Socotiți totul a fi bucurie, frații mei, când cădeți în diverse ispitiri— Iacov 1:2.
Fără îndoială că adesea cu toții dorim ca toate încercările să fi trecut și să fim acceptați printre biruitori. Dar răbdarea, credința și încrederea trebuie să-și facă lucrarea de purificare în inimile noastre, făcându-ne cu o dispoziție bună, doritori și ascultători față de Domnul. Să înainteze, deci, lucrul bun. Să ne bucurăm dacă încercările ne-au adus lecții de orice fel, care ne sunt folositoare, căci ele au urmărit să ne facă mai puternici în caracter, mai fermi pentru adevăr și dreptate, mai conștienți de slăbiciunile noastre și mai precauți față de ele. Chiar și luptele care au avut ca rezultat numai victorii parțiale este posibil să fi fost în avantajul nostru. Chiar și în punctele în care poate să fi avut eșecuri absolute rezultatul poate fi o întărire a caracterului, o cristalizare a hotărârii, din nou, pentru un mai mare zel în această direcție și o umilință a inimii înaintea Domnului, în rugăciune— Z ’02, 133(R3000).
* * *
Ispitirile despre care se spune aici sunt încercările creștinului care țin de pierderi, dezamăgiri, întârzieri, restrângeri, abandonări, defecte, lipsuri, slăbiciuni, greșeli, eșecuri, pedepse, greutăți, necesități, calamități, înțelegeri greșite, dezacorduri, despărțiri, denaturări, împotriviri, boală, dureri, întristări, pericole și persecuții. Tendința naturală a acestor încercări este să ne necăjească, dar noi să ne bucurăm în ele ca dovadă a favorii lui Dumnezeu și ca ocazii pentru dezvoltarea noastră. La început este imposibil să ne bucurăm în mijlocul unor astfel de încercări; tot ce putem face este să le socotim a fi bucurie, adică bucurie socotită nu reală. În curând această socotire va intra în obișnuință, iar acest obicei va produce treptat o bucurie care ne va face în stare să ne bucurăm și să găsim plăcere, dacă nu de necazurile noastre totuși în mijlocul lor. Aleluia! — PT 1935, 171.
Fără credință este imposibil a plăcea lui, fiindcă cel ce vine la Dumnezeu trebuie să creadă că el este și că este un răsplătitor al celor ce îl caută cu zel— Evrei 11:6.
„Fie-vă conform credinței voastre” ar părea că este metoda Domnului în purtarea Sa față de toți discipolii Săi, de la începutul și până la sfârșitul drumului și experienței lor creștine. Credință când El pare că nu ne ia în seamă; credință când lucrurile par să prospere în cele spirituale și în cele trecătoare, credință la fel de puternică atunci când toate curentele și toate forțele par să fie împotriva noastră. Biruința care biruie lumea este credința care în toate împrejurările este în stare să-și ridice privirea spre Domnul cu încredere deplină în bunătatea și credincioșia Sa și să-și dea seama că, după promisiunea Sa, în cele din urmă toate lucrurile vor lucra împreună spre binele nostru, deoarece noi suntem poporul Său— Z ’00, 139(R2625).
* * *
Cu excepția iubirii, nimic nu este mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât credința. Prin urmare, Tatălui îi sunt plăcuți cei care exercită încredere în caracterul Său. În mod corespunzător, cei care nu au încredere în caracterul Său, punând astfel sub semnul întrebării înțelepciunea, dreptatea, iubirea și puterea Sa, nu pot decât să nu fie plăcuți Lui și deci să nu fie acceptați de El, pentru că „fără credință este imposibil a plăcea lui Dumnezeu”. De aceea să avem credință în Dumnezeu — PT 1935, 62.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: