Fă lucrarea unui evanghelist, fă deplin dovada serviciului tău — 2 Timotei 4:5. În ce măsură, fiecare dintre noi și toți împreună, folosim cu zel ocaziile pe care le-a pus Domnul în puterea noastră pentru a glorifica numele Său și pentru a binecuvânta pe semenii noștri bolnavi de păcat, nu numai spunându-le despre Isus și despre cuvintele Sale minunate ale vieții, dar și în ce măsură îi ajutăm să vină la El? Există diferite modalități în care putem ajuta: prin cuvânt, prin scrisoare, prin invitație la întruniri etc. Cu toate acestea, un element necesar în orice ajutor este acela că propria noastră purtare trebuie să fie în acord cu ceea ce recomandăm altora. Dacă noi înșine am fost cu Isus, am învățat de la El și am înțeles o parte a jertfirii de Sine și a iubirii Sale, vom putea ajuta mai bine pe alții care doresc să vină la El — Z ’04, 41 (R3315). * * * Zelul poate fi definit ca un devotament înflăcărat față de persoane, principii, cauze și lucruri, manifestându-se în activități entuziaste față de acestea. Prin urmare, el este o calitate care este înflăcărată, arzătoare, sentimentală. El se fierbe în sentimente entuziaste. Afecțiunile sunt agitate până la punctul de fierbere și el înrolează energiile trupului, sufletului și spiritului în exercitarea ardorii. Zelul este un devotament înflăcărat, de aceea el se leapădă de sine în orice mod posibil al jertfirii de sine în interesul obiectului căruia îi este dedicat interesul. Acesta se exercită uneori în interesul persoanelor de care este atașat prin devotament afectiv, uneori în interesul principiilor de care este atașat prin devotament înflăcărat, uneori în interesul unei cauze de care este atașat prin sprijin călduros, uneori față de lucruri de care se prinde cu devotament arzător și uneori față de două sau mai multe dintre acestea, de care se prinde cu un devotament entuziast — PT 1948, 51.
Dacă nu mâncați carnea Fiului omului și nu beți sângele lui, nu aveți viață în voi— Ioan 6:53.
Domn iubit, cu bucurie mâncăm (însușim pentru nevoile noastre) meritul naturii Tale curate, sacrificată pentru noi — pentru îndreptățirea noastră. Cu bucurie ne împărtășim din paharul suferințelor Tale, socotind o binecuvântată favoare să suferim cu Tine, ca apoi, la momentul cuvenit, să și domnim împreună cu Tine; să fim morți cu Tine, ca apoi, în viitorul veșnic, să trăim cu Tine, să fim asemenea Ție și să ne împărtășim, ca mireasă a Ta, de iubirea și mărirea Ta. Ah, cât de credincioși trebuie să fim pentru a putea îndeplini nu numai simbolul, ci și realitatea! Binecuvântate Domn, auzim cuvântul Tău, spunând: „Paharul pe care-l beau Eu îl veți bea și cu botezul cu care sunt botezat Eu veți fi botezați”. Doamne, din puterea noastră noi nu suntem în stare a ne jertfi astfel; dar nouă ne este îndeajuns harul Tău, căci cu totul ai Tăi suntem, acum și în vecii vecilor — Z ’99, 51 (R2436).
* * *
A mânca carnea Fiului Omului parțial înseamnă a ne însuși prin credință umanitatea Sa perfectă; și a bea sângele Său parțial înseamnă a ne însuși prin credință viața Sa perfectă. Astfel ne însușim de la Cristos un echivalent exact al datoriei noastre din cauza păcatului lui Adam. Pentru umanitatea perfectă și viața perfectă pe care le însușim suntem socotiți ca fiind perfecți și ca având viață perfectă. Dacă nu ne însușim acestea, suntem morți în Adam și nu putem avea viață, dar dacă ne însușim acestea, avem viață. A mânca carnea Lui și îndeosebi a bea sângele Lui, parțial mai înseamnă și partea Bisericii în moartea de sacraficiu împreună cu El — PT 1933, 63.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: