Și acum, de ce întârzii? Scoală-te și botează-te— Faptele 22:16.
Există în aceste cuvinte un fel direct de a vorbi vrednic de copiat de toți cei care au o influență asupra altora și caută să-i aducă la calea cea dreaptă. Să-i îndemne la promptitudine, la ascultare deplină și completă, la o deplină mărturisire a Domnului și Adevărului. Dacă ei nu sunt înclinați să asculte cu promptitudine după ce ochii credinței lor au văzut pe Domnul și urechile lor au auzit vocea Lui, este puțin probabil că vor asculta mai târziu, când lumea, trupul și diavolul le vor zice: nu fi un extremist, fii moderat, nu te consacra cu totul Domnului. Vecinii și prietenii vor crede că ți-ai ieșit din minți și aceasta se va opune speranțelor și perspectivelor tale și prietenii îți vor deveni dușmani. Asta te va costa prea mult; ia-o mai încet — Z ʼ01, 186 (R2823).
* * *
Saul din Tars, conform textului nostru, pare să fi așteptat înainte de a intra în activitățile care păreau să fie autorizate de starea, împrejurările și experiențele sale, până când mesagerul Domnului l-a încurajat să facă acest lucru. În acest sens el este un exemplu pentru noi. Noi trebuie să stăm liniștiți și să așteptăm pe Domnul, chiar dacă starea, împrejurările și experiențele noastre par să ne îndemne înainte, până când Cuvântul Domnului, prin principiile sale precum și prin Spiritul și providența Sa, aprobă direcția spre care suntem îndemnați. Dar la fel ca Saul, să nu ezităm să mergem înainte după ce Cuvântul Domnului ne cere să înaintăm. Dacă opunem cu succes rezistență la presiunea greșită de a merge înainte, dacă așteptăm victorios pe Domnul până când El ne cere să mergem înainte și dacă atunci ascultăm cu promptitudine, înseamnă că am atins un grad glorios de dezvoltare a caracterului. Poate că pe nicio altă latură a caracterului creștin nu suntem probați mai frecvent, mai ales dacă suntem conducători în poporul Domnului — PT 1926, 172.
Ce privilegiu binecuvântat avem, iubiți discipoli ai Domnului, de a fi stăruitori în rugăciune, de a ne ruga tot timpul, de a ne înălța inima și mintea către Dumnezeu oricând și în orice loc și astfel să simțim că zi de zi, oră de oră Tatăl și Domnul nostru Isus sunt cu noi. Și apoi, când sub ochii și supravegherea Sa au luat sfârșit îndatoririle și activitățile zilei, sau oricând altădată când sufletul simte nevoie, cât de prețios este privilegiul de a intra în cămăruța noastră și acolo, singuri cu Dumnezeu, să ne despovărăm inima— Z ’95, 215(R1864).
* * *
Omul are comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune. Spre deosebire de ființele umane, Dumnezeu nu obosește niciodată de credincioșii care vin la El. Prin urmare aceștia întotdeauna au acces la El în rugăciune în numele lui Isus. Cu câtă recunoștință deci trebuie întotdeauna să apreciem și să ne folosim de acest privilegiu! El ne va ridica și va câștiga pentru noi binecuvântări pe care altfel nu le-am putea căpăta. Aceste binecuvântări vor fi de două feluri: cele care provin din exercitarea spiritului de rugăciune (adică efectul reflex al rugăciunii) și darurile primite ca răspuns — PT 1930, 14.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: