Nu vă întristați, pentru că bucuria lui Iehova este tăria voastră — Neemia 8:10. Întristările pot veni într-adevăr, și vor veni adesea ca un potop, dar Domnul este ajutorul nostru în toate aceste lucruri. Sufletul care nu a cunoscut niciodată disciplina întristării și necazului nu a învățat încă cât de prețioasă este iubirea și ajutorul Domnului. Domnul se apropie în mod special de noi în perioadele de întristare copleșitoare, atunci când noi ne apropiem de El. Așa a aflat psalmistul (130), atunci când, într-un necaz profund, el a strigat către Domnul și a cugetat asupra dreptății Sale spunând: „Din adâncuri am strigat către tine, Iehova. Doamne, dă ascultare vocii mele; urechile tale să fie atente la vocea cererilor mele”. Simțindu-și propriile neajunsuri, tânjind după eliberare deplină de orice imperfecțiune și profețind despre pregătirile bogate ale Planului Divin de salvare prin Cristos, el adaugă: „Dacă tu, Iehova, ai însemna nelegiuirile [punându-le pe seama noastră], Doamne, cine ar sta în picioare? Dar la tine este iertare, ca să fii de temut [privit cu reverență]” — Z ’95, 20 (R1759). * * * În general vorbind, cea mai mare parte a omenirii este dată mai curând pe mâna întristării decât a bucuriei. Nu putea fi altfel sub domnia blestemului adamic; căci durerea, suferința, boala, pierderile, dezamăgirile, dușmăniile, procesul morții, moartea și doliul abundă din toate părțile și întristează omenirea; pentru că trăim cu toții în noaptea păcatului în care plânsul durează (Psalmii 30:5). Astfel, bucuria nu este experiența obișnuită și de durată a omenirii sub blestem. Este privilegiul poporului lui Dumnezeu să fie bucuros — PT 1942, 100.
Întrebări: Am încercat eu să obțin mângâiere de la Dumnezeu și să nu mă întristez prea mult? Ce ajutoare sau ce obstacole am avut în privința aceasta? Care au fost rezultatele?
În zilele din urmă vor veni timpuri grele; pentru că oamenii vor fi … trădători, încăpățânați … iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu— 2 Timotei 3:1, 2, 4.
Creștinul adevărat nu este „încăpățânat”. Dimpotrivă, este decapitat în mod simbolic prin consacrarea sa Domnului. El și-a pierdut capul, a renunțat la voința sa proprie și la propria sa conducere și, ca discipol al lui Isus Cristos, s-a supus controlului absolut al lui Isus, Capul. ... Creștinul adevărat deci, în toate afacerile vieții, atât în cele plăcute cât și în greutăți și încercări, cere conducerea de la Capul său pentru a ști ce și cum să lucreze sau să vorbească, da, pentru a avea chiar și gândurile minții sale în deplină conformitate cu voința lui Dumnezeu în Cristos — Z ʼ99, 102 (R2459).
* * *
Suntem în zilele din urmă; și, exact după descrierea Apostolului, acestea sunt timpuri primejdioase, nu numai în lume ci și printre creștini. „Oamenii aceia” [așa este în greacă] descriși aici, aparțin claselor antitipice Ianes și Iambres (vers. 8). Ei l-au trădat pe Domnul lor și pe cei care le-au fost frați, pe care ei, ca și Iuda din vechime, îi vând pentru câștig. În îndărătnicia lor ei sunt cu adevărat încăpățânați. Viața în lepădare de sine, care izvorăște din iubire către Dumnezeu, și-a pierdut farmecul pentru ei, și este moartă din cauza iubirii lor pentru îngăduința de plăcere egoistă și lumească — PT 1935, 102.
Lectură suplimentară: Z ʼ10, 389 (R4728a: Se apropie timpuri grele― VDM, Vol. 28, Nr. 3, pag. ); Z ʼ13, 291 (R5318a: Alergarea din acest veac — „Norul de martori” al acesteia―VDM, Vol. 17, Nr. 2, pag. 1203); Z ʼ15, 341 (R5799: De ce a permis Dumnezeu amăgirile nedreptății ale Satanei―VDM, Vol. 6, Nr. 1, pag. 375); Z ʼ16, 57 (R5856: Mulți reci — puțini credincioși―VDM, Vol. 4, Nr. 6, pag. 293).
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: