16 IANUARIE

Continuând stăruitor în rugăciune — Romani 12:12.

Ce privilegiu binecuvântat avem, iubiți discipoli ai Domnului, de a fi stăruitori în rugăciune, de a ne ruga tot timpul, de a ne înălța inima și mintea către Dumnezeu oricând și în orice loc și astfel să simțim că zi de zi, oră de oră Tatăl și Domnul nostru Isus sunt cu noi. Și apoi, când sub ochii și supravegherea Sa au luat sfârșit îndatoririle și activitățile zilei, sau oricând altădată când sufletul simte nevoie, cât de prețios este privilegiul de a intra în cămăruța noastră și acolo, singuri cu Dumnezeu, să ne despovărăm inima — Z ’95, 215 (R1864).

*       *       *

Omul are comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune. Spre deosebire de ființele umane, Dumnezeu nu obosește niciodată de credincioșii care vin la El. Prin urmare aceștia întotdeauna au acces la El în rugăciune în numele lui Isus. Cu câtă recunoștință deci trebuie întotdeauna să apreciem și să ne folosim de acest privilegiu! El ne va ridica și va câștiga pentru noi binecuvântări pe care altfel nu le-am putea căpăta. Aceste binecuvântări vor fi de două feluri: cele care provin din exercitarea spiritului de rugăciune (adică efectul reflex al rugăciunii) și darurile primite ca răspuns — PT 1930, 14.

Pasaje paralele: Luca 18:1-8; 1 Tesaloniceni 5:17; Coloseni 4:2; Efeseni 6:18, 19; Faptele 12:5; 2:42; Psalmii 27:8; 145:18; Proverbe 15:8; Isaia 55:6; Matei 6:5-15; 7:7, 8; 1 Timotei 2:8; Iacov 5:16; Iuda 20.

Cântări: 274 [406], 35, 69, 115 [411], 219 [150], 239 [-], 323 [-].

Poeziile Zorilor, 30: La Isus întotdeauna.

Lectură din Turn: Z ʼ15, 182 (R5707: Rugăciunea — folosirea ei potrivită și nepotrivităVDM, Vol. 8, Nr. 3, pag. 540).

Lectură suplimentară: Z ʼ1, 138 (R4603: Privilegiul și puterea rugăciunii ― VDM, Vol. 29, Nr. 6, pag. ); Z ʼ11, 10 (R4740: Dumnezeul care răspunde la rugăciune ― VDM, Vol. 28, Nr. 1, pag. 2271); Z ʼ13, 277 (R5310: Rugăciunea, suflarea vitală a noii creaturiVDM, Vol. 17, Nr. 3, pag. 1218); Z ʼ15, 179 (R5705: Biruința noastră asupra canaaniților antitipiciVDM, Vol. 15, Nr. 6, pag. 544); Z ʼ14, 8 (R5378: Cine se poate ruga și pentru ce?VDM, Vol. 15, Nr. 6, pag. 1099); Z ʼ15, 154 (R5692: Rugăciuni care sunt ascultateVDM, Vol. 8, Nr. 5, pag. 567).

L.T. în limba rusă;

L.T. în limba ucraineană;

L.T. în limba engleză; R1864; R4603; R4740; R5310; R5378; R5692; R5705;

Întrebări: Am stăruit eu în rugăciune săptămâna aceasta? Din ce motiv? În ce mod? În ce direcție?

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 16 IANUARIE [R4379] (Cântarea 262

RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII