Fă lucrarea unui evanghelist, fă deplin dovada serviciului tău — 2 Timotei 4:5. În ce măsură, fiecare dintre noi și toți împreună, folosim cu zel ocaziile pe care le-a pus Domnul în puterea noastră pentru a glorifica numele Său și pentru a binecuvânta pe semenii noștri bolnavi de păcat, nu numai spunându-le despre Isus și despre cuvintele Sale minunate ale vieții, dar și în ce măsură îi ajutăm să vină la El? Există diferite modalități în care putem ajuta: prin cuvânt, prin scrisoare, prin invitație la întruniri etc. Cu toate acestea, un element necesar în orice ajutor este acela că propria noastră purtare trebuie să fie în acord cu ceea ce recomandăm altora. Dacă noi înșine am fost cu Isus, am învățat de la El și am înțeles o parte a jertfirii de Sine și a iubirii Sale, vom putea ajuta mai bine pe alții care doresc să vină la El — Z ’04, 41 (R3315). * * * Zelul poate fi definit ca un devotament înflăcărat față de persoane, principii, cauze și lucruri, manifestându-se în activități entuziaste față de acestea. Prin urmare, el este o calitate care este înflăcărată, arzătoare, sentimentală. El se fierbe în sentimente entuziaste. Afecțiunile sunt agitate până la punctul de fierbere și el înrolează energiile trupului, sufletului și spiritului în exercitarea ardorii. Zelul este un devotament înflăcărat, de aceea el se leapădă de sine în orice mod posibil al jertfirii de sine în interesul obiectului căruia îi este dedicat interesul. Acesta se exercită uneori în interesul persoanelor de care este atașat prin devotament afectiv, uneori în interesul principiilor de care este atașat prin devotament înflăcărat, uneori în interesul unei cauze de care este atașat prin sprijin călduros, uneori față de lucruri de care se prinde cu devotament arzător și uneori față de două sau mai multe dintre acestea, de care se prinde cu un devotament entuziast — PT 1948, 51.
Spiritul Domnului în poporul Său se aseamănă cu „flacăra iubirii sacre” față de Domnul și față de tot ce este în legătură cu cauza Lui. Această flacără este aprinsă prin mesajul divin în fiecare, în mod individual, când primește Spiritul sfânt și, prin urmare, aparține întregii biserici sub conducerea acelui Spirit. În măsura în care biserica crește în cunoștință, iubire și părtășie cu Domnul, în aceeași măsură această „flacără a iubirii sacre” va face ca biserica să fie o lumină în lume, o cetate zidită pe munte, care nu poate fi ascunsă— Z ’03, 25(R3135).
* * *
Din acest verset se vede clar că Spiritul nu este Iehova; căci dacă ar fi, un astfel de îndemn ar fi inutil și absurd. Cât de nechibzuit și zadarnic este să ne îndemnăm să nu anihilăm pe Cel Atotputernic și Existent de la Sine! Însă dacă înțelegem că Spiritul este dispoziția Domnului în noi, îndemnul este înțelept și necesar. Așa cum lumina unei lumânări poate fi stinsă, tot așa Spiritul, lumina cea sfântă, poate fi stins cu păcat, eroare, egoism sau spirit lumesc dacă pune stăpânire peste noi. Spre deosebire de lumânare, care poate fi aprinsă din nou, Spiritul, odată ce este stins, nu poate fi aprins din nou. Așadar, să ne dăm toată sârguința ca să nu stingem lumina aceasta fără preț, altminteri vom rămâne în întuneric continuu; și cât de mare va fi întunericul acela! — PT 1933, 111.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: