30 IANUARIE

Isus le-a spus o parabolă, că ar trebui să se roage totdeauna și să nu se descurajeze Luca 18:1.

Atunci când venim la Dumnezeu nu trebuie să ne fie teamă că El este prea ocupat cu alte lucruri mai importante sau că este plictisit de faptul că venim la El în mod repetat cu lucruri neînsemnate. Pentru a ne încredința că lucrurile nu stau deloc așa, Domnul a spus parabola cu văduva insistentă, care a fost ascultată și a cărei cerere a fost satisfăcută datorită stăruințelor ei supărătoare. Făcând și noi astfel, dovedim atât seriozitatea dorințelor noastre cât și credința că rugăciunile noastre vor primi răspuns, dacă nu ne vom pierde curajul din lipsa credinței sau a zelului atunci când răspunsul întârzie, așa cum adesea este necesar, pentru că timpul este un element important în toată lucrarea lui Dumnezeu — Z ’95, 214 (R1864).

*       *       *

Cât de binecuvântată este asigurarea că privilegiul rugăciunii este oricând accesibil pentru copilul lui Dumnezeu! Cât de glorioasă este asigurarea că Iubirea atotputernică șade pe tron, arătându-ne favoare! Aceasta trebuie să ne încurajeze în orice nedumerire, deoarece Iubirea atotputernică nu poate fi înfrântă. Prin urmare, înjugați cu Dumnezeu, nu putem da greș niciodată. Puterea noastră va fi egală fiecărei cerințe, iar victoriile noastre vor veni repede una după alta, până când va fi obținută o cucerire completă în Cristos Isus și prin El — PT 1930, 14.

Pasaje paralele: Luca 2:37; 11:5-13; 21:36; Matei 15:27, 28; 21:22; Ioan 15:7; 16:23; Romani 12:12; Isaia 62:6, 7; Psalmii 118:5; 2 Corinteni 12:8, 9; 1 Tesaloniceni 5:17; Evrei 4:16; 1 Ioan 5:14; 3:22; Iacov 1:5, 6; Ieremia 29:13.

Cântări: 239 [-], 1, 26, 50, 56, 57, 136 [-].

Poeziile Zorilor, 57: Încrede-te în Domnul.                     

Lectură din Turn: Z ʼ13, 277 (R5310: Rugăciunea, suflarea vitală a noii creaturi VDM, Vol. 17, Nr. 3, pag. 1218).

Lectură suplimentară: Z ʼ10, 138 (R4603: Privilegiul și puterea rugăciunii ― VDM, Vol. 29, Nr. 6, pag. ); Z ʼ11, 10 (R4740: Dumnezeul care răspunde la rugăciune ― VDM, Vol. 28, Nr. 1, pag. 2271); Z ʼ15, 154 (R5692: Rugăciuni care sunt ascultateVDM, Vol. 8, Nr. 5, pag. 567); Z ʼ16, 19 (R5832: „Doamne, învață-ne să ne rugăm”VDM, Vol. 5, Nr. 3, pag. 323).

L.T. în limba rusă; R4603; R5692; R5832.

L.T. în limba ucraineană; R4603; R4740; R5692; R5832.

L.T. în limba engleză; R1864; R4603; R4740; R5692; R5832.

Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? Cum le-am întâmpinat? Ce m-a ajutat sau m-a împiedicat în ele? Ce rezultate au avut ele?

CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 30 IANUARIE [R2456] (Cântarea 371)

RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII