VIZIUNEA PROFETULUI ISAIA

VIZIUNEA PROFETULUI ISAIA

Isaia 6:1-3

Isaia capitolele 1-5 conține denunțuri împotriva lui Israel și Iuda, amestecate cu îndemnuri spre reformare, la care Dumnezeu îi cheamă spunând: „Boul își cunoaște stăpânul și măgarul ieslea stăpânului, dar Israel nu mă cunoaște, poporul meu nu ia aminte. (…) Spălați-vă, curățiți-vă; puneți deoparte facerile voastre de rău din fața ochilor mei; încetați să faceți răul; învățați să faceți binele. (…) Veniți acum să ne judecăm, spune Iehova, de sunt păcatele voastre ca stacojiul vor fi albe ca zăpada; de sunt roșii precum carminul vor fi ca lâna. Dacă veți fi voitori și ascultători veți mânca bunătatea pământului, dar dacă veți refuza și vă veți răzvrăti veți fi mâncați de sabie” (1:3, 16-20).

Dar aceste oferte de milă din partea lui Dumnezeu au ajuns la urechi nepăsătoare, și în consecință Dumnezeu a trimis un mesaj diferit, la care Isaia 6 se referă în mod special. Și din moment ce mesajul nou ar fi unul dificil de proclamat, lui Isaia i s-a dat o viziune pentru a-l încuraja și a-l face să ducă voluntar acel mesaj. Viziunea a reprezentat maiestatea lui Dumnezeu, măreția și gloria Sa; iar sfințenia Sa este adusă în atenție în mod deosebit prin aclamarea serafimilor: „Sfânt, sfânt, sfânt este Iehova al oștirilor, întregul pământ este plin de gloria Sa” (v. 3). În această viziune Iehova se prezintă atenției lui Isaia ca un Rege mai presus de toți regii, ca și cum i-ar sugera Profetului și tuturor celor cărora le va fi relatată viziunea gândul maiestății divine, care în cele din urmă va fi revelată întregii lumi, în lumina cărei glorii maiestatea și măreția împăraților pământești se va vedea că este cea mai mare zgură. Viziunea este o profeție despre viitor, când „gloria lui Iehova va fi revelată și toată făptura o va vedea împreună” în stabilirea Împărăției lui Dumnezeu pe parcursul Mileniului (Isaia 40:5).

Numai din acest punct de vedere profetic cuvintele serafimilor ar fi adevărate, căci tot pământul încă nu a fost umplut de gloria lui Dumnezeu. Dimpotrivă, pământul este plin de păcat și violență, și orice lucru rău prosperă sub stăpânirea lui Satan, marele adversar al lui Dumnezeu și al dreptății, „prințul acestei lumi”. Dar Dumnezeu a vrut ca Isaia să știe, și mai ales Israelul spiritual din acest Veac Evanghelic pentru care profetul a scris în mod deosebit (1 Petru 1:12), că răul nu va predomina întotdeauna, ci așa cum este exprimat în rugăciunea model a scumpului nostru Răscumpărător, Împărăția lui Dumnezeu va veni în cele din urmă și voia Lui se va face pe pământ așa cum se face în cer. Apoi, răul și răufăcătorii fiind nimiciți și „cunoașterea de Iehova” umplând pământul (Isaia 11:9), această profeție va fi împlinită și tot pământul va fi plin de gloria lui Dumnezeu (Numeri 14:21; Habacuc 2:14). Între timp însă poporul Său trebuie să Îl aștepte cu răbdare – să aștepte timpul Său ca să aducă dreptatea veșnică. Și între timp slujitorii Săi trebuie să Îl slujească și să sufere împotrivire din partea lumii, ca și cum Îl văd pe Cel ce este nevăzut și recunosc „gloria lui Iehova”, care până acum este discernută doar în viziune și în făgăduință.

Repetarea cuvântului „sfânt” are efect intensificator, însemnând sfânt la superlativ, prea sfânt. Astfel în viziune Dumnezeu a întipărit în mintea slujitorului Său Isaia propria Sa sfințenie precum și harul Său în mod indirect. Toate circumstanțele în care s-a produs viziunea au fost de așa natură încât să susțină aceste idei, chiar stâlpii ușii s-au zguduit, și toată ființa Profetului s-a cutremurat de lucrurile văzute și mesajul auzit. În mod firesc și cuvenit primul său gând a fost acela al propriei sale nesfințenii, imperfecțiuni, ca membru al rasei căzute; el s-a simțit nevrednic chiar să vadă o viziune atât de mare sau să se afle în prezența divină în viziune, și imediat a început să își deplângă propria neputință și nevrednicie zicând, Vai, sunt un om ale cărui buze nu sunt destul de curate pentru a mă alătura cu voi serafim[ilor] în a-l lăuda pe Marele Rege, așa cum mi-aș dori să o fac.

Ceilalți din poporul lui Dumnezeu au experiențe asemănătoare

Așa cum se întâmplă întotdeauna: aceia care sunt aduși cel mai aproape de prezența divină și care văd gloriile și măreția divină cel mai deslușit cu ochii înțelegerii lor, și care își dau seama în modul cel mai deplin de sfințenia și perfecțiunea Dumnezeului nostru – aceștia își simt, mai mult decât alții, propriile lor cusururi, neajunsuri și nevrednicie, chiar dacă ei sunt de fapt cu mult superiori față de alții din familia umană, altfel nu li s-ar fi acordat niciodată asemenea pătrunderi în planul și caracterul divin, precum și în gloria viitoare. Umilința nu este numai un har adecvat pentru toți cei care sunt pătați prin cădere, ci este adecvat și pentru îngeri, căci nu este acesta unul dintre roadele Spiritului sfânt așa cum a arătat apostolul? Oricine are o umilință profundă a inimii, o apreciere vie a propriilor sale defecte și a perfecțiunii divine, se află într-o stare a inimii în care este pregătit pentru a primi binecuvântarea divină și pentru a fi folosit în slujba divină, pe când cei care se află într-o stare de inimă fariseică, care pretind a fi perfecți în gând, cuvânt și faptă, sunt într-o stare care este deplorabilă, și sunt cu totul nepotriviți pentru a fi folosiți de Domnul ca mesageri ai harului divin.

Când Isaia a strigat în viziune, deplângându-și imperfecțiunea și faptul că buzele sale erau cu totul inadecvate și nepotrivite pentru a vorbi despre gloria divină, unul dintre serafimi a adus un cărbune aprins de pe altar, și cu el a atins buzele Profetului. Astfel, în limbajul simbolic al viziunii, Dumnezeu i-a spus lui Isaia: De vreme ce ți-ai dat seama de cusururile tale și de bunătatea divină, vei primi puteri de cuvântare, elocvență și cuvinte care nu sunt ale tale, dar care îți depășesc capacitatea naturală și sunt inspirate de Domnul – buzele tale vor fi inspirate cu mesajul marii salvări, mesajul iubirii, focului, zelului, care va provoca și mistui sacrificiul, și cu rezultatele mărețe care vor curge din el; cel puțin în buzele tale poți fi curățit de orice păcat, chiar înainte de marele sacrificiu despre care vei vorbi în calitate de profet și purtător de cuvânt al Meu.

„Iată-mă, trimite-mă”

Viziunea și-a avut efectul dorit asupra lui Isaia, întemeindu-i mai tare credința, arătându-i măreția și puterea divină, cele mai înalte lucruri sfinte. Astfel inima lui Isaia a fost însuflețită de dorința de a se angaja în continuare în slujba divină, indiferent de mesajul pe care Dumnezeu l-ar trimite. Prin urmare, atunci când a auzit mai departe în viziune că Domnul are nevoie de un slujitor credincios, el a răspuns imediat oferindu-se pe sine, și a fost acceptat dândui-se mesajul. Așa se întâmplă și cu aceia pe care Domnul îi va folosi în mod deosebit în slujba Sa pe parcursul acestui Veac Evanghelic. Nimeni nu este forțat în slujba divină: toți soldații crucii trebuie să fie voluntari – nimeni nu va fi recrutat. Domnul nici măcar nu ne impune să devenim slujitorii Săi, însă, după cum s-a ilustrat aici cu Isaia, El le arată celor credincioși Lui caracterul și planul Său, și îi lasă să știe că El caută asemenea închinători și slujitori care I se închină și Îl servesc în spirit și adevăr, și această cunoștință este „chemarea” Sa.

Acest lucru este cu totul suficient pentru toți cei care au gustat în mod apreciativ harul lui Dumnezeu: pentru ca aceștia să știe că este o ocazie de a-l sluji pe Regele regilor și că aceasta este slujba lor voluntară, să se roage ca Dumnezeu să le dea un privilegiu de a-și întrebuința toate talentele lor, și astfel să-i facă potriviți pentru a fi în slujba Sa. Numai aceștia sunt purtătorii de cuvânt adevărați ai Domnului. Profeții mincinoși și învățătorii erorii sunt aceia care se prefac că slujesc cauza Domnului pentru plată sau pentru lauda oamenilor, pentru măgulire sau mărire de sine. Mesajul pentru care Isaia a fost astfel făcut canalul sau purtătorul de cuvânt al Domnului, așa cum deja s-a lăsat să se înțeleagă, a fost unul neplăcut. Acesta a fost un mesaj în sens că sfatul divin deja prevăzuse că toate avertismentele, amenințările și pedepsele care au venit asupra lui Israel și Iuda și care încă vor veni asupra lor, au eșuat și nu le va atinge inimile ca să-i întoarcă la pocăință; și că, în consecință, țara va fi pustiită și poporul va fi dus în captivitate.

Ar fi dificil ca un astfel de mesaj să fie transmis oricărui popor, chiar dacă a fost mesajul pe care Dumnezeu l-a transmis, și pentru care în mod special l-a pregătit pe slujitorul Său. Nu suntem surprinși să aflăm că mesajul a fost luat în nume de rău, și chiar dacă Isaia a trăit până la vârsta bună de șaptezeci de ani, pare să existe un motiv rezonabil pentru adevărul pretenției făcute de tradiție precum că posibil să fi avut o moarte de martir fiind tăiat în bucăți cu ferestrăul. Chiar și raza de speranță pe care o conținea mesajul său, în sens că o rămășiță a poporului va fi cruțată și întoarsă în țara ei, și că speranța națională va fi astfel reînviată, fără îndoială că oamenii mândri și îndărătnici pentru care s-a transmis mesajul au socotit că este o insultă adăugată la jignire. Nu a trecut mult timp după ce Isaia avusese această viziune și cele zece seminții ale lui Israel au fost duse în captivitate, și chiar dacă cu Iuda s-a produs o reformare nu a fost decât temporară, și partea lui Iuda în captivitatea profețită a avut loc la circa 150 de ani mai târziu. Domnul nostru Isus și apostolul Pavel au citat același mesaj al lui Iehova așa cum se aplică în continuare la Israel, la Prima Venire, atunci când, prin respingerea lui Mesia, Domnul respinsese națiunea întreagă și a împrăștiat-o printre toate națiunile pământului, și numai o „rămășiță” a israeliților adevărați, care l-au acceptat pe Mesia, au fost primiți în dispensația mai înaltă a favorii divine din acest Veac Evanghelic, ca fii ai lui Dumnezeu (Matei 13:13-17; Ioan 1:12; 12:38-41; Romani 11:5-11).

Mesajul către Israelul spiritual nominal

Aflând din Scripturi, ca întotdeauna, faptul că Israelul trupesc a fost un tip al Israelului spiritual nominal, nu suntem surprinși să găsim de asemenea că există un mesaj oarecum similar care se atribuie casei spirituale acum la sfârșitul acestui Veac. Mesajul Domnului acum este că secerișul pământului este copt, că a venit timpul secerișului, că El îi caută pe israeliții adevărați, că El Își adună bijuteriile, care în timpul predominării răului în trecut au fost supuși șlefuirii ca să fie potriviți și pregătiți pentru gloria viitoare, ca să reflecte lumina și frumusețea divină. Mesajul actual este că Creștinătatea nominală este „Babilon”, confuzie, și că toți cei care fac parte cu adevărat din poporul Domnului trebuie acum să audă vocea Sa și să iasă din Babilonul mistic, ca să nu fie părtași la păcatele lui și să nu primească din plăgile lui (Apocalipsa 18:1-4).

Deși într-adevăr Dumnezeu a pus în gurile noastre o cântare nouă, ca să arătăm laudele Celui care ne-a chemat din întuneric în lumina Sa minunată, și ca să spunem despre bunătatea Sa iubitoare și despre îndurările Sale minunate conform cu care Își realizează toate lucrările, și că în cele din urmă toți vor veni la „cunoașterea Domnului” ca să fie salvați dacă vor vrea – totuși, acest aspect deosebit al mesajului Adevărului prezent care cheamă pe poporul lui Dumnezeu afară din Babilon este, în multe privințe, ca mesajul care i s-a dat lui Isaia să-l ducă la cei credincioși din Israel de pe vremea sa; acesta este un mesaj care nu este primit în mod favorabil – un mesaj care este luat în nume de rău, și care aduce asupra acelora care îl prezintă, chiar și în modul cel mai delicat și iubitor, vorbirile de rău și batjocurile celor care iubesc sectarismul și se închină teoriilor și crezurilor umane mai mult decât îl iubesc pe Domnul și mesajul Său.

Cei care voiesc să exprime mesajul Adevărului prezent în iubire, însă totuși cu curaj și fără teamă de om, au nevoie tocmai de o astfel de încurajare de care Domnul i-a dat lui Isaia. Ei au nevoie ca ochilor înțelegerii lor să li se dea o viziune a Regelui în frumusețea Sa; și ei au nevoie să audă în mod clar exprimat faptul că în cele din urmă Dumnezeu Își va stabili Împărăția, care va umple tot pământul cu gloria Sa. Și El acum dă tocmai o astfel de viziune și un astfel de mesaj acelora pe care El îi va folosi în calitate de servitori și purtători de cuvânt. Adevărul prezent, „hrana la timp”, prevăzut acum de către Domnul nostru prezent, le oferă credincioșilor Săi o viziune a gloriei lui Dumnezeu cu efect de trezire ce nu s-a imaginat niciodată înainte, dar acum recunoscută cu claritate de ochiul credinței, în lumina adevărului mai clar. În această lumină a Planului Divin al Veacurilor noi cu adevărat vedem caracterul divin ca niciodată înainte – înțelepciunea divină, dreptatea divină, iubirea divină și puterea divină, pe deplin coordonate, funcționând în acord absolut în toată lucrarea cea mare a Dumnezeului nostru, înțelegând trecutul, prezentul și viitorul.

În această viziune la noi ajunge și mărturia serafimilor, „Sfânt, sfânt, sfânt este Iehova al oștirilor, întregul pământ este [trebuie să fie] plin de gloria Sa”. Din acest punct de vedere al lucrării viitoare a Dumnezeului nostru, prin intermediul Împărăției milenare a Cristosului glorificat, Cap și Corp, și al restului seminței lui Avraam de dinaintea Mileniului, care va binecuvânta toate familiile pământului, putem vedea sfințenia, iubirea, înțelepciunea și dreptatea divină așa cum nu este posibil ca ele să fie văzute din oricare alt punct de vedere. De fapt, aceia care văd astfel harul divin în splendoare, și care, totuși, își dau seama de propria lor imperfecțiune și nevrednicie – acestora astăzi li s-a acordat ocazia de a fi purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu prin faptul că au fost atinși cu un cărbune antitipic de pe altarul antitipic. Buzele reprezintă învățături (Psalmul 63:5), și buze necurate reprezintă învățături necurate. Altarul reprezintă umanitatea sacrificată a lui Cristos, cărbunele aprins adevărul răscumpărării, iar cleștii respingerea erorii. Isaia aici tipifică pe poporul lui Dumnezeu care, pe când se afla în Babilon, proclama învățături necurate, dar care, venind la Adevăr din 1874 încoace, a fost curățat de erori, mai ales prin adevărul răscumpărării, și dornic de a-l servi pe Domnul nostru a fost însărcinat și i s-a dat lucrarea de proclamare a Adevărului prezent la alții, până când Timpul de Strâmtorare va aduce distrugere (Isaia 6:11, 12). Fierbințeala focului reprezintă încercările de foc care rezultă pentru ofertant din slujirea cu aceste învățături ale Adevărului. Dar astfel de încercări nu ar trebui să împiedice pe nimeni de a continua statornic să sporească în lucrarea Domnului (1 Petru 4:12-14; 1 Corinteni 15:58).

PT, №555, 1978, 34-36