Să nu aveți părtășie cu faptele neroditoare ale întunericului; ci, mai degrabă, mustrați‐le — Efeseni 5:11.
Mustrarea păcatului de către noi se poate face întotdeauna prin epistola vie a vieţii noastre zilnice, care, ca o lumină strălucitoare, trebuie să mustre prin atitudine, privire, faptă, ton, tot ceea ce înclină spre întuneric şi păcat. „Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune și să îl glorifice pe Tatăl vostru care este în cer”. Uneori este potrivit şi cel mai adesea poate fi o datorie pentru noi să vorbim sau să acţionăm în opoziţie cu întunericul, dar lumina unei vieţi evlavioase, mărturisind pentru Adevăr şi manifestând Spiritul Sfânt, este, desigur, una dintre cele mai puternice mustrări ale păcatului, care pot fi făcute — Z ’04, 74 (R2966). * * * În acest text cuvântul părtășie înseamnă parteneriat, participare la faptele întunericului, faptele păcatului și ale rătăcirii. Acestea sunt neroditoare deoarece nu duc la rezultate bune. Avem părtășie cu astfel de fapte atunci când le facem sau le sprijinim și încurajăm pe alții să le facă. Desigur, cei care stau de partea lui Dumnezeu, a adevărului și dreptății chiar până la jertfirea a tot ce au în moarte, nu pot lua parte la astfel de fapte. Mai degrabă ei trebuie să le mustre. Acest lucru, în primul rând și întotdeauna, ei îl pot face prin exemplu nu numai arătând că ei nu fac astfel de fapte, făcând mai curând pe cele opuse lor, ci și prin atitudine, privire și ton arătând dezaprobare; apoi, în al doilea rând și ocazional, prin vorbire exprimându-și lipsa de armonie și opoziția față de faptele neroditoare ale întunericului. De obicei prima metodă este cea mai eficientă mustrare; cu toate acestea, uneori, cu sprijinul primei metode, a doua se va dovedi cea mai eficientă mustrare — PT 1933, 163.
Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul — Ioan 17:17, VDC.
Domnul nostru leagă întotdeauna progresul și dezvoltarea vieții noastre spirituale de primirea Adevărului și ascultarea ce-i dăm. Fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să se păzească de învățătura care pretinde că este înaintea Cuvântului, care afirmă că Cristos sau Spiritul sfânt vorbesc unor astfel de creștini avansați independent de Cuvânt. Aceasta cultivă mândria spirituală și lăudăroșia și fac fără putere avertizările și mustrările Sfintelor Scripturi, căci cei înșelați cred că în ei locuiește un învățător mai mare. Iar Satan, folosindu-se de această înșelăciune, îi face robii voinței lui — Z ’03, 377(R3250).
* * *
Sfințirea ne pune deoparte de păcat, eroare, egoism și spirit lumesc, și ne dedică în serviciul Domnului. Pe măsură ce sfințirea își continuă lucrarea, ea ne ține voința moartă, ne sacrifică trupul pentru Domnul și ne face caracterul ca al Lui. Cuvântul este cel care ne sfințește, întâi prin aceea că lucrează în inimile noastre o credință și o iubire care se consacră, prin care ne face capabili să ne prezentăm pe noi înșine înaintea Domnului drept sacrificiu. El își continuă lucrarea prin faptul că pune în noi începutul inimii, minții și voinței noi, și ne face capabili să ne sacrificăm până la moarte, în timp ce voința noastră umană o ține moartă iar voința lui Dumnezeu o ține vie în noi. Cuvântul își continuă lucrarea prin aceea că ne energizează să creștem, curățindu-ne, întărindu-ne și echilibrându-ne. Își completează lucrarea prin faptul că ne perfecționează — și toate acestea prin slujirea lui Isus — PT 1935, 117, 118.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: