El mi‐a pus în gură o cântare nouă, laudă Dumnezeului nostru — Psalmii 40:3.
Umplerea cu Spiritul Domnului ne face să cântăm și să ne bucurăm, nu numai cu buzele ci și cu inima — înviorând, mângâind și înălțând nu numai pe cel care cântă, dar și pe cel care ascultă. Această „cântare nouă” din inimă este cea care îl face pe creștin să fie o ființă separată și deosebită de toți ceilalți din jurul lui. De aceea, pentru că este în inimă, trebuie să fie și în gură și trebuie să influențeze toate treburile vieții; pentru că nu putem să nu vorbim despre lucrurile care ne-au înălțat și ne-au înviorat atât de minunat sufletul — Z ’02, 75 (R2966). * * * Cântarea cea nouă este Cântarea lui Moise și a Mielului — armonia Scripturilor așa cum se vede în Planul Divin al Veacurilor. Acest Plan a provenit din caracterul lui Dumnezeu; el este în armonie cu caracterul Său; este o manifestare a caracterului Său; este continuat de caracterul Său; reflectă cinste asupra caracterului Său; formează caracterul Său în cei credincioși și ascultători; și în cele din urmă va adeveri perfecțiunea caracterului Său. Cristos este cel care vorbește în versetul acesta, a cărui gură sunt cei care exprimă gândurile Sale. Acestora le este arătată taina Domnului. Ei o vestesc în armonie cu ea însăși, cu pasajele și învățăturile Scripturii, cu caracterul lui Dumnezeu și cu răscumpărarea lui Cristos, cu faptele și cu planurile din Cuvântul Domnului. După cum sugerează imaginea unui cântec, ei o fac cu bucurie. În timp ce o „cântă” tuturor celor care vor să asculte, ei o „cântă” mai ales tuturor celor care au urechi pentru notele ei melodioase — PT 1933, 163.
Rugăciunile, cererile, strigătele noastre către Domnul să fie, deci, pentru sfințirea inimii, pentru umplerea cu Spiritul Său, pentru hrana spirituală, împrospătare, putere; iar în ce privește lucrurile naturale El cunoaște calea noastră și ce ar fi spre cele mai bune interese ale noastre, ca creștini. Să le lăsăm acestea în grija Lui: El nu ar fi mulțumit să ne vadă incomodându-L pentru lucruri pe care nu ni le-a dat, căci, făcând așa, nu ar fi o dovadă a credinței în El, ci dimpotrivă, ar fi o dovadă de îndoială, o manifestare a fricii că El a uitat sau a neglijat promisiunea Sa de a ne da lucrurile de care avem nevoie — Z ’04, 90 (R3337).
* * *
Noi avem nevoie de lucruri pământești și cerești, dar nu înțelegem detaliile cu privire la ele. Nu știm nici ordinea, timpul, locul și felul în care pot fi satisfăcute cel mai bine aceste necesități. Prin urmare, trebuie să ne abținem de a da Domnului instrucțiuni clare cu privire la satisfacerea lor. Este suficient pentru noi să știm că Dumnezeu cunoaște fiecare detaliu al lor, și exact cum, când și unde să se îngrijească de ele. Nu trebuie să ne îndoim nici de faptul că El vrea să se îngrijească de ele, pentru că El, fiind Tatăl nostru, ne miluiește pe noi mai mult decât tații pământești au milă de copiii lor. Prin urmare, să-L așteptăm, recunoscători și mulțumiți pentru ceea ce a pregătit El pentru noi — PT 1930, 183.
Întrebări: Ce evenimente ale săptămânii au arătat providența Domnului asupra mea? Am avut eu încredere sau m-am îngrijorat în timpul săptămânii? Ce ajutoare sau ce piedici am avut? Ce lecții am învățat din acele experiențe?
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: