Și acum, de ce întârzii? Scoală-te și botează-te— Faptele 22:16.
Există în aceste cuvinte un fel direct de a vorbi vrednic de copiat de toți cei care au o influență asupra altora și caută să-i aducă la calea cea dreaptă. Să-i îndemne la promptitudine, la ascultare deplină și completă, la o deplină mărturisire a Domnului și Adevărului. Dacă ei nu sunt înclinați să asculte cu promptitudine după ce ochii credinței lor au văzut pe Domnul și urechile lor au auzit vocea Lui, este puțin probabil că vor asculta mai târziu, când lumea, trupul și diavolul le vor zice: nu fi un extremist, fii moderat, nu te consacra cu totul Domnului. Vecinii și prietenii vor crede că ți-ai ieșit din minți și aceasta se va opune speranțelor și perspectivelor tale și prietenii îți vor deveni dușmani. Asta te va costa prea mult; ia-o mai încet — Z ʼ01, 186 (R2823).
* * *
Saul din Tars, conform textului nostru, pare să fi așteptat înainte de a intra în activitățile care păreau să fie autorizate de starea, împrejurările și experiențele sale, până când mesagerul Domnului l-a încurajat să facă acest lucru. În acest sens el este un exemplu pentru noi. Noi trebuie să stăm liniștiți și să așteptăm pe Domnul, chiar dacă starea, împrejurările și experiențele noastre par să ne îndemne înainte, până când Cuvântul Domnului, prin principiile sale precum și prin Spiritul și providența Sa, aprobă direcția spre care suntem îndemnați. Dar la fel ca Saul, să nu ezităm să mergem înainte după ce Cuvântul Domnului ne cere să înaintăm. Dacă opunem cu succes rezistență la presiunea greșită de a merge înainte, dacă așteptăm victorios pe Domnul până când El ne cere să mergem înainte și dacă atunci ascultăm cu promptitudine, înseamnă că am atins un grad glorios de dezvoltare a caracterului. Poate că pe nicio altă latură a caracterului creștin nu suntem probați mai frecvent, mai ales dacă suntem conducători în poporul Domnului — PT 1926, 172.
Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul — Ioan 17:17, VDC.
Domnul nostru leagă întotdeauna progresul și dezvoltarea vieții noastre spirituale de primirea Adevărului și ascultarea ce-i dăm. Fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să se păzească de învățătura care pretinde că este înaintea Cuvântului, care afirmă că Cristos sau Spiritul sfânt vorbesc unor astfel de creștini avansați independent de Cuvânt. Aceasta cultivă mândria spirituală și lăudăroșia și fac fără putere avertizările și mustrările Sfintelor Scripturi, căci cei înșelați cred că în ei locuiește un învățător mai mare. Iar Satan, folosindu-se de această înșelăciune, îi face robii voinței lui — Z ’03, 377(R3250).
* * *
Sfințirea ne pune deoparte de păcat, eroare, egoism și spirit lumesc, și ne dedică în serviciul Domnului. Pe măsură ce sfințirea își continuă lucrarea, ea ne ține voința moartă, ne sacrifică trupul pentru Domnul și ne face caracterul ca al Lui. Cuvântul este cel care ne sfințește, întâi prin aceea că lucrează în inimile noastre o credință și o iubire care se consacră, prin care ne face capabili să ne prezentăm pe noi înșine înaintea Domnului drept sacrificiu. El își continuă lucrarea prin faptul că pune în noi începutul inimii, minții și voinței noi, și ne face capabili să ne sacrificăm până la moarte, în timp ce voința noastră umană o ține moartă iar voința lui Dumnezeu o ține vie în noi. Cuvântul își continuă lucrarea prin aceea că ne energizează să creștem, curățindu-ne, întărindu-ne și echilibrându-ne. Își completează lucrarea prin faptul că ne perfecționează — și toate acestea prin slujirea lui Isus — PT 1935, 117, 118.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: