Și nu numai ea, dar și noi care avem cele dintâi roade ale Spiritului, suspinăm în noi, așteptând înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru — Romani 8:23, GBV1989.
Poporul Domnului nu trebuie să facă paradă de greutățile lor, plângându-și soarta. Dimpotrivă, ei au privilegiul rugăciunii și instrucțiunile Cuvântului lui Dumnezeu, care-i învață de ce sunt permise condițiile rele din prezent și cum, când și de ce se apropie timpul când lacrimile vor fi șterse de pe toate fețele și nu va mai fi nici plâns, nici suspin și nici moarte. De aceea, în loc să se plângă în fața lumii, ei să se bucure și să vestească virtuțile Celui care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Simpatia noastră față de biata lume, care nu are aceste avantaje, așa să ne facă să-i vestim Evanghelia, încât propriile noastre dureri să se stingă, să fie parțial uitate — Z ’02, 40 (R2947). * * * Familia umană geme sub blestem, care constă din creșterea buruienilor, secetă, tăciune, foamete, ciumă, cutremure de pământ, vulcani, tsunami, furtuni, inundații, extreme ale climei, Satan, îngeri căzuți, păcat, eroare, necaz, depravare, ură, conflict, persecuție, înălțarea celor răi, exploatare, tiranie, intrigi clericale, sectarism, trudă, panică, pierdere, înstrăinare de Dumnezeu, boală, procesul morții și moarte. Poporul lui Dumnezeu din Veacul Evanghelic geme înăuntru din cauza efectelor blestemului și din cauza suferințelor adăugate de sacrificiul lor. Neamul omenesc geme în exterior. Deși nu putem înăbuși gemetele interioare, trebuie să le înăbușim pe cele exterioare. Lumea geme în timp ce așteaptă eliberarea, pe care Dumnezeu i-o va da la revelarea celor aleși în glorie. Noi gemem în timp ce ne așteptăm înfierea deplină la înviere, când vom fi izbăviți de relele cărnii și vom primi gloriile împreună cu Isus — PT 1933, 163.
Fără credință este imposibil a plăcea lui, fiindcă cel ce vine la Dumnezeu trebuie să creadă că el este și că este un răsplătitor al celor ce îl caută cu zel— Evrei 11:6.
„Fie-vă conform credinței voastre” ar părea că este metoda Domnului în purtarea Sa față de toți discipolii Săi, de la începutul și până la sfârșitul drumului și experienței lor creștine. Credință când El pare că nu ne ia în seamă; credință când lucrurile par să prospere în cele spirituale și în cele trecătoare, credință la fel de puternică atunci când toate curentele și toate forțele par să fie împotriva noastră. Biruința care biruie lumea este credința care în toate împrejurările este în stare să-și ridice privirea spre Domnul cu încredere deplină în bunătatea și credincioșia Sa și să-și dea seama că, după promisiunea Sa, în cele din urmă toate lucrurile vor lucra împreună spre binele nostru, deoarece noi suntem poporul Său— Z ’00, 139(R2625).
* * *
Cu excepția iubirii, nimic nu este mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât credința. Prin urmare, Tatălui îi sunt plăcuți cei care exercită încredere în caracterul Său. În mod corespunzător, cei care nu au încredere în caracterul Său, punând astfel sub semnul întrebării înțelepciunea, dreptatea, iubirea și puterea Sa, nu pot decât să nu fie plăcuți Lui și deci să nu fie acceptați de El, pentru că „fără credință este imposibil a plăcea lui Dumnezeu”. De aceea să avem credință în Dumnezeu — PT 1935, 62.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: