CE A TRECUT DUMNEZEU CU VEDEREA

TEXTUL CA MOTTO AL ANULUI 2023

  FAPTE 17:30–31

 CE A TRECUT DUMNEZEU CU VEDEREA

«Dumnezeu, trece cu vederea vremurile de neștiință și vestește acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască pentru că a pus o zi în care va judeca lumea în dreptate, prin Omul pe care L-a hotărât pe care L-a adeverit tuturor prin învierea Lui din morți.»

Fapte 17:30-31 [TINT] (KJV)

Conform cu Cuvântul lui Iehova, vom examina cu atenție textul! Să analizăm această perioadă de ignoranță pe care „Dumnezeu a trecut-o cu vederea” care a durat de la Adam până la moartea mântuitorului nostru. În această perioadă, Dumnezeu a lăsat oamenii în ignoranță; de asemenea, El nu a intervenit, nu le-a reproșat, ci și-a continuat propria Sa lucrare. Iată o declarație certă dintr-o sursă inspirată care ne informează că milioanele de oameni care au trăit și au murit în întunericul păgân înainte de venirea lui Cristos nu sunt considerați responsabili și nu vor fi pedepsiți pentru această ignoranță. Cu toate acestea, de îndată ce Isus a murit, Dumnezeu a oferit iertare și împăcare celor care credeau în Isus. El nu a putut face aceasta până când răscumpărarea nu a fost plătită la Calvar, „și vestește acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască”. Dumnezeu prevăzuse acum un Răscumpărător: „În acea zi se va deschide o fântână . . . pentru păcat și pentru necurăție” (Zaharia 13:1); da, cei cu inima schimbată pot să se curețe în acea zi [în Veacul Milenar]!

Iehova, „a stabilit o zi în care va judeca lumea în dreptate”, a aranjat o perioadă de timp „o zi” de o mie de ani, „o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani” (2 Petru 3:8). Întregul Veac Milenar trebuie să fie o Zi de Judecată de o mie de ani, în care întreaga lume va fi adusă la cunoașterea adevărului. Suntem acum de 148 de ani în această Zi a lui Cristos, Ziua Milenară, cu durata de 1000 de ani, în care lumea își va avea încercarea, cercetarea ei prin Cristos cu Biserica fiind judecătorii. Ziua de judecată a lumii, de cercetare individuală este în „timpurile restituirii tuturor lucrurilor” (Fapte 3:21); Cuvântul Meu vă va judeca în ziua de pe urmă (Ioan 12:48). Nu poate fi judecată fără proces și nu poate fi încercare fără cunoaștere; prin urmare, toți trebuie scoși din starea morții cu scopul de a fi încercați pentru viață, în condițiile Noului Legământ. Apocalipsa 11:18 spune: „timpul morților, pentru a fi judecați”.

După ce va fi fost instruită în cuvântul lui Dumnezeu, în deplină cunoaștere și posibilitate, umanitatea va primi o încercare echitabilă care le va permite să  ia cunoștință de slăbiciunile și fragilitatea lor. Ioan 5:22 spune: „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci a încredințat toată judecata Fiului”. Textul nostru biblic spune: „prin acel om [Isus Cristos] pe care l-a rânduit”. „Căci El vine să judece pământul; el va judeca lumea cu dreptate, și popoarele cu adevărul său” (Psalmii 96:13). Isus cap și corp: „Sfinții vor judeca lumea” (1 Corinteni 6:2).

Cuvintele „trecut cu vederea” aici sunt folosite într-un sens figurat pentru a semnifica faptul că Dumnezeu nu a remarcat, nu a acordat atenție. În perioada lungă de aproximativ 2500 de ani de la Potop până la Prima Venire a Răscumpărătorului nostru, Сristos Isus, umanitatea a stat în ignoranță, slăbiciune și viciu (1 Ioan 5:19), dar, așa cum declară textul nostru, Dumnezeu nu i-a acordat atenție în mod general. El și-a îndreptat în întregime atenția asupra unor patriarhi și micii națiuni a lui Israel (Amos 3:2), descendenții lui Avraam cu care El a încheiat un special Legământ al Legii.

Israel a intrat într-o mare perioadă de învățare: mai întâi, într-o condiție de supunere în Egipt, iar mai târziu, sub conducerea lui Moise, trecând din Egipt în Canaan, printr-o rătăcire de patruzeci de ani prin pustie rămânând mai târziu sub judecători, apoi sub regi, etc. Dumnezeu nu a trecut cu vederea păcatul din rândul israeliților, pe care i-a adoptat ca „poporul Său deosebit” sub Legământul Legii mijlocit de Moise.

Citim că fiecare neascultare a primit o „dreaptă răsplătire” (Evrei 2:2). Loviturile, pedepsele și captivitățile, sub supravegherea Divină și prezise prin Profeți, erau partea poporului ales al Domnului. Ascultarea din partea lor aducea binecuvântare, iar neascultarea și idolatria aducea pedepse (Levetic 26) — Dumnezeu nu a trecut cu vederea nimic în ceea ce privește poporul Său ales.

La prima vedere acest lucru este surprinzător. Dacă nu am înțelege Planul Divin, am fi înclinați să ne așteptăm ca națiunea favorizată să fie scuzată mai mult decât alte națiuni – că ei ar fi oamenii cărora li s-ar trece cu vederea imperfecțiunile. Dar nu este așa: Israelul a fost ales cu un scop. Și pentru a-i pregăti pentru misiunea lor și pentru a-i face să o îndeplinească, Domnul i-a pedepsit și biciuit pentru păcatele lor și astfel i-a educat și i-a ajutat să iasă din degradare mai mult decât pe alții. Drept urmare, când Domnul nostru a venit în lume pentru a fi Răscumpărătorul omului, Israel, sub experiențele de pedepsire, biciuire și instruire de multe secole, a fost cel mai avansat popor din lume din punct de vedere religios (Romani 3:1, 2).

Astfel, atunci când Mântuitorul S-a prezentat, unii, „o rămășiță”, erau „cu adevărat israeliți” și gata să-L  primească (Ioan 1:12) – cinci sute în timpul slujirii Sale timpurii și alte câteva mii în perioada de după Cincizecime. Este rezonabil să presupunem că nicio altă națiune din lume nu ar fi dat așa un număr de oameni cu inima pregătită pentru Mesia și consacrați pe deplin Lui. Să remarcăm, de exemplu, că predica Sfântului Pavel către atenieni din mijlocul Areopagului se pare că a atins pe foarte puțini (Fapte 17:34). „Totuși unii bărbați s-au alipit de el și au crezut.” Pavel a anticipat întrebarea ascultătorilor săi – De ce vii acum să ne spui despre acest Dumnezeu? Dacă el este Creatorul nostru și noi suntem copiii lui, de ce nu ne-a trimis un mesaj de atâta timp? Și suntem noi responsabili că nu ne-am închinat lui când nu l-am cunoscut? Răspunsul apostolului este: Nu sunteți responsabili până la timpul prezent. Dumnezeu a trecut cu vederea sau a lăsat să treacă neobservată, o astfel de ignoranță sau idolatrie, pentru că până acum marele său plan nu atinsese acea etapă de desfășurare care ar fi autorizat trimiterea mesajului către voi. Acum mesajul este pentru voi. Dumnezeu l-a trimis. El vestește acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască – de păcate, de orice nedreptate și să revină în armonie cu sine însuși.

DREPTATEA LUI DUMNEZEU

Atotputernicul ne informează că Dreptatea este tocmai temelia tuturor acțiunilor Sale: „Dreptatea și judecata sunt temelia tronului Tău; bunătatea și adevărul merg înaintea feței Tale” (Psalmii 89:14). El nu poate fi mai puțin decât drept, deși prin Cristos El a prevăzut să fie mai mult decât drept – adică iubitor și milostiv. Trebuie să fi fost o dreptate în această trecere cu vederea menționată de Apostol. În ce a constat ea?

Apostolul explică că, din cauza condamnării la moarte care era asupra lumii în general, și din cauza faptului că nu a fost luată nicio prevedere pentru o răscumpărare din pedeapsa cu moartea și o eliberare prin înviere, ar fi fost ilogic ca Dumnezeu să dea omenirii legi care să vestească pocăința etc. De ce? Pentru că ei erau deja condamnați la moarte, la pedeapsa extremă a Legii Divine. Nu li se putea face mai mult decât să-i distrugă, oricât de rău ar fi trăit; și nimic din ceea ce ar putea face nu i-ar face vrednici de viață veșnică. Atât timp cât acea condamnare la moarte a rămas asupra lor și nu li se oferea nicio perspectivă de eliberare din ea, Dumnezeu i-a lăsat în pace și, în mod corect, a „trecut cu vederea”  imperfecțiunea lor și nu le-a luat-o în considerare în mod special.

Cu evreul era altfel. Dumnezeu a instruit acea națiune prin Lege și Profeți și pedepsele pentru faptele lor greșite și astfel a pregătit în mijlocul lor un grup de „cu adevărat israeliți”, pregătiți pentru lucruri spirituale. În plus, El a dorit să îi folosească pe ei și experiențele lor ca tipuri sau lecții pentru Israelul spiritual încă viitor. Aceste tipuri, sub îndrumarea Spiritului Sfânt, prin Noul Testament, au constituit lecții foarte utile pentru Unica Biserică Adevărată din acest Veac Evanghelic — Israelul Spiritual — pentru că Legământul Legii avea „umbra bunurilor viitoare” (Evrei 10:1; 8:5).

Dar înainte de a avea această relație cu Israel, Dumnezeu a făcut un legământ cu ei, făgăduindu-le viața veșnică dacă vor asculta (Neemia 9:29; Galateni 3:12). Ei au acceptat cu bucurie propunerea și s-au străduit să trăiască în dreptate, s-au străduit să țină Legea. Ei nu au câștigat viața veșnică sub Lege, pentru că nu au putut-o ține; nu că Legea ar fi imperfectă, dar ei, ca toți ceilalți membri ai rasei căzute a lui Adam, erau imperfecți. Dumnezeu știa de slăbiciunile lor și le-a permis să fie dezamăgiți de rezultatul Legământului lor, dar totuși, El a făcut din aceasta o mare binecuvântare pentru ei — un mijloc de instruire, care, după cum am văzut, în cele din urmă, a pregătit câteva mii ca să aibă o stare de inimă atât de coaptă încât să fie gata pentru Mântuitor și să devină ucenicii Lui.

Astfel, evreul avea următorul avantaj față de neamuri la acel timp: El avea promisiunile lui Dumnezeu. El cunoștea Legea lui Dumnezeu. A profitat de străduința să facă lucrul imposibil – să o țină perfect. Dacă Dumnezeu nu ar fi ales națiunea lui Israel pentru a-i aduce sub procesul de instruire a Legământului Legii (Galateni 3:24), El ar fi „trecut cu vederea” ignoranța lor etc., așa cum a făcut cu abaterile altor națiuni până în acel timp.

ACUM VESTEȘTE TUTUROR OAMENILOR DE PRETUTINDENI SĂ SE POCĂIASCĂ

Care este secretul acestei schimbări din partea lui Dumnezeu – de la trecerea cu vederea a păcatelor și imperfecțiunilor lumii până la darea veștii să se pocăiască? Dacă era doar pentru a trece cu vederea păcatele timp de mii de ani, de ce nu a continuat Dumnezeu să le treacă cu vederea? Apostolul răspunde la întrebare, spunându-ne că această schimbare în lucrarea lui Dumnezeu, care a transmis mesajul că lumea ar trebui să se pocăiască, s-a bazat pe faptul că scopurile Sale veșnice ajunseseră la acel moment la etapa de desfășurare care justifica transmiterea unui astfel de mesaj.

Fiul lui Dumnezeu părăsise slava Tatălui pe care o avea înainte ca lumea să fie: El S-a smerit pe Sine pentru a deveni om. În calitate de Omul Cristos Isus, El a fost ascultător de voia Tatălui Ceresc și Și-a dat viața ca jertfă – în primul rând, pentru ca de aceasta să poată beneficia credincioșii consacrați în timpul acestui Veac Evanghelic; în al doilea rând, pentru ca să binecuvânteze omenirea în timpul domniei Mesianice (1 Timotei 2:6; 1 Ioan 2:2).

Pentru o vreme, aceste vești bune au fost limitate la națiunea evreiască (Matei 10:5, 6), dar la trei ani și jumătate după răstignire, limita favorizării exclusive a Israelului în ceea ce privește mesajul a luat sfârșit,  și atunci a fost îngăduit ca veștile bune de mare bucurie să ajungă la toate popoarele în aceleași condiții de care se bucuraseră evreii.

Evanghelia sau „vestea bună” constă în informația că Dumnezeu, în mila sa, a prevăzut că sentința de moarte asupra lui Adam și a rasei sale nu va fi veșnică, că va fi o înviere a morților, atât a celor drepți, cât și a celor nedrepți (Fapte 24:15), și că asigurarea pentru aceasta a fost deja făcută în și prin moartea Mântuitorului. Se pune întrebarea ce avantaj ar fi într-o trezire a morților prin înviere dacă, prin aceasta, toți ar fi plasați înapoi exact acolo unde sunt în prezent?

Răspunsul este că nu ar exista nici un avantaj într-o astfel de trezire la înviere. Dacă evreii nu ar fi putut ține Legea și dacă cel mai bine intenționați dintre neamuri s-ar fi dovedit a fi imperfecți, și eforturile lor de a sta aprobați înaintea lui Dumnezeu în viața prezentă să fie eșecuri, ce bine ar putea rezulta doar din trezirea lor din somnul morții? Nu ar fi mai înțelept și mai bine în fiecare caz să fie lăsați să piară ca animalele?

Răspundem că Cuvântul lui Dumnezeu dezvăluie un rezultat foarte mare pentru Planul Său de mântuire. Cuvântul înviere, așa cum este folosit în Scripturi, înseamnă mult mai mult decât reînviere. Înseamnă trezirea și mai mult, ridicare din toate condițiile de păcat și moarte, sus, sus, sus până la perfecțiune (Luca 20:35, 36) – până la tot ceea ce a fost pierdut de Tatăl Adam și răscumpărat prin jertfa lui Isus.

„DUMNEZEU A HOTĂRÂT O ZI”

Acesta este, deci, sensul argumentului apostolului. Oferind pe Domnul Isus Cristos ca Răscumpărător al Bisericii și al lumii, Dumnezeu a făcut posibilă o nouă încercare sau judecată pentru Adam și rasa sa. Prima zi de judecată sau de încercare a lui Adam a fost în Eden. Acolo el a pierdut totul prin neascultarea sa și a adus asupra lui și asupra întregii sale rase sentința divină a morții. Cristos a venit pentru a-l răscumpăra pe Adam și rasa lui, cu însuși scopul de a le da individual o altă încercare sau judecată deplină și corectă pentru viață veșnică sau moarte veșnică.

Ziua generală a Judecății menționată de Sfântul Pavel în textul nostru nu este nici o zi de condamnare, nici o zi de 24 de ore. Este ziua de o mie de ani a lui Cristos — perioada domniei Sale Mijlocitoare, când Satan va fi pe deplin legat, toate influențele rele vor fi înlăturate și lumina cunoașterii slavei lui Dumnezeu va umple întregul Pământ. Sfântul Petru ne amintește: „Preaiubiților, să nu fiți ignoranți referitor la acest lucru, că o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani” (2 Petru 3:8). Aceasta este cheia expresiilor „Ziua lui Cristos”, „Ziua de Judecată” etc.

Domnia Mijlocitoare va fi Ziua de Judecată, sau de încercare, în sensul că întreaga omenire, vii și morți, vor fi atunci aduși la cunoașterea deplină a lui Dumnezeu și la o oportunitate deplină de a recâștiga prin procese de înviere o ridicare completă din toate slăbiciunile, imperfecțiunile etc., care au rezultat din participarea noastră la păcatul lui Adam și din propria noastră slăbiciune și ignoranță. Păcatele în măsura în care au fost voite vor fi în aceeași măsură pedepsite și vor primi „o răsplată dreaptă” (Evrei 2:2). Orice efort bun va fi răsplătit și orice încălcare va fi pedepsită.

Din acest punct de vedere vedem forța argumentului apostolului, că intenția divină este de a acorda fiecărui membru al rasei lui Adam o altă încercare din patru părți:

1. Instruire în dreptate;
2. Încercare după instruirea detaliată;
3. Corectare după instruirea detaliată și încercare;
4. Sentința – după o cunoaștere și înţelegere deplină a Planului lui Dumnezeu de Mântuire.

Aceasta este o altă manifestare a bunătății iubitoare a lui Dumnezeu: „Pentru că bunătatea ta este mai bună decât viața, buzele mele te vor lăuda” (Psalmii 63:3), pentru a determina din nou și în mod individual vrednicia sau nevrednicia fiecăruia de a avea viața veșnică. Dar de ce ar trebui acest fapt să facă vreo diferență pentru lumea din viața prezentă? De ce nu a așteptat Dumnezeu până în Veacul Mesianic și să le facă tuturor o surpriză? De ce le-a trimis El mesajul iubirii Sale și o revelație a acestei cunoașteri despre lucrările Sale viitoare? Nu știa El ce au dovedit ultimele XIX secole, și anume că puțini dintre oameni vor avea „urechi de auzit” și că încă mai puțini, după ce vor auzi, se vor pocăi de păcat și, atât de mult vor iubi neprihănirea și vor urî nelegiuirea, încât să sacrifice interesele vieții prezente, îmbrățișând mesajul Evangheliei și căutând să trăiască o viață evlavioasă, în opoziție cu orice nelegiuire?

Da, răspundem, este scris: „Lui Dumnezeu îi sunt cunoscute toate faptele Lui, de la începutul lumii” (Fapte 15:18). Dumnezeu știa cu siguranță că mesajul harului Său va cădea, în general, asupra urechilor care nu aud. Pentru ca noi să putem cunoaște aceasta, El a făcut să fie scris dinainte în profeții, că puțini vor avea urechi de auzit mesajul său de iubire și milă. Atunci de ce a trimis El mesajul? Răspundem că au fost două motive pentru care El a făcut acest lucru:

El a intenționat să dea o mărturie pentru ca cei care înțeleg să aibă un stimul să-și schimbe viața. El a dorit ca toți să știe că responsabilitatea lor în viață va fi proporțională cu cunoștințele lor despre acest fapt al răscumpărării. Acest principiu este afirmat în Scripturi de către Domnul nostru. El declară că cel care nu a știut și care a fost neascultător va fi pedepsit cu relativ puține lovituri, în timp ce acei care au știut mai bine și au păcătuit cu voia vor fi pedepsiți cu multe lovituri – în acea Dispensație Nouă (Luca 12:47, 48).

Un alt motiv pentru promulgarea acestui mesaj bun al Zilei de Judecată a Domnului este acela că Dumnezeu dorește să folosească acest mesaj ca o învățătură principală, pentru a face o lucrare principală de instruire pentru o clasă specială numită „Tăbărașii consacrați în (perioada n.e.) Epifanie”, pe care El îi caută în timpul prezent, înainte de inaugurarea Împărăției Sale Mijlocitoare.

Această clasă este chemată în mod special din lume acum înainte de Împărăția Milenară de Mijlocire a lui Cristos, pentru ca ei să fie în cele din urmă sămânța lui Avraam, care va binecuvânta toate familiile pământului (Galateni 3:8, 16, 29). Aceștia, conform Scripturilor, trebuie să fie asociați cu Cristos în judecata asupra lumii. Sfântul Pavel întreabă: „Nu știți că sfinții vor judeca lumea?” (1 Corinteni 6:2). Știm asta, mulțumim Domnului! Și știm că vor fi pe deplin competenți pentru această activitate. Experiențele lor din timpul vieții lor pământești, în lupta împotriva lumii, cărnii și diavolului și în ieșirea lor biruitori prin ajutorul Marelui Preot, îi va face judecători competenți ai lumii, competenți să ajute și să binecuvânteze lumea și să fie slujitori competenți în ajutorul Vrednicilor la lucrarea guvernată de pe planul spiritual.

ZIDIȚI-VĂ PE VOI ÎNȘIVĂ

Suntem bucuroși să îi avertizăm pe toți oamenii de pretutindeni să se pocăiască și, de asemenea, să le dăm motivul bun pentru care ar trebui să se pocăiască – să le spunem despre timpul stabilit de Dumnezeu, Epoca Mesianica, în care toți vor avea o oportunitate deplină de a câștiga viața veșnică prin Cristos. Suntem bucuroși să îi asigurăm că orice efort depus acum pentru dreptate le va aduce rezultate mari în dezvoltarea caracterului și îi va poziționa pe o treaptă mai bună. Îi avertizăm, cu mesajul Adevărului, că orice încălcare voită, toată ignoranța voită, va acționa în dezavantajul lor și va fi spre rușinea și disprețul lor de durată, sub lumina glorioasă a soarelui acelei Zile Noi. Ea va cerceta și va expune întregii omeniri slăbiciunile, păcatele lor, în măsura în care acestea au fost recunoscute sau aprobate sau nu li s-a opus rezistență.

Există unii dintre aleși a căror judecată sau încercare are loc în prezent. Avem încredere că aceștia se străduiesc cu putere și tărie pentru a-și asigura chemarea și alegerea lor prin credința în jertfa Răscumpărătorului și ascultarea de legea Sa a spiritului vieții – legea iubirii. Acum este Ziua Judecății lor, ziua încercării sau probării lor (1 Petru 4:17). Nu vom rezista sau cădea ca congregații sau denominațiuni, sau loji, sau societăți, sau familii. Testarea noastră este una individuală și nimic mai puțin decât loialitatea inimii față de Domnul, față de Adevărul Său și față de frați, nu ne va potrivi pentru Împărăție. Fie ca Dumnezeu să ne dea fiecăruia dintre noi har și răbdare pentru a sta în mijlocul încercării, ca să fim desăvârșiți și întregi, nefiind lipsiți de nimic (Iacov 1:4).

În calitate de Studenți ai Bibliei care studiază timpurile și perioadele Planului Veacurilor lui Dumnezeu, recunoaștem acum că lucrarea de chemare pentru cei chiar aleși a fost încheiată. Acum vedem tabăra de după 1954 până în 2022. Sunt mult mai mulți frați care s-au consacrat din toamna anului 1954, care au poziția lor în Tabără, ca Tăbărași Consacrați în Epifanie. Tăbărașii Consacrați în Epifanie sunt cea mai înaltă clasă în Adevăr a Netinimilor antitipici, care slujesc în unitate plăcută cu frații lor Vrednicii Tineri, care sunt Leviți antitipici în Curte. Mai mult, ei sunt foarte strâns înrudiți cu acești frați Vrednici Tineri, ambii fiind din aceiași seminție antitipică a lui Manase. Dorim să atragem atenția asupra tranziției progresive pentru a examina cu atenție utilizarea înainte de 1954 a Cuvântului lui Dumnezeu și a compara aceeași Scriptură într-o utilizare de după 1954. De-a lungul tuturor veacurilor ulterioare până astăzi, înțelegem că aceasta este metoda pe care o folosește Dumnezeu. Da, în timpul acestei lucrări extinse de seceriș a Evangheliei, Dumnezeu a găsit vase alese pentru a aduce în față Adevărul Său prezent.

Citim în E 11, p. 340: „Dumnezeu îi dă lui Isus înțelegerea  adevărurilor respectând aceste etape ca cuvenite. Isus a dat această înțelegere ca cuvenită mesagerilor Parousiei și Epifaniei, pe măsură ce ei au studiat chestiunile pertinente; iar aceștia le-au dat Preoțimii, de la care au mers la leviți, care, la rândul lor, împreună cu preoții, le-au dat tăbărașilor”. Marele nostru Iehova a stabilit aranjamente progresive pentru distribuirea Cuvântului Său. În PT 1983, p. 79 citim: „Deoarece Biserica Întâilor Născuți din Veacul Evanghelic a părăsit pământul; consacrații din zilele noastre ʹCei care se consacră între veacuriʹ sunt locul lui Dumnezeu de trai, de întâlnire și de binecuvântare a oamenilor. Peste ei odihnește stâlpul de foc înnorat antitipic, Adevărul  cuvenit și Spiritul său, și ei sunt depozitarii acestuia.” Să examinăm acum câteva gânduri despre tranziție.

Biblia folosește fecioare pentru a reprezenta poporul consacrat (Psalmii 45:14, 15; Apocalipsa 14:4; Cântarea Cântărilor 1:3; 6:8; compară cu Apocalipsa 7:9; 2 Corinteni 11:2; vezi E 17, p. 284). În E 6, p. 575, referitor la „femeile care proclamă  vestea” (Psalmii 68:11, VRA), fratele  Johnson a declarat: „Înțelegem gândul (înainte de 1954) după cum urmează: Femeile de aici sunt simbolice. Ele se referă la cei consacrați, care formează sau vor forma în cele din urmă Turma Mică ca o singură femeie simbolică, Marea Mulțime ca 60 de femei simbolice și Vrednicii Tineri ca 80 de femei simbolice. Toate aceste femei simbolice sunt menționate în Cântarea Cântărilor 6:8, 9, în timp ce individual sunt fecioare fără număr în v. 8”. Acest lucru se aplică în mod evident pentru acea perioadă din Epifanie, când Turma Mică era încă în trup. Referitor la Turma Mică din această perioadă, fratele Johnson a afirmat (E 11, p. 708): „Ca una dintre sferele de lucru ale ei [Turmei Mici], sunt 60 de grupuri ale Marii Mulțimi (treizeci de regine) și 80 de grupuri de Vrednici Tineri (patruzeci de concubine) și consacrați în ambele clase, pe care nimeni nu-i poate număra (fără număr; Apocalipsa 7:9).”

În timpul aflării în trup a Turmei Mici în Epifanie [1914-1954], au existat doar alte două clase de popor consacrat al Domnului – Marea Mulțime și Vrednicii Tineri.  Explicănd Cântarea Cântărilor 6:9, în E 11, p. 709, fr. Johnson a declarat: „Marea Mulțime ca indivizi și ca fiice ale lui Dumnezeu (2 Corinteni 6:18) a ajuns la o înțelegere a fiicelor ei (Turma Mică), au văzut-o și au vorbit frumos despre ea (au binecuvântat-o), la fel ca și cele 60 de grupuri ale Marii Mulțimi (regine), precum și cele 80 de grupuri de Vrednici Tineri ca atare (concubine); și au vorbit foarte mult despre ea (au lăudat-o)” (comp. E 10, p. 274). Avem trei clase ale poporului consacrat lui Dumnezeu împlinindu-și cursul în această viață — Turma Mică, Marea Mulțime și Vrednicii Tineri la care se face referire în Cântarea Cântărilor 6:8, 9. Aceasta a fost o aplicare acceptabilă înainte de 1954.

În octombrie 1954, chemarea Vrednicilor Tineri s-a încheiat (E 10, p. 114; PT ’58, pp. 91-93) și de atunci a început construirea Taberei Tabernacolului din Epifanie, distinctă de Curte (PT ’59, p. 56). Din acel moment, o altă clasă, Tăbărașii Consacrați în Epifanie, este chemată și pregătită ca ajutori speciali ai Vrednicilor Bătrâni și Tineri în faza pământească a Împărăției Milenare. Ei sunt primii cvasi-aleși, care s-au consacrat, „al cincilea ordin din sămânța lui Avraam” (E 11, p. 293; E 12, pp. 185, 188; PT ’57, pp. 20-27; PT ‘ 70, p. 59). Apoi, în timpul de la răpirea completă a Miresei lui Cristos, (lăsăm afirmația ulterioară pentru a arăta tranziția progresivă) au existat trei clase ale poporului consacrat lui Dumnezeu care își urmau calea în această viață – Marea Mulțime [acum finalizată], Vrednicii Tineri și Tăbărașii Consacrați în Epifanie.

Acestea par a fi reprezentate în aplicarea de după 1954 a versetului din Cântarea Cântărilor 6:8 de către cele trei grupuri de femei în relație specială cu Solomon antitipic – Domnul nostru. Marea Mulțime, care sunt Creaturi Noi, în faza spirituală a Împărăției, se află – (următorii după Turma Mică) – în cea mai strânsă relație cu Solomon antitipic; prin urmare, ele sunt reprezentate în mod corespunzător de reginele lui Solomon, care, dintre aceste trei grupuri, au avut cea mai strânsă relație cu el. Vrednicii Tineri se află în următoarea relație cea mai apropiată; prin urmare, ei sunt reprezentați în concubinele lui Solomon, care au avut următoarea cea mai apropiată relație cu el. Iar Tăbărașii Consacrați în Epifanie sunt în următoarea cea mai apropiată relaţie; prin urmare, ei sunt bine reprezentați în fecioare, care au avut următoarea cea mai apropiată relație cu Solomon, deși încă nu într-o relație conjugală.

Starea lor este altfel ilustrată de israeliți în Tabără, care este o poziție mai mică decât cea a Marei Mulțimi și a Vrednicilor Tineri, ilustrată de Leviți în Curte. La fel ca Marea Mulțime și Vrednicii Tineri, și Tăbărașii Consacrați în Epifanie sunt „fără număr”, deoarece nu este specificat numărul niciunei dintre aceste trei clase. Îi mulțumim și lăudăm pe Dumnezeu și pe Domnul nostru Isus pentru această dezvăluire și pentru altele care vor urma în legătură cu acest Adevăr prezent, atât de oportun pentru întărirea Tăbărașilor Consacrați în Epifanie și pentru stabilirea fermă a credinței tuturor dintre noi în Cuvântul lui Dumnezeu.

Ce minunat este a trăi în timpul marii perioade de tranziție, perioada încheierii Veacului Evanghelic și inaugurarea Veacului Milenar, a fi martor la pașii impunători ai Regelui nostru al Dreptății, prezent în a Doua Sa Venire! Iehova se ocupă acum în primul rând de Tăbărașii Consacrați în Epifanie conform regulamentelor Taberei Milenare. Ce bucurie și pace aduce acest progres în timpul prezent copiilor consacraţi ai lui Dumnezeu ― ca fii prospectivi ai Lui (Ioel 2:28; Isaia 60:4).

Cât de important este deci că Tăbărașii Consacrați în Epifanie, precum și Vrednicii Tineri, își scriu numele, gravează caracterele lor, cu grijă în cartea vieții, în armonie cu principiile adevărului, dreptății și sfințeniei întruchipate în trăsăturile pământești ale Legământului încheiat prin Jurământ, față de care va fi cerută deplină loialitate și supunere sub Noul Legământ care va fi în curând inaugurat! Cei care trec cu succes peste încercările mai grele ale timpului prezent se vor dovedi fără îndoială victorioși și sub încercările mai ușoare ale Noului Legământ și vor primi viață veșnică. Dar este esențial ca ei să se dovedească credincioși sub încercările speciale cu care Dumnezeu îi favorizează acum, dacă vor avea al Lui „Bine ai lucrat” și vor rămâne în picioare și vor avea locul special de favoare pe care El l-a păstrat pentru ei în Împărăția Sa.

Putem fi siguri că Dumnezeu nu a „trecut cu vederea” munca necesară dezvoltării Tăbărașilor Consacrați în Epifanie; mai degrabă, El este foarte concentrat pe prezentarea întregului Adevăr avansat necesar pentru dezvoltarea acestui al cincilea ordin al seminței lui Avraam.

РТ № 934, ʼ23:2;