua serie de evenimente remarcabile a avut loc de la trecerea dincolo de văl a dragului nostru Pastor: (1) revoluții împotriva învățăturilor și aranjamentelor Domnului date prin „robul acela”, inițiate de diverși conducători care au primit sprijin partizan din partea adepților lor; și (2) o rezistență fermă împotriva acestor revoluții din partea celor care au rămas credincioși acestor învățături și aranjamente, rezistență care a culminat cu retragerea părtășiei preoțești față de revoluționiști.

Nu există nicio îndoială: (1) că s-au comis acte de revoluționism împotriva învățăturilor și aranjamentelor Domnului date prin „robul acela”, din partea anumitor conducători care au primit sprijin partizan din partea multora dintre susținătorii lor; și (2) că fratele Johnson și alții le-au rezistat până la retragerea părtășiei preoțești față de aceștia. În Marea Britanie, acest revoluționism a început prin frații Shearn și Crawford, care au căutat să submineze aranjamentele Tabernacolului stabilite de Pastorul nostru și să înlăture multe dintre aranjamentele de la Betel. Într-un astfel de revoluționism au primit sprijin partizan din partea altora. Sprijinit de un număr considerabil, fratele Johnson le-a opus o rezistență fermă până când încăpățânarea lor în revoluționism l-a forțat pe fratele Johnson și pe susținătorii săi să-și retragă de la ei părtășia preoțească. În America, „conducerea de atunci” a conspirat să transfere în mâinile președintelui Societății toate puterile Pastorului nostru, în ciuda aranjamentelor contrare stabilite prin statut și testament. Această conspirație a fost combătută de așa-numita „opoziție”. Conspiratorii au ripostat prin înlăturarea majorității Consiliului, privându-l pe fratele Johnson și pe alții de oportunități de slujire, alungându-i din Betel și prezentând în mod extrem de înșelător situația Bisericii printr-o publicație numită „Cernerea Secerișului”, dar și printr-o campanie desfășurată la nivel mondial prin convenții, piligrimi și corespondență. La scurt timp după aceea, adepții lui Sturgeon și cei ai lui Ritchie s-au revoltat, mânați de invidie, împotriva modului vizibil în care Domnul îl folosea pe fratele Johnson pentru a-i înfrunta pe revoluționiști și a aduce lumină asupra adevărului referitor la Ilie și Elisei antitipici.

În 1918, printr-o serie de acțiuni asemănătoare celor ale „conducerii actuale”, desfășurate la aniversările acțiunilor acesteia, P.B.I. s-a revoltat împotriva aranjamentului Domnului privind oferirea hranei la timpul potrivit și a încercat să impună Bisericii o corporație pentru a-i gestiona lucrarea. Fratele Johnson și susținătorii săi au rezistat cu hotărâre împotriva acestor lucruri, până când a devenit necesară retragerea părtășiei preoțești de la Consiliul P.B.I. și susținătorii acestora. La scurt timp după aceea, frații Standfast au început să se revoluționeze, aprobând revoluționismul Societății până la Paștele din 1918, descurajând orice lucrare ulterioară, în afară de „mângâierea fraților” și de lupta împotriva lucrării Epifaniei. Olsonismul, cu învățăturile sale false despre Apocalipsa, etc., prin liderii săi care nu fuseseră numiți în oficiul de piligrimi de Domnul prin „robul acela”, și-a arogat privilegiul de a învăța Biserica Generală și, prin atacurile sale asupra lucrării Epifaniei, și-a ridicat capul în revoluționism, care a fost combătut de sfinții Epifaniei, până și-au retras părtășia preoțească de la ei. În cele din urmă, adepții lui Hirsh s-au revoltat împotriva anumitor aranjamente privind instruirea bătrânilor potențiali, așa cum fuseseră stabilite de Pastorul nostru, împotriva limitării votului bisericesc la membrii bisericii concepuți de Spirit și împotriva anumitor aranjamente epifanice referitoare la tratarea leviților. Și de această dată, fratele Johnson și alții li s-au opus, până când el și alții au retras părtășia preoțească de la aceștia.

În cele două paragrafe precedente sunt prezentate începuturile revoluționismului în opt grupuri. Dar revoluționiștii nu s-au limitat la acel revoluționism. Ei au mers mult mai departe pe calea greșită. Editorii Turnului, în special J.F. Rutherford, președintele Societății, au început să respingă diverse învățături ale Pastorului nostru și să introducă erori opuse, de exemplu, cu privire la Ilie și Elisei, îndreptățirea de probă, Vrednicii Tineri, diverse pilde, jubileul, etc., etc., până când, literalmente, sute de erori au fost introduse și sute de învățături și interpretări ale Pastorului nostru au fost respinse. (Cereți un exemplar al broșurii „Martorii lui Iehova”, care respinge învățătura lor greșită despre Adam și răscumpărarea lui.) Ei au schimbat atât de mult aranjamentele lui privind desfășurarea lucrării, încât ceea ce fac acum nu mai poate fi recunoscut ca fiind lucrarea așa cum el a rânduit să fie făcută. P.B.I. au adăugat la revoluționismul lor inițial alte acțiuni de abatere. Ei au adoptat un statut care, în destul de multe privințe, este revoluționar față de statutul-model destinat corporațiilor de conducere între poporul Adevărului. În chestiuni doctrinare, s-au abătut de la adevăr în multe părți din Apocalipsa și Daniel, iar în ce privește întreaga cronologie, au adoptat vederile bisericii nominale în opoziție cu cele ale Pastorului nostru, pe care îl neagă ca fiind „robul acela”! În mod similar, și alți revoluționiști menționați mai sus au adăugat noi revoluționisme la cele inițiale.

ÎMPOTRIVIREA LA REVOLUȚIONISM

În fiecare caz, Preoțimea iluminată de Epifanie s-a împotrivit acestor revoluționisme. Paginile revistei The Present Truth [Adevărul Prezent n.e.] conțin multe articole care expun aceste erori de doctrină și acțiuni greșite. Domnul l-a ajutat pe fratele Johnson, în fiecare caz, să infirme cu succes aceste erori doctrinare și să mustre aceste acțiuni greșite. (Vezi și volumele E 6 și 7). Atât de ferm și neclintit a apărat el Adevărul și aranjamentele sale, și a combătut erorile și aranjamentele greșite, încât chiar și frații revoluționiști au fost nevoiți să recunoască faptul că el a susținut constant învățăturile și aranjamentele date de Pastorul nostru drag. Cursul fratelui Johnson în această privință a fost denaturat de revoluționiști ca fiind unul certăreț și răutăcios, aceștia încercând inițial să răspundă prezentărilor sale; dar răspunsurile sale au fost atât de complete și de zdrobitoare încât aceștia au încetat să mai încerce să răspundă, susținând că ei stau pentru pace și nu vor avea nimic de-a face cu controversa, pretinzând astfel o mare blândețe în contrast cu ceea ce ei considerau a fi spiritul certăreț al fratelui Johnson! Au rămas vreodată tăcuți Domnul nostru, Pastorul și ceilalți slujitori fideli ai Adevărului, atunci când învățăturile lor au fost atacate și au fost introduse erori (Mica 5:5, 6; Iuda 3)? Cu siguranță, ei au acționat în condiții similare cu cele ale fratelui Johnson, și nu ca revoluționiști.

Dar care este semnificația unui astfel de revoluționism și a împotrivirii sale ferme, ambele fiind evenimente proeminente care au impresionat poporul Domnului? Înțelegem că acest revoluționism a corespuns cu încercarea țapului pentru Azazel să se smulgă din mâna marelui preot, iar această opunere corespundea cu tragerea țapului pentru Azazel de către marele preot de la ușa cortului întâlnirii până la poarta Curții. Am analizat despre „Țapul pentru Azazel” în detaliu în E Vol. 4. Aici ne vom limita la observații generale. Că păcatul special al Marii Mulțimi era revoluționismul este evident din Psalmul 107:10, 11, pe care îl vom cita și explica după ce vom oferi mai întâi un rezumat al capitolului: versetele 1-9 tratează despre Turma Mică; 10-16 despre Marea Mulțime; 17-22 despre Israelul trupesc în timpul Vârstei Evanghelice și la sfârșitul acesteia; 23-32 despre lume în timpul și la sfârșitul marii strâmtorări; 33-38 despre condițiile și oamenii din Mileniu; 39-42 despre binele și răul în Puținul Timp; iar versetul 43 arată că oricine înțelege acest psalm va înțelege planul lui Iehova pentru familia umană. Potrivit acestei împărțiri, versetele 10-16 relatează despre Marea Mulțime. Acum vom cita și vom explica, în paranteze, versetele 10 și 11: „Cei care șed în întuneric [eroarea în care Domnul permite ca clasa Marii Mulțimi să cadă în timp ce se află în mâinile lui Azazel] și în umbra morții [pericolul Morții a Doua, la care voința lor proprie îi aduce mai mult sau mai puțin aproape], legați în nenorocire [ispite satanice – 1 Petru 5:8, 9] și în fier [legi puternice ale egoismului, lumii și păcatului]; pentru că s-au RĂSCULAT [au revoluționat] împotriva cuvintelor [învățăturilor] lui Dumnezeu și au NESOCOTIT [au disprețuit; au considerat ca fiind de mică și neglijabilă valoare] sfatul Celui Preaînalt.” [Planul lui Dumnezeu constă într-o serie de adevăruri, fapte și aranjamente, a căror nesocotire, chiar și într-un aspect particular, reprezintă un dispreț față de întregul plan (Iacov 2:10). Prin urmare, cu siguranță, nesocotirea aranjamentelor date prin „robul acela” pentru a face lucrarea Domnului înseamnă a disprețui sfatul și Planul lui Dumnezeu.]

Acest pasaj, așa cum este arătat mai sus, relatează despre Marea Mulțime. I-a acuzat de: (1) revoluționism împotriva învățăturilor Domnului și (2) dispreț față de aranjamentele Sale. Negarea diferitelor învățături și aranjamente ale Domnului este dovedită în acest pasaj ca fiind păcatul — în special păcatul care se manifestă — al Marii Mulțimi. Revoluționismul i-a făcut să se manifeste ca atare. Doar atunci, conform acestui pasaj, am recunoscut o nouă creatură ca făcând parte din Marea Mulțime, atunci când aceasta s-a revoltat împotriva învățăturilor și aranjamentelor Domnului. Nimeni nu putea fi sigur de pierderea cununilor lor din cauza altor păcate decât revoluționismul, deoarece nimeni nu putea judeca ce grad de alte greșeli ducea la pierderea cununii; dar când noile creaturi se revoltau împotriva învățăturilor și aranjamentelor Domnului, prin aceasta Domnul (prin acest revoluționism) informa că acești revoluționiști își pierduseră cununile și se aflau astfel în Marea Mulțime. Psalmul 107:10, 11 este pasajul prin care Dumnezeu a dat această informație. Fratele Johnson și alții nu i-au judecat. Dumnezeu, prin comportamentul lor, i-a judecat; și, așa cum este explicat în această Scriptură, prin revoluționismul lor, El i-a manifestat pentru Preoții luminati de Epifanie ca Leviți — membri ai Marii Mulțimi. Să repetăm: Fratele Johnson și alții nu i-au judecat atunci când, din cauza revoluționismului manifestat, AU DECLARAT pe unii drept membri ai Marii Mulțimi. Ei nu au făcut decât să anunțe judecata lui Dumnezeu dată anterior de El și mai târziu manifestată prin revoluționismul lor, așa cum este arătat în această Scriptură.

GÂNDUL PASTORULUI NOSTRU

Pastorul nostru a învățat că, după despărțirea dintre Ilie și Elisei antitipici și înainte ca Turma Mică să părăsească pământul, aceștia vor ști cine face parte din Marea Mulțime, așa cum dovedește următorul citat (Z ’16, 264, par. 1; R 5950, par. 4): „Aceasta va fi după lovirea Iordanului – după despărțirea poporului prin mesajul adevărului și prin puterea mantiei lui Ilie – va avea loc separarea Bisericii în două clase. După aceea, clasa Ilie, clasa Turmei Mici, se va MANIFESTA CLAR, SEPARAT ȘI DISTINCT [majusculele ne aparțin] de clasa Turmei Mari. Să nu uităm că despărţirea va fi cauzată de carul de foc, unele experienţe foarte grele, încercări chinuitoare pe care clasa aleasă le va accepta prompt şi va intra în ele; pe când clasa Elisei se va da înapoi de la persecuţii, dar nu spre păcat sau spre negarea Domnului. Nu va mai fi apoi decât puţin până când vârtejul de vânt (probabil anarhia) va produce ‘schimbarea’ clasei Ilie”. O altă citare de la el (Raportul Convenției din 1916, p.198, Întrebarea 10) spune astfel: „Clasa Marii Mulțimi va fi pentru prima dată manifestată când clasa Ilie va fi separată [de ea] prin carul de foc; și de atunci încolo va fi potrivit să vorbim despre unii ca făcând parte din Turma Mică și alții din Marea Mulțime… După ce Domnul a manifestat distincția dintre clasa Ilie, clasa Preoției Regale, și clasa Marii Mulțimi, clasa Elisei, atunci aceia vor fi reprezentați ca fiind în Curte.”

Să repetăm acest lucru până când gândul este pe deplin înțeles: revoluționismul lor împotriva învățăturilor și rânduielilor lui Dumnezeu a fost ceea ce i-a manifestat pe pierzătorii de coroane în fața Turmei mici, credincioasă și luminată. Necesitatea ca aceștia să-i cunoască drept pierzători ai coroanei a izvorât din slujirea lor față de ei; căci fără o astfel de cunoaștere, cum i-ar fi putut conduce cu inteligență în umanitatea lor ca Țapul pentru Azazel, de la ușa cortului până la Poarta Curții, să-i predea omului pregătit și, mai târziu, să-l abandoneze în mâinile lui Azazel (Levitic 16:20-22)? Cum ar fi putut ei, fără această cunoaștere, să-i considere ca nemaifiind în Locul Sfânt, ci ca leviți antitipici în Curte, pe care trebuiau, împreună și sub conducerea Capului lor, să-i consacre pentru lucrarea lor levitică (Numeri 8:13; compară cu 8:5-26)?

Fiii lui Aaron ar fi fost orbi – o trăsătură care i-ar fi descalificat de la slujirea preoțească și, deci, de la serviciul de consacrare a leviților (Lev. 21:16-24) – dacă nu i-ar fi putut vedea pe leviți ca atare, pe care, împreună cu Aaron, îi curățau și îi consacrau pentru slujirea levitică. Așadar, în antitip, în timpul curățirii și consacrării Marii Mulțimi ca leviți antitipici, nu doar Marele Preot, Isus, ci și Sub-preoții cooperează în aranjarea curățirii și consacrării Marii Mulțimi ca leviți. Prin urmare, Sub-preoții ar fi orbi față de această slujbă și astfel descalificați pentru ea, dacă nu ar putea vedea cine face parte din Marea Mulțime. Prin urmare, preoții în trup nu săvârșeau judecata interzisă atunci când declarau judecata manifestată a Domnului cu privire la apartenența la Marea Mulțime a noilor creaturi care s-au răzvrătit.

IMAGINEA ȚAPULUI PENTRU AZAZEL

Să privim acum pe scurt imaginea țapului pentru Azazel (Levitic 16:20-22) și să observăm corespondența dintre tip și antitip. Faptul că țapul pentru Azazel [înșelătorul] a fost legat la ușa cortului întâlnirii este sugerat de cuvântul ebraic tradus prin „a pune” (Levitic 16:7), care înseamnă a staționa, a fixa. Niciun țap, văzând cum celălalt țap este omorât și cum marele preot intră și iese din Sfânta cel puțin de două ori, nu ar fi stat nemișcat în timpul acestor evenimente — aproximativ o oră — decât dacă ar fi fost legat.

Scripturile arată că noaptea întunecată, timpul necazului, avea să pună capăt lucrării de seceriș, adică selecției Turmei Mici (Ioan 9:4; Amos 9:13; Isaia 66:7, 8). Acest lucru s-a petrecut până la începutul războiului de tranșee, pe 21 septembrie 1914. Potrivit măsurătorii din Marea Galerie a Piramidei, ultimul membru al clasei Țapului Domnului a fost așezat pe altar pe 16 septembrie 1914. Imediat după aceea, Marele Preot al lumii, Isus, împreună cu Biserica credincioasă, a început să mărturisească păcatele creștinătății în auzul Marii Mulțimi. Această mărturisire este o altă imagine a faptelor care constituie lovirea Iordanului de către Ilie, prima bătălie a lui Ghedeon și legarea împăraților și prinților de către sfinți (Psalmii 149:5-9).

Este sigur că, începând cu Convenția de la Fort Worth (18-20 septembrie 1914) și până în noiembrie 1916, s-a pus un mare accent pe declararea păcatelor creștinătății care au dus la izbucnirea și cauzarea Primului Război Mondial. Războiul însuși a oferit ocazia pentru o astfel de activitate. Aceasta s-a făcut prin predicile Pastorului nostru în ziare, prin prelegerile lui și ale pelegrinilor, prin colportorii care se specializau pe Volumul 4 și prin voluntarii care distribuiau tractate relevante, cum ar fi: Strâmtorarea națiunilor, Condițiile sociale dincolo de remediul omenesc, De ce tremură finansiștii, Hirotonirea clerului dovedită frauduloasă, Lumea în flăcări etc. Și nu frații din Marea Mulțime au fost cei care au făcut această lucrare, în spiritul lui Ilie, până la desăvârșirea ei. Ei, în cea mai mare parte, doar au ascultat cum era făcută, la fel cum țapul pentru Azazel a auzit cum Aaron mărturisea păcatele asupra lui.

ELIBERAREA ȚAPULUI PENTRU AZAZEL

Așa cum era în tip, pasul următor a fost eliberarea țapului pentru Azazel—dezlegarea lui—astfel, țapul antitipic pentru Azazel a fost dezlegat—i s-a oferit mai multă libertate. Aceasta s-a întâmplat prin două lucruri: (1) prin faptul că Marele Preot al Lumii (Capul și Corpul) a permis ca astfel de erori să se răspândească în ceea ce privește autoritatea Pastorului nostru ca „robul acela”, ceea ce a încurajat pe diverși frați din Marea Mulțime să disprețuiască autoritatea lui ca „robul acela” și, în consecință, să încerce să înlăture aranjamentele sale privind desfășurarea lucrării; și (2) prin faptul că, prin moartea fratelui Russell, Capul Marelui Preot al lumii a îndepărtat stăpânirea fermă a „robului acela” asupra administrării lucrării.

Aceste două lucruri i-au oferit Țapului antitipic revoluționist oportunități de revoluționism pe care nu le-a avut înainte ca aceste două lucruri să se petreacă. Această izbucnire spre libertate—voință proprie—a început în Anglia, unde primul act de eliberare a avut loc cu cel puțin un an înainte de moartea Pastorului nostru și a dus la eforturi de a-l determina pe Pastor să renunțe la exercitarea controlului său asupra Tabernacolului și Betelului din Londra.

Fiindcă Domnul cunoștea totul, iar pastorul nostru știa într-o anumită măsură ce se petrece, fratele Johnson a fost ales ca reprezentant special al lor pentru a-i înfrunta pe revoluționiști, sub conducerea Capului. Prin urmare, după ce a murit Pastorul nostru, ramura britanică a Țapului lui Azazel a încercat să scape la libertate. Ei au realizat că frânghia care îi lega era în niște mâini care trăgând cu putere dându-le jos de pe picioare! Domnul Isus, prin fratele Johnson și susținătorii săi, a opus rezistență cu fermitate și cu succes revoluționismului lor — a condus Țapul la Poartă și, din cauza încăpățânării lor, la timpul potrivit a retras părtășia preoțească de la acești revoluționiști — a predat Țapul omului pregătit — persoane persecutoare și circumstanțe nefavorabile.

Când fratele Johnson s-a întors în America, a constatat că „conducerea actuală” de la acea vreme alunecase atât de mult în eroare cu privire la autoritatea „robului acela” în organizarea lucrării prin aranjamentele, statutul și testamentul său, încât ajunsese să considere aceste prevederi ca fiind neglijabile — au disprețuit sfatul Celui Preaînalt [Psalmii 107:11 n.e.], de exemplu: au întrerupt serviciul de ziar, au dezorganizat lucrarea pastorală și pe cea cu Angelofonul [aparat pentru discuri de vinil n.e.], au luat controlul din mâinile Consiliului Directorilor, au obținut pentru președintele Societății toată autoritatea pe care o avusese Pastorul nostru asupra lucrării etc., etc., precum și respingerea unei justificări încercate în discuțiile purtate cu familia Betel, dar nu încă în articolele Turnului de Veghe, etc.

JOHNSON ȘI ALȚII S-AU OPUS REVOLUȚIONISMULUI

Văzând aceste lucruri, fratele Johnson s-a opus ferm și a reunit patru dintre cei șapte directori pentru a se opune unui asemenea spirit revoluționist și pentru a încerca restabilirea aranjamentelor și învățăturilor Pastorului nostru în lucrare. Aceasta a determinat Țapul lui Azazel din America, condus de „conducerea actuală”, să tragă puternic de frânghie. Astfel de smucituri au fost: privarea fratelui Johnson de slujire, înlăturarea celor patru directori, alungarea fratelui Johnson și a altora din Betel, denaturarea situației în fața familiei Betel, publicarea unei broșuri profund necinstite numită „Cernerea secerișului” și desfășurarea unei campanii prin convenții, vizite de piligrini, conversații și corespondență pentru a atrage Biserica de partea lor.

Marele Preot al lumii a răspuns cu contra smucituri, prin publicații precum „Lumină după întuneric”, „Cernerea secerișului — revizuită”, „Fapte pentru acționari” etc.

Caracterul arbitrar al „conducerii actuale” și al susținătorilor săi partizani l-au determinat pe Marele Preot al lumii să le retragă părtășia preoțească — să-i predea omului pregătit și, mai târziu, să-i abandoneze lui Azazel. (Pentru o respingere completă a erorilor de doctrină și practică ale lui J.F. Rutherford, vedeți vol. E6.)

În esență, aceleași lucruri li s-au întâmplat și Sturgioniților, Ritchieniților, celor din P.B.I., Olsoniților, Standfasteriților și Hirshițiților, din cauza revoluționismului lor. Atacurile repetate ale Domnului nostru, prin intermediul revistei The Present Truth [Adevărul Prezent n.e.], împotriva erorilor din Turnul de Veghe, din P.B.I. Herald, a concepțiilor Olsoniste, a Standfasteriste, a Societății Vocea lui Ilie etc., au fost tot atâtea smucituri pe care Marele Preot al lumii le-a dat Țapului lui Azazel în legătură cu fiecare formă a revoluționismului său. Preoțimea a rezistat cu fermitate.

Iubiți frați, nu dintr-un spirit de ciartă și înverșunare s-au ridicat fratele Johnson și alții împotriva acestor revoluționisme. O dedicare sinceră față de adevăr și dreptate i-a inspirat în această acțiune. De ce? Pentru că Satan, prin intermediul revoluționiștilor, a căutat să distrugă Adevărul și aranjamentele Adevărului pentru a ruina poporul și planul lui Dumnezeu. Cunoscând acest scop malefic, ca un slujitor luminat și credincios al Adevărului și al poporului Domnului, și fiind încredințat cu o astfel de lucrare de către Domnul, fratele Johnson, împreună cu alții, s-a opus cursului acestor revoluționiști, hotărât prin harul Domnului să-i reziste până la capăt—până când mulți și-au ridicat mâinile în semn de predare, așa cum și alții dintre ei, care vor păstra Duhul Sfânt, cu siguranță o vor face la timpul potrivit; căci Domnul i-a dat fratelui Johnson o gură și o înțelepciune pe care niciunul dintre adversarii săi nu a putut să le contrazică sau să le reziste (Isaia 54:17). Ei au încercat; dar au renunțat la încercare ca fiind inutilă. De ce? Pentru că Adevărul lui Dumnezeu este mai puternic decât erorile lui Azazel. Nu prin propria sa abilitate a avut fratele Johnson Adevărul și victoria. A fost în întregime lucrarea Domnului, și este minunat în ochii noștri. Astfel am explicat scriptural a doua serie de evenimente care au avut loc printre poporul Domnului de la moartea Pastorului nostru. „Semnele timpurilor nu le puteți deosebi” în acestea, dragi frați?

GRUPURILE LEVIȚILOR

Ajungem acum la a treia serie de evenimente în rândul poporului Domnului de la moartea dragului nostru Pastor: divizarea Marii Mulțimi în mai multe grupuri. Înțelegem că aceste divizări corespund, ca antitip, cu divizările Leviților. Pastorul nostru ne-a spus că, la sfârșitul Veacului, după încheierea secerișului, Leviții vor fi manifestați în diferitele lor grupuri. Această divizare s-a petrecut în ochii noștri. În tip, existau trei clase generale de Leviți: Chehatiții, Merariții și Gherșoniții (Numeri 3:17). Se va observa că Chehatiții nu aveau care, sau căruțe (Numeri 7:9); la fel și preoții nu aveau; în timp ce Merariții aveau patru (Numeri 7:8) și Gherșoniții aveau două (Numeri 7:7). Am văzut că carele, sau căruțele, tipifică organizații. Preoții nu au avut organizații pământești pentru a-și desfășura lucrarea. (Vezi Capitolul II, întitulat „Biserica complet organizată” Vol. E6.) Observăm că mulți dintre revoluționiști, de asemenea, nu au nimic de-a face cu organizațiile care le controlează lucrarea. Acești revoluționiști neorganizați sunt Chehatiții antitipici.

Există două grupuri de revoluționiști organizați: 1. cei care au căutat și au reușit să obțină controlul asupra corporațiilor Pastorului nostru: corporații care erau fictive, inactive în timpul vieții sale, el controlând totul; 2. cei care au căutat, dar nu au reușit să obțină controlul asupra organizațiilor Pastorului nostru și apoi s-au orientat la formarea unora proprii.

Primii corespund Merariților, iar ceilalți Gherșoniților. Astfel, găsim printre noile creaturi revoluționiste trei grupuri generale tipificate de Chehatiți, Merariți și Gherșoniți.

Cele trei grupuri generale de leviți au fost împărțite în opt subdiviziuni: două dintre acestea erau Gherșoniți — Libniții și Șimeiții; patru erau Chehatiți — Amramiții, Ițehariții, Hebroniții și Uzieliții; iar două erau Merariți — Mahliții și Mușiții (Numeri 3:17–20). În consecință, trebuie să căutăm opt subdiviziuni în cadrul celor trei grupuri generale de leviți antitipici; și, într-adevăr, le găsim. Mai sus am arătat că anumiți leviți antitipici, cei care nu cred în existența unor organizații care să le controleze lucrarea, sunt antitipurile chehatiților. Acești chehatiți antitipici constituie patru subdiviziuni, corespunzătoare celor patru ramuri ale Chehatiților. Astfel: Sturgioniții – sunt antitipul Uzieliților; Ritchieniții – sunt antitipul Hebroniților; Olsoniții – sunt antitipul Ițehariților; Hirshiții – sunt antitipul Amramiților. Niciunul dintre aceștia, în calitate de Chehatiți antitipici, nu are organizații care să le controleze lucrarea.

Am observat, de asemenea, că Merariții au tipificat pe cei care au preluat controlul asupra organizațiilor Pastorului nostru, reprezentate prin trei care antitipice: (1) Watch Tower Bible and Tract Society [Societatea Turnul de Veghe n.e.], (2) People’s Pulpit Association [Societatea Tribuna Poporului n.e.] și (3) International Bible Students’ Association [Societatea Internațională a Studenților Bibliei n.e.]. Adepții Societății au preluat controlul asupra acestora la separarea antitipică a lui Ilie și Elisei în 1917. În anul următor, adepții Societății s-au împărțit în două: (1) cei care au aprobat compromisurile militare ale liderilor Societății după arestarea lor, rămânând cu Societatea, și (2) cei care au dezaprobat aceste compromisuri retrăgându-se din Societate — Standfasteriții. Aceștia din urmă au format apoi o organizație ca un comitet care a funcționat o vreme, dar în cele din urmă a dispărut, fiind urmată de Elijah Voice Society [Societatea Vocea lui Ilie], o ramură a Standfasteriților. Adepții Societății corespund antitipic cu Merariții Mahliți, iar Standfasteriții cu Merariții Mușiți; iar cele patru organizații menționate mai sus corespund antitipic celor patru care date Merariților.

Mai sus am arătat că acei revoluționiști care cred în controlul organizațiilor asupra lucrării lor, dar care nu au reușit să preia controlul asupra organizațiilor Pastorului nostru, sunt Gherșoniți antitipici. În Anglia, mișcarea Shearno-Crawford a încercat, dar nu a reușit să preia controlul asupra I.B.S.A.[Societatea Internațională Studenții Bibliei n.e.], iar în America, cei care mai târziu au funcționat ca Comitetul Fort Pitt și ulterior ca P.B.I. [Institutul Pastoral Biblic n.e.] au încercat, dar nu au reușit să preia controlul asupra tuturor celor trei organizații ale Pastorului nostru. Aceste două grupuri au format apoi organizații proprii: (1) prima a fost Comitetul Studenților Biblici –pe scurt B.S.C., și (2) a doua a fost Institutul Biblic Pastoral – pe scurt P.B.I. Prima corespundea Libni Gherșoniților și a doua Shimei Gherșoniților. Astfel, găsim cele trei diviziuni principale și cele opt subdiviziuni ale revoluționiștilor care corespund ca antitipuri principalelor diviziuni și subdiviziuni tipice ale levitilor. Prin urmare, constatăm ceea ce era de așteptat, că levitii au fost dezvoltați ca întreg și în diviziunile și subdiviziunile lor principale. Acest lucru confirmă puternic corectitudinea punctului nostru de vedere asupra acestor evenimente. „Semnele timpurilor nu le puteți deosebi” în aceste lucruri?

