Faceți toate lucrurile fără cârtiri — Filipeni 2:14.
Toți putem avea în dispoziția noastră naturală o tendință să ne plângem, să cârtim, să ne văietăm în necazurile care vin peste noi, chiar și în serviciul Adevărului. Dar, pe măsură ce ne dezvoltăm mai mult în asemănarea cu Cristos, desigur că Domnul va aștepta de la noi să ajungem tot mai mult la standardul pe care El îl pune în fața noastră, în care încercările și greutățile prezente vor fi mai mult decât echilibrate, mai mult decât contrabalansate prin Spiritul Său și prin mărturia Spiritului Său, că toate lucrurile lucrează spre binele nostru — producând pentru noi o mai mare slavă prin aceea că ne pregătesc pentru ea — Z ’02, 40 (R2947). * * * Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să aprobe și să tolereze ceea ce este greșit în învățătură sau practică. Ei nu trebuie nici să stea liniștiți și să lase păcatul și eroarea să se înmulțească și să aibă cale liberă. Astfel, Isus, apostolii, profeții credincioși, evangheliștii, pastorii sau învățătorii și alții din poporul credincios al lui Dumnezeu au fost nemulțumiți și au protestat împotriva lor. O astfel de nemulțumire și protestare nu trebuie considerată „cârtire” în sensul acestui verset. Felul de nemulțumire și protestare pe care acest text îl numește cârtire, este atunci când cineva se plânge pe soartă, experiențe, posibilități, greutăți, încercări, suferințe, umiliri și providențe ale Domnului, așa cum acestea îl afectează pe el sau pe alții. Acestea indică faptul că voința nu-i este moartă ci cu totul vie; iar persoana care face astfel se opune lui Dumnezeu și trăiește pentru sine — PT 1933, 163.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta în privința răbdării? Cum le-am întâmpinat? Ce m-a ajutat sau ce m-a împiedicat în aceste experiențe? Ce rezultat au dat ele?
Dacă nu mâncați carnea Fiului omului și nu beți sângele lui, nu aveți viață în voi— Ioan 6:53.
Domn iubit, cu bucurie mâncăm (însușim pentru nevoile noastre) meritul naturii Tale curate, sacrificată pentru noi — pentru îndreptățirea noastră. Cu bucurie ne împărtășim din paharul suferințelor Tale, socotind o binecuvântată favoare să suferim cu Tine, ca apoi, la momentul cuvenit, să și domnim împreună cu Tine; să fim morți cu Tine, ca apoi, în viitorul veșnic, să trăim cu Tine, să fim asemenea Ție și să ne împărtășim, ca mireasă a Ta, de iubirea și mărirea Ta. Ah, cât de credincioși trebuie să fim pentru a putea îndeplini nu numai simbolul, ci și realitatea! Binecuvântate Domn, auzim cuvântul Tău, spunând: „Paharul pe care-l beau Eu îl veți bea și cu botezul cu care sunt botezat Eu veți fi botezați”. Doamne, din puterea noastră noi nu suntem în stare a ne jertfi astfel; dar nouă ne este îndeajuns harul Tău, căci cu totul ai Tăi suntem, acum și în vecii vecilor — Z ’99, 51 (R2436).
* * *
A mânca carnea Fiului Omului parțial înseamnă a ne însuși prin credință umanitatea Sa perfectă; și a bea sângele Său parțial înseamnă a ne însuși prin credință viața Sa perfectă. Astfel ne însușim de la Cristos un echivalent exact al datoriei noastre din cauza păcatului lui Adam. Pentru umanitatea perfectă și viața perfectă pe care le însușim suntem socotiți ca fiind perfecți și ca având viață perfectă. Dacă nu ne însușim acestea, suntem morți în Adam și nu putem avea viață, dar dacă ne însușim acestea, avem viață. A mânca carnea Lui și îndeosebi a bea sângele Lui, parțial mai înseamnă și partea Bisericii în moartea de sacraficiu împreună cu El — PT 1933, 63.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: