Fă lucrarea unui evanghelist, fă deplin dovada serviciului tău — 2 Timotei 4:5. În ce măsură, fiecare dintre noi și toți împreună, folosim cu zel ocaziile pe care le-a pus Domnul în puterea noastră pentru a glorifica numele Său și pentru a binecuvânta pe semenii noștri bolnavi de păcat, nu numai spunându-le despre Isus și despre cuvintele Sale minunate ale vieții, dar și în ce măsură îi ajutăm să vină la El? Există diferite modalități în care putem ajuta: prin cuvânt, prin scrisoare, prin invitație la întruniri etc. Cu toate acestea, un element necesar în orice ajutor este acela că propria noastră purtare trebuie să fie în acord cu ceea ce recomandăm altora. Dacă noi înșine am fost cu Isus, am învățat de la El și am înțeles o parte a jertfirii de Sine și a iubirii Sale, vom putea ajuta mai bine pe alții care doresc să vină la El — Z ’04, 41 (R3315). * * * Zelul poate fi definit ca un devotament înflăcărat față de persoane, principii, cauze și lucruri, manifestându-se în activități entuziaste față de acestea. Prin urmare, el este o calitate care este înflăcărată, arzătoare, sentimentală. El se fierbe în sentimente entuziaste. Afecțiunile sunt agitate până la punctul de fierbere și el înrolează energiile trupului, sufletului și spiritului în exercitarea ardorii. Zelul este un devotament înflăcărat, de aceea el se leapădă de sine în orice mod posibil al jertfirii de sine în interesul obiectului căruia îi este dedicat interesul. Acesta se exercită uneori în interesul persoanelor de care este atașat prin devotament afectiv, uneori în interesul principiilor de care este atașat prin devotament înflăcărat, uneori în interesul unei cauze de care este atașat prin sprijin călduros, uneori față de lucruri de care se prinde cu devotament arzător și uneori față de două sau mai multe dintre acestea, de care se prinde cu un devotament entuziast — PT 1948, 51.
Ce privilegiu binecuvântat avem, iubiți discipoli ai Domnului, de a fi stăruitori în rugăciune, de a ne ruga tot timpul, de a ne înălța inima și mintea către Dumnezeu oricând și în orice loc și astfel să simțim că zi de zi, oră de oră Tatăl și Domnul nostru Isus sunt cu noi. Și apoi, când sub ochii și supravegherea Sa au luat sfârșit îndatoririle și activitățile zilei, sau oricând altădată când sufletul simte nevoie, cât de prețios este privilegiul de a intra în cămăruța noastră și acolo, singuri cu Dumnezeu, să ne despovărăm inima— Z ’95, 215(R1864).
* * *
Omul are comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune. Spre deosebire de ființele umane, Dumnezeu nu obosește niciodată de credincioșii care vin la El. Prin urmare aceștia întotdeauna au acces la El în rugăciune în numele lui Isus. Cu câtă recunoștință deci trebuie întotdeauna să apreciem și să ne folosim de acest privilegiu! El ne va ridica și va câștiga pentru noi binecuvântări pe care altfel nu le-am putea căpăta. Aceste binecuvântări vor fi de două feluri: cele care provin din exercitarea spiritului de rugăciune (adică efectul reflex al rugăciunii) și darurile primite ca răspuns — PT 1930, 14.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: