AUDIO
Dragostea lui Cristos ne constrânge — 2 Corinteni 5:14.
Pare imposibil de a descrie iubirea în sine; cel mai bun lucru pe care îl putem face este să descriem purtarea ei. Cei care au o iubire cu asemenea caracteristici sunt capabili să o aprecieze, dar nu sunt capabili să o explice. Ea este de la Dumnezeu, ea este asemănare cu Dumnezeu, în inimă, în limbă, în mâini și gânduri; ea supraveghează toate însușirile omenești și caută să le stăpânească pe deplin. Ca discipoli sau elevi ai lui Cristos suntem în școala Sa și marea lecție pe care El ne-o dă zi de zi și pe care trebuie s-o învățăm în amănunțime, dacă vrem să ajungem ținta premiului chemării noastre în toate diferitele ei trăsături și ramificații, este lecția iubirii. Iubirea pune stăpânire pe toate vorbele, cugetele, faptele vieții noastre zilnice și este în legătură cu ele. Precum a spus poetul: „Așa cum fiecare nuanță este lumină,
Tot așa, fiecare îndurare este iubire.”
— Z ’03, 55, 58 (R3150).
* * *
Prin iubirea lui Cristos putem înțelege trei lucruri: iubirea pe care Domnul nostru Isus o are în inima Sa, iubirea pe care noi o avem în inimile noastre pentru El și iubirea pe care noi o avem în inimile noastre asemenea iubirii pe care El o are în inima Sa. În acest verset se aplică ultimele două înțelesuri. Iubirea noastră pentru Cristos ne însuflețește să acționăm și să suferim. Dacă îl iubim pe El noi păzim învățăturile Sale. Într-un sens încă mai deplin, iubirea asemănătoare cu a lui Cristos pentru Dumnezeu, pentru Isus, pentru frați, pentru omenire și pentru dușmanii noștri ne determină conduita. Cu adevărat frumoasă este inima în care domnește suprem o astfel de iubire! Și cu adevărat bogate și alese binecuvântări primește ea și dăruiește spre slava lui Dumnezeu! — PT 1926, 126.
Pasaje paralele: Ioan 14:15, 21, 23, 28; 15:9; Romani 5:5; 8:28; 1 Corinteni 8:3; Galateni 5:6, 22; Efeseni 3:17-19; Filipeni 1:9; Coloseni 3:14; 2 Tesaloniceni 3:5; Evrei 6:10; 1 Ioan 2:5, 15; 3:16-18; 4:12, 16-21; 5:1-3; 2 Ioan 6.
Cântări: 165 [125], 166 [126], 201 [-], 95, 198 [-], 196 [142], 113 [-].
Poeziile Zorilor, 223: Secretul meu frumos.
Lectură din Turn: Z ʼ11, 182 (R4836: Lucrarea harului în inimă ― VDM, Vol. 26, Nr. 4, pag. 2092).
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 252 [AUDIO] (R4660b: Să ne ținem în dragostea lui Dumnezeu ― VDM, Vol. 29, Nr. 2, pag. ); Z ʼ11, 57 (R4766: Iubirea care este de dorit ― VDM, Vol. 27, Nr. 5, pag. 2226); Z ʼ11, 205 (R4849: Iubirea care se cere de la noua creație ― VDM, Vol. 26, Nr. 3, pag. 2070); Z ʼ15, 380 (R5818: Osteneala din iubire va fi răsplătită ― VDM, Vol. 5, Nr. 5, pag. 345).
L.T. în limba rusă; R4391; R4660; R4849; R5818.
L.T. în limba ucraineană; R4391; R4660; R4766; R4849; R5818.
L.T. în limba engleză; *R3150; R4391; R4660; R4766; R4849; R5818.
Întrebări: Ce m-a constrâns să fac săptămâna aceasta iubirea lui Cristos? În ce mod? Care au fost rezultatele?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 30 SEPTEMBRIE (Cântarea 65) [Engl. *R4039 HOBAB, THE SON OF RAGUEL].
Mana de azi
6 SEPTEMBRIEAUDIO
Niciun rău nu ți se va întâmpla — Psalmii 91:10.
Nimic nu ne va vătăma. Împrejurările pot fi opuse intereselor, confortului sau mersului afacerilor noastre, dar când ne amintim că noi nu suntem în carne ci în spirit, și că inimii, minții și voinței noi i-a promis Domnul Împărăția la timpul Său cuvenit, atunci înțelegem că nicio influență din afară nu se poate opune adevăratelor noastre interese, intereselor noastre spirituale, nimic nu poate să ne împiedice de a ajunge la gloriile Împărăției, pe care Domnul le-a promis credincioșilor Săi. Numai pierderea încrederii în Domnul și necredincioșia noastră față de El ne-ar putea despărți de iubirea și promisiunile Sale — Z ’03, 331 (R3231).
* * *
Învățătura biblică generală cu privire la consacrare, precum și experiența lui Isus, a lui Pavel, a lui Timotei și Epafrodit, dar și a oricărui alt copil credincios al lui Dumnezeu, dovedește faptul că versetul acesta nu se referă la rele pământești. În mod evident, deci el se referă la rele spirituale, de care Dumnezeu îi ocrotește pe cei care sunt ai Lui. Toate lucrurile lucrează împreună spre binele vieții spirituale a celor credincioși. Promisiunile lui Dumnezeu și experiențele noastre dovedesc abundent acest lucru. Și care sfânt nu s-a bucurat adeseori de faptul acesta? Siguranța celor credincioși este o doctrină Scripturală care dă mângâiere și este întemeiată pe experiență. Ea foarte bine ne poate face curajoși și voioși în orice experiență, fie ea prielnică ori neprielnică — PT 1934, 128.
Pasaje paralele: Iov 17:9; Psalmii 37:24; 138:8; Matei 24:13; Marcu 4:3-8; Luca 10:42; 22:31, 32; Ioan 6:39; 10:28, 29; 15:4, 7, 9; Romani 8:33-39; 1 Corinteni 1:8, 9; Efeseni 6:13; Coloseni 1:22, 23; 2 Timotei 4:18; Evrei 12:11-13.
Cântări: 120 [-], 99 [-], 63, 110 [65], 293 [-], 294 [-], 328 [183].
Poeziile Zorilor, 218: Porumbița Mirelui.
Lectură din Turn: Z ʼ11, 58 [AUDIO] (R4767a: I se poate întâmpla ceva rău noii creaturi? ― VDM, Vol. 27, Nr. 5, pag. 2225).
Lectură suplimentară: Z ʼ12, 323 (R4767b: O națiune sfântă, ilustrată ― VDM, Vol. 27, Nr. 5, pag. 2223); Z ʼ12, 323 [AUDIO] (R5116: Experiența creștină — persecuție și încercări de foc ― VDM, Vol. 21, Nr. 5, pag. 1574); Z ʼ13, 152 (R5240: Toate lucrează spre binele lor ― VDM, Vol. 19, Nr. 1, pag. 1341); Z ʼ14, 54 (R5403: Luând partea la suferință ca buni ostași ― VDM, Vol. 15, Nr. 3, pag. 1060); Z ʼ15, 38 (R5623: „Tatăl vostru știe” ― VDM, Vol. 10, Nr. 3, pag. 693); Z ʼ15, 105 (R5662a: Credința unuia persecutat ― VDM, Vol. 9, Nr. 4, pag. 621); Z ʼ16, 46 (R5850: Rezultatele bune ale persecuțiilor ― VDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 301).
L.T. în limba rusă; R5403; R5240; R5623; R5662; R5850.
L.T. în limba ucraineană; R4767_1; R5116; R5240; R5403; R5623; R5662; R5850.
L.T. în limba engleză; *R3231; R4767b; R5116; R5240; R5403; R5623; R5662b; R5850.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? Cum le-am întâmpinat? Care au fost rezultatele lor?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 06 SEPTEMBRIE (Cântarea 247C) Z ʼ11, 179 (*R4917: O examinare de sine practică în privința iubirii ― VDM, Vol. 25, Nr. 2, pag. 1937).