PĂSTORUL NEBUN ȘI NETREBNIC

(Zaharia 11:15-17)

BIBLIA, prin tipurile și profețiile sale, indică adesea persoane care aveau să împlinească anumite lucruri în vremuri îndepărtate. Recunoaștem acest lucru, desigur, în cazul lui Isus; și cu toții ne amintim cum El și Apostolii au aplicat Scripturile la Iuda. Tot așa, Cirus a fost indicat, și aceasta pe nume, cu 200 de ani înainte de a împlini lucrurile profețite despre el. (Isaia 44:28; 45:1-5.) Cei doisprezece Apostoli și cei șaptezeci de Profeți de ordinul doi din ambele Secerișuri, au fost tipificați, respectiv, prin cele douăsprezece fântâni și cei șaptezeci de finici de la Elim (Exod 15:27); totodată, acești Profeți de ordinul doi au fost tipificați și de cei șaptezeci de judecători (Numeri 11:24-30). Cei doisprezece Apostoli sunt, printre altele, tipificați de cei doisprezece fii ai lui Iacov; iar ei, și în special Sfântul Pavel, au fost tipificați de Eleazar (Numeri 4:16; 19:4); iar paralelismul arată că și Pastorul nostru este tipificat în Numeri 4:16 și 16:35-39.  

Daniel 11 se referă profetic la următoarele persoane: Cambise, Smerdis, Darius, Histaspe și Xerxe (vers. 2), Alexandru cel Mare (vers. 4), (cei patru succesori ai săi — Cassandru, Seleuc, Ptolemeu și Lisimah, fiind indicați profetic în Daniel 8:8), Ptolemeu Filadelful (vers. 5), Antioh Teos, Berenice și Ptolemeu Filadelful (vers. 6), Ptolemeu Evergetul și Seleuc Calinicul (vers. 7), fiii acestuia din urmă și Antioh cel Mare (vers. 10), acesta din urmă și Ptolemeu Filopatorul (vers. 11), Antioh Epifanes (vers. 12), Scopas (vers. 15), Marc Antoniu și Cleopatra (vers. 17-19), Augustus (vers. 20), Tiberiu (vers. 21-24), Aurelian și Zenobia (vers. 25, 26, 28), precum și Napoleon (vers. 29, 30, 36-45).

Ioan Botezătorul este menționat în Isaia 40:3-5 și Maleahi 3:1. Patru persoane sunt indicate în Zaharia 11:8, 15-17; iar frații Russell și Rutherford sunt menționați în Matei 24:45-47 și, respectiv, în Matei 24:48-51. Așadar, vedem că Biblia indică adesea, prin profețiile și tipurile sale, nu doar clase, ci și persoane din vremuri viitoare.

Două păreri greșite

Tot poporul Adevărului pare să fie de acord cu ideea că Zaharia 11:15-17 se referă la o persoană anume. Deși scumpul nostru Pastor nu a învățat niciodată aceasta, mulți dintre poporul Adevărului au fost sub impresia că domnul Barbour, care a renegat Răscumpărarea în 1878, ar fi acea persoană. Unii dintre ei și-au folosit chiar imaginația pe această temă, pretinzând că ochiul său drept literal ar fi fost orbit și că brațul său drept literal ar fi fost paralizat! În mod consecvent, ar fi trebuit să meargă și mai departe în interpretarea literală a acestui pasaj și să susțină că sabia din versetul 17 a fost una literală.

În anul 1905 am vizitat Rochester, N.Y., orașul natal al domnului Barbour, și acolo, de la unii dintre adepții săi, am aflat că nici ochiul său drept literal nu fusese orbit, nici brațul său drept literal nu fusese paralizat. Volumul VII, după cum știm, aplică de asemenea acest pasaj la domnul Barbour. Zaharia 11:1-17 tratează, fără îndoială, despre activitățile și răsplătirile diferiților păstori dintre oile lui Dumnezeu la sfârșitul Veacului Evanghelic; însă, din mai multe motive, credem că domnul Barbour nu poate fi persoana la care se referă Zaharia 11:15-17. Vom prezenta acum aceste motive:

(1) Domnul Barbour, după câte înțelegem, a fost primul dintre cei trei păstori despre care vorbește versetul 8 și, prin urmare, nu ar fi descris în versetele 15-17 ca fiind încă un alt păstor. Luna din versetul 8 nu este o lună de zile, ci de ani, reprezentând astfel treizeci de ani (Apocalipsa 9:5, 15; 13:5). Acești treizeci de ani, credem noi, au început în anul 1878 și s-au încheiat în anul 1908. Domnul Barbour, ca primul dintre acești trei păstori, la începutul acestei perioade, a renegat Răscumpărarea. În anul 1908, la sfârșitul ei, domnul Henninges a intrat pe o cale de conduită care l-a făcut conducătorul cernerii din 1908-1911, a cărei principală eroare doctrinară a fost negarea participării Bisericii în Jertfa pentru păcat. El a fost, după înțelegerea noastră, al treilea păstor din versetul 8. Se pare că domnul Paton, conducătorul cernerii din 1881-1884, a fost al doilea dintre acești trei păstori. Prin urmare, cazul domnului Barbour este tratat în versetul 8, și nu există niciun motiv întemeiat pentru a-i aplica versetele 15-17, care se referă în mod expres la activitatea altcuiva („Ia-ți și etc.”).

(2) Activitățile păstorului nesăbuit (versetele 15-17), potrivit acestui capitol, urmau să aibă loc la multă vreme după ce domnul Barbour părăsise scena activității în mijlocul oilor lui Dumnezeu. Acest lucru este evident din mai multe aspecte prezentate în acest capitol:

[1] Activitățile păstorului nebun urmau să înceapă la multă vreme după ce slujitorii Adevărului, reprezentanții lui Isus, ca clasă, tipificați de Zaharia, aveau să-și retragă slujirea de la clasa Morții a Doua: „Nu vă voi mai paște; cea care moare, să moară” (versetul 9). Retragerea acestei slujiri de la clasa Morții a Doua a început în timpul primei cerneri, 1878-1881, după ce domnul Barbour a renegat Răscumpărarea, și a continuat până la sfârșitul celei de-a cincea cerneri, 1908-1911.

[2] Activitățile păstorului nebun aveau să înceapă mult după ce acești slujitori ai Adevărului, ca clasă, au încetat să mai hrănească Babilonul: „Și cea care trebuie stârpită, să fie stârpită”. Această hrănire a încetat în anul 1881, când, după cum arată paralelismul, favoarea specială a chemărilor speciale a fost deschisă oricui, fie înăuntrul, fie în afara Babilonului, iar Babilonul însuși, aflat în starea sa de lepădare, a fost lăsat de Dumnezeu să piară de foame (Amos 8:1-13).

[3] Activitățile speciale ale păstorului nebun urmau să aibă loc după începutul vânzării slujitorilor Adevărului, reprezentanții lui Isus, ca clasă. Această vânzare a slujitorilor Adevărului ca clasă, pentru prețul puterii, a început în Anglia spre sfârșitul anului 1916.

[4] Activitățile speciale ale păstorului nebun urmau să înceapă după ce toiagul Frumusețe a fost complet tăiat, și după ce a început tăierea toiagului Legături. Toiagul unui păstor reprezintă învățăturile sale, iar nuiaua sa, faptele și practicile sale (Psalmii 23:4). Toiagul Frumusețe (versetele 7, 10) reprezintă Adevărul Parousiei, iar tăierea lui reprezintă împărțirea dreaptă a Cuvântului Adevărului în timpul Parousiei (2 Timotei 2:15). Toiagul Legături (versetele 7, 14) reprezintă Adevărul Epifaniei, iar tăierea lui reprezintă împărțirea dreaptă a Cuvântului Adevărului în timpul Epifaniei. Adevărul Parousiei fusese dat în întregime înainte de moartea Pastorului nostru, la 31 octombrie 1916; iar anumite Scripturi, și anume Ezechiel 9:2, 5-10 și Psalmii 91:6 (prima propoziție din Psalmii 91:6 se referă la cernerea care avea să lucreze în timpul nopții, Timpul de Strâmtorare, adică a șasea cernere, a șasea măcelărire), deschizându-ni-se minții noastre la 10 noiembrie 1916 ca indicând o cernere viitoare, au constituit ceea ce s-a dovedit a fi primele raze ale Adevărului Epifaniei. Aceste patru lucruri, conform cu Zaharia 11, urmau să preceadă activitățile păstorului nebun, și, din moment ce toate au urmat activităților domnului Barbour între oile lui Dumnezeu, este evident că nu el a fost păstorul nebun din Zaharia 11:15-17.

La Convenția de la St. Joseph din anul 1909, unul dintre Peregrini, fratele Raymond, ne-a spus că fratele Russell considera că A. E. Williamson era păstorul nebun din Zaharia 11:15-17. Dându-i crezare, am fost, timp de mai mulți ani, sub impresia că A. E. Williamson era persoana la care se referă Zaharia 11:15-17. La acea vreme — 1909 — fratele Raymond a spus că fratele Rutherford auzise și el pe Pastorul nostru exprimând acest gând; dar când, în mai 1917, am adus acest subiect la masa de la Betel și l-am apărat ca fiind gândul Pastorului nostru, fratele Rutherford a spus că nu-l auzise niciodată pe Pastorul nostru învățând astfel; și niciunul dintre cei prezenți la masă, în acea ocazie, nu și-a amintit așa ceva. La scurt timp după aceea am renunțat la acest gând, deoarece am ajuns să înțelegem că era mai rațional să aplicăm pasajul la o altă persoană ale cărei fapte se potrivesc de o mie de ori mai bine cu pasajul decât cele ale lui A.E. Williamson.

În timp ce respingeam mai sus ideea că domnul Barbour ar fi păstorul nebun din Zaharia 11:15-17, am prezentat două dovezi, [3] și [4], că activitățile speciale ale păstorului nebun aparțin Epifaniei. Faptul că activitățile păstorului nebun și netrebnic aparțin Epifaniei și au fost o grea încercare pentru poporul Domnului, dovedește că părțile luate separat ale textului din Zaharia 11:15-17 nu puteau fi înțelese până când nu s-au împlinit, fiecare la rândul ei; și acest fapt explică incorectitudinea interpretărilor oferite asupra pasajului înainte ca încercările legate de împlinirea sa, care au avut loc în Epifanie, să fi fost întâmpinate cu succes de către cei credincioși.

Deoarece împlinirea sa are loc în Epifanie, trebuie să căutăm, în această perioadă, un conducător proeminent din poporul Adevărului care să corespundă descrierii păstorului nebun și netrebnic dată în Zaharia 11:15-17. Există în prezent [1921, n.e.] mai mulți frați proeminenți, activi în poporul Adevărului, și printre ei trebuie să fie căutat acela care corespunde caracterizării Scripturale a păstorului nebun și netrebnic. Cine este el? Pentru a răspunde mai bine la această întrebare, să studiem mai întâi descrierea biblică a păcatelor sale de omitere. Dar unii ar putea obiecta: „Nu ar însemna aceasta judecare, gândire și vorbire de rău?” Răspundem că, în mod cert, aceasta nu înseamnă judecare, gândire și vorbire de rău, care sunt interzise; altminteri Dumnezeu, în textul nostru, i-ar îndemna pe slujitorii Adevărului, ca un singur corp, reprezentați de Zaharia, să facă acest lucru: „Ia-ți [ia în cercetare] și [pe lângă predarea Adevărului Parousiei și al Epifaniei — de asemenea o dovadă că activitatea păstorului nebun urma să aibă loc în Epifanie] uneltele [toiagul — învățăturile sale, și nuiaua — acțiunile și practicile sale oficiale] unui păstor nebun [un păstor care a lăsat nefăcute unele lucruri foarte înțelepte și folositoare, și care a făcut unele lucruri foarte neînțelepte și nefolositoare atât pentru oi, cât și pentru Stăpânul lor, este un păstor nebun].” Că el urma să ocupe un loc foarte proeminent — o poziție care să atragă asupra lui atenția lumii întregi și să-i ofere activitate și influență mondială — este evident din afirmația de început a versetului 16: „Pentru că, iată, voi ridica [înlăturând pe alții eligibili și deschizând calea pentru ca păstorul nebun să iasă în frunte — așa cum Dumnezeu a făcut în cazul lui Faraon] un păstor în țară [literal, pe pământ, adică în societatea omenească. Această expresie arată proeminența, activitatea și influența mondială a păstorului nebun].” Prin urmare, vedem că acest păstor nebun urma să fie una dintre cele mai proeminente persoane din poporul Adevărului. Niciun frate de rang secund dintre ei nu se va potrivi acestei descrieri. În plus, versetul implică faptul că trebuie să fie o persoană la Adevăr, care atrage foarte multă atenție asupra sa din partea celor lumești din întreg pământul simbolic.

Păcate de omisiune

Cum putem să ne dăm seama cine este el? O analiză a ceea ce spune textul că ar fi trebuit să facă, dar a lăsat nefăcut, ne va ajuta, fără îndoială, să răspundem la această întrebare. Ce a lăsat nefăcut, deși, ca păstor, ar fi trebuit să facă? Versetul 16 enumeră patru lucruri pe care un adevărat păstor ar trebui să le facă, și fiecare dintre acestea îl acuză că le-a lăsat nefăcute: (1) „Nu va cerceta pe cele care sunt stârpite; (2) nici nu va căuta pe cea tânără; (3) nici nu va vindeca pe cea rănită; (4) nici nu va paște pe cea care stă pe loc”. Se va observa din acest text că față de patru clase de oi ale lui Dumnezeu el nu face ceea ce un adevărat păstor ar trebui să facă. Oile reprezintă, desigur, poporul lui Dumnezeu, care acum constă din exact patru clase, așa cum le grupează acest verset — nici mai multe, nici mai puține. În ordinea în care textul le enumeră, acestea sunt: Turma Mică, Vrednicii Tineri, Marea Mulțime și Îndreptățiții de probă. Și textul spune că el nu a făcut față de fiecare dintre aceste clase ceea ce ar trebui să facă un păstor  adevărat.

Turma Mică, în ceea ce privește anumiți membri ai săi, este descrisă în acest verset ca fiind „stârpită”. Ce înseamnă aceasta? Fiind reprezentată de Ilie și Mantaua lui, Turma Mică, prin reprezentanții săi, a avut odinioară, sub Domnul, responsabilitatea lucrării Adevărului către lume. Ea a fost înlăturată din această slujbă în vara anului 1917. Iar acei reprezentanți ai săi care s-au împotrivit uzurpărilor prin care a fost înlăturată din această slujbă, împreună cu susținătorii lor credincioși, au fost stârpiți din părtășia majorității poporului lui Dumnezeu, iar membrii mai pasivi ai Turmei Mici au rămas, derutați, printre acea majoritate. Și, pe măsură ce cei dintâi au continuat să se împotrivească unui revoluționism similar, ei au continuat să fie stârpiți din alte grupuri de frați care, ca atare, au devenit grupuri levitice. Astfel, Ilie cel antitipic — Turma Mică, prin membrii săi mai activi, este ceea ce se înțelege prin cei „stârpiți”.

Ce înseamnă că păstorul nebun nu i-a cercetat? Din punct de vedere scriptural, într-un astfel de context, aceasta ar însemna să nu le slujească, să nu-i mângâie și „să nu caute să-i restabilească în poziția lor” (Iacov 1:27). A acționat cineva, mai presus de toți ceilalți din poporul Adevărului, în acest fel? Da, trist de spus; fratele Rutherford a fost conducătorul care nu a făcut aceste lucruri. Așa cum este tipificat în 2 Împărați 2:16-18 și explicat în PT din 1919, pag. 100, par. 6, în calitate de conducător al lui Elisei cel antitipic, el a descurajat chiar și eforturile altora de a ajunge la o împăcare. Iar atunci când, în cele din urmă, din pură rușine a trebuit să cedeze, a folosit tactici care tindeau să-i țină departe pe cei credincioși și, mai ales, să-i împiedice să obțină Mantaua. Publicarea articolului Cernerile Secerișului, partea a II-a, campania sa de „vot consultativ”, celelalte eforturi electorale și denaturările sale în public și în privat dovedesc din plin aceasta. Da, el nu a cercetat acea parte a Turmei Mici aflată în starea de înlăturare — un lucru pe care, cu siguranță, ar fi trebuit să-l facă.

El, de asemenea, nu a căutat pe cea tânără — Vrednicii Tineri, ca clasă. Negând că ar putea exista o astfel de clasă înainte de inaugurarea Noului Legământ — dacă va exista atunci, el, desigur, nu caută să atragă oameni pentru a deveni Vrednici Tineri. Dimpotrivă, amăgind pe aceia care ar putea face parte din această clasă, făcându-i să creadă că aparțin Turmei Mici, el le aduce o pagubă de-a dreptul dezastruoasă, care mai târziu va deveni evidentă din toate punctele de vedere.

Nici nu vindecă pe cea rănită. Marea Mulțime este cea rănită. Ei și-au rănit tălpile și picioarele simbolice — conduita și caracterul — și, ca urmare, nu pot umbla drept; iar el ar trebui să le lege tălpile și picioarele rănite și să le vindece cu leacuri mângâietoare din Cuvânt. Dar nu face aceasta. Negând că există o astfel de Mare Mulțime în prezent, desigur că nu face nimic pentru a le împlini nevoile. Amăgind pe mulți din această clasă, făcându-i de asemenea să creadă că aparțin Turmei Mici, el le aduce o pagubă de-a dreptul dezastruoasă, care mai târziu va deveni evidentă din toate punctele de vedere. Dacă i-ar sluji cum se cuvine, i-ar duce la poartă și la bărbatul pregătit, pentru acele experiențe care le vor aduce vindecarea. Dar aceste lucruri — necesare pentru vindecarea lor — el nu le face.

Nici nu paște — întărește — pe cea care stă pe loc — Îndreptățiții de Probă. Aceștia constituie în mod evident clasa „celor care stau pe loc”, căci nu înaintează spre consacrare. El neagă existența unei astfel de clase și, desigur, ca urmare, nu i-ar putea nutri și întări. Astfel, el lasă nefăcută lucrarea pe care condițiile celor patru clase ale poporului lui Dumnezeu o cer a fi făcută. Cu alte cuvinte, serviciile speciale pe care condițiile celor patru clase de oi ale lui Dumnezeu le cer din partea unui păstor, și pe care un păstor adevărat le va oferi, el refuză să le ofere. Prin faptele sale de omisiune, el este o persoană care nu se comportă deloc ca un păstor.

Acest pasaj nu poate fi aplicat niciunui alt conducător foarte proeminent al vreunui grup al poporului lui Dumnezeu, cu excepția conducătorului grupului Societății. De ce? Pentru că niciunul dintre acești conducători, cu excepția lui, nu susține concepții care să-l pună în dezacord cu slujirea față de cel puțin una dintre aceste patru clase de oi ale lui Dumnezeu. Este adevărat, dintre aceștia unii nu cercetează acum Turma Mică, unii nu vindecă acum Marea Mulțime, unii nu caută acum pe Vrednicii Tineri; dar toți dintre acești conducători foarte proeminenți, cu excepția fratelui Rutherford, dau hrană cel puțin Îndreptățiților de Probă. Prin urmare, fratele Rutherford este singurul dintre cei mai proeminenți conducători de grupuri căruia i se pot atribui toate aceste păcate de omisiune. El este, așadar, Păstorul Nebun din Zaharia 11:15-17.

Dorim să atragem atenția dragilor noștri cititori asupra unei variații în numărul gramatical al pronumelor din expresia „cele care sunt stârpite” și din expresiile „cea tânără”, „cea rănită” și „cea care stă pe loc”. Primul pronume — „cele” — este la plural, iar celelalte trei sunt la singular. De ce această variație de număr? Credem că din următoarele motive: ultimele trei se referă la trei clase întregi, considerate în fiecare caz colectiv ca atare, și de aceea fiecare clasă este menționată ca una singură, chiar așa cum fratele Rutherford neagă în întregime existența prezentă a oricăreia dintre aceste trei clase ca atare. Dar în cazul Turmei Mici, după cum am arătat adesea în aceste coloane, ea este, în majoritatea sa, împrăștiată printre toate grupurile levitice, precum și, în parte — o minoritate a reprezentanților săi — se află în Mișcarea Epifaniei, care este Mișcarea oficială a Turmei Mici; și aceștia — nu întreaga clasă, ci doar anumite persoane din întreaga clasă — sunt în mod special „cele care sunt stârpite”. Mai cu seamă pe aceștia nu-i cercetează fratele Rutherford.

Când a început despărțirea în anul 1917, toți cei pe care el îi numea „opoziția” se aflau în Mișcarea Epifaniei — mișcarea care se împotrivește deschis revoluționismului Marii Mulțimi. Dar, pe măsură ce mai târziu unii dintre aceștia au devenit ei înșiși revoluționiști, au părăsit, la rândul lor, Mișcarea Epifaniei. Toți pierzătorii de coroane vor părăsi în cele din urmă Mișcarea Epifaniei. Această diferență a numărului gramatical tocmai menționată ilustrează exactitatea lui Iehova în folosirea limbajului pentru a-Și exprima gândurile; ea servește la marcarea cu precizie a conduitei fratelui Rutherford, mai întâi față de sfinții Epifaniei — care sunt doar părți, nu întregul Turmei Mici, și despre care se vorbește, prin urmare, în mod distributiv, nu colectiv — iar apoi față de totalitatea celorlalte trei clase, despre fiecare dintre ele vorbindu-se în mod colectiv, ca un întreg, și nu în mod individual, prin prisma fiecărui membru în parte.

Păcate de comisiune

Versetul 16 menționează două păcate de comisiune de care fratele Rutherford a fost și este încă vinovat: (1) mâncarea cărnii celor îngrășate și (2) ruperea copitelor lor. Să privim aceste două aspecte în ordinea lor. Cu toții știm că, în simbolistica Scripturii, grăsimea reprezintă dragostea și râvna plină de iubire. Cele îngrășate, așadar, îi reprezintă pe acei frați care sunt plini de dragoste și râvnă iubitoare. Prin urmare, în acest text, cele îngrășate se referă la membrii mai iubitori și mai zeloși ai Turmei Mici. În simbolistica Scripturii, carnea reprezintă posesiuni și puteri. Acest lucru este foarte evident din afirmația: „Aceștia [cei zece împărați] … carnea ei o vor mânca” (Apocalipsa 17:16), expresie pe care Pastorul nostru a explicat-o pe drept ca reprezentând cele zece împărății care au luat de la Biserica Catolică anumite posesiuni și puteri oficiale pretinse, în special puterea ei civilă și puterile ei derivate din unirea Bisericii cu Statul. Așadar expresia: „Carnea celor îngrășate va mânca” înseamnă că fratele Rutherford avea să-și însușească pentru sine puterile și posesiunile oficiale ale lui Ilie cel Antitipic. Cum a făcut aceasta? Răspundem: în mai multe moduri: (1) prin obținerea exclusiv pentru sine a puterilor Comitetului Executiv prin intrigi dintre cele mai condamnabile și pline de înălțare de sine; (2) prin uzurparea puterii asupra Consiliului de Directori; (3) prin înlăturarea noastră, în mod neautorizat și uzurpator, din poziția de Reprezentant Special al Societății cu împuterniciri în fiecare țară pe care avea să o vizităm în afara Statelor Unite — o faptă pe care a săvârșit-o ca parte din seria acțiunilor sale de uzurpare a puterilor Consiliului de Directori; (4) prin înlăturarea celor patru Directori ai Consiliului pentru că au încercat să-i oprească uzurpările; (5) prin demiterea din pozițiile lor de slujire a celor de la Betel care s-au împotrivit uzurpărilor lui; (6) prin demiterea din serviciul de Peregrini a celor care s-au împotrivit uzurpărilor lui; și (7) prin influențarea eclesiilor ca să facă pe acei Bătrâni și Diaconi care nu aprobă „Conducerea Prezentă” și „politicile Societății” — uzurpările fratelui Rutherford — să își piardă funcțiile înainte de termen sau să devină ineligibili pentru realegerea în funcțiile pe care le dețineau. În aceste șapte moduri — fapte săvârșite cu cea mai brutală nedreptate și fățărnicie fără egal — el a furat Mantaua de la membrii reprezentativi ai lui Ilie cel Antitipic. Astfel, el într-adevăr a mâncat carnea celor îngrășate!

Al doilea păcat de comisiune cu care versetul 16 îl învinuiește este redat prin cuvintele: „le va rupe ghearele în bucăți”, sau, după cum redau aproape toate celelalte versiuni, „le va rupe copitele în bucăți”. Deoarece aici referirea este la modul în care păstorul nebun avea să abuzeze oile, iar oile nu au gheare, ci au copite, și deoarece cuvântul ebraic folosit aici înseamnă de obicei copite, fără îndoială traducerea „copite” este cea corectă aici.

Copitele oilor sunt picioarele lor; iar picioarele, în simbolurile Bibliei, reprezintă de obicei conduita, faptele (Proverbele 5:5; Psalmii 119:101, 105; Luca 1:79; Evrei 12:13). A le rupe copitele înseamnă a le face o mare violență — a le suci; și, cu siguranță, fratele Rutherford a deformat cu mare violență conduita și faptele membrilor reprezentativi ai lui Ilie cel Antitipic. Lucrurile drepte pe care aceștia le-au făcut împotriva uzurpărilor lui și ale altora, el le-a denaturat în mod groaznic — le-a sucit. A sfâșiat caracterul, scopul, contextul și spiritul faptelor lor, pretinzând chiar că erau faptele unor nebuni, demonizați și distrugători ai lucrării Domnului, pe care el, păzitorul acelei lucrări (?), cu inimă tristă și plină de iubire (?), trebuia să-i înfrunte!

Ca dovezi ale denaturărilor lui — ale sfâșierii conduitei și faptelor lor — amintim minciunile și pervertirea totală a faptelor controversei din ambele sale articole Cernerile Secerișului, din campania sa electorală, din denaturările acțiunilor lor oficiale și personale pe care și-a trimis peregrinii să le răspândească din biserică în biserică. Și, ca urmare, în fața fraților fără viclenie, mai ales a acelora cu totul nesuspicioși față de adânca viclenie și fățărnicie a păstorului nebun, copitele simbolice — conduita și faptele — ale membrilor reprezentativi ai lui Ilie cel Antitipic au fost toate sfâșiate — sucite; iar acești nevinovați, cu inima frântă, plâng pentru frații presupus rătăciți crezându-i pierduți! O, ce vină înfiorătoare poartă păstorul nebun pentru că a înșelat acești frați nevinovați și pentru că a denaturat conduita celor credincioși care s-au împotrivit uzurpărilor lui! Pe cei din Turma Mică care, văzând adevăratul caracter al faptelor lui, i s-au împotrivit, el i-a abuzat cumplit, luându-le în mod necinstit posesiunile și puterile oficiale și denaturându-le îngrozitor conduita și faptele; iar pe cei din Turma Mică care, neînțelegând adevăratul caracter al faptelor sale, nu i s-au împotrivit, el i-a mâhnit cumplit, făcându-i să creadă că cei dintâi au ajuns în Moartea a Doua.

Rezultatele nefericite pe care calea lui avea să i le aducă sunt descrise în versetul 17. Trei vaiuri i-au fost rânduite, potrivit acestui verset: „Vai de păstorul idolatru [netrebnic; cuvântul tradus aici prin idolatru este un adjectiv, și devine substantiv însemnând idol doar atunci când este folosit la plural: la singular înseamnă gol, neroditor, deșert, nefolositor, lipsit de valoare. Netrebnic sau neroditor, credem, în armonie cu cele mai multe versiuni, că este cea mai bună traducere aici; și el este astfel, deoarece toate eforturile lui se sfârșesc în nerodnicie], ce părăsește turma [mică]”.

El a părăsit Turma Mică urmându-și ambiția nelegiuită de a pune mâna pe putere și de a domni peste moștenirea lui Dumnezeu prin revoluționism. Într-adevăr, întristările umplu paharul pe care Domnul i l-a rânduit să-l bea (Matei 24:51) — nu întristările care vin asupra celor credincioși pentru loialitatea lor față de adevăr și dreptate, ci întristările care fac grea calea călcătorilor de lege (Proverbele 13:15) — pedepse pentru faptele rele. Trei vaiuri deosebite ale lui sunt menționate în versetul 17: (1) Adevărul avea să fie folosit împotriva lui („sabia va fi pe brațul lui și pe ochiul lui drept”); (2) pierderea totală a puterii și influenței sale („brațul lui va fi uscat deplin”); și (3) eroare deplină cu privire la teoriile lui favorite: juridice, factuale și religioase („ochiul lui drept va fi deplin întunecat”). Instrumentul prin care aceste două din urmă vaiuri se împlinesc asupra lui este Adevărul întemeiat pe Scriptură, Rațiune și Fapte referitor la el, la teoriile lui preferate și la calea lui. „Sabia [Adevărul] va fi pe brațul lui și pe ochiul lui drept.” Este într-adevăr un vai ca Adevărul, în aceste trei forme, să fie potrivnic, așa cum este împotriva lui.

Prima lovitură a acestei Săbii pe care a primit-o a fost ceea ce i-a venit din protestul revizuit și din cele două petiții care l-au însoțit și pe care, la 7 martie 1917, le-am redactat împotriva amestecului său în lucrarea noastră din Anglia și le-am trimis prin poștă fraților Ritchie, Van Amburgh și Pierson, ca să le prezinte în numele nostru Consiliului Director. Deoarece el a refuzat să le lase să ajungă înaintea Consiliului, după întoarcerea noastră din Marea Britanie am dat copii ale acestora celorlalți Directori. Și conținutul acelui protest și al acelor două petiții, între altele, a fost, fără îndoială, folosit de Domnul pentru a trezi pe cei patru Directori să se împotrivească uzurpării puterii de către fratele Rutherford asupra Consiliului Director. Izbucnirea care a urmat s-a făcut auzită pretutindeni între poporul Adevărului. Care a fost rezultatul? Acesta: cel de-al doilea vai al lui a început să se manifeste. Brațul lui — influența — a fost complet distrusă printre cel puțin 7500 de frați și a fost mult slăbită printre mii de alții, în decurs de șase luni după acea izbucnire. Deși, în necazul de la Betel, nu am făcut lucrurile cu care ne-a acuzat — că am încercat să distrugem Societatea — am făcut, fără îndoială, ceea ce l-a stârnit pe el — pe acaparatorul de putere care voia să păstreze roadele uzurpărilor sale — să ia hotărârea de a urma calea care a produs despărțirea în Biserică: îndepărtarea celor care s-au împotrivit uzurpărilor sale, ceea ce, în cele din urmă, a dus la o reducere atât de mare a influenței lui.

Uscarea brațului

Adevărul, atacând poziția lui în chestiunea militară, i-a distrus în întregime influența asupra a aproximativ 2 200 de alți frați, care s-au constituit în Mișcarea Standfast, și i-a slăbit-o considerabil asupra altor mii, care au început să-i recunoască caracterul lipsit de scrupule, așa cum s-a manifestat în chestiunea militară. Ca urmare a atacurilor pe care Adevărul Prezent le-a făcut în anii 1919 și 1920 împotriva erorilor sale de doctrină și practică, cel puțin 1000 de frați s-au retras de sub conducerea sa, iar alte mii de frați au devenit mai mult sau mai puțin sceptici față de credibilitatea sa, devenind astfel tot mai puțin receptivi la influența lui. În felul acesta, brațul său a continuat să se usuce.

Avem informații sigure că, la una dintre convențiile Societății de anul trecut [1920, n.e.], fratele Woodworth a anunțat că mai mult de jumătate dintre cei aflați la Adevăr la momentul când iubitul nostru Pastor a trecut dincolo de văl părăsiseră Societatea — astfel, brațul fratelui Rutherford este pe deplin uscat în ceea ce-i privește pe aceștia. În acest an [1921, n.e.], foarte mulți frați au părăsit Societatea, atât în străinătate, cât și în America. De pildă, printre alții, peste 100 de frați au părăsit Tabernacolul din Londra din cauza activității publicației Veacul de Aur, care acum este practic moartă în Marea Britanie. La Jacksonville, Florida, aproape cincizeci de frați au părăsit Societatea din cauza erorilor fratelui Rutherford privind Îndreptățirea de Probă, Vrednicii Tineri și vicierile aduse Tabernacolului — căci acestea sunt vicieri, nu revizuiri. Aceste erori l-au determinat pe fratele Page să demisioneze din Comitetul Editorial al Turnului. În multe alte biserici, din aceleași motive și din altele, lucrurile clocotesc, și astfel influența lui scade necontenit printre noile creaturi — brațul său se usucă în mod sigur.

Când se vor aduce la lumină cele tipificate în Judecători 8:13-16, nu ne-am mira dacă influența sa asupra poporului lui Dumnezeu va fi complet distrusă. Dacă nu atunci, cu siguranță va fi mai târziu; căci acest vai se va împlini negreșit în privința lui. Cine îl va mai urma după ce va afla cu certitudine că el este „robul acela rău” din Matei 24:48-51 și „păstorul netrebnic”, „nebun” din Zaharia 11:15-17? Treptat, întreaga Biserică va ajunge să cunoască acest lucru, așa cum mii deja l-au cunoscut. Doar cei care dorm sau sunt pe jumătate adormiți nu pot vedea aceasta. Asupra lui se aplică principiul conținut în pasajul: „Oricine va căuta să-și scape sufletul, îl va pierde”. El a căutat în mod egoist să câștige putere și influență asupra poporului lui Dumnezeu, iar Dumnezeu spune că, drept urmare, va pierde orice urmă din acestea.

Al treilea vai, despre care vorbește versetul 17, este orbirea totală a ochiului drept al fratelui Rutherford — cunoștința sa cea mai aleasă. Cunoștința cea mai de preț — ochiul drept — este reprezentată de teoriile pe care el le accentuează ca fiind cele mai importante, iar cealaltă cunoștință — ochiul stâng — ar reprezenta teoriile pe care nu le subliniază atât de mult. El va cădea, așadar, în eroare deplină în ce privește teoriile sale favorite, de natură juridică, factuală și religioasă. Ce se va întâmpla cu celelalte teorii ale sale nu putem ști, căci pasajul rămâne tăcut cu privire la ceea ce se va întâmpla sau nu cu ochiul său stâng; dar el va deveni complet confuz în privința faptelor, religiei și legii omenești pe care le accentuează cel mai mult, așa cum a devenit tot mai mult încă din 1917.

„Sabia va fi … pe ochiul lui drept”, adică Adevărul scriptural, rațional și factual va lovi înțelegerea sa asupra teoriilor favorite despre Planul lui Dumnezeu și despre chestiunile juridice și factuale, orbindu-l în privința acestora. În articolul „Robul Acela Rău” (PT 1920, pag. 129-133 [AP 11, 56-64, n.e.]) am menționat în mod expres cel puțin 60 de puncte de eroare în învățăturile sale religioase și am indicat multe altele, de natură factuală și juridică. În rubrica „Întrebări” din acest număr sunt semnalate multe altele. Toate acestea arată că ochiul său drept se întunecă. Sabia Adevărului, care îi respinge erorile, este cauza însoțitoare a întunecării ochiului său drept. Putem lua drept exemplu ilustrativ eroarea sa cu privire la Îndreptățirea de Probă: deoarece doctrina potrivit căreia Vrednicii Tineri se dezvoltă în prezent se bazează pe această învățătură, și fiindcă ea a fost invocată (Sabia a fost îndreptată spre ochiul său drept în privința acestui subiect) împotriva concepției sale despre îndreptățirea de probă, el neagă că pot exista Vrednici Tineri înainte ca Noul Legământ să intre în vigoare — dacă și atunci va fi cazul. Pentru că, în contradicție cu eroarea sa privind îndreptățirea, Umbrele Tabernacolului au fost citate ca dovadă că Curtea tipifică atât starea celor îndreptățiți de probă, cât și a celor îndreptățiți la viață, și că leviții din Veacul Evanghelic sunt cei îndreptățiți de probă, el respinge aceste aspecte ale Tabernacolului care-i contrazic eroarea și introduce noi erori pentru a lua locul adevărurilor care i se opun — „Sabia” care se ridică împotriva ochiului său drept îl întunecă în acest sens, într-un mod asemănător cu împietrirea inimii lui Faraon de către Dumnezeu. În loc să lase Adevărul, care se ridică împotriva rătăcirilor sale, să-l îndemne să le părăsească, el se agață de ele până la lepădarea, rând pe rând, a adevărurilor care le contrazic.

Același lucru poate fi observat din felul în care el tratează subiectul Ilie și Elisei, precum și din atribuirea unor sensuri greșite unor mari părți ale Scripturii, pentru a susține nou-inventata sa evanghelie a împărăției, adică ideea că „milioane care trăiesc acum nu vor muri niciodată”. Cei credincioși vor mânui sabia Adevărului împotriva ochiului său drept de fiecare dată când el va aduce o nouă eroare sau o nouă interpretare greșită a teoriilor sale favorite. Dar îngâmfarea lui va sta în calea primirii Adevărului și, hotărât să-și mențină eroarea, va continua, așa cum a făcut și în trecut, să dea învățături și interpretări false pentru a eluda Adevărul folosit împotriva teoriilor sale favorite, și astfel ochiul său drept se va întuneca tot mai mult. La fiecare întunecare a ochiului său drept, ochii înțelegerii unor frați, până atunci închiși față de erorile sale, se vor deschide, și ei vor refuza să-l mai urmeze; și acest proces va continua până când va fi părăsit de toți cei din poporul Adevărul care păstrează Adevărul, sau care vor fi recuperați din erorile pe care el le-a propovăduit și le va mai propovădui. Fiind cel mai proeminent conducător al secțiunii de la Adevăr al lui Iambre cel antitipic, erorile sale vor fi cât se poate de întunecate. Cât de groaznic este acest al treilea vai din versetul 17! Ce ar putea fi mai dezastruos decât pierderea Adevărului? Îl compătimim? Da, adânc. Îl putem oare ajuta? Nicidecum — nu în ce privește atacurile Sabiei Adevărului, nici în ce privește uscarea influenței sale printre poporul Adevărului, nici în ce privește întunecarea ochiului său drept. În aceste trei privințe Dumnezeu ne spune (Zaharia 11:17) că el nu poate fi ajutat — și, fără îndoială, pentru că el însuși nu se va lăsa ajutat.

Atât Matei 24:48-51, cât și Zaharia 11:15-17 se referă la fratele Rutherford. Ambele pasaje cuprind unele aspecte comune și altele diferite ale activităților sale. Ambele arată că el este un om rău, un erorist, un vătămător nemilos și un denaturator lipsit de scrupule al conducătorilor poporului Domnului, în special al conducătorilor Turmei Mici — un pierzător al Chemării Înalte și un purtător al vaiurilor. Pasajul din Matei, spre deosebire de cel din Zaharia, arată că rădăcina răului său a fost refuzul de a aștepta pe Domnul și insistența de a alerga înaintea Domnului, împlinindu-și planurile din proprie voință; și că felul său de umblare va fi cel al unui fățarnic. În schimb, nepăsarea față de nevoile turmei și jefuirea drepturilor celor mai buni din Turmă sunt mai ales scoase în evidență în pasajul din Zaharia, spre deosebire de cel din Matei. Astfel, aceste pasaje au multe în comun — fapt care este în armonie cu ideea că ele se referă la aceeași persoană — și, în același timp, fiecare aduce anumite aspecte care lipsesc în celălalt, completându-se astfel reciproc și demonstrând inspirație.

Uneori frații ne învinuiesc pentru împotrivirea noastră față de fratele Rutherford. Unii chiar cred că aceasta se datorează invidiei și ambiției noastre. Nicidecum, fraților — nu invidiem pe nimeni și nu aspirăm la nimic altceva decât la ceea ce Domnul ne-a dat ca obiect al aspirației. Dimpotrivă, noi am fost cei invidiați de anumiți conducători ambițioși din poporul Domnului, și aceasta explică, în parte, de ce ne-au atacat, considerându-ne o piedică în calea realizării ambițiilor lor. La timpul potrivit, aceasta va deveni limpede ca lumina soarelui la amiază pentru tot poporul Domnului. Până atunci putem și vom aștepta cu răbdare. Dacă frații doresc să știe de ce ne-am împotrivit în mod special conduitei fratelui Rutherford, răspunsul se găsește în Zaharia 11:15, care poruncește păstorilor credincioși, ca un singur trup, să pună mâna pe uneltele lui, adică pe toiagul său — învățăturile — și pe nuiaua sa — acțiunile și practicile oficiale, adică să le ia, să le discute înaintea poporului Domnului în lumina Scripturilor, a Rațiunii și a Faptelor. Și, cu voia lui Dumnezeu, vom fi plini de zel, cu orice ocazie potrivită, să folosim Sabia Adevărului împotriva brațului acestui uzurpator și împotriva ochiului drept al acestui erorist, până când va înceta să mai fie un păstor în Turma împotriva căreia, potrivit Scripturilor și Faptelor, a păcătuit atât de grav înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

În PT 1920, pag. 129, par. 1 [AP 11, 56, n.e.], am promis să publicăm trei articole despre fratele Rutherford, care, împreună cu articolele de sprijin, aveau să ducă în cele din urmă la îndepărtarea lui din toate relațiile oficiale cu Societatea și cu toate celelalte grupuri ale poporului Adevărului. Acest articol, apărut exact la un an după primul, este al doilea dintre cele trei promise. Suntem siguri că primul articol a convins deja pe unii, a trezit temeri în alții și va mai convinge pe mulți alții de nepotrivirea fratelui Rutherford de a ocupa orice funcție în Turma lui Dumnezeu. Suntem, de asemenea, încredințați că, în mâna Domnului, acest articol își va aduce partea sa de contribuție la același scop — un scop necesar pentru binele Turmei lui Dumnezeu — motiv pentru care ne rugăm ca Domnul să-l grăbească spre împlinirea misiunii sale rânduite Divin.

PT 1921, pag. 119-124