Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului cel viu — 1 Timotei 3:15; a se vedea Diaglott.
Biserica Domnului, singura la care se poate aplica potrivit numele de eclesie … sau biserică, este atât de modestă, atât de puțin demonstrativă și, comparativ, atât de săracă în ce privește bogățiile acestei lumi, încât din punctul de vedere al lumii nu este cunoscută și nici nu se poate cunoaște. Ea nu este nici făcută de om, nici guvernată de om și membrii ei nu sunt înscriși pe pământ ci în ceruri (Evrei 12:23). Capul și episcopul ei este Domnul; legea ei este Cuvântul Lui. Ea are un singur Domn, o singură credință și un singur botez. Ea este clădită pe mărturiile sfinților apostoli și profeți — Isus Cristos Însuși îi este piatra unghiulară a temeliei — Z ’99, 37 (R2427).
* * *
În limba greacă, cuvântul „biserică” arată caracterul electiv al poporului lui Dumnezeu. Ei sunt cu adevărat cei „chemați”; pentru că Domnul îi scoate pe aceștia din împărăția întunericului și de sub stăpânirea lui Satan și îi aduce în Împărăția Fiului scump al lui Dumnezeu sub stăpânirea lui Cristos. Stâlpul care o susține și temelia pe care Ea este zidită este Isus Cristos, Domnul Ei; și întemeiată pe această Stâncă Ea va rămâne pentru toată eternitatea — PT 1926, 95.
Pasaje paralele: Isaia 62:12; Matei 15:13; 16:18; Evrei 12:23; Efeseni 1:22, 23; 2:20-22; 5:23-32; Ioan 15:1-8; Romani 12:4, 5; 1 Corinteni 3:9; 12:12-28; 2 Corinteni 6:16; Evrei 3:6; Apocalipsa 21:2, 9, 10.
Cântări: 281 [172], 6, 23, 170 [-], 322 [-], 58, 72.
Poeziile Zorilor, 13: Biserica Adevărată.
Lectură din Turn: Z ʼ03, 37 (R3142: Adevăratul staul nu este un țarc).
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 243 (R4653a: Membri ai casei lui Cristos ― VDM, Vol. 29, Nr. 2, pag. ); Z ʼ11, 59 (R4767b: O națiune sfântă, ilustrată ― VDM, Vol. 27, Nr. 5, pag. 2223); Z ʼ11, 457 (R4939: Pregătire pentru Împărăție ― VDM, Vol. 24, Nr. 6, pag. 1903); Z ʼ14, 295 (R5547: Prezența permanentă a lui Iehova cu poporul Său ― VDM, Vol. 12, Nr. 1, pag. 811).
L.T. în limba rusă; R2296; R4331; R4653; R5547.
L.T. în limba ucraineană; R1849; R2296; R4331; R4653; R4767_1; R4939; R5547.
L.T. în limba engleză; R1849; R2296; *R2427; R3243; R4331; R4653b; R4767; R4939; R5547.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta în ce privește Biserica? Ce efect au avut ele asupra mea? Care au fost rezultatele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 08 IULIE (Cântarea 170) [Engl. *R1045b].
Mana de azi
15 noiembrieAUDIO
Cel ce spune că rămâne în el, este dator să umble așa cum el a umblat — 1 Ioan 2:6.
El trebuie să umble așa cum a umblat Domnul, în comportarea sa generală și în raporturile sale cu tot ce este bine și, în mod corespunzător, să evite tot ce este rău. El trebuie să umble în urmele lui Isus, cât se poate de aproape. Totuși, aceasta nu înseamnă că în trup imperfect trebuie sau poate ajunge la toată perfecțiunea Domnului său, care a fost perfect și în trup. Înseamnă numai atât cât spune, și anume că trebuie să umblăm așa cum a umblat El — pe aceeași cale, în aceeași direcție, spre aceeași țintă și același standard, pe care El le-a recunoscut și le-a stabilit — Z ’03, 345 (R3235).
* * *
A rămâne în Cristos înseamnă nu numai a ne consacra și a ne umple cu Spirit, ci și a continua în atitudinea consacrată, a fi morți față de sine și față de lume și a fi vii față de Dumnezeu. Isus și-a împlinit angajamentele de consacrare: El a rămas mort față de sine și față de lume și viu față de Dumnezeu. Prin urmare, El a studiat Cuvântul, a vegheat și s-a rugat în armonie cu Cuvântul, a răspândit și a practicat Cuvântul și a suferit în sfințenie pentru credincioșia față de Cuvânt. Oricine rămâne în Cristos nu numai că trebuie să se comporte astfel, dar cu siguranță în spirit o va face perfect și în trup atât de perfect cât va permite vasul său pământesc căzut. A umbla așa ca Cristos este cu adevărat o umblare binecuvântată. Cine umblă astfel posedă toate lucrurile — PT 1934, 159.
Pasaje paralele: Ioan 15:1-9; 13:15, 34; Filipeni 2:5-8; 1 Petru 2:21-24; Matei 11:29; 20:28; Marcu 10:43-45; Luca 22:26, 27; Romani 8:29; 15:2, 3, 5, 7; Efeseni 5:2; 1 Corinteni 3:13; Evrei 12:2-4; 1 Ioan 3:16; 4:17; 2 Ioan 9; Apocalipsa 3:21; 14:4.
Cântări: 196 [142], 28, 325 [-], 326 [-], 323 [-], 167 [-], 198 [-].
Poeziile Zorilor, 28: Cristos, Învățătorul nostru.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 126 [AUDIO] (R5446: Asemănarea cu Cristos ― dovada stării de fiu ― VDM, Vol. 14, Nr. 3, pag. 983).
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 252 (R4660b: Să ne ținem în dragostea lui Dumnezeu ― VDM, Vol. 29, Nr. 2, pag. ); Z ʼ11, 183 (R4838: „Străduiește-te să te prezinți aprobat” ― VDM, Vol. 26, Nr. 4, pag. 2090); Z ʼ14, 247 (R5519: Importanța examinării de sine zilnice ― VDM, Vol. 12, Nr. 5, pag. 859); Z ʼ15, 228 (R5736: Este inima mea „pământ bun”? ― VDM, Vol. 7, Nr. 5, pag. 493); Z ʼ15, 280 (R5768: Porunca apostolică n-a fost niciodată atât de semnificativă ― VDM, Vol. 6, Nr. 6, pag. 433).
L.T. în limba rusă; R4660; R5519; R5736; R5768.
L.T. în limba ucraineană; R4660; R4838; R5519; R5736; R5768.
L.T. în limba engleză; *R3235b; R4660; R4838; R5519; R5736; R5768.
Întrebări: L-am imitat eu pe Isus săptămâna aceasta? În ce împrejurări? Ce ajutoare sau ce piedici am avut? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 15 NOIEMBRIE (Cântarea 114) [Engl. *R4348].