60 DE GRUPURI DE LEVITI

Dar unii ar putea obiecta la această situație a lucrurilor, spunând că, deși există aceste trei diviziuni principale, acum există mai multe decât aceste opt subdiviziuni principale între revoluționiști. La aceasta răspundem afirmativ și adăugăm că, conform tipului, ar trebui să ne așteptăm la mai multe: pentru cei trei fii ai lui Levi, prin cei opt fii ai lor, au avut mulți copii, care la rândul lor au avut alți copii până când au fost înregistrați 60 de capi de familie în genealogia levitică. Acestea tipifică cele 60 de diviziuni în care cele opt subdiviziuni s-au dezvoltat ulterior. Cei 60 de stâlpi din Curte, unde Leviții slujeau, tipifică același lucru, precum și cele 60 de împărătese din Cântarea cântărilor 6:8 și cei 60 de bărbați viteji care păzeau patul lui Solomon (Cantarea cântărilor 3:7). Pe măsură ce analizăm mai detaliat cele trei diviziuni și cele opt subdiviziuni, constatăm că antitipul a evoluat într-o structură compusă din șaizeci de părți. Acum este complet; de aceea, ar trebui să ne întărească credința în corectitudinea acestei împărțiri. „Semnele timpurilor nu le puteți deosebi” în aceste lucrurilor?

Aceste trei semne ale vremurilor sunt ceea ce am așteptat, timp de ani de zile, să se împlinească după încheierea secerișului. Adevărul Prezent a oferit peste 60 de dovezi că secerișul s-a încheiat în octombrie 1914, iar spicuirea în aprilie 1916 (vezi PT Nr. 229). [Mai târziu, 80 de dovezi au fost publicate în PT Nr. 515.] Prin urmare, aceste aspecte sunt acum aranjate corespunzător. Este imposibil să fie explicate Scriptural, rațional sau în mod factual, din nicio altă perspectivă, așa cum o dovedește eșecul complet al tuturor celorlalte interpretări. Aceste evenimente dovedesc, așadar, că despărțirea dintre Ilie și Elisei antitipici, conducerea Țapului lui Azazel către Poartă și către omul pregătit de Marele Preot al lumii, precum și separarea leviților în cele 60 de diviziuni, subdiviziuni și sub-subdiviziuni, s-au petrecut. Aceasta este Vocea acestor semne, iar toate Scripturile sunt în deplin acord cu ea.

LUCRAREA FRATELUI JOHNSON REABILITATĂ

Dacă afirmația de mai sus este corectă, așa cum Biblia, faptele și rațiunea o dovedesc, atunci lucrarea fratelui Johnson, Mesagerul Epifaniei, trebuie să fi avut un caracter cu totul diferit față de cum a fost ea prezentată de cei pe care Biblia, rațiunea și faptele îi dovedesc a fi revoluționiști. Aceștia l-au prezentat ca fiind instabil mintal, ambițios, egoist, fraudulos și dornic de putere. Însă, dacă perspectiva de mai sus este corectă, aceste acuzații sunt grave denaturări, iar activitatea și eforturile sale în rândul poporului Domnului, împotriva revoluționiștilor de după moartea Pastorului nostru, au fost autorizate, direcționate și susținute de Dumnezeu. Astfel, opoziția sa față de revoluționismul conducătorilor britanici, „conducerea actuală”, P.B.I. etc., a fost aprobată de Dumnezeu, călăuzită de Domnul și susținută de Domnul, care, în harul Său abundent, a binevoit să-l folosească în această lucrare pentru a încuraja pe ceilalți preoți și a se opune revoluționismului Țapului lui Azazel în încercările lui Satan, prin intermediul acestuia, de a submina Adevărul și aranjamentele stabilite de Domnul pentru desfășurarea lucrării Adevărului.

Dacă afirmația de mai sus este adevărată, atunci revoluționiștii pe care el i-a căutat mai întâi cu dragoste și persuasiune privată pentru a-i determina să se retragă din greșelile lor, și i-a înfruntat din ce în ce mai aspru, pe măsură ce aceștia deveneau tot mai hotărâți în a-și continua tendințele revoluționiste, sunt aceia care ar trebui să fie renegați de poporul lui Dumnezeu. Evenimentele și Scripturile dovedesc că ei au fost ambițioși, căutători de sine, frauduloși și răufăcători care, prinși în flagrant în greșelile lor, au folosit împotriva Mesagerului Epifaniei strigătul fraudulos „opriți hoțul” al făptuitorului urmărit, pentru a distrage atenția de la faptele și învățăturile sale rele.

L-au acuzat că este plin de amărăciune; însă provocăm pe oricine să găsească o singură propoziție amară în scrierile sale. Claritatea și franchețea expunerii sale, necesare scopurilor Epifaniei, au fost denaturate de ei ca fiind amărăciune. Unii l-au acuzat că i-a trădat în fața autorităților, deși el a căutat să-i protejeze atunci când a fost interogat de unul dintre procurorii lor. Unii l-au acuzat că face parte din clasa lui Iuda, deși el a slujit cu credincioșie fraților, sacrificându-se constant și pierzându-și drepturile omenești. Unii au proclamat public că face parte din clasa morții a doua, deși păstrarea și slujirea sa în Adevăr dovedesc contrariul. Ei au răspândit în șoaptă multe defăimări la adresa caracterului său personal, care au fost denaturări grosolane.

Pervertirea de către ei a diferitelor adevăruri și a aranjamentelor Adevărului, precum și introducerea de erori și aranjamente greșite, dovedesc că s-au depărtat semnificativ de Domnul. În schimb, păstrarea și apărarea Adevărului și a aranjamentelor sale de către Mesagerul Epifaniei, împreună cu faptul că i s-a dat lumina progresivă pentru sprijinul fraților și slujirea sa caracterizată prin lepădare de sine față de Domnul, Adevăr și frați, și aceasta în ciuda persecuțiilor îndurate, dovedesc, că Domnul a aprobat cursul său general, în timp ce a dezaprobat cursul lor general. Având în vedere erorile teribile și respingerea adevărului din partea oponenților săi, „semnele timpurilor nu le puteți deosebi” ca mărturie a învățăturilor și lucrării sale, care au fost date și făcute în Adevărul și Spiritul lui Dumnezeu, și că revoluționismele împotriva învățăturilor și aranjamentelor Domnului din partea defăimătorilor săi își au originea în Azazel – Satan – și sunt făcute în spiritul său?

INVITAȚIE LA O EXAMINARE A ÎNVĂȚĂTURILOR FRATELUI JOHNSON

Iubiți frați în Domnul, examinați învățăturile lui, slujirea și viața lui, așa cum sunt ele în faptă și în adevăr, și, în afară de slăbiciunea inevitabilă a vasului său pământesc, datorată căderii, care este comună nouă tuturor, veți constata că ele sunt în armonie cu cele ale altor slujitori loiali ai lui Dumnezeu. Nu mulți dintre voi sunteți în poziția de a examina viața lui în afară de ceea ce vedeți în scrierile lui; dar sunteți în poziția de a examina învățăturile lui așa cum sunt ele prezentate în Studiile în Scripturi ale Epifaniei, Adevărul Prezent și Vestitorul Epifaniei. Dacă le acordați o examinare evlavioasă, onestă, cinstită, dornică, umilă și sfântă, veți constata că ele sunt în acord cu, bazate pe și izvorâte din acele învățături pe care Dumnezeu ni le-a dat prin acel „rob credincios și înțelept”.

Veți descoperi, că în aceste scrieri Domnul ne-a oferit multe confirmări minunate ale Adevărului transmis prin fratele Russell, precum și numeroase clarificări ale Adevărului, pe măsură ce acesta a progresat după 1916. Mulți dintre cei care le-au studiat afirmă că nu există învățături ale altor persoane dedicate Adevărului, după 1916, care să se compare cu cele ale fratelui Johnson în ceea ce privește amploarea, profunzimea semnificației și raționamentul logic solid. Unde în altă parte putem găsi răspunsuri atât de satisfăcătoare la numeroasele întrebări care a nedumerit poporul lui Dumnezeu, mai ales după moartea fratelui Russell? Lipsa resurselor financiare necesare nu ar trebui să împiedice pe nimeni să obțină scrierile Epifaniei, deoarece vom furniza cu bucurie volumele Epifaniei (câte unul pe rând, cu asigurarea că cel anterior a fost studiat) și altă literatură oricui poate plăti doar parțial sau, ca nevoiaș al Domnului, nu poate plăti deloc. Consultați ultima pagină a acestui număr pentru informații suplimentare.

Dacă aceste „semne ale timpurilor” sunt înțelese, este cu adevărat momentul ca toți să-și recunoască locul potrivit în planul lui Dumnezeu și lucrarea lor actuală ca robi ai Săi. Într-adevăr, înțelegem că planul lui Dumnezeu a progresat și mai mult de la moartea fratelui Johnson în octombrie 1950 și că lucrarea de conducere a Țapului lui Azazel către poartă la omul pregătit, pe care Domnul a îndrumat-o prin el, a fost finalizată înainte de moartea sa.

Planul lui Dumnezeu și-a continuat înaintarea odată cu moartea fratelui Raymond G. Jolly (editorul publicațiilor noastre între 1950 și 1979), care a fost practic ultimul dintre piligrinii fratelui Russell folosiți proeminent în lucrarea Domnului. Recunoscând, așa cum am menționat mai sus, că divizarea prevestită a leviților în cele 60 de grupuri a avut loc, a sosit timpul în această perioadă a Epifaniei ca toți leviții să fie curățiți, să-și recunoască locul și sfera de slujire înaintea Domnului și să-I aducă o ofrandă în dreptate (Maleahi 3:3). Aceasta implică curățirea de toate doctrinele eronate și practicile greșite adoptate după moartea fratelui Russell și revenirea la pășunile verzi ale Adevărului Parousiei și ale aranjamentelor sale, așa cum au fost date de Domnul prin „robul acela”, împreună cu dezvoltările ulterioare, Adevărul Epifaniei și aranjamentele care au apărut după moartea sa, toate în armonie cu aceste învățături și aranjamente ale Parousiei.

Așa cum a menționat fratele Johnson (E10, pagina 672), există anumite lucrări de amploare pe care poporul Domnului trebuie să le îndeplinească în perioada Epifaniei:

Prin care frații noștri din Marea Mulțime și Vrednici Tineri,, precum și noii veniți încă neconsacrați, trebuie să fie câștigați pentru Adevăr… Aceasta se va realiza mai ales printr-o lucrare publică (Apocalipsa 19:5-8) de mărturisire a Împărăției și a desăvârșirii Bisericii, pentru salvarea vieților lor până la completarea Curții Epifaniei.
Tabăra Epifaniei, care va consta din cei îndreptățiți loiali și evreii convertiți loiali, va fi construită prin mărturia Împărăției.
Prin mărturia Împărăției, oamenii vor fi mai bine pregătiți să intre în Tabăra Milenară.

Pentru aceste lucrări, vor fi utilizate în principal metodele și literatura introduse de Pastorul nostru [ „Deși lucrarea publică desfășurată de diverse grupuri a fost neroditoare, ea va deveni foarte roditoare…

Lucrarea de îndeplinire personală a consacrării prin lepădarea de sine și de lume, veghere și rugăciune, studiu, răspândirea și practicarea Adevărului și îndurarea fidelă a experiențelor întâmplătoare rămâne de finalizat în fiecare dintre noi. La toate aceste aspecte invităm atenția și receptivitatea cea mai sinceră și rugătoare a fraților; căci problemele în cauză sunt practice, importante și incalculabile. Fraților, să ne străduim cu toată sârguința în aceste privințe, care, dacă sunt îndeplinite, vor face ca viitorul fiecăruia dintre noi să fie la fel de strălucitor precum promisiunile lui Dumnezeu care se aplică fiecăruia dintre noi. Vom face bine dacă vom lăsa deoparte toate prejudecățile, toate opiniile preconcepute și toate preferințele personale, golindu-ne cu totul de sine și de lume și umplându-ne pe deplin cu Cuvântul, Spiritul și lucrarea Dumnezeului nostru. Cât de glorioasă este perspectiva care ne stă înainte în restul Epifaniei, în Împărăție și în Veacurile Gloriei de după Împărăție! Să ne ridicăm fiecare la înălțimea privilegiilor noastre! Atunci favoarea Domnului va fi cu noi.”

UN AL PATRULEA SEMN AL TIMPURILOR

Un al patrulea semn al vremurilor este că Adevărul avansează conform învățăturilor Epifaniei; dar, în același timp, împotriva acestuia, multe erori sunt prezentate ca lumină progresivă. În Z ’26, paginile 115–119 [, este un articol intitulat „Lumina Strălucitoare”. Acesta folosește Proverbele 4:18, 19 ca text de bază, oferind o altă ilustrare a modului în care papa Babilonului cel mic, în spiritul și maniera papei din Babilonul cel mare, aplică sieși și adepților săi, cei credincioși falși, lucrurile pe care Biblia le aplică celor cu adevărat credincioși; iar lucrurile pe care Biblia le aplică celor necredincioși, adică celor credincioși falși ca el și adepții săi devotați, le aplică celor cu adevărat credincioși. Astfel, pentru el, partea pasajului care vorbește despre lumina crescândă venind asupra celor drepți, înseamnă că el și adepții săi primesc lumina crescândă; în timp ce partea din pasaj care vorbește despre întuneric ca fiind partea celor răi și despre poticnirea lor fără să-și dea seama, o aplică asupra celor care susțin Adevărul și care au părăsit Societatea. Mai cu seamă cititorii săi înțeleg că prin aceasta el se referă la sfinții luminați în Epifanie.

Deși, fără îndoială, mulți dintre cei care au părăsit Societatea, la fel ca și adepții devotați ai Societății, sunt leviți și, prin urmare, asemenea lor, au căzut fără să-și dea seama în diverse erori din cauza unei anumite necredincioșii, unii dintre cei care au părăsit Societatea nu au intrat în întuneric, ci au primit Adevărul progresiv la timpul cuvenit. Dovada că așa s-a întâmplat este că ei păstrează tot ceea ce le-a oferit Pastorul nostru și au primit ca Adevăr progresiv doar acele lucruri care sunt în armonie cu și dezvoltate din ceea ce el a învățat. Adevărul progresiv trebuie să fie în acord cu Adevărul trecut. El nu respinge Adevărul primit anterior, ci îl clarifică și aduce detalii suplimentare care proiectează aceleași Adevăruri în explicații mai detaliate.

Orice construcție care renunță la o parte din vechile fundamente, demolează alte părți ale acestora și se ridică pe alte fundamente, care sunt în contradicție directă, nu poate fi considerată parte a casei anterioare. Trebuie să fie parte a unei alte case.

Prin urmare, afirmăm că Adevărul Epifaniei, bazându-se ferm pe Adevărul Parousiei și fiind construit mai sus pe acesta, trebuie să fie Adevărul progresiv; în timp ce ceea ce președintele Societății prezintă ca Adevăr progresiv, lăsând deoparte părți din fundațiile Parousiei și dărâmând alte părți ale acestora pentru a pune în loc fundamente care sunt în contradicție directă, trebuie să fie o eroare deviantă, nu Adevăr progresiv. Astfel, papa Babilonului cel mic și susținătorii săi devotați, la fel ca papa Babilonului cel mare și susținătorii săi devotați, se împiedică, fără să știe, în întunericul crescând, ca parte a lor (Proverbe 4:19), în timp ce sfinții iluminați de Epifanie merg pe cărarea tot mai strălucitoare a celor drepți (Proverbe 4:18).

Nu contează cât de mult papa Babilonului mic, asemenea prototipului său, papa Babilonului mare, se fălește, se laudă și rostește cuvinte umflate în pretențiile sale de a fi purtătorul de cuvânt divin, canalul – el este totuși, ba chiar în parte tocmai din acest motiv, capul micului anticrist; iar faptele prin care își îndeamnă continuu adepții, ca să se sacrifice ca fiind jertfele adevăratei jertfe pentru păcat, nu sunt decât părți ale micii abominațiuni care pustiește în Babilonul mic, echivalentul liturghiei din Babilonul mare; în timp ce așa-numita lumină este, în Babilonul mic, o adevărată întunecime – echivalentul întunecimii din Babilonul mare, în diviziunea sa romano-catolică.

Dar, predat în întregime Satanei, papa Babilonului mic va continua, asemenea prototipului său, papa din Babilonul mare, să se fălească, să se laude și să rostească cuvinte umflate până când judecata lui Dumnezeu îl va lovi pentru totdeauna, așa cum se va întâmpla și cu prototipul său din Babilonul mare; căci puternic este Domnul Dumnezeu care îl judecă; căci, plecând genunchiul înaintea lui Baal – Satana – când, asemenea Satanei, a tânjit după putere și a început să domine peste moștenirea lui Dumnezeu, folosind sute de minciuni satanice pentru a păta pe cei credincioși și a înșela pe cei neatenți, l-a transformat pe Dumnezeu în adversarul său, care îl lasă, pe micul papă, asemenea marelui papă, să se înalțe tot mai sus, pentru ca prăbușirea lui să fie cu atât mai adâncă; iar când va cădea, va deveni un simbol al decăderii, lăsând în urmă, asemenea marelui papă, amintirea crimelor sale atroce împotriva Domnului, Adevărului și fraților (Matei 24:48, 49).

PASTORUL NU A NEGAT ÎNDREPTĂȚIREA DE PROBĂ

În paragraful 14 din articolul analizat, președintele Societății repetă, poate pentru a suta oară, un neadevăr despre care știe că este un neadevăr, și anume că Pastorul nostru a învățat ani de zile că o persoană putea fi îndreptățită înainte de consacrare și apoi a renunțat la această idee. Am demonstrat în mod repetat pe aceste pagini că o astfel de afirmație referitoare la opinia Pastorului nostru este o eroare și, așa cum este prezentată de președintele Societății, este un neadevăr; și acum, din nou, înaintea lui Dumnezeu, a Domnului Isus și a Bisericii, îl acuzăm pe președintele Societății, care a afirmat în mod repetat că Pastorul nostru a renunțat la îndreptățirea de probă înainte de moartea sa, că a reprezentat în mod deliberat și, prin urmare, rău intenționat, poziția Pastorului nostru pe acest subiect — ceea ce el face, fără îndoială, ca să strecoare cu mai mare ușurință o doctrină falsă.

Exemplul din paragraful menționat mai sus este introdus pentru a ilustra modul în care Adevărul progresiv clarifică obscuritățile anterioare. Și ceea ce s-a întâmplat efectiv în experiența Pastorului nostru în ceea ce privește învățătura sa despre îndreptățire în raport cu momentul consacrării a fost un caz în care Adevărul progresiv a clarificat obscuritățile; dar remarcați faptul că adevărul îndreptățirii înainte de consacrare nu a fost niciodată respins de Pastorul nostru.

Repetăm:

Pastorul nostru niciodată nu a negat sau respins învățătura sa conform căreia cineva era îndreptățit înainte de consacrarea sa; căci până cu câteva zile înainte de moartea sa, în ultima sa declarație tipărită pe acest subiect, el încă învăța că cineva este îndreptățit înainte de consacrarea sa, deoarece numeroase Scripturi învață acest lucru, în special Romani 3 și 4 și Galateni 2, și, așa cum a făcut timp de ani de zile, el a numit această îndreptățire până la sfârșit una de probă `[provizorie n.e.]. Dar în 1909 a început să atragă atenția asupra unei distincții duble în îndreptățire, un lucru pe care nu l-a evidențiat anterior cu claritatea unui contrast izbitor, folosind termeni potriviți pentru a le diferenția.

El a ajuns să vadă clar că îndreptățirea este exercitată de Dumnezeu în două moduri: (1) de probă, care este modul ei de operare înainte de consacrare, și (2) la viață, ceea ce reprezintă forma sa de acțiune de după consacrare. Deși a învățat despre ambele tipuri de îndreptățire cu ani înainte de 1909, dar abia atunci le-a prezentat pentru prima dată folosind termeni diferiți, punându-le într-un contrast puternic, și a arătat limpede când funcționează fiecare dintre ele. Însă președintele Societății respinge îndreptățirea de probă, susținând că nu există nicio îndreptățire care să funcționeze înainte de consacrare și denaturează concepția Pastorului nostru, pretinzând că și acesta, la fel ca președintele Societății, a renunțat la îndreptățirea de probă, adică îndreptățire care să funcționeze înainte de consacrare.

Pastorul nostru a ținut cu adevărat pasul cu lumina progresivă asupra acestui subiect și, prin urmare, atunci când a venit timpul potrivit, a clarificat chestiunea care până atunci fusese neclară, explicând și demonstrând că îndreptățirea de probă, în timpul Veacului Evanghelic și în concordanță cu scopurile acestuia, funcționează exclusiv înainte de consacrare, iar îndreptățirea la viață devine activă numai după consacrarea preoților. Eroarea paragrafului analizat constă în faptul că ignoră tăcut existența îndreptățirii de probă și neagă existența oricărei forme de îndreptățire, în sensul aplicabil Veacului Evanghelic, înainte de consacrare. Încăpățânarea, perversitatea și necinstea președintelui Societății în această privință reprezintă o dovadă puternică fie că el nu a „dezvoltat caracterul”, fie că, după ce l-a dezvoltat, l-a corupt în mod grav. Aceasta din urmă credem că este adevărat despre el.

ARMONIA DINTRE ADEVĂRUL TRECUT ȘI PREZENT

Paragraful 15 denunță în mod justificat eroarea fraților care neagă faptul că lumina a continuat să progreseze după moartea fratelui Russell. Acești frați dragi, deși dezorientați, merită totuși felicitări pentru că rămân fideli Adevărului Parousiei. În această privință, ei se comportă mai bine decât adepții Societății, care resping o mare parte din acest adevăr; însă ar proceda și mai bine dacă ar accepta Adevărul oferit în timpul Epifaniei, care este în armonie cu și reprezintă o dezvoltare ulterioară a Adevărului Parousiei. Cu siguranță, nu am ajuns încă la ziua desăvârșită, când eroarea nu va mai ridica capul; prin urmare, este de așteptat ca lumina să continue să crească pe calea celor drepți (Proverbe 4:18).

Nu tot ceea ce ni se oferă ca lumină trebuie acceptat ca atare; deoarece Satan, ca și odinioară, încă prezintă întunericul în locul luminii și lumina în locul întunericului. Prin ce criteriu putem atunci judeca ce este cu adevărat lumină și ce este cu adevărat întuneric dintre lucrurile care ni se oferă ca lumină? Deoarece lumina se potrivește cu lumina, iar întunericul și lumina nu se armonizează, adică adevărul se potrivește cu adevărul, iar adevărul și eroarea nu se armonizează, lucrurile care sunt în armonie cu Adevărul Parousiei și decurg din acesta trebuie să fie lumina care progresează, iar ceea ce îl contrazice, îl înlătură sau nu decurge din el trebuie să fie eroare. Aceste criterii privind adevărul și eroarea sunt cu siguranță adevărate și sigure. Prin urmare, ceea ce președintele Societății a prezentat ca lumină, în contradicție și respingere a Adevărului Parousiei, trebuie să fie eroare — este întuneric Satanic sau Azazelian prezentat drept lumină. Însă Adevărul Epifaniei, fiind în armonie cu și elaborat din Adevărul Parousiei, trebuie să fie lumina care progresează, pe care Satan, prin Iambre antitipic, a cărui conducere principală este președintele Societății, îl prezintă drept întuneric.

Așadar, nu este adevărat, așa cum susține paragraful în discuție, că cei care acceptă „noile viziuni” ale Societății merg în lumină, iar cei care le resping sunt răi, merg în întuneric și nu știu în ce se împiedică. Faptele și Scripturile dovedesc că „acel rob rău” este marele rătăcitor care se împiedică și umblă în întuneric și nu știe în ce s-a împiedicat (Matei 24:49); și el a provocat împiedicarea mai multor noi creaturi și Vrednici Tineri decât orice alt om care a trăit vreodată. Din aceasta putem înțelege cel puțin parțial cât de mare trebuie să fie vinovăția sa înaintea lui Dumnezeu. Iubiți frați, în special voi, ai Societății, care ați avut Adevărul în zilele fratelui Russell, vă îndemnăm să disprețuiți, ca venind de la Satan, orice învățătură care respinge învățăturile pe care Domnul nostru le-a dat prin cel pe care L-a pus peste casa și vistieria Sa (Matei 24:45-47; Luca 12:42-44), antitipicul Eleazar la sfârșitul Veacului Evanghelic, care avea în grijă mobilierul antitipic al tabernacolului, vasele, untdelemnul, tămâia dulce și darul de mâncare zilnic (Numeri 4:16). Prin urmare, în interesul propriilor voastre suflete, disprețuiți învățăturile contrare ale președintelui Societății, „acel rob rău” din Matei 24:48-51 și „păstorul nebun și netrebnic” din Zaharia 11:15-17.

Proverbele 4:18 arată, printre altele, că lumina trebuie să progreseze, pentru că nu suntem încă în ziua perfectă, și că, prin urmare, de la moartea Pastorului nostru au mai apărut noi aspecte ale Adevărului. Însă doar acele lucruri ar trebui considerate ca Adevăr progresiv, care sunt în armonie cu Adevărul Parousiei, pe care Domnul l-a dat prin Servitorul Parousiei, „acel rob credincios și înțelept”, deoarece Adevărul este în acord cu Adevărul și nu se contrazice. Dar există frați care nu cred nici Cuvântul Domnului din Proverbele 4:18, nici explicația Pastorului nostru asupra acestuia (A 20-28) — că până la venirea zilei desăvârșite Adevărul va crește. Ei susțin că nu a mai venit și nici nu poate veni mai multă lumină după moartea sa, deoarece, argumentează ei, vistieria era în grija lui. Indiscutabil, încă nu suntem în ziua desăvârșită; căci împărăția lui Satan este încă aici, iar desfășurarea celor două faze ale Împărăției este încă departe în viitor.

Acești frați cred că se sprijină pe învățăturile Pastorului nostru în afirmația lor; dar evident că nu o fac, deoarece el însuși a învățat în mod repetat că lumina va continua să strălucească până în ziua desăvârșită, care este undeva în viitor. Faptul că eroriștii folosesc principiul luminii care progresează pentru a introduce erorile lor, ca fiind lumina care progresează, nu justifică pe cei care se opun erorilor lor în a nega adevărul că lumina progresează până în ziua desăvârșită, la fel cum banii falși nu dovedesc că nu există bani autentici. Am oferit mai sus criteriile prin care putem ști ce este și ce nu este lumina care progresează.

Nici faptul că Pastorul nostru avea în grijă întreaga vistierie nu dovedește că după moartea sa Domnul nu ar mai da Adevăr progresiv prin altcineva. Chiar și în timpul vieții sale, Domnul a dat unele trăsături noi ale Adevărului mai întâi altor frați, ale căror îndatoriri, în astfel de cazuri, nu erau să le prezinte mai întâi fraților în general, ci lui, și să-l lase pe el să le prezinte mai întâi fie direct, adică personal, fie indirect, adică prin ei, fraților în general. Cazurile fraților Edgar privind cronologia și Piramida, ale fratelui Barton privind Isaia 18 (Z ’04, 230-232) și legarea individuală a lui Satan (Z ’10, 315, 316), ale fratelui Bundy privind parabola monedei pierdute etc., sunt exemple relevante în acest sens.

PRINCIPIUL DIN MATEI 13:52

Aceasta este adevărat pentru că Însuși Domnul a promis că fiecare slujitor capabil și credincios al Adevărului va fi favorizat de El să aducă ceva nou din vistierie (Matei 13:52). O astfel de oferire a unui nou Adevăr de către Domnul altor slujitori ai Bisericii decât Pastorul nostru nu era cu siguranță în dezacord cu faptul că Pastorul nostru, în timpul vieții sale, avea în grijă întreaga vistierie. Și dacă nu era atunci, putem fi siguri că acum, de vreme ce Pastorul nostru nu mai are în grijă vistieria, ca altcineva să aducă lucruri noi și vechi din vistierie nu contravine ideii că vistieria a fost anterior în grija Pastorului nostru.

Însăși pilda folosită de Domnul pe acest subiect, atunci când este înțeleasă, dovedește acest lucru. Această pildă implică faptul că exista un anumit gospodar, având un ispravnic care avea în grijă vistieria sa, și că mai existau și alți slujitori care cooperau cu și sub acest ispravnic în slujirea lucrurilor din vistierie pentru casă. Administratorul nu a pus bunurile în vistierie. Acestea au fost puse acolo de către stăpânul său. De obicei, stăpânul său îi spunea ce lucruri noi trebuia să aducă pentru casă, el neștiind ce lucruri și unde erau acestea până când stăpânul său îi spunea.

În mod excepțional, și fără a-l înlocui deloc ca administrator, stăpânul său le-ar spune altor slujitori credincioși despre natura și locația unor lucruri noi din vistierie și le-ar cere să le aducă și să le arate administratorului, care apoi ar aranja ca acestea să fie oferite casei. Dar când administratorul casei a murit, gospodarul nu a fost astfel împiedicat să-și hrănească casa cu alte lucruri noi, până atunci nefolosite, din vistierie, doar pentru că acel administrator fusese anterior responsabil de depozit. Dimpotrivă, chiar dacă nu ar fi numit un alt administrator, tot ar folosi pe cineva pentru a aduce acele lucruri noi pe care dorea ca familia sa să le consume. Așa a procedat Domnul nostru înainte și după ce administratorul Său special a murit și, astfel, a încetat să mai fie administratorul Său. Aceasta respinge afirmația aflată în discuție, presupus bazată pe faptul că Pastorul nostru fusese rânduit peste vistierie.

PASTORUL NOSTRU NU ARE SUCCESOR

Frații care greșesc în privința semnificației și implicațiilor faptului că Pastorul nostru avea responsabilitatea vistieriei nu înțeleg funcțiile slujbei sale. El a fost mesagerul Parousiei, numit de Domnul peste vistierie și peste casă pentru scopurile Parousiei — oferind Adevărul Parousiei și supraveghind lucrarea Parousiei. Astfel, el a oferit Bisericii întregul Adevăr al Parousiei și a supravegheat adunarea completă a Bisericii (de aceea nu poate avea succesor) și, prin aceasta, a pus fundamentul Adevărului și lucrării Epifaniei; căci Adevărul și lucrarea Parousiei sunt fundamentul Adevărului și lucrării Epifaniei.

Însă, deoarece lucrarea Pastorului nostru nu a fost aceea de a aduna Marea Mulțime și Vrednicii Tineri ca atare, adevărurile pe care le-a prezentat despre aceste clase nu au fost suficient de complete pentru lucrarea de adunare a acestora. Adunarea lor ca atare este lucrarea Epifaniei, pentru care sunt necesare adevăruri speciale ale Epifaniei, care nu erau destinate a fi înțelese în timpul vieții sale. Prin urmare, sunt necesare „lucruri noi și vechi” pentru lucrarea Epifaniei. Faptele demonstrează că Pastorul nostru nu a înțeles aceste lucruri noi ale Epifaniei, de exemplu: momentul eliberării Bisericii, durata Timpului Necazului, momentul eliberării lui Israel, cât timp va dura lucrarea cu Marea Mulțime și Vrednicii Tineri, relația temporală dintre stropirea sângelui Țapului și lucrarea cu Marea Mulțime etc., toate acestea și altele fiind aspecte ale Epifaniei.

Prin urmare, el a făcut greșeli cu privire la aceste subiecte. Spunem acest lucru fără a-i aduce cea mai mică discreditare; căci, deși a fost folosit mai remarcabil decât orice alt slujitor al lui Dumnezeu, cu excepția Domnului nostru (căci dintre aceștia, cu excepția Domnului Însuși, el este fără îndoială cel mai mare), el nu putea vedea lucrurile înainte de vreme. Astfel, ori de câte ori a încercat să explice lucruri care nu erau încă la timpul potrivit, a făcut greșeli în privința lor, după cum dovedesc lucrurile enumerate mai sus, precum și altele, de exemplu, explicația sa prematură a semnificației talanților, a parabolei dinarului, a onoarei acordate tuturor sfinților etc.

Mai mult decât atât, el însuși a spus chiar înainte de a muri că era de așteptat ca adevărata explicație a cărților Ezechiel și Apocalipsa, pe care se aștepta să o ofere, să fie dată de un alt Frate după moartea sa. În vara anului 1916, le-a spus familiei Betel că existau patru lucruri în Apocalipsa pe care încă nu le înțelegea: numărul fiarei (evident, până atunci ajunsese la concluzia că viziunea adventistă, pe care o susținuse anterior, adică valoarea numerică a literelor de pe coroana papei, era greșită), cele 1600 de stadii din Apocalipsa 14, Apocalipsa 17:9-11 și, mai presus de toate, cheia cărții.

La Convenția de la Dallas, din 21 octombrie 1916, el le-a spus fraților, ca răspuns la o întrebare despre momentul în care va scrie despre Apocalipsa, că existau anumite aspecte în aceasta pe care nu le înțelegea, în special cheia ei, și că, până când le va înțelege, nu considera că este momentul potrivit să scrie despre ele. Neînțelegerea acestor lucruri de către el, împreună cu afirmația sa de nouă zile mai târziu — în ziua dinaintea morții sale — că era de așteptat ca un alt frate să ofere adevărata explicație a Apocalipsei și a lui Ezechiel, implică faptul că el credea că Adevărul va progresa după moartea sa.

PASTORUL NOSTRU AȘTEPTA CREȘTEREA LUMINII

Totodată, atunci când și-a exprimat îndoielile cu privire la relația temporală dintre eliberarea Bisericii și stropirea sângelui Țapului, pe de o parte, și relațiile cu Marea Mulțime, pe de altă parte, el a declarat în mod special că frații care vor fi în viață la împlinirea acestor lucruri le vor înțelege mai clar decât le înțelegea el (Vol. 4, Capitolul 3). Aceste fapte dovedesc că el se aștepta ca lumina să crească după ce și-a încheiat administrarea peste vistierie. Astfel, Biblia, învățăturile Pastorului nostru, faptele și rațiunea dovedesc toate că lumina urma să avanseze, chiar și după moartea Pastorului nostru. Având în vedere că el a avut grijă de întreaga vistierie, prin urmare, cei care învață că, nicio lumină nouă nu putea veni prin altul și că nu trebuia să se aștepte nimic după moartea sa, sunt în eroare.

Cititorii noștri știu că susținem cu toată inima acea mare învățătură a Adevărului pe care Pastorul nostru ni l-a dat. The Present Truth [Adevărul Prezent n.e.] și EPIPHANY STUDIES IN THE SCRIPTURES [Studii în scripturi ale Epifaniei n.e.] sunt unicele publicații printre poporul Adevărului care fac acest lucru. Poziția noastră asupra acestui subiect a fost enunțată anterior și a fost dusă la îndeplinire cu credincioșie, după cele mai bune cunoștințe ale noastre. Credem că cititorii noștri cinstiți ne vor susține în această afirmație. Vom cita aceste paragrafe:

„Present Truth [Adevărul Prezent n.e.] și Herald of Christ’s Epiphany [Vestitorul Epifaniei lui Cristos n.e.] susțin cu fermitate și sinceritate Adevărul Parousiei, considerându-l fundamentul oricărei dezvoltări ulterioare a Adevărului. Astfel, ele acceptă sincer sistemul de Adevăr prezentat în scrierile iubitului nostru Pastor și aderă la principiile și spiritul acestuia. Ori de câte ori el oferă două sau mai multe interpretări armonioase ale unui pasaj sau învățături scripturale sau doctrină, le acceptăm pe toate; ori de câte ori, ca în câteva cazuri din marele sistem de Adevăr pe care l-a prezentat, acestea nu pot fi armonizate, acceptăm cele mai recente expresii, cu excepția cazului în care acestea nu sunt evident mai armonioase cu Scripturile, Rațiunea și Faptele decât cele anterioare. În toate cazurile de tipuri și profeții neîmplinite, ne menținem gândirea sa ca fiind direcția pe care o urmărim pentru împlinirile lor. Și, așa cum el a respins în multe cazuri o interpretare anterioară a unui tip sau profeție după ce împlinirea a demonstrat că a înțeles-o greșit, de exemplu, eliberarea Bisericii, restaurarea lui Israel, distrugerea [completă] a răului organizat în lume și stabilirea fazei pământești a Împărăției lui Dumnezeu la anumite momente; tot așa, doar după ce un tip sau profeție este împlinită diferit de înțelegerea sa, am încerca să înlocuim interpretarea sa cu ceea ce împlinirea tipului sau profeției dovedește a fi interpretarea corectă. Astfel, se va vedea că îl onorăm ca pe canalul desemnat de Dumnezeu pentru Adevărul Parousiei [și pentru fundamentarea Adevărului Epifaniei]; dar, ca și el, nu credem că a fost infailibil și, prin urmare, facem doar acele schimbări pe care el le-a făcut în principiu; adică, doar acelea pe care împlinirile clare ne obligă să le facem. Toți frații și prietenii săi serioși și nepărtinitori vor fi de acord cu corectitudinea acestei abordări. A fost metoda sa proprie în astfel de circumstanțe, și noi o urmăm.

„Referitor la lucrurile noi: The Present Truth și Herald of Christ’s Epiphany, așa cum ne sunt date de Dumnezeu pentru înțelegere, resping orice noi puncte de vedere pe care le discern ca fiind ‘interpretări fanteziste, speculații ciudate și iluzii frenetice’, și vor face, în măsura posibilităților sale, tot ce le stă în putere pentru a ține astfel de lucruri departe de paginile lor, cu excepția cazului în care le prezintă în scopuri de combatere. Mai mult, ele recunosc că, deși multe dintre noile învățături prezentate Bisericii aparțin domeniului interpretărilor fanteziste, speculațiilor ciudate și iluziilor frenetice, există multe noi aspecte ale Adevărului care se referă într-un mod amestecat la Turma Mica, Marea Mulțime și Vrednicii Tinerii, precum și la diverse clase lumești care sunt, au fost și vor fi descoperite prin pasaje literale și simbolice. Pe măsură ce acestea devin clare pentru noi și devin necesare pentru Biserică, The Present Truth va fi încântată să le anunțe și să le explice, nu dogmatic, ci sugestiv, sprijinită de mărturia Scripturilor, pentru ca fiecare să poată judeca pentru sine și astfel să-și construiască o structură de credință independentă. The Present Truth va depune eforturi pentru a supune toate învățăturile sale Cuvântului, pe baza Adevărului Parousiei, în armonie cu cele șapte axiome ale interpretării biblice: Fiecare pasaj sau doctrină scripturală trebuie interpretată armonios, (1) cu ea însăși, (2) cu toate Scripturile, (3) cu toate Doctrinile Scripturale, (4) cu Caracterul lui Dumnezeu, (5) cu Răscumpărarea și Jertfele pentru păcat, (6) cu Faptele și (7) cu scopurile Bibliei, și va respinge tot ce este contrar oricăreia dintre aceste axiome.”

APLICAREA PROVERBELOR 4:18 DE CĂTRE „ZORILE”

Analiza noastră ridică o altă întrebare: afirmația din Proverbe 4:18, privind lumina care strălucește tot mai mult până la ziua cea desăvârșită, înseamnă, așa cum susțin Zorile din aprilie 1936, pagina 17, paragraful 4, nu desfășurarea progresivă a adevărurilor biblice până la ziua desăvârșită, ci iluminarea căii creștinului printr-o capacitate sporită de a aplica principiile Cuvântului Domnului la problemele comportamentului său în viața de zi cu zi? La aceasta răspundem: Observăm că răspunsul Zorilor nu este în armonie cu cugetul Pastorului nostru de la începutul până la sfârșitul slujirii sale, așa cum se poate vedea, de exemplu, din explicația la Proverbe 4:18 pe care o dă în A 20-28, în care, printre alte lucruri, fără a nesocoti adevărul mai mic pe care Zorile unilateral îl scoate în evidență ca adevărul cu privire la acest subiect, Pastorul nostru pune accentul pe adevărul mai mare, spunând: „Este adevărat că deși cărarea fiecărei persoane credincioase este strălucitoare, totuși aplicarea specială a acestei declarații este la cei drepți (îndreptățiți) ca și clasă” (A 20, par. 2). Faptul că Pastorul nostru a ținut la acest adevăr mai mare ca sens special pentru Proverbe 4:18 de-a lungul vieții, nimeni care cunoaște învățăturile sale nu îl va tăgădui onest; de ex. Volumele de la I la VI întrebuințează Proverbe 4:18 ca pasajul deviză al seriilor pe paginile lor de titlu, în sensul explicării sale date în A 20-28; și așa ar fi întrebuințat acest pasaj pe pagina de titlu al Volumului VII, dacă ar fi scris acel volum, din moment ce, ca deviză a întregii serii, el a indicat astfel că a dat Adevărul care progresează pe măsură ce devine cuvenit. În al doilea rând observăm faptul că Zorile își dă propria idee drept adevăr în contrast cu gândul că creșterea cunoașterii cu privire la planul lui Dumnezeu însoțește poporul lui Dumnezeu ca clasă până la sfârșitul cărării lor, chiar până la ziua desăvârșită. De aceea faptul că Zorile accentuează unilateral o aplicare indirectă a pasajului în contrast cu aplicarea sa specială este o contrazicere a gândului Pastorului nostru și este o parte din acea presupusă nouă lumină înșelătoare, pe care Zorile o condamnă (în alții). Astfel Domnul „prinde pe cei înțelepți în viclenia lor”. Dar ce dovedesc faptele cazului? Trei lucruri: Primul, și în mod deosebit, explicația Pastorului nostru cu privire la aplicarea specială a pasajului este cu siguranță adevărată, ca de exemplu, acest lucru îl dovedește istoria desfășurării planului lui Dumnezeu în Parousie și Epifanie, da, chiar de la începutul Reformei de către indivizi de la Marsiglio în 1309 e.n.; al doilea, faptul că accentul unilateral și contrastat al Zorilor pune deoparte adevărul principal cu privire la acest subiect; și al treilea, Zorile susține o eroare cu privire la acest subiect. Zorile a ajuns la această eroare într-un efort de a evita (1) eroarea grosolană a Societății cu privire la faptul că nepotrivirile lor cu învățăturile adevărate ale Pastorului nostru sunt lumină progresivă, și (2) lumina adevărată care progresează – Adevărul Epifaniei – care este întemeiată pe înțelegerea Pastorului nostru a Cuvântului Domnului, și este elaborată din ea și este în armonie cu ea; Zorile comite această a doua evitare în încercarea de a scăpa de concluzia că Adevărul Parousiei și Epifaniei învață faptul că Epifania este dedicată mai ales arătării și curățirii Marii Mulțimi (2 Timotei 4:1; Apocalipsa 7:14), unirea cărui Adevăr dovedește că Zorile este o mișcare levitică necurată, în activitatea căreia participă cei care și-au pierdut coroanele în calitate de Lot antitipic, și în activitatea ei participă Vrednici Tineri și îndreptățiți prin credință în calitate de cele două fiice antitipice ale lui Lot săvârșind incest antitipic și producând bastarzi simbolici, moabiți și amoniți antitipici, care în Mileniu se vor afla printre clasa restabilirii (Geneza 19:30-38; Deuteronomul 23:2-6). La mustrările (în același articol care conține eroarea respinsă mai sus) adresate din partea Zorilor împotriva noastră (fără să ne numească), cum ar fi „se vede pe sine în Scripturi”, Domnul Însuși va răspunde în scurt timp într-un fel care să arate fără putință de tăgadă faptul că făcând astfel de mustrări și învățând diferite erori este un purtător de cuvânt al lui Azazel.

Ianuarie – februarie, 1987 PT 607

Dacă ați găsit o greșeală, vă rugăm să inserați fragmentul și să apăsați Ctrl+Enter.

Mana de azi

14 noiembrie
AUDIO
Așadar luați seama la voi înșivă ... vor intra printre voi lupi apăsători, necruțând turma. Și dintre voi înșivă se vor scula bărbați vorbind lucruri perverse, să atragă discipoli după ei — Faptele 20:28-30.

Pentru disciplinarea, încercarea și examinarea finală a Bisericii lui Dumnezeu, este necesar ca ea să fie supusă acestor influențe contrare, căci celui care biruie acestea îi este promisă marea răsplată. Dacă vrem să avem parte în Împărăție împreună cu Cristos trebuie să ne dovedim vrednicia prin aceleași încercări de loialitate față de Dumnezeu, de credință în Cuvântul Său, de zel pentru Adevăr, de îndurare răbdătoare a batjocurilor și persecuțiilor, chiar până la moarte, și de încredere neclintită în puterea și scopul lui Dumnezeu de a elibera și înălța Biserica Sa la timpul cuvenit. Pentru astfel de credincioși sunt mângâierile binecuvântate ale Psalmului 91 — Z ’04, 74 (R3331).

* * *

Lupii nu sunt slujitorii lui Dumnezeu ci ai lui Satan, care vin printre poporul lui Dumnezeu cu intenție rea și distructivă. Prin urmare, ei nu caută binele ci mai degrabă sângele vieții turmei lui Dumnezeu. Ei urmăresc și îngrozesc; ei mușcă și devorează oile Lui. Ei nu cruță nici pe cele bătrâne nici pe cele tinere din turmă. Cei care se ridică dintre frați, care își asumă poziții ca învățători și le folosesc ca să falsifice învățăturile Cuvântului, au fost din două clase: cernătorii din Marea Mulțime și cernătorii care au mers în moartea a doua. Ambele clase de cernători au dat ca învățătură doctrine care sunt denaturări ale Adevărului, deși cei din ultima clasă au făcut în această privință mai grav decât cei din prima clasă. Ei fac astfel pentru a câștiga un urmaș. Aleșii lui Dumnezeu iau seama la toate cele trei clase și fac aceasta studiind, practicând și răspândind Adevărul — PT 1935, 171.

Pasaje paralele: Ieremia 23:1; Ezechiel 34:1-10; Ioan 10:12; Matei 7:15; Evrei 6:4-6; 10:26-29; 2 Petru 2:1, 22; Iuda 3-19; 2 Timotei 1:15; 3:1-9; 1 Timotei 1:19, 20.

Cântări: 130 [111], 1, 13, 44, 71, 120 [-], 315 [-].

Poeziile Zorilor, 304: Era o oaie.

Lectură din Turn: Z ʼ14, 29 [AUDIO] (R5388: Îndemnul sf. Pavel către bătrâni ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1078).
Lectură suplimentară: Z ʼ04, 22 (*R3331: „La adăpostul aripilor Sale” ― VDM, Vol. , Nr. , pag. ); Z ʼ10, 72 (R4566: Ambiția demnă și nedemnă ― VDM, Vol. 30, Nr. 2, pag. ); Z ʼ10, 398 (R4732: Adevăratul păstor și oile sale ― VDM, Vol. 28, Nr. 3, pag. ); Z ʼ11, 235 (R4865: Ferice de cei prigoniți ― VDM, Vol. 26, Nr. 1, pag. 2035); Z ʼ12, 323 [AUDIO] (R5116: Experiența creștină ― persecuție și încercări de foc ― VDM, Vol. 21, Nr. 5, pag. 1574); Z ʼ14, 39 (R5394: Evlavia atrage persecuție ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1071); Z ʼ15, 234 (R5740: Credincioșia în lucruri mici ― VDM, Vol. 7, Nr. 4, pag. 485); Z ʼ16, 46 (R5850: Rezultatele bune ale persecuțiilor ― VDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 301). L.T. în limba rusă; R4458; R4566; R5116; R5394; R5740; R5850. L.T. în limba ucraineană; R4458; R4566; R4732; R4865; R5116; R5394; R5740; R5850. L.T. în limba engleză; *R3331; R4458; R4566b; R4732; R4865; R5116; R5394; R5740; R5850.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? În ce împrejurări au avut loc? Cum le-am întâmpinat? Ce rezultate au dat ele?

RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 14 NOIEMBRIE (Cântarea 46) [Engl. *R2802].

CE ÎNSEAMNĂ TOATE ACESTEA?

Mana de azi

Spelling error report

The following text will be sent to our editors:

noiembrie 2025
L	Ma	Mi	J	V	S	D
					1	2
3	4	5	6	7	8	9
10	11	12	13	14	15	16
17	18	19	20	21	22	23
24	25	26	27	28	29	30
« oct.				dec. »