Vei fi numită cu un nume nou … de asemenea vei fi o coroană de glorie în mâna lui Iehova și o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău — Isaia 62:2, 3.
Să nu uităm niciodată că suntem „un popor deosebit”, separat de corporația mare a creștinilor nominali, ca și de lume, având speranțe, scopuri și ambiții mai înalte și favorizați cu o înțelegere mai clară a lucrurilor adânci ale lui Dumnezeu, chemați fiind din întunericul de mai înainte la lumina Sa minunată. Și dacă suntem astfel separați de lume și de creștinii care se împărtășesc în mare măsură de spiritul lumii, să nu ne mirăm dacă îi aflăm că nu sunt în armonie cu noi, că nu ne iau în seamă sau chiar sunt împotriva noastră — Z ’03, 164 (R3199).
* * *
Cuvântul nume este folosit în Scripturi cu sens de apelativ, natură, caracter, onoare, funcție și lucrare. Clasei Cristos i s-a promis un nume nou, în mod special în sensul unei naturi și funcții noi, și astfel să devină o coroană glorioasă formată din multe bijuterii strălucitoare în mâinile Domnului, reflectând splendorile adevărului, caracterului și lucrării lui Dumnezeu, pentru binecuvântarea întregii familii umane — PT 1935, 62.
Pasaje paralele: Psalmii 122:6; 102:13-16; Isaia 60:1-3; Apocalipsa 2:17; 21:2, 9, 10, 17, 23, 24; Ezechiel 48:35; Ieremia 11:16; 33:16; Evrei 12:22; Galateni 4:26; Proverbe 12:4; Psalmii 132:18; Cântarea Cântărilor 3:11; Apocalipsa 19:12; 1 Tesaloniceni 2:19.
Cântări: 310 [286A], 8, 72, 152 [372], 201 [-], 204 [-], 314 [-].
Poeziile Zorilor, 203: Speranța noastră binecuvântată.
Lectură din Turn: Z ʼ11, 413 (R4913: „Diadema împărătească” ― VDM, Vol. 25, Nr. 2, pag. 1946).
Lectură suplimentară: Z ʼ14, 44 (R5396: „Unde este comoara voastră” ― VDM, Vol. 15, Nr. 4, pag. 1069); Z ʼ14, 262 (R5527: Popor încercat și probat ― VDM, Vol. 12, Nr. 4, pag. 845); Z ʼ14, 295 (R5547: Prezența permanentă a lui Iehova cu poporul Său ― VDM, Vol. 12, Nr. 1, pag. 811).
L.T. în limba rusă; R5396; R5527_1; R5547.
L.T. în limba ucraineană; R5396; R5527_1; R5547.
L.T. în limba engleză; *R3199; R5396; R5527b; R5547.
Întrebări: Cum am fost eu influențat săptămâna aceasta de speranța pe care o avem noi? În ce fel de experiențe? Ce m-a ajutat sau ce m-a împiedicat să am speranța aceea? Care au fost rezultatele speranței?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 16 MAI (Cântarea 285) *Z ʼ16, 312 (R5973: „Primiți bine acest cuvânt de îndemn” ― VDM, Vol. 1, Nr. 4, pag. 47).
Mana de azi
16 noiembrieAUDIO
Ea a făcut ce a putut — Marcu 14:8.
Noi nu avem privilegiul să ajungem în contact personal cu scumpul nostru Răscumpărător, dar avem privilegiul să ungem pe „frații” Domnului cu parfumul dulce al iubirii, al simpatiei, al bucuriei și al păcii, și cu cât acesta ne va costa mai mult în privința negărilor noastre de sine, cu atât va fi mai prețios în ochii Fratelui nostru mai mare, care a declarat că în măsura a ceea ce facem sau nu facem fraților Săi, Lui îi facem sau nu-i facem. ... Vasele noastre de alabastru sunt inimile noastre, care trebuie să fie pline de parfumurile cele mai scumpe și mai dulci ale dorințelor bune, ale amabilității și iubirii față de toți, dar mai ales față de … Domnul nostru Isus, și față de toți discipolii Săi … asupra cărora avem acum privilegiul să turnăm dulcile miresme ale iubirii și devotamentului în numele Domnului, căci noi suntem ai Lui — Z ’99, 78; ’00, 378 (R 2447; 2743).
* * *
Nu pentru că n-ar fi cunoscut slăbiciunile omenești ale Mariei a apreciat Isus fapta bună pe care ea a făcut-o pentru El; dar în pofida acelei cunoștințe El a avut noblețea de caracter care putea vedea atât abilitatea cât și intenția ei, iar aceasta L-a făcut să o aprecieze atât de mult pe Maria, știind că ea a păstrat tot ce avea mai bun pentru El și că a făcut tot ce a putut. De aceea El a lăudat-o cu dragă inimă, spre amintirea ei. Și fără îndoială, El a intenționat ca această laudă să fie o lecție și o încurajare pentru noi, ca noi să putem învăța să apreciem faptele bune, faptele iubitoare ale altora și să fim încurajați să facem binele. Dacă ne spargem vasele noatre de alabastru asupra consacraților Săi cu cele mai bune intenții și abilități, El va aprecia fapta noastră și o va menționa ca pe o amintire a faptului că noi am făcut ceea ce am putut. Dumnezeu nu ne cere mai mult decât atât; iar noi nu trebuie să oferim mai puțin — PT 1933, 162.
Pasaje paralele: Ezechiel 9:11; Matei 25:14-17; Luca 21:1-4; Romani 12:3-8; Efeseni 4:7; 6:8; 1 Timotei 6:20; 1 Corinteni 3:8, 12-15; 16:2; 2 Corinteni 8:11-24; Apocalipsa 2:23.
Cântări: 200 [-], 8, 14, 177 [131], 224 [153], 259 [168], 114 [-].
Poeziile Zorilor, 220: Ea a făcut ce a putut.
Lectură din Turn: Z ʼ05, 103 (R3534: Cina din Betania ― VDM, Vol. , Nr. , pag. ).
Lectură suplimentară: Z ʼ11, 180 [AUDIO] (R4835: Răsplata sacrificiului ― VDM, Vol. 26, Nr. 4, pag. 2094); Z ʼ11, 424 (R4919: Să nu faci nimic prin care fratele tău să se poticnească ― VDM, Vol. 25, Nr. 2, pag. 1934); Z ʼ12, 113 (R5003: Palatul fericirii ― VDM, Vol. 23, Nr. 6, pag. 1797); Z ʼ13, 168 (R5250: Serviciul fraților un zel potrivit ― VDM, Vol. 18, Nr. 6, pag. 1325); Z ʼ13, 339 (R5346: „Pentru că iubim pe frați” ― VDM, Vol. 16, Nr. 4, pag. 1152).
L.T. în limba rusă; R5250_1; R5346.
L.T. în limba ucraineană; *R2447; R4835; R4919; R5003; R5250_1; R5346.
L.T. în limba engleză; *R2447; *R2743; R4835; R4919; R5003; R5250; R5346b.
Întrebări: Ce am făcut eu săptămâna aceasta pentru Domnul? În ce mod? Din ce motiv? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 16 NOIEMBRIE (Cântarea 79) [Engl. *R4234].