CINA DE AMINTIRE

CINA DE AMINTIRE — 3 APRILIE 1920

AVÂND în vedere inexactitatea datelor legate de Paște în calendarele evreiești, și în armonie cu procedeul nostru din anul trecut, noi i-am scris profesorului Doolittle de la Universitatea din Pennsylvania, o autoritate recunoscută în astronomie, cerându-i prietenos să ne ofere, după Timpul Mediu al Greenwich, data, ora, minuta și secunda când este cea mai apropiată lună nouă de Echinocțiul de Primăvară anul acesta. Avem plăcerea să prezentăm cititorilor noștri, care suntem siguri că îi apreciază amabilitatea, acea parte a scrisorii care conține răspunsul său la întrebarea noastră:

„Dragul meu Profesor Johnson: — În 1920 soarele traversează ecuatorul pe 20 martie la ora 21, 59 de minute, 0 secunde. Este foarte ușor să spunem care lună nouă este cea mai apropiată de această dată; deoarece se întâmplă că luna este nouă în aceeași zi. Timpul exact este pe 20 martie, la ora 10, 55 de minute, 48 de secunde. Astfel luna va fi nouă tocmai cu 11 ore, 3 minute și 12 secunde înainte de Echinocțiul de Primăvară. Îmi face o deosebită plăcere să vă trimit această mică informație.

Cu tote cele mai bune urări pentru dumneavoastră, rămân

Foarte sincer al dumneavoastră,

[semnat­] Eric Doolittle.”

Din motivele date mai jos, faptele pe care ni le oferă profesorul Doolittle dovedesc că cea mai apropiată lună nouă de Echinocțiul de Primăvară anul acesta este pe 20 martie la ora 10, 55 de minute și 48 de secunde după ora locală [în SUA, n.e.] la 180 de grade Longitudine Estică; iar conform acestui lucru 1 Nisan va începe la ora 18:00 pe 21 martie, și 14 Nisan pe 3 aprilie la ora 18:00, la 180 de grade Longitudine Estică. Având în vedere faptul că calendarul evreiesc începe anul acesta pe 19 martie la ora 18:00, și că potrivit acestuia 14 Nisan este pe 1 aprilie la ora 18:00, care este prea devreme cu două zile, și că unii din poporul Domnului ar putea să țină Comemorarea Domnului nostru la această dată, și având în vedere faptul că avem mulți cititori noi de anul trecut, am hotărât să republicăm articolul nostru de anul trecut cu privire la Data Comemorării, cu schimbările ce au trebuit să fie făcute în privința datei și a detaliilor adăugate.

Unii susțin că pentru 14 Nisan trebuie luată seara când începe ziua în care luna este plină. Aceasta desigur este o greșeală; pentru că 14 Nisan poate fi sau nu poate fi la lună plină. Acest lucru se poate vedea ușor din mai multe fapte. (1) O lună lunară nu începe până când prima perioadă completă de 24 de ore, de la 6 seara, începe după ce se face lună nouă; de ex. să luăm cazul menționat în Z 1906, pag. 20, col 1, ultimul paragraf până la sfârșitul articolului. În anul acela luna Nisan s-a făcut nouă pe 24 martie la ora 18:52, adică la 52 de minute după ce a început ziua lunară. Prin urmare în anul acela 1 Nisan a început pe 25 martie la ora 18:00; pentru că prima zi a unei luni, ca oricare altă zi, trebuie să fie o zi întreagă. Toate națiunile care au folosit calendarul lunar, inclusiv evreii, au început în acest fel prima zi a fiecărei luni lunare. Așadar, în anul acela luna a fost plină în ultimele cinci ore și opt minute din 14 Nisan. (2) Dacă luna ar fi fost plină doar cu câteva minute înainte de ora 18:00 sau chiar la acea oră, pe 24 martie 1906, 1 Nisan ar fi început în anul acela pe 24 martie la ora 18:00. De aceea 14 Nisan ar fi început cu peste 42 de ore înainte de luna plină. (3) Dacă în aceeași lună este și lună nouă și lună plină fără devieri, cum nu sunt de multe ori, atunci ar fi 14¾ zile între aceste două evenimente; pentru că luna lunară este de aproximativ 29½ zile. În așa caz luna nu ar putea fi plină înainte de 15 Nisan dacă luna este nouă în termen de 18 ore înainte de prima zi a lunii noi; căci 14 zile întregi s-ar termina cu sfârșitul lui 14 Nisan iar 14¾ zile s-ar termina la amiaza zilei de 15 — adică la 18 ore după sfârșitul lui 14 Nisan dacă 1 Nisan și luna nouă ar începe la aceeași oră. (4) Prin urmare, în legătură cu unele cazuri ca la punctul (1) luna poate fi plină pe 14 Nisan, când sunt devieri, așa cum în alte cazuri de acest fel luna poate fi plină pe 15 Nisan din cauza devierilor. (5) Astronomii au dovedit faptul că în anul 33 e.n. în luna Nisan au avut loc împrejurări ca cele menționate la punctele (1) și (4), și că la moartea Domnului nostru luna a fost plină pe 14 Nisan. Aceste considerente vor arăta cât de nesigur este să fixăm 14 Nisan ca să fie o zi cu luna plină, așa cum au încercat să facă anul trecut Editorii de la „Vestitorul” [Zorile și Vestitorul Prezenței lui Cristos, n.e.].

Anul trecut evreii au greșit când au fixat 13 aprilie, ora 18:00, pentru începutul lui 14 Nisan. Deși este adevărat că, dacă anul trecut am fi luat timpul când s-a făcut lună nouă la Filadelfia, care a fost pe 31 martie la 4:05, 1 Nisan ar fi început pe 31 martie la ora 18:00 iar 14 Nisan ar fi început pe 13 aprilie la ora 18:00; totuși dacă se socoate când este nouă la Greenwich, de unde practic toată lumea începe să socoată. La Longitudinea Estică și Vestică a fost aproape ora 9:05, și de aceea dacă 1 Nisan ar fi început pe 1 aprilie la ora 18:00, 14 Nisan ar fi început pe 14 aprilie la ora 18:00. Motivul pentru acest lucru este evident: În timp ce luna se face nouă peste tot în același moment al timpului absolut, ea se face nouă față de ceasurile din diferite locuri cu o oră mai devreme la fiecare 15 grade spre est și cu o oră mai târziu la fiecare 15 grade spre vest. De aceea oamenii care călătoresc spre est trebuie să-și dea ceasurile cu o oră înainte la fiecare 15 grade, în timp ce acei care călătoresc spre vest trebuie să-și dea ceasurile cu o oră în urmă la fiecare 15 grade.

Este foarte de dorit ca toți frații din toată lumea să celebreze Comemorarea la aceeași dată solară și pe 14 Nisan. Având în vedere diferențele locale pentru timpul lunii noi menționate mai sus, cum se poate face aceasta? Poporul Adevărului care se află în partea cea mai de est, cel mai rațional mod de a rezolva dificultatea este să înceapă de unde toată lumea începe să dateze ziua — adică la 180 de grade est de Greenwich, și să socoată începutul zilei la ora 18:00 nu la miezul nopții. Când eram copii cu toții am învățat în geografiile noastre că atunci când marinarii care călătoresc spre est trec 180 de grade Longitudine, ei mută calendarul în urmă cu o zi, pe când cei care călătoresc spre vest trec 180 de grade Longitudine, își mută calendarul cu o zi înainte. Cei din poporul Adevărului din partea cea mai de est, la vest de 180 de grade Longitudine Estică, trăiesc în Noua Zeelandă. Acest fapt face să fie ușor ca toți cei din poporul Adevărului din toată lumea, începând cu Noua Zeelandă, să comemoreze în aceeași zi solară și în ziua lunară corespunzătoare, începând să socoată luna lunară la 6 seara, după cum cere cazul, la sau după ce se face lună nouă la 180 de grade Longitudine Estică. Și acest lucru de asemenea este ușor de aflat. Trebuie doar să întrebăm un Astronom competent la ce dată, oră, minută și secundă este cea mai apropiată lună nouă de echinocțiul de primăvară în conformitate cu Timpul Mediu al Greenwich, care începe să numere orele exact la amiaza medie la Greenwich, iar apoi doar să numere douăsprezece ore înainte; aceasta ne va da exact timpul local când luna respectivă va fi nouă la 180 de grade Longitudine Estică. Potrivit scrisorii profesorului Doolittle anul acesta luna va fi nouă pe 20 martie la ora 22:56. Aceasta ar face ca prima zi lunară întreagă după ce se face lună nouă, anul acesta, să fie pe 21 martie la ora 18:00; prin urmare 14 Nisan ar începe pe 3 aprilie la ora 18:00.

Totuși, dacă în diferite locuri am lua ora locală când se face lună nouă, nu toți vom putea întotdeauna să ținem Comemorarea în aceeași zi solară și în ziua lunară corespunzătoare. Calendarele noastre solare ne vor permite să comemorăm în aceeași zi solară; însă deseori ne-ar împiedica să comemorăm în aceeași zi lunară — adică 14 Nisan; de ex. anul trecut, dacă noi în America am fi luat ora locală când se face lună nouă, chiar în partea cea mai de est a Americii iar frații britanici ar fi luat ora locală când se face lună nouă chiar în partea cea mai de vest a Britaniei, noi aici am fi sărbătorit în seara de 13 aprilie iar frații britanici în seara de 14 aprilie. De aceea este necesar să avem un loc fixat de unde să începem să socotim. Singurul mod în care acest lucru poate fi făcut cu fiecare ocazie pentru frații de pretutindeni este de a avea atât data solară cât și cea lunară în aceeași zi, și astfel tot poporul Domnului să aibă posibilitatea să țină aceeași zi solară și aceeași zi lunară corespunzătoare. Pentru aceasta ar trebui să începem ziua, așa cum face toată lumea, la 180 de grade Longitudine Estică, iar apoi să socotim începutul primei zile din Nisan la 6 seara din prima zi lunară întreagă a lunii noi, cea mai apropiată de Echinocțiul de Primăvară la 180 de grade Longitudine Estică — adică în seara de 21 martie anul acesta.

Evreii nu sunt de încredere când ne dau timpul lunar exact, după cum dovedește calendarul lor de câțiva ani. Este pur și simplu un mit talmudic, contrar Bibliei, că în timpurile biblice luna lunară începea la prima perioadă completă de 24 de ore care începea la 6 seara după ce observatorii vedeau pentru prima dată și raportau luna nouă oficialilor. În timpurile Vechiului Testament ei în mod evident fixau începutul lunii noi dinainte prin calcule astronomice, întocmai precum David a știut dinainte data lunii noi — 1 Samuel 20:5, 18, 24.

Dificultatea aflării datei Paștelui din calendarele locale și armonizarea ei cu diferite alte chestiuni conexe l-a determinat pe scumpul nostru Pastor să recomande întreruperea ținerii datei de 14 Nisan și în schimb luarea datei Bisericii Nominale, seara din Vinerea Mare, Z 1905, pag. 127, col. 1, par. 3-5. Dar frații foarte general i-au scris povățuindu-l împotriva acestei schimbări. Acest lucru l-a determinat să-și retragă îndrumarea, dar să scrie în Z 1906 articolul de la pagina 20 din care anul trecut „Vestitorul” a citat ca dovadă că data aniversării Comemorării nu era prea importantă. Când Pastorul nostru a scris acel articol s-a produs o oarecare dizarmonie cu spusele sale marcante de mai înainte și de mai pe urmă cu privire la faptul că este potrivit să se țină 14 Nisan și nu altă dată. Spre deosebire de „Vestitorul”, noi acceptăm acea părere a sa pe care a exprimat-o atât cu ani înainte cât și cu ani după ce a scris ceea ce a citat „Vestitorul”. Acest lucru fiind o chestiune de consacrare, desigur că nu l-a tratat ca pe o lege de justiție și nu a insistat dogmatic asupra datei. El însă niciodată de dragul comodității nu a luat seara de duminică pentru Comemorare când 14 Nisan a fost luni sau altă zi a fost cea potrivită, așa cum „Vestitorul” a recomandat anul trecut. Vol. VI, pag. 481, par. 1, conține gândul său precum l-a învățat, nu dogmatic ci sugestiv, timp de ani înainte și după articolul din 15 ianuarie 1906, pe care l-a citat „Vestitorul”. În Z 1905, pag. 87, par. 1, el spune: „Cu o atenție egală cu cea arătată de Domnul nostru și Apostolii Săi, să ținem sărbătoarea, Comemorarea morții Sale, așa cum a îndrumat El — nu oricând, dimineața, la amiază sau noaptea, ci numai ca o Cină — nu în orice zi — ci numai la aniversarea ei — dacă am face aceasta, mai degrabă decât am comemora altceva la altă dată”. În Z 1911, pag. 40, col. 2, sfârșitul par. 4, după ce dă motive pro și contra, el rezumă după cum urmează: „Prin urmare noi sfătuim să fie urmată data exactă conform calendarului evreiesc [lunar]”. Faptul că el aici nu a avut în vedere că ar trebui să-i urmăm pe evrei în erorile lor de calendar este evident din aceea că el de câteva ori a anunțat o dată diferită de data greșită a evreilor. La începutul anului 1913 el a anunțat o dată greșită, adică o dată cu o lună înainte de timpul corect; de aceea în Z 1913, pag. 66, col. 2, par. 1 [VDM, Vol. 20, Nr. 2, n.e.], el a corectat data, ceea ce arată că el a fost și a devenit mai minuțios la acest punct, sfătuind chiar, deși desigur nu dictatorial, o a doua comemorare, dacă s-a ținut la data greșită. În esență el s-a exprimat în Z 1915, pag. 70, col. 2, par. 1, 2 [VDM, Vol. 10, Nr. 1, pag. 665, n.e.]: „Dar Domnul nostru a accentuat importanța omorârii mielului de Paște când El s-a anunțat ca antitipul său, și când ne-a invitat să celebrăm moartea Sa la aniversarea ei. […] Ar fi o mare binecuvântare … să ne unim din toată inima la celebrarea ei — la aniversarea ei mai degrabă decât la alt timp diferit”. Ideea „Robului acela” asupra acestui subiect a suferit trei schimbări, cum a fost și în cazul Noului Legământ, prima cea corectă, a doua pentru scurt timp una greșită, și a treia și ultima cea corectă. Prin urmare anul trecut „Vestitorul” nu i-a reprezentat corect ideea; pentru că a citat ideea sa temporar greșită pentru a-și dovedi pretenția, în timp ce el [Pastorul nostru, n.e.] înainte și după aceea a respins acea idee.

Având în vedere faptele de mai sus îi sfătuim pe frați să celebreze Comemorarea după 6 seara pe 3 aprilie. Timpul și locul unde va celebra Ecclesia din Filadelfia va fi anunțat în următorul nostru număr.

PT, №15, 1920, 23-25

Dacă ați găsit o greșeală, vă rugăm să inserați fragmentul și să apăsați Ctrl+Enter.