Să nu aveți părtășie cu faptele neroditoare ale întunericului; ci, mai degrabă, mustrați‐le — Efeseni 5:11.
Mustrarea păcatului de către noi se poate face întotdeauna prin epistola vie a vieţii noastre zilnice, care, ca o lumină strălucitoare, trebuie să mustre prin atitudine, privire, faptă, ton, tot ceea ce înclină spre întuneric şi păcat. „Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune și să îl glorifice pe Tatăl vostru care este în cer”. Uneori este potrivit şi cel mai adesea poate fi o datorie pentru noi să vorbim sau să acţionăm în opoziţie cu întunericul, dar lumina unei vieţi evlavioase, mărturisind pentru Adevăr şi manifestând Spiritul Sfânt, este, desigur, una dintre cele mai puternice mustrări ale păcatului, care pot fi făcute — Z ’04, 74 (R2966). * * * În acest text cuvântul părtășie înseamnă parteneriat, participare la faptele întunericului, faptele păcatului și ale rătăcirii. Acestea sunt neroditoare deoarece nu duc la rezultate bune. Avem părtășie cu astfel de fapte atunci când le facem sau le sprijinim și încurajăm pe alții să le facă. Desigur, cei care stau de partea lui Dumnezeu, a adevărului și dreptății chiar până la jertfirea a tot ce au în moarte, nu pot lua parte la astfel de fapte. Mai degrabă ei trebuie să le mustre. Acest lucru, în primul rând și întotdeauna, ei îl pot face prin exemplu nu numai arătând că ei nu fac astfel de fapte, făcând mai curând pe cele opuse lor, ci și prin atitudine, privire și ton arătând dezaprobare; apoi, în al doilea rând și ocazional, prin vorbire exprimându-și lipsa de armonie și opoziția față de faptele neroditoare ale întunericului. De obicei prima metodă este cea mai eficientă mustrare; cu toate acestea, uneori, cu sprijinul primei metode, a doua se va dovedi cea mai eficientă mustrare — PT 1933, 163.
Fără credință este imposibil a plăcea lui, fiindcă cel ce vine la Dumnezeu trebuie să creadă că el este și că este un răsplătitor al celor ce îl caută cu zel— Evrei 11:6.
„Fie-vă conform credinței voastre” ar părea că este metoda Domnului în purtarea Sa față de toți discipolii Săi, de la începutul și până la sfârșitul drumului și experienței lor creștine. Credință când El pare că nu ne ia în seamă; credință când lucrurile par să prospere în cele spirituale și în cele trecătoare, credință la fel de puternică atunci când toate curentele și toate forțele par să fie împotriva noastră. Biruința care biruie lumea este credința care în toate împrejurările este în stare să-și ridice privirea spre Domnul cu încredere deplină în bunătatea și credincioșia Sa și să-și dea seama că, după promisiunea Sa, în cele din urmă toate lucrurile vor lucra împreună spre binele nostru, deoarece noi suntem poporul Său— Z ’00, 139(R2625).
* * *
Cu excepția iubirii, nimic nu este mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât credința. Prin urmare, Tatălui îi sunt plăcuți cei care exercită încredere în caracterul Său. În mod corespunzător, cei care nu au încredere în caracterul Său, punând astfel sub semnul întrebării înțelepciunea, dreptatea, iubirea și puterea Sa, nu pot decât să nu fie plăcuți Lui și deci să nu fie acceptați de El, pentru că „fără credință este imposibil a plăcea lui Dumnezeu”. De aceea să avem credință în Dumnezeu — PT 1935, 62.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: