Și nu numai ea, dar și noi care avem cele dintâi roade ale Spiritului, suspinăm în noi, așteptând înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru — Romani 8:23, GBV1989.
Poporul Domnului nu trebuie să facă paradă de greutățile lor, plângându-și soarta. Dimpotrivă, ei au privilegiul rugăciunii și instrucțiunile Cuvântului lui Dumnezeu, care-i învață de ce sunt permise condițiile rele din prezent și cum, când și de ce se apropie timpul când lacrimile vor fi șterse de pe toate fețele și nu va mai fi nici plâns, nici suspin și nici moarte. De aceea, în loc să se plângă în fața lumii, ei să se bucure și să vestească virtuțile Celui care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Simpatia noastră față de biata lume, care nu are aceste avantaje, așa să ne facă să-i vestim Evanghelia, încât propriile noastre dureri să se stingă, să fie parțial uitate — Z ’02, 40 (R2947). * * * Familia umană geme sub blestem, care constă din creșterea buruienilor, secetă, tăciune, foamete, ciumă, cutremure de pământ, vulcani, tsunami, furtuni, inundații, extreme ale climei, Satan, îngeri căzuți, păcat, eroare, necaz, depravare, ură, conflict, persecuție, înălțarea celor răi, exploatare, tiranie, intrigi clericale, sectarism, trudă, panică, pierdere, înstrăinare de Dumnezeu, boală, procesul morții și moarte. Poporul lui Dumnezeu din Veacul Evanghelic geme înăuntru din cauza efectelor blestemului și din cauza suferințelor adăugate de sacrificiul lor. Neamul omenesc geme în exterior. Deși nu putem înăbuși gemetele interioare, trebuie să le înăbușim pe cele exterioare. Lumea geme în timp ce așteaptă eliberarea, pe care Dumnezeu i-o va da la revelarea celor aleși în glorie. Noi gemem în timp ce ne așteptăm înfierea deplină la înviere, când vom fi izbăviți de relele cărnii și vom primi gloriile împreună cu Isus — PT 1933, 163.
Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul — Ioan 17:17, VDC.
Domnul nostru leagă întotdeauna progresul și dezvoltarea vieții noastre spirituale de primirea Adevărului și ascultarea ce-i dăm. Fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să se păzească de învățătura care pretinde că este înaintea Cuvântului, care afirmă că Cristos sau Spiritul sfânt vorbesc unor astfel de creștini avansați independent de Cuvânt. Aceasta cultivă mândria spirituală și lăudăroșia și fac fără putere avertizările și mustrările Sfintelor Scripturi, căci cei înșelați cred că în ei locuiește un învățător mai mare. Iar Satan, folosindu-se de această înșelăciune, îi face robii voinței lui — Z ’03, 377(R3250).
* * *
Sfințirea ne pune deoparte de păcat, eroare, egoism și spirit lumesc, și ne dedică în serviciul Domnului. Pe măsură ce sfințirea își continuă lucrarea, ea ne ține voința moartă, ne sacrifică trupul pentru Domnul și ne face caracterul ca al Lui. Cuvântul este cel care ne sfințește, întâi prin aceea că lucrează în inimile noastre o credință și o iubire care se consacră, prin care ne face capabili să ne prezentăm pe noi înșine înaintea Domnului drept sacrificiu. El își continuă lucrarea prin faptul că pune în noi începutul inimii, minții și voinței noi, și ne face capabili să ne sacrificăm până la moarte, în timp ce voința noastră umană o ține moartă iar voința lui Dumnezeu o ține vie în noi. Cuvântul își continuă lucrarea prin aceea că ne energizează să creștem, curățindu-ne, întărindu-ne și echilibrându-ne. Își completează lucrarea prin faptul că ne perfecționează — și toate acestea prin slujirea lui Isus — PT 1935, 117, 118.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: