Ieșiți din mijlocul lor și fiți separați, spune Domnul, și nu atingeți ce este necurat; și vă voi primi — 2 Corinteni 6:17.
Cei care în mod conștiincios trăiesc deosebiți de lume în cele spirituale și care recunosc ca frați numai pe cei care mărturisesc circumcizia inimii și primirea în familia lui Dumnezeu, se vor afla în opoziție cu moraliștii, cu liberalii, cu adepții criticii înalte, precum și cu masele populare, care urăsc lumina, căci ea osândește întunericul lor — doctrinal și de orice fel. Totuși, aceasta este singura cale bună și sigură de urmat. Este mult mai bine ca numai adevărații israeliți să fie recunoscuți ca frați și prin aceasta să se separe grâul adevărat de neghină — Z ’99, 203 (R2510).
* * *
Voia lui Dumnezeu este ca poporul Său să fie separat de toate obligațiile, cooperarea și simpatia față de instituțiile și practicile care sunt controlate de Satan și spiritul lui. Acest lucru ar însemna să se despartă de comuniunea și spiritul tuturor oamenilor care sunt servii lui Satan, fie că știu sau nu; și pe cât este posibil să se despartă de tovărășia lor. În felul acesta noi evităm în mare măsură a ne contamina cu orice lucru necurat. Și ce dacă uneori trebuie să mergem singuri? Cel puțin ne putem mângâia cu gândul că Domnul a avut aceeași experiență înainte de noi, și că Dumnezeu ne primește și ne este tovarăș. O astfel de acceptare și tovărășie compensează toate pierderile — PT 1932, 136.
Pasaje paralele: Numeri 16:21, 26; Ezra 10:11; Psalmii 50:5; Proverbe 9:6; Isaia 8:11; 52:11; Ieremia 51:6, 9; Faptele 2:40; 2 Corinteni 6:14-16; Efeseni 5:11; Apocalipsa 18:4.
Cântări: 196 [142], 213 [-], 226 [154, 319], 299 [-], 303 [177], 305 [-], 145 [-].
Poeziile Zorilor, 200: Ziua dulce de odihnă.
Lectură din Turn: Z ʼ15, 230 [AUDIO] (R5737: Curățirea noastră — interioară și exterioară ― VDM, Vol. 7, Nr. 5, pag. 489).
Lectură suplimentară: Z ʼ11, 59 (R4767a: O națiune sfântă ilustrată ― VDM, Vol. 27, Nr. 5, pag. 2223); Z ʼ11, 136 (R4809: Ținerea corpului în stăpânire ― VDM, Vol. 27, Nr. 1, pag. 2141).
L.T. în limba rusă;
L.T. în limba ucraineană; R2249; R4767_1; R4809.
L.T. în limba engleză; R2249; R2510; R4767b; R4809.
Întrebări: A continuat în mine lucrul de curățire săptămâna aceasta? În ce mod? Cu ce rezultate?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 15 SEPTEMBRIE (Cântarea 330) [*Engl. R3168: BEGINNINGS OF COMPREHENSION.]
Mana de azi
9 IUNIEAUDIO
În lume veți avea necaz; dar îndrăzniți, eu am învins lumea — Ioan 16:33.
Nu a fost nicio răsplată de prosperitate pământească pentru credincioșia Domnului, ci dimpotrivă, lipsuri și persecuții până la moarte. El a fost „om al durerilor și obișnuit cu suferința”, ocările celor care ocărăsc pe Dumnezeu au căzut asupra Lui; cu toate că era bogat, de dragul nostru s-a făcut sărac, atât de sărac încât El Însuși a spus: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde să-Și plece capul”. ... Robul nu este mai presus decât învățătorul său: dacă pe El l-au persecutat și pe noi ne vor persecuta și ocările celor care l-au ocărât pe El vor cădea și asupra noastră. Singura răsplată din prezent la care se pot aștepta cei ce-L urmează pe Cristos este manifestarea iubirii și aprobării Domnului simțită în inimă — Z ’95, 207 (R4072).
* * *
Printre necazurile pe care poporul Domnului trebuie să le îndure pot fi enumerate dezavantajele condițiilor rele din prezent, opoziția continuă a adversarului, persecuția din partea lumii și împotrivirea cărnii, mai ales în împrejurări de istovire, boli și dureri. Domnul ne dă binecuvântări spirituale compensatoare ca o contrabalansare a acestor dezavantaje, făcându-ne în stare să ne bucurăm în mijlocul inegalităților prezente și să sperăm la victorie datorită victoriei Domnului nostru asupra lumii — PT 1932, 62.
Pasaje paralele: Ioan 15:19-25; 16:2, 3; Faptele 14:22; Romani 5:3-5; 2 Timotei 3:12; Evrei 10:32-34; 12:5-13; Apocalipsa 3:19; Ioan 14:1, 27; Romani 8:35-37; Galateni 6:14; 1 Ioan 4:4; 5:4.
Cântări: 328 [183], 38, 57, 93, 179 [133], 222 [151], 305 [-].
Poeziile Zorilor, 189: „Îndrăzniți”.
Lectură din Turn: Z ʼ14, 291 [AUDIO] (R5544: Bucuroși în strâmtorare ― VDM, Vol. 12, Nr. 1, pag. 815).
Lectură suplimentară: Z ʼ11, 235 (R4865: Ferice de cei prigoniți ― VDM, Vol. 26, Nr. 1, pag. 2035); Z ʼ12, 323 [AUDIO] (R5116: Experiența creștină — persecuție și încercări de foc ― VDM, Vol. 21, Nr. 5, pag. 1574); Z ʼ14, 25 [AUDIO] (R5387: Odihnă pentru poporul lui Dumnezeu ― VDM, Vol. 15, Nr. 5, pag. 1085); Z ʼ15, 105 (R5662a: Credința unuia persecutat ― VDM, Vol. 9, Nr. 4, pag. 621); Z ʼ15, 297 [AUDIO] (R5778: Cristosul desăvârșit prin suferință ― VDM, Vol. 6, Nr. 5, pag. 417); Z ʼ16, 46 (R5850: Rezultatele bune ale persecuțiilor ― VDM, Vol. 5, Nr. 1, pag. 301); Z ʼ16, 59 (R5857: Primul martir creștin ― VDM, Vol. 4, Nr. 6, pag. 291).
L.T. în limba rusă; R5116; R5387; R5662; R5778; R5850; R5857.
L.T. în limba ucraineană; R4865; R5116; R5387; R5662; R5778; R5850; R5857.
L.T. în limba engleză; *R4071; R4072; R4865; R5116; R5387; R5662b; R5778; R5850; R5857.
Întrebări: Ce experiențe am avut eu săptămâna aceasta potrivit acestui text? Cum le-am purtat? Ce efect au avut ele asupra mea?
RUGĂCIUNE, RĂBDARE, BUCURIE, PURITATE, LAUDĂ, AJUTOR, MĂRTURISIREA EVANGHELIEI, MÂNGÂIERE ÎN ÎNTRISTARE, BIRUIREA OBICEIURILOR RELE, BIRUIREA SINGURĂTĂȚII ȘI DEZNĂDEJDII.
CÂNTĂRI ÎN NOAPTE 09 IUNIE (Cântarea 149) [*Engl. R3932